Nicolae Tudor - „Muzica adevarata este o preotie: te inalta la Dumnezeu”
Nicolae Tudor este unul din marii violonisti ai salilor de concerte, un interpret de exceptie al muzicii lui Paganini
„Roma nu s-a facut intr-o zi”
- Sunteti stralucitul castigator al unuia dintre cele mai importante concursuri de vioara din lume: Concursul „Paganini”, din Italia, si un foarte apreciat solist international. Doar in Romania, patria dvs., numele va este aproape necunoscut. Sa incepem, deci, prezentarile...
- Vin dintr-o familie de muzicanti. Tata a fost acordeonist, dar ajunsese sa cante la pian Chopin, si la vioara Paganini. A fost un talent genial... Din partea mamei, l-am avut in familie pe Ion Dura, un foarte mare pianist, care mai tarziu „s-a dat” la muzica de cafŽ-concert, pentru ca pe vremea aceea se castiga mai bine cu ea decat in salile de concert. Tot asa a facut si Grigoras Dinicu, dupa cum bine stim... Intrebat de ce s-a apucat de muzica in restaurant, Grigoras Dinicu a spus: „Intr-o seara, la restaurant castig cat din trei concerte, nu-i normal sa renunt la statutul de solist?!”. Un alt inaintas din familia mea, prin venele caruia curgea muzica, a fost Costica Dura, bunicul meu, tatal mamei. Tin minte si acum momentul, aveam vreo 13 ani, cand m-a chemat la el si mi-a spus: „Vino sa-ti cant, sa vezi cum se canta”. Si m-a zguduit... Fantastic! La aproape 80 de ani, tata-mare canta perfect melodiile lautaresti de Sarasate! Nu am ascultat o interpretare mai „plina de vana” decat a lui, biet batranel aflat la sfarsitul vietii... Dupa trei luni a murit... Repet, nu am ascultat un violonist mai puternic decat el! Cu adevarat a fost un violonist excelent, dar nu a facut concertistica, pentru ca avea familia de intretinut si castiga bine cu lautaria, cu muzica de cafŽ-concert. In ce ma priveste pe mine, nu stiu daca cineva din familie si-a pus problema ce voi face eu cand voi fi mare. La mine totul a fost firesc. Nu puteam face decat ceea ce mostenisem pe linie de familie: muzica. Ca in cazul oricui porneste pe acest drum, copilaria si adolescenta mea au insemnat muzica si iar muzica, studiu. Am terminat Conservatorul in 1979, am studiat cu maestrul Mihai Constantinescu, iar inainte m-am pregatit cu maestrul Ionel Geanta. Acesti doi profesori extraordinari m-au marcat esential. Tin minte ce mi-a spus maestrul Constantinescu despre muzica lui Bach: „A transpus sentimentele Domnului Iisus pe note”. Deci, ani de vioara, pana la un moment pe care il pot numi crucial pentru mine si pe care l-ati amintit: organizarea unei selectii pentru Concursul „Paganini”. Am participat cu emotii, dar si cu incredere in mine, si am castigat selectia pe tara. Apoi, cu vioara si cu un mic bagaj, am ajuns in Italia. Ce-i drept, am castigat atunci Concursul „Paganini”, dar mi-au trebuit cativa ani buni ca sa-mi dau seama ca am... ceva talent!
- Apoi, dupa sampania victoriei?
- Pana la sampanie a mai fost un pas. De fapt, atunci am luat locul II, premiul I neacordandu-se. A fost o chestiune delicata, nu s-a acordat premiul I in acel an, pentru ca la ultimele patru editii castigasera trei romani: Liliana Ciulei, Eugen Sarbu si Paul Florin. Eu ma consider totusi invingator, pentru ca nu a fost nimeni inaintea mea si apoi, conform programului, am cantat pe vioara lui Paganini. Am avut aceasta onoare! Cantand pe vioara lui Paganini, mi s-a dat recunoasterea de invingator. Au urmat imediat contracte, concerte, recitaluri, nu mai stiam de capul meu! Pana prin ‘90, am cantat unde eram chemat: Europa, America, iar Europa.
- Mi se pare firesc, erati pe val!
