Coltul spiritual : Mintea cea de pe urmă
Vă propun o povestire cu tâlc, fie şi numai ca să puteţi începe Anul Nou în forţă. Că şi cei maturi au nevoie de poveşti. Mai ales dacă ştiu să înveţe din ele ceva…Ascultaţi deci:
Trăia odată un om. Simplu, prin nimic deosebit, dar cu un mare neajuns: era foarte morocănos. Toată ziua îi căuta nod în papură bietei sale soţii, ba mai şi striga la ea. Într-o zi, iată că a pregătit soţia ciorba pentru prânz şi l-a cheamat pe bărbat la masă, iar el i-a răspus:
-Ia mai lasă-mă cu ciorba ta! Nu vezi că sunt ocupat! Iar el stătea la fereastră şi privea pe furiş la vecinul său. Că vecinul ba uda grădina, că nu prea se milostivea Dumnezeu cu ploaie, ba adăpa şi hrănea animalele şi nu avea bietul om vreme să stea degeaba. După un timp îşi aminteşte omul nostru de ciorbă...dar ca să vezi, s-a răcit între timp şi cine poate fi de vină? Şi din nou se răsteşte la soţia sa:
-Ce fel de soţie mai eşti şi tu? Toate nevestele ca nevestele, dar tu una, nu eşti bună de nimic! Şi aruncă ciorba rece peste geam. Apoi, aşa flămând se culcă. Iar femeia între timp spală, cârpeşte, găteşte copii de culcare. Singură doar! Şi se ruga pentru soţ şi ascundea o lacrimă amară ce i se strecura printre gene.
Aşa au trăit ei împreună, douăzeci şi…ceva de ani. Şi, deşi nu erau bătrăni, o boală grea a doborât-o pe soţie –iar pe soţ – caracterul său insuportabil. Biata femeie deşi bolnavă, nu se aşeza nici o clipă, încercând să le facă pe toate cât mai bine. Însă bărbatul tot nemulţumit era.
Într-o zi, soţia s-a stins din viaţă. A plâns un pic gospodarul nostru, şi-a mai jelit soarta, dar se mângâia zicând: n-ai ce face, casa are nevoie de femeie. Copiii au crescut şi-au părăsit casa părintească, iar bărbatul nu prea obişnuit cu munca, nu făcea faţă treburilor gospodăriei. Şi a hotărât pe dată, să-şi ia o soţie tânără şi frumoasă, pentru ca vecinul să-l poată invidia şi pe el. S-a găstit o femeie pe placul lui, care văzând „zestrea” viitorului soţ, a şi hotărât să accepte. Că unde mai găseşti în ziua de azi unul nu prea tânăr, dar cu casă şi cu tot ce trebuie pe lângă ea?
Şi iată că au venit pentru omul nostru timpuri grele. Soţia tânără şi frumoasă, dar şi mereu nemulţumită! Toată ziua nu-l scăpa din ocară pe bietul om, iar uneori îl mai şi lovea. Bărbatul şi-a pierdut somnul, iar de la treburile casei nu i se mai dezdoia spatele! Ba fă-i soţiei o supă proaspătă, ba spală şi nu uita să uzi grădina. Nu avea bietul om nici un minut pentru odihnă. Iar soţia tot mereu îi zicea:
-Măi bărbate, străduie-te, munceşte, că de nu, plec la vecinul, că are…şi grădină mai mare şi...animale mai multe! Şi de frică să nu-şi piardă soţia tânără, se străduia omul fără a mai cârti. Dar, într-o bună zi, oboseala şi boala l-au doborât la pat. Soţia nemulţumită, dorindu-i însănătoşire grabnică, a plecat pe o săptămână în vizită la o prietenă de-a sa. Stătea omul culcat în pat şi nici un pahar cu apă n-avea cine-i aduce. Iată acum, a început să-şi aducă aminte de prima sa soţie, ca să vezi ce femeie frumoasă a fost, toate i le ierta, întotdeauna se ruga pentru el şi a avut şi grijă de el până la ultima suflare. Şi a început a plânge cu amar, deşi înţelegea că nu mai putea întoarce trecutul şi nici nu-şi mai putea îmbrăţişa soţia şi nici să-i ceară iertare pentru toate câte i-a făcut, nu mai putea.
Aşa a adormit omul, scăldat în lacrimi. Şi a visat un vis minunat. Se părea că mergea el pe o cărăruie strâmtă şi neapărat avea nevoie să ajungă la casa sa…dar pentru asta trebuiea să treacă o prăpastie. Nu mai avea nici puteri şi simţea că nu mai poate continua drumul. Vede la un moment dat, că de undeva de sus, apare chipul fostei sale soţii. Aceasta îşi scoase năframa din cap şi o aşternu peste prăpastie şi imediat aceasta se transformă într-un pod, peste care putea trece. Soţia îl privea cu drag şi continua să se roage de acolo de sus, pentru el. Şi s-a trezit omul nostru din somn şi pe masă a găsit o scrisoare de la tânara sa soţie: «Rămâi cu drag omule, eu mi-am găsit dragostea adevărată!»
A răsuflat bărbatul uşurat şi a început să se pregătească de mears la Biserică. Şi, numai de unde i-au revenit dintr-o dată puterile!
Sper că v-am dat o temă de gândire…Să vă fie de folos!
|
Preoat Gheorghe Sincan 1/4/2019 |
Contact: |
|
|
