Baliverne la inceput de an
Mai toți prietenii mei iubitori de operă, au ales să nu participle la vizionarea din 12 decembrie a transmisiei de la Metropolitan opera a nouei producții cu La Traviata de Verdi, pe motiv că au mai văzut-o de multe ori. Corect, una dintre cele mai iubite opere din repertoriul internațional, La Traviata, este prezentă pe toate scenele lumii, și deși a înregistrat un secol și jumătate de la premieră, continuă să umple sălile de spectacol la refuz.
Se înțelege că între aceștia, mulți au văzut spectacolul de mai multe ori. Eu însumi cred că am vazut pe puțin o duzină de producții cu această operă, una dintre cele mai iubite de Verdi, pentru că după anii tragici ai tinereții, La Traviata la ajutat să înțeleagă că multe victime ale societății, sunt condamnate nedrept de aceeași societate ce le-a produs.
Noua producție de la Metropolitan este surpinzător diferită de tot ceea ce știam despre La Traviata prin prospețimea concepției despre Violetta, eroina operei, a punctajului dramatic muzical presărat cu mici pauze pentru a sublinia anumite momente, a unei regii tot atât de inspirate ca și decorurile, și mai ales al jocului și calitatea vocilor eroilor principali.
Conducerea muzicală a aparținut lui Yannick Nezet-Seguin, noul director muzical al Metropolitanului, un talentat tânăr
Canadian, original din Montreal, cu capacitatea de aprofundare a muzicii, textului și adevărata intenție căutată de autor.
Ați citit vre-o dată revista Cineplex? Eu o răsfoiesc de câte ori merg la cinema. În numărul din decembrie mi-a atras atenția câteva articole ce tangențial crează poteci noi de gândire și reflecție. Iată de pildă ce spune articolul de la pagina 62 despre filmul ”It’s a Wonderfull Life”: În may1947, la numai câteva luni după ce ”It’s a Wonderfull Life:” a apărut pe ecrane, un memo FBI a fost scris, indicând că acest film conține evidența faptului că ”comuniștii sunt infiltrați în industria filmelor” Cu alte cuvinte filmul înfățișează un banker venos, corupt fizical și sufletește, urât de toată lumea, ce așa cum memograful menționează, face din banker un character râu și necinstit, ce e supărător celor din clasa de vârf. Dar să nu uităm că în perioada aceea, Comisia Guvernamentală a Activităților Anti-americane era în plină activitate de vănătoare a creatorilor de filme suspectați de simpatie și activitate comunistă.
Asta a fost atunci. De atunci, 70 de ani mai târziu, spectatorii continuă să urmărească pe ecrane povestea învățată aproape pe din-afară, despre acești oameni din popor, despre superioritatea dragostei, a familiei, a filantropiei și a cinstei omului simplu în comparație cu guvernanții din bânci și alte instituții. Dar nu știu să fi stârnit nici o revoluție, răscoală ori măcar o simplă demonstrație pe stradă cu plcarde și lozinci de incriminare a guvernului. Știu însă că acest film are calitatea balsamică a unui emolient sufletesc ce te face să stergi o lacrimă scăpată pe neobservate la vizionarea lui, dar în final te ajută să te regăsești în eroii din film, mai bun, mai încrezător și mult mai optimist. Numai de s-ar face și astăzi filme ca acesta!
Un alt articol reproduce interviul acordat de vedeta cinematografiei americane, Natalia Portman, lui Marni Weisz în Toronto, în legătură cu noul film Vox Lux. Legat de subiectul filmului, eroina, victimă a unui act violent cu împușcaturi în masă la o școală din Staten Island în 1999, a devenit datorită atenției acordată de media, o ”pop” celebritate muzicală. 18 ani mai târziu are loc pe o plaje din Croația un atac terorist ce pare să fi fost inspirat de unul din videorile eroinei din vremea tinereții. Ca urmare un reporter în film pune intrebarea: ”Ce diferență vezi între un terrorist și un pop star?” Răspunsul ei e ceea ce trebuie menționat: ”Nu știu, cu excepția că dacă voi nu ne mai dați atenție, noi nu vom mai exista. În același timp, cât timp voi ne dați atenție, cât de mult media ne ne menționează, asta ne dă imbold și forță. Una dintre idei este cui îi dăm atenție? Cine este comodat ca noutate? Câte clickuri primești și câți bani sunt? Nu e vorba despre căutarea adevărului, e despre ce poveste se poate vinde repede și dacă povestea e despre violență cu împușcături, ori despre divorțul unui popstar, totul devine la fel, și asta e condiția în care trăim acum. Asta e realitatea pe care o trăim – adevărul. Relațiile umane. experiențele umane, suferința umană, are valoare în dolari”
La întrebarea interviului dacă valoarea Culturii Pop e în decădere, Natalia Portman spune: ”Orice lucru e devaluat, fiecare lucru a devenit așa de comodat, că nimic nu mai contează, nimic nu mai e sacru, pe nimeni nu interesează nimic. Eu sunt mai mult decât pesimistă. Dar când vezi unele din scandalurile politice ce apar și faptele nebunești pe care lumea le sugerează și le înfâptuie făra să lase nici o urmă, e ca și cum spui ”Oh!”. Când în jurul tău e atât de mult, orice devine mai ieftin și mai puțin important”
Cu alte cuvinte revenim la ”Anything Goes” Trăim într-o societate de consum în care lucrul ieftin făcut de mântuială e preamărit pentru că satisface o nevoie imediată. Lucrul plămădit cu iscusință ce poate dăinui veacuri, nu mai e apreciat din cauză că moda se schimbă repede.
Așa ne schimbă și noi. Cine mai învață astăzi un poem pe de rost, cine mai citește literatură clasică, pe cine mai intersează istoria, fie antică sau modernă?
Generația ce vine după noi nu pune preț pe nici una din aceste lucruri.
Picturile păstrate cu grijă de generații, mobilierul incrustat de adevărați maiștri ai timpurilor trecute și bibliotecile noastre în care am adăugat tot ce era mai de preț în gândirea umană, se vor da pe nimic unor samsari de lucruri antice și vor mucegăi la ei.
Artiștii de mare valoare mor de foame. Pseudo artiști creați instant de media înoată în bani. Și no ne ținem de baliverne.
Toronto/ 2 ian 2019
|
David Kimel 1/3/2019 |
Contact: |
|
|
