ANIVERSARE
Raportata la istoria umanitatii, de la Creatie pina-n zilele noastre, existenta umana privita prin prisma individului reprezinta un interval extrem de scurt (inchis la ambele capete, ca-n analiza matematica, sic!) pe axa infinita a timpului. Cele doua limite (evenimente) , anume Nasterea si Moartea, au fost receptate de societatea laica cu sentimente situate la poli opusi : bucurie la nasterea unui prunc, rod al dragostei netarmuite a Creatorului catre rodul mainilor Sale si al iubirii curate a parintilor, si intristare la despartirea de cel ce trece « dincolo », acolo unde fiecare primeste rasplata dupa fapta.
Binecuvintarea pe care Dumnezeu Tatal a dat-o Nuntii si Nasterii de fii la Caana Galilei prin Unul Nascut Fiul Sau , se revarsa veac dupa veac asupra caselor traitorilor crestini, fiindu-le facla de lumina si indrumare duhovniceasca.
Trimis de Tatal pe pamint sa rascumpere poporul ales care-I necinstea poruncile si-I abandonase invatatura, luind chip de Rob smerit, Mesia fierastruieste cu Sfinta Nasterea Sa axa nesfirsita a timpului, stabilind un REPER FIX SI UNIC la care sa se raporteze toate evenimentele inscrise in istoria multimilenara a umanitatii. El-Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, Cel vestit prin prooroci cu mult inainte de nasterea lui Buda si Lao Tzi, este Cel a carui invatatura vine sa dea raspuns la toate marile intrebari ale omenirii, din toate timpurile, relativ la existenta sa terestra si astrala. Spre deosebire de marile religii ale lumii (budismul, daoismul, brahmanismul, islamismul), invatatura crestina despre eshatologia sufletului si periplul sau ceresc dupa parasirea trupului, justifica deplin credintele pre-crestine in nemurire. Iar daca toate religiile pre- si post-crestine au elemente comune legate de facerea de bine si ajutorarea aproapelui, Hristos-Fiul Lui Dumnezeu vine si incununeaza apoteotic indemnul de Iubire al Aproapelui prin Jertfa Personala pe Cruce. Accepta crucificarea asemenea Mielului cel nevinovat care nu protesteaza la injunghiere, ci mai mult se roaga pentru ucigasii Sai Tatalui Ceresc « Parinte, iarta-i ca nu stiu ce fac ! ».
Hristos accepta jertfa cu scopul sublim , mentionat de Sfinta Scriptura cu mult de venirea Lui in lume, de a impaca pe omul cazut in pacat cu Dumnezeu Tatal, pentru a-l readuce la starea cea dintai, cea fara de pacat.
Prin indemnul iubirii aproapelui ca si prin Jertfa Sa pe Cruce pentru Mantuirea omului, Hristos se ridica cu mult peste toti liderii spirituali ai religiilor necrestine. Iar prin minunata Sa Inviere din morti, arata tuturor celor ce au refuzat sa-L creda, Adevarul pe care Sutasul cel redincios il marturiseste chiar la poalele Crucii : « Cu adevarat Acesta a fast Fiul lui Dumnezeu ». Mai mult, arata tuturor adevarul despre Inviere si cit de veridica este cununa vietii vesnice pe care Dumnezeu o pregateste tuturor celor ce cred in EL si-I pazesc poruncile.
* * *
Asemenea cu existenta umanului, aceleasi momente de referinta : Nasterea si Disparitia exista si in viata monumentelor, a operelor de arta, edificiilor pe care creativitatea omului le produce, spre a exprima sentimente si opinii proprii, colective sau a marca evenimente de referinta ale contemporaneitatii. Diferenta este ca viata acestora, a operelor, este mult mai lunga.
Pe de alta parte, venirea pe lume a unei capodopere sau a unui vestigiu ce va apartine istoriei, necesita si mai mult timp pentru creatie si infinit mai mult efort pentru desavirsire. Si cu cit este depusa mai multa daruire si sudoare in realizarea operei, cu atit parca rezista mai bine in istorie. Iar veacuri de-a rindul, lucrarea va vorbi generatiilor viitoare despre ctitorii ei si mesajul adresat de acestia posteritatii.