- Dar a venit un al doilea moment al vietii: am simtit ca nu e suficient si m-am retras de pe scenele pe care incepusem sa cant, pentru a studia. Eram „pe val” cum spuneti, dar mi-am dat seama ca, de fapt, nu stiam muzica. De-asta m-am retras! Si bine am facut; muzica adevarata este, in primul rand, o preotie: te inalta la Dumnezeu. Pot spune ca am inceput sa studiez cu adevarat, cu asiduitate, abia dupa ce m-am retras. Consider ca mai am de lucru cam un an, pentru a atinge deplinatatea artistica. Imi stiu exact fortele, stiu unde vreau sa ajung cu arta mea. Stiti cum se spune: „Vinul vechi este mai bun”. Asa este si cu solistii instrumentisti: cei mai mari interpreti - Rubinstein, Szering, Oistrach - s-au remarcat dupa 40-45 de ani. Sunt foarte putini tineri care canta cu sufletul, cu spiritul. Traim intr-o lume care etaleaza tehnica maxima, sunete curate, dar expresivitate nu prea mai intalnesti... Cei mari nu mai sunt, ne hranim sufletele cu inregistrarile lor. Pentru mine, David Oistrach, in anumite piese, te face sa-L simti pe Dumnezeu in suflet. Oistrach a fost cinstit ca violonist, nu a apelat la elemente de virtuozitate pentru a incanta publicul, el a incantat cu muzicalitatea interpretarii lui. Totodata, adevarata muzica te face sa-ti simti profunzimea sufletului tau, care este un mister. Sunt momente, atunci cand asculti muzica interpretata la nivel maxim, in care simti ca te inalti, te transfigurezi. Stiti ca Einstein spunea ca omul nu foloseste nici 10% din capacitatea mintii sale. Ei bine, prin muzica, atingi culmi nebanuite. Cantand sau ascultand muzica lui Bach in special, am descoperit senzatii si emotii care imi erau complet necunoscute pana in acel moment. De altfel, mai am putin si cred ca voi atinge si eu nivelul pe care il doresc, dupa cum v-am spus. Cum spune italianul: „Roma nu s-a facut intr-o zi”. Asa e cu un solist: iti trebuie ani de studiu, de gandire, de cautari, de rugaciuni... Eu sunt un om credincios si multumesc lui Dumnezeu pentru orice realizare a mea.
„Doamne, daca pun inaintea artei banii,
sa mi se usuce mainile”
- Am vazut cat de important a fost pentru dvs. sa cantati pe vioara lui Paganini. Dvs. pe ce vioara cantati? Aveti preferinte?
- Am mai multe viori. Exista un lutier in Italia, Carlo Vettori, care inca traieste, locuieste la Florenta. A vandut viori in toata lumea. Caracteristica viorilor lui este delicatetea; viorile lui simt orice imperfectiune solistica. Vioara Vettori este vioara mea de studiu. Pentru concerte, cant pe alte viori. Cand am deschis anul Paganini in ‘81, am cantat la Cremona, pe o vioara Guarneri del Gesu. Mie nu-mi plac solistii care se lauda ca vor canta cutare concert pe un Stradivarius sau un Amati, sau Guarneri. Daca asculti o vioara Stradivarius si una contemporana, facuta de unul din mesterii de acum, nu poti face diferenta. Sunt sigur ca peste ceva vreme vor aparea lutieri care-i vor depasi pe Stradivarius si pe Guarneri... E adevarat, o vioara veche are lemnul uscat, e mai sensibila, raspunde mai usor, dar lutierii contemporani pot suplini vechimea lemnului, incat aproape nu-ti dai seama ca vioara respectiva are doar 1-2 ani. La arcus, e exact invers. Dupa maximum douazeci de ani, trebuie sa schimbi arcusul, isi pierde „nervul”. Pana la urma, important e cum canti. Eu am castigat Concursul „Paganini” pe o vioara ungureasca, de fabrica, productie de serie. Lucra doar tata, eram sase suflete in casa si nu ne-am permis sa cumparam o vioara de marca. Pastrez si astazi acea vioara ca amintire, ea mi-a adus Concursul „Paganini”.
- Revenirea in concerte a fost dificila?
