UN RASARIT SARBATORESC SI OPTIMIST
Iiata, ca revista ( alaturi de ea si cenaclul nostru literar-artistic )au ajuns sa paseasca pragul celui de-al 15-lea an printr-un stralucit “rasarit” lunar.
Ca cititor, printre miile de cititori ai Observatorului, ma simt indemnat, in numele acestora, sa felicit redactia si directoratul revistei pentru numarul trecut a.c.
Paginata fara exces de reclame, inviorata vizual printr-o frumoasa si moderna ilustratie, cu rubrici si subtitluri ademenitoare, Observatorul te incita sa afli totul fara intarziere, ori, cum se spune, sa n-o mai lasi din mana ! Pe langa semnatarii unor rubrici permanente, alte nume noi, alti colaboratori talentati, alte voci care au ce spune, alte coloane dense, pline de revelatii sau opinii surpinzatoare !
Inca din deschiderea editoriala de pe prima pagina, Observatorul si-a propus sa fie o oglinda fidela a evenimentelor recente, dar mai ales sa exprime punctual de vedere al diasporei in schimbarea guvernarii din Romania ( Speram in bine, spre “recastigarea demnitatii cetatenesti”, cum a promis noul presedinte, dl. Traian Basescu ).
Luiza Muresan ( ne bucura revenirea talentatei ziariste de profesie printre colaboratorii nostri), in cronica sa “ Drumul european al Romaniei este o cursa cu obstacole”, a analizat pe deplin, pro si contra, si sansele recastigarii demnitatii nationale, in contextul politic european de moment, prin noua guvernare.
Ca deobicei, in preocuparea sa de capatai, cultura, Observatorul nu putea sa uite aniversarea zilelor de nastere ale celor doi “parinti” ( alaturi de Ion Creanga si Ioan Slavici) din lirica, proza si dramaturgia romaneasca – Mihai Eminescu si Ion Luca Caragiale.
Dorinta exprimata de directorat spre colaboratori a fost si ramane : ineditul ! Si,
intr-adevar, inedite sunt “Sublinierile” dnei Maria Cecilia Nicu de pe coltul dansei de foaie “ Ianuarie – Eminescu”!
Din aceasta dorinta a directoratului, ineditul, s-a intrupat si ordinea intalnirii cenaclului nostru cu aproape 300 de auditori, din duminica de 23 ianuarie a.c. Generoasa gazda intru propasirea unei culturi de inalt cuget si curata simtire, preotul Ionel Cudritescu, ne-a pus la dispozitie din nou o sala incapatoare, primitoare si ne-a urat success ! Ii multumim din inima bunului parinte spiritual, ale carui urari aveau sa aduca noroc si implinire intentiilor noastre de a oferi auditorilor un adevarat spectacol, un adevarat “rasarit” sarbatoresc!
Scena spectacolului – peretele frontal al salii, iluminat de curcubeul zecilor de tablouri expuse de dl. Vasile Saviciu ( a carui pensula a incaput, se vede, intr-o mana sigura, priceputa si sub un ochi imbatat pana la extaz de culori calde, luminoase, revarsate parca de pe paleta lui Luchian ). Tot aici, in fata, peste masa plina de carti, ziare si reviste, cu painea rumenita a dlui Ovidiu Creanga in mijloc, fruntea boltita, ganditoare a marelui nostru Eminescu, din copia fotografica dupa bustul de la Campul Romanesc, sculptat de Nicapetre, de asemenea, privirea scrutatoare a lui nenea Iancu Caragiale, parca la panda pe sub palaria-i vultureasca, taiata pe creasta, din care au izvorat rasul spumos si sarcasmul necrutator din capodoperele sale. In cuvantul de inceput, de fapt un fluier de arbitru intr-o serie de partituri bine asamblate, bine regizate, dl Puiu Popescu, organizatorul si mediatorul intalnirilor noastre, a asezat, ca intr-o simfonie, o “linie tematica” de fond si de efect: oare “topul” primilor zece poeti din literature noastra, in care ziaristii din Romania abia de s-au mai indurat sa-i erarhizeze la varf pe Eminescu, pe Arghezi, pe Bacovia, pe Nichita Stanescu,…oare, graba de a face loc, e drept, mai la coada,unor poeti contemporani, nu nedreptateste, prin omitere, pe Cosbuc, ori Pilat, ori Goga, ori Minulescu, ori Vasile Voiculescu, ori Marin Sorescu…?