Poporul roman, crestinat de Apostolul Andrei, cel intaiul chemat la Apostolie de Mantuitorul Hristos, a fost , si si-a mentinut credinta crestina pe parcursul a aproape douazeci de veacuri de existenta, in pofida prigoanelor anticrestine incepind cu stapinirea romana (pe vremea imparatilor Deciu, Caligula, Valens si Iulian Apostatul, pina la imparatul Constantin cel Mare, autorul edictului de la Milan anul 313 de liberalizare a cultului crestin in tot imperiul roman), continuaind cu stapinirea otomana si terminind cu prigoana comunista . Vestigii extraordinare de obiecte si basilici paleo-crestine descoperite in Scytia Minor (Dobrogea de astazi) datind din secolele IV-V , cit si cele din Oltenia (Vodita), Sucidava (Corabia), Morisena (Cenad-Timis), Moigrad (Salaj) din aceeasi perioada, continuind cu miile de lacasuri de cult, manastiri, catedrale ridicate de-a lungul vremii, in tot cuprinsul celor trei Principate, de adevaratii crestini (de la domnitor, demnitari ai curtii, boieri, pina la ostasi, meseriasi, tarani, adica toata suflarea care lauda pe Domnul) sint cea mai elocventa, vizibila si trainica dovada a credintei crestine nestramutate a inaintasilor nostri.
Din toate timpurile si in toate locurile, romanii, pe oriunde au fost purtati de soarta, si-au pus dintru inceput temelie solida la lacasul de cult unde sa aduca slava lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le revarsa in tot ceasul in cei ce cred in El. Caci asa cum « mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului », tot asa, rugaciunea comuna izvorita din inima curata si spalata cu lacrimile pocaintei se ridica catre Cer cu covirsitoare forta, facind sa sporeasca lucrarea duhovniceasca (si materiala) in chip minunat.
Caci iata, ne apropiem de aniversarea unui an, primul an al pruncului numit « Biserica Tuturor Sfintilor » din Toronto. Numai un an si parca timpul a sters multora din memorie perioada petrecuta, Duminica de Duminica si in sfinta rugaciune, intr-o locatie adaptata dupa nevoia de moment, cu « catapeteasma » pliabila si Sfint Altar intocmit adhoc. Memoria peliculei (sa-i zicem a CD-ului !) va arata generatiilor inca in pantaloni scurti care a fost inceputul pus de mosii si parintii lor.
Iar intervalul de trei luni intre Sfintirea santierului de catre Intai Statatorul Bisericii noastre crestine din America si Canada, IPS Nicolae (Noiembrie 2003) si prima Liturghie Arhiereasca in lacasul zidit din temelii al noii Biserici (Martie 2004) este, privit si acum ca si atunci, drept o « dilatare » a timpului, caci iarasi memoria peliculei vorbeste cum a crescuta ca din pamint aceasta bisericuta cocheta, mai incapatoare pe dinauntru decit pe dinafara, construita cu design propriu de arhitecti si constructori buni enoriasi ai acestei parohii.
Da, cu adevarat aceasta Sfinta Biserica s-a ridicat in chip minunat, caci pe linga stradaniile pastorului si ale unui vrednic grup de credinciosi (oficial sa-l numim Consiliul Parohial), a fost si ceeace preotul paroh Ioan puncteaza la fiecare predica : Dragostea lui Dumnezeu care vegheaza si Mana Lui care se simte in orice actiune.