- Nu. Zilele astea astept un contract de 80 de concerte pentru doi ani. Pana la sfarsitul anului, mai am cateva concerte bune. Am un impresar italian. Nu e un nume mare in lumea asta a vanzarilor de solisti, dar lucreaza cu nume mari.
- Marturisesc ca, inainte de intalnirea noastra, am cautat si nu am gasit discuri ale dvs....
- Nu m-am simtit la apogeul posibilitatilor mele interpretative si de aceea nu am facut imprimari pana acum, decat personale. Pregatesc insa o imprimare a celor 24 de Capricii de Paganini. Reprezinta cea mai grea incercare pentru orice violonist, sunt cele mai grele piese; e ca si cum ai escalada cel mai mare varf din lumea asta... La nivel tehnic, nici o lucrare nu este mai dificila decat Capriciile. Consider ca Paganini este maximumul in vioara. El a fost, dupa mine, una din primele 10 minti ale istoriei umanitatii. Pana la el, vioara era putin cunoscuta. Paganini a scris unele lucrari de o frumusete melodica fantastica. Cand spui Paganini, spui putere, virtuozitate, frumusete, inteligenta. Nici marii compozitori romantici nu se ridica la nivelul lui.
- Sunteti decis sa va dedicati exclusiv carierei solistice?
- Am fost concertmaestru la Opera din Torino, concertmaestru la orchestra din Catania, am colaborat cu „Solistii Venetiei”, am fost concertmaestru la San Remo. Dar nu am putut rezista mult in orchestre, chiar daca as fi castigat bani buni. Un solist simte nevoia sa se exprime individual, nu in mod colectiv. Orchestra e o meserie, solistica este o alta meserie.
- Violonistii preferati?
- „Monstrii sacri” nu mai sunt: Oistrach, Heifetz, Nathan Milstein, Szering s-au dus. Dintre cei de acum, sunt multi „baieti buni”, dar la nivel maxim, sunt putini, ii numeri pe degete. Imi place mult Spivakov.
- Stiu ca sunteti si profesor de vioara...
- Da, de ce nu?! Am elevi si observ un lucru uimitor: daca nu vor studia bine, europenii vor fi total depasiti de orientali. Ei au un sistem de studiu extraordinar, de o concretete exceptionala. Sunt foarte buni... Au aparut niste adolescenti chinezi absolut uluitori in muzica. Orientalii au o putere imensa de redare.
- Dar romanii?
- Si romanii sunt foarte buni. Intalnesti instrumentisti romani foarte buni in toate orchestrele importante din Italia si cam in toate orchestrele bune din lume. Au muzica in sange... Si nu e un raspuns diplomatic! Romanii si rusii sunt la fel de buni.
- Ce alte pasiuni aveti, in afara de muzica?
- Pentru mine, muzica e pasiune si mod de a trai: este placerea vietii! Eu ma gandesc intotdeauna cand fac muzica la rugaciunea mestesugarului: „Doamne, daca pun inaintea artei banii, sa mi se usuce mainile”. Solistii care alearga dupa bani o sa-si piarda spiritul muzicii. Asta nu inseamna ca, daca ajungi un celebru muzician, nu poti cere oricat de mult, oricat vrei. Dar inainte de toate, trebuie sa fie MUZICA. Este arta sublima, cea mai directa. Este gimnastica sufletului. Nu spun vorbe mari, pur si simplu sunt convins de asta. Cred ca, la egala masura cu muzica, este citirea Evangheliei. Traim intr-o lume fara speranta. Citind Evanghelia, te asiguri de protectia lui Dumnezeu, prin credinta... Muzica si credinta sunt un adapost si o liniste pentru mine. Alta autoritate decat Dumnezeu nu recunosc.
- Am vorbit despre muzica, dar nimic despre viata dvs. personala, despre viitor...
- Locuiesc la Carrara. Am in perspectiva sa ma casatoresc cu o doamna din Romania. Stiti cum spune italianul: „Nevasta si boi din tara ta” (ca sa traga la acelasi „jug”!!!)... Am fost casatorit de doua ori, nu mi-a mers, acum sper sa-mi fie bine cu o romanca.
|
Reporter 2/7/2005 |
Contact: |
|
|
