Dar Dumneata, cine esti?
De ce oare avem tendinta sa ne clasificam semenii in diferite categorii? Ori de cate ori pomenim pe cineva, mai devreme sau mai tarziu apare inevitabil o clasificare de genul: „e dintre aceia care stiu ce vor” sau „un visator incurabil, ce sa mai vorbim!” Un cunoscut mi se plangea deunazi ca „atunci cand gatesc, femeile nu folosesc caldura remanenta a placilor ceramice” iar altul sustinea ca nu-i plac femeile care nu spala cu atentie resturile acumulate dintre dintii furculitelor. Primul e din tabara „radicalilor”, adica a celor care le baga pe toate intr-o oala: „femeile sunt asa”. Al doilea e la un pas mai avansat, cum s-ar zice din tabara „alba/neagra”. Pentru el femeile se impart in doua categorii: cele care spala bine furculitele si cele care nu acorda suficient elan acestei ocupatii. Si uite asa, ca-ntr-o joaca, am impartit si eu barbatii in doua categorii: cei care generalizeaza la nivel inalt si cei care disting intre doua feluri de femei. Am vrut sa categorisesc sau mi-a iesit asa doar intamplator pe gura platitudinea asta? Cert este ca gandim in categorii, ca vrem sau nu, asta e o alta poveste. Ne-a fost pus in fasa, sau mai bine zis am fost invatati la scoala sa clasificam si cu asta basta. Numai asa, simplificand, putem strabate hatisul complicat al junglei umane fara mari dureri de cap.
Prietena mea cea mai buna sustinea acum 15 ani ca „oamenii cu degete groase au caractere neslefuite”. O fosta profesoara de-a mea era convinsa ca „o dama adevarata nu poarta niciodata parul scurt” si ca „n-are voie in nici un caz sa se grabeasca cand merge pe strada”. Inutil sa mentionez ca de cand ma stiu am parul scurt si obisnuiesc sa fiu mereu grabita, natura m-a inzestrat cu degete cam scurte, chiar daca spal cu mare meticulozitate furculitele si folosesc pe cat posibil economic placa ceramica din bucatarie. Cu toate astea, ori de cate ori ma grabesc pe strada sau merg la coafor, ma strafulgera amintirea afirmatiilor de mai sus si ma intreb inevitabil daca sunt „asa” sau mai degraba „altfel”.
Nu intamplator, prima intrebare care ni se face cand e sa incepem o conversatie sau un interviu este „puteti sa va prezentati pe scurt?”. De parca conteaza ce si sum credem noi ca suntem! In fine, e explicabil ca lumea vrea sa stie cu cine are de-a face. Dar pana unde merge subiectivismul in materie de cunoastere de sine? Mi s-au intiparit in memorie afirmatii absurde din diverse conversatii stupide purtate peste ani, afirmatii pe care probabil ca nimeni dintre cei care le-au lansat nu si le mai amintesc. Ele continua sa sfideze timpul si sa ma sacaie in cele mai neasteptate momente, cand se intampla sa apara analogii.
Cautand sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, aplecam urechea la parerea celor din jur despre noi si ajungem sa nu mai intelegem nimic. Pentru un fost coleg de liceu sunt „o fire influentabila, mereu tenatata sa cred orice si pe oricine” in timp ce colega mea de camera ma califica drept „fire calculata si minutios disciplinata, capabila sa urmeze cu incapatanare telurile proprii fara a tine cont de eventuale jigniri ale celor apropiati”. Niste amici de familie ma considera „total lipsita de simtul umorului” in timp ce o corespondenta de email ma someaza sa „incetez cu mesajele glumete si sa ma axez pe seriozitatea vietii”.
Pai daca e s-o luam asa, pentru a ne simplifica viata am putea concepe un fel de chestionar-grila in care sa insemnam cu cruciulita tot ce defineste un om! In acest mod simplu am avea intotdeauna la indemana definitia esentei lui, asa cum Onassis avea mereu carnetelul lui cu notite despre apucaturile bizare ale persoanelor cu care facea cunostinta. Dupa parerea lui, succesul l-a datorat in mare parte insemnarilor facute acolo.
Spre exemplu, distinsul parlamentar X prefera mancarurile condimentate, are o slabiciune pentru femei blonde, incepe majoritatea propozitiilor cu cuvantul „deci”, foloseste hartia igienica impaturita in patru purcedand din partea posterioara, canta sub dus si uzeaza pantofii preponderent la calcaie. Bizar cum reuseste sa convietuiasca intr-o casnicie pasnica alaturi de Marea Doamna a Operei, o bruneta focoasa care e oripilata de lalaiala in baie, se alimenteaza numai cu legume fierte si detesta politica. Sa fie oare secretara din minister cea care stabileste echilibrul, o duduie blonda cu apucaturi materne, care nu uita niciodata sa schimbe sulul de hartie igienica si-l aseaza mereu cu desfasuratorul spre perete, asa cum prefera Excelenta Sa?
Ei bine nu, refuz sa cred ca putem fi atat de lineari si previzibili precum ne invata analiza traditionala dupa criterii fixe! Imi place sa cred ca ma construiesc mereu de la zero in fiecare dimineata cand ma trezesc din somn, ca o coala alba de hartie, inca nescrisa. Sunt zile in care ma caligrafiez prost, cu mana tremuranda, nu stiu exact ce vreau sa spun cu mine. Uneori imi vine greu sa decid daca pun un semn de intrebare sau mai degraba puncte de suspensie la sfarsit, inainte de a ma reda istovita seara somnului. Dar am si altele, cand ma incep de la coada la cap, precum o scriere araba, iar telul propriu zis il ating in ultima clipa, seara, cand scriu cu voluptate in primul colt din stanga sus a paginii cuvantul de inceput cu litera mare si plasez centrat deasupra tiltul plin de talc in care concentrez miracolul zilei pe care o am fost.
Si daca se intampla ca intr-o zi sau alta sa fim placizi si pasnici iar in urmatoarea revoltati, chiar furibunzi ca un adevarat vartej viu, nu vad de ce sa ne speriem de contradictia dintre rolul pe care pasamite „ne-a fost dat” sa-l intruchipam si omul care se intampla momentan sa fim. Cata vreme ne dam osteneala sa urmam imboldul de a fi ceea ce ne dorim, nu vad de ce sa ne facem griji. Cu siguranta ca dovada faptului ca nu ne-am inselat (pe noi insine, mai ales) nu va intarzia sa apara in proba incontestabila a unui somn fara cosmare, eventual cu un „premiu de fidelitate” sub forma unui vis frumos. In acest sens, acum, in prag de an nou, daca ma intreaba cineva ce-mi doresc de la anul care vine, raspund serena fara sovaire: „imi doresc vise frumoase in fiecare zi”! Asemeni!
|
Gabriela Calutiu 12/21/2004 |
Contact: |
|
|