Dar odata ridicata , aceasta corabie duhovniceasca, avind ceva din aerul sfintelor noastre manastiri, si prevazuta cu toate dotarile necesare unui asezamint de cult, are nevoie de a fi consolidata si desavirsita. Toti ctitorii, miluitorii si binefacatorii care si-au adus cu prisosinta contributia generoasa la acoperirea costurilor de constructie si dotare, cu certitudine inteleg ca efortul trebuie continuat cu si mai multa staruinta. Caci multumirea de sine , asa cum ne invata Sfintii Parinti, este unul din dusmanii cei mai teribili pentru toti cei ce cauta drumul spre Mantuire. A te opri din actiunea la care ai pornit, spunindu-ti « lasa sa mai faca si altii, ca eu am facut destul… » este ca si cum ti-ai anula beneficiul duhovnicesc al faptei bune facute. Nu va lasati ispititi de aceasta atitudine, caci aceste soapte netrebnice vin din partea Satanei, cel ce a incercat sa-L ispiteasca pe insusi Fiul lui Dumnezeu. Replica data acestuia de Mantuitorului lumii a fost dumnezeiasca : « Inapoia Mea satano, caci scris este : Domnului Dumnezeului tau sa I te-nchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti »
Acum Biserica, calda si primitoare atrage cu multa putere pe toti cei cu inima crestina, pe noii veniti. Este ca si cum simburele credintei sadit in sufletele noastre de copii de primul « Tatal Nostru » soptit cu lacrimi la vreme de seara de blinda bunicuta, simbure care asemenea unei pilituri de fier, este atrasa de magnetul cel ceresc , pe care-l reprezinta Hristos, prezent in Biserica in timpul sfintei slujbe.
Urmati dar dragi crestini, indemnul pastorului nostru, al parintelui Ioan, cel pentru care Biserica este prima casa, sa ne rugam impreuna la Sfintele Liturghii. Caci atunci, in timpul Epiclezei, a Sfintei Jertfe, Hristos insusi coboara insotit de cetele ingeresti in Sfintul altar si se jertfeste Euharistic, transformind real Sfintele Daruri (painea si vinul) in Trupul si Singele Sau.
Atunci rugaciunea izvorita din inima curata este preluata de ingeri si adusa la Tronul Pantocratorului. Si cum rugaciunile noastre au intotdeauna sprijinul netarmuit al Maicii Domnului, Imparateasa Cerului si a Pamintului si aleasa a fi Scaun Mantuitorului Lumii, nimeni n-a plecat nemiluit de la Fata Lui.
Sa urman si indemnurile Apostolului neamurilor, asa cum in auzim la Taina Sfintului Maslu, cind, Pavel se adresa Galatenilor spunindu-le « ..roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea , facerea de bine, credinta, blindetea, infrinarea, curatia. »Si pentru ca aceste fapte nu pricinuiesc nici un fel de rau sau paguba nimanui, ci din contra vin in ajutorul aproapelui, acelasi Apostol adauga : « Impotriva unora ca acestea nu este lege ».
Ridicarea si consolidarea lacasurilor sfinte, unde sa aducem prinos de multumire pentru toate cite le primim cu nevrednicie, sa ne fie prioritate in viata. « Caci fara de Tine Doamne, ne vom instraina de tot binele » spune rugaciunea Sfintului Isaac Sirul din Acatistul Mantuitorului . Aceeasi rugaciune adauga : “..Daruieste-ne Doamne pocainta nestirbita si inima indurerata ca sa pornim cu tot sufletul in cautarea Ta… » si mai departe « .Te-am parasit Doamne, sa nu ne parasesti. Am iesit de la Tine, iesi in cautarea noastra. Du-ne la pasunea Ta cea duhovniceasca. Numara-ne intre oile turmei Tale preaalese.. »
Aceasta este Calea spre Adevar si Viata, dragi crestini. Acesta este drumul ingust la capatul caruia ne asteapta cununa harazita de Domnul celor ce-I pazesc poruncile. Altfel, vom grabi prin voia noastra implinirea Apocalipsei, cea inspirata de Duhul Sfint Apostolului Ioan, si care in putine cuvinte este redata de filozoful francez Andre Malreaux (cati dintre noi si-l mai amintesc de la emisiunea Lumea Crestina a Europei Libere din vremurile dinainte de ’89), cuvinte care suna a aducere aminte: « Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi de loc »
|
Marius-D.Peiulescu . Mississauga 2/9/2005 |
Contact: |
|
|