Inceput, spectacolul nostru avea sa prezinte auditorului in continuare un triptic succesiv: puncte de vedere in prelungirea temei culturale puse in discutie, un manunchi de cantece pe versuri de Eminescu, interpretate de corul Armonia, sub bagheta dlui profesor Augustin Medan si o adaptare concentrata a poemului “Luceafarul”, recitata de o formatie a Teatrului Majestic. Dna profesoara – filoloaga Maria Cecilia Nicu ( de asemenea prozatoare, sub numele de Tea Niculescu ) a ridiculizat, in punctual sau de vedere, riscanta erarhizare a poetilor nostri pe scarile topurilor la moda. Privind personalitatea si geniul romantic a lui Eminescu, intr-o suita de argumente si comparatii, intra si extranationale, oratoarea, as zice cu apriga dezinvoltura, a cantarit adevarata dimensiune a
marelui nostru poet, pe cat de inalta, pe atat de adanca in destinul literaturii romanesti moderne si contemporane. La rand, si rotunjind scopul aniversarii celor doi junimisti, un alt bine cunoscut orator al cenaclului, fostul director al liceului “Fratii Buzesti”, dl profesor Silvestru Moraru, in prezentarea omului – Caragiale, prozatorului – Caragiale, dramaturgului – Caragiale, robust si surprinzator de rezumativ (altfel de cum il stiam noi), mi-a amintit, ca elocventa si sfatoasa frazare, de un Eugen Mandric, de un Paul Anghel, de un Demostene Botez, din conferintele literare de altadata, mult gustate de public.
Nichita Stanescu, inainte de moarte, un singur lucru ar fi regretat: sa nu-l mai stim viu, intre noi ! In a-l invia pe Eminescu, in a-l readuce viu intre noi, dna Monica Tudor George are un har aparte, pasional, cu sfanta credinta, ca la rugaciune ! Mostenind de la tatal dansei vrednicia de a citi tot ce a scris si s-a scris despre Eminescu, dupa ce ne-a aratat cateva piese rare din colectia personala privindu-l pe poet, a tinut sa ne convinga ca Mihai Eminescu ( Eminache, cum ii mai spunea Caragiale ), frumos si placut la vedere, atat de generos ca om, a fost adorat, a fost pretuit inca din viata, nu numai dupa ce a trecut in vesnicie, cum se crede in deobste. In afara de stransa prietenie cu al sau moldovean Ion Creanga, cu ardeleanul Ioan Slavici, tiparita in istoria literara, dna Monica ne-a mai relevat stima si calda pretuire pe care pictorul Sathmari, ori istoricul Xenopol i-au purtat lui Eminescu, cat a trait prin Bucuresti.
Da!, poetul adolescentei, poetul indragostitilor, poetul intelepciunii prudente din Glossa, poetul cultului istoric si a-l invectivelor din Scrisori, a fost si ramane viu intre noi, a fost si va fi adorat de noi !…
… Si chiar profund implicat in viata noastra de zi cu zi ! A mai intarit, la microfon, in intalnirea noastra omagiala, dl. Dan Micu, citindu-ne, apoi, o interesanta alcatuire literara, anume pregatita, prin care se intreba, de pilda :
Cand, la mare, te lasi furat de vuietul valurilor, cum sa nu-ti aduci aminte de Eminescu ?
“Dintre sute de catarge / Care lasa malurile, / Cate oare le vor sparge / Vanturile, valurile ?
Cand privesti, noaptea, un cer instelat, Cum sa nu-ti aduci aminte de Eminescu ?
“ La steaua care-a rasarit / E-o cale atat de lunga, / Ca mii de ani i-au trebuit / Luminii sa ne-ajunga !
Corul “Armonia”, cunoscut in Toronto din atatea concerte, a vrajit iarasi publicul auditor cu incantatia duioasa a “ochilor albastri”, idolatrizati de Eminescu, cu rascolitoarea “Mai am un singur dor” si alte cateva cantece pe versurile poetului, selectionate dintr-un repertoriu mai amplu si revarsate virtuos de bagheta dlui Medan .
Raspunzand aceluiasi indemn, de inedit, prin dramatizarea poemului “Luceafarul”, Teatrul Majestic din Toronto a incheiat tripticul spectacular al intalnirii. Timbrul baritonal al dlui Eugen Ciobanu, in rolul Creatorului Divin, tonurile glumete ale dnei Lia Ciobanu, in descrierea lui Catalin si a elanului sau amoros, placuta, tinereasca prezenta scenica a frumoasei Diana Smeianu, a talentatului Alexandru Ciobanu, ce si-a potrivit interpretarea cand intr-o partitura luciferica, grava si vibranta, cand in vicleniile pamantesti ale lui Catalin, alternate pe un fir de basmuire lirica, tors, se pare, emotionant, de catre subsemnatul, au reaprins in sufletele ascultatorilor simpla si frumoasa versificare, filozofia, neintrecuta alegorie poetica a capodoperei eminesciene.
Am luat cu noi aplauzele audientei din acest “rasarit” sarbatoresc si, de asemenea, aprecierea si indemnul dlui ,din partea epitropiei bisericii “Sfantul Ion Evanghelistul”, care ne-a gazduit intalnirea :
“ Ne place revista Observatorul, ne place cenaclul dumneavoastra, pentru ca faceti totul din inima, cu multa daruire pentru comunitatea noastra! Va asteptam la o noua intalnire !
|
Stelian I. Constantin - Toronto 2/10/2005 |
Contact: |
|
|
