Interviu cu poeta Gina Goia
Gina Goia, născută după tată, Bultoc, în Mediaș, Sibiu la 10 martie. La vârsta de 10 ani s-a mutat cu familia în orașul Bistrița. Acolo a început să participe la întâlnirile cenaclului literar local "George Coșbuc" condus de regretatul prozator Ion Moise. A publicat puțin pe hârtie în țară. În ziarul studențesc "Echinox" a debutat cu poezie. A publicat un volum de poezie "miriapozi", apărut la editura "Eikon" în 2005. Volumul a fost premiat de USR filiala Tg. Mureș la festivalul "G. Coșbuc" din Bistrița. Din 1999 locuiește în Irlanda. A fost studentă la colegiul de "criminologie și studii sociale" din Dublin pe care l-a întrerupt din motive de sănătate. Din 2006 publică doar virtual. A acceptat o singură dată să trimită niște poeme unui radio din România. Scrie doar pe contul personal FB.
Veronica Pavel Lerner: Gina, sunt peste zece ani de când ne-am întâlnit pe câteva rețele literare românești, pe vremea când Face Book nu exista. Lectura poeziilor tale m-a atras atunci irezistibil prin originalitate, forță, personalitate. Ai putea să ne spui câte ceva despre parcursul pe care l-ai făcut între România, unde te-ai născut și Irlanda, unde trăiești acum?
Gina Goia: Wow! Au trecut deja zece ani. Nu-mi vine să cred. În toamna lui ’98, într-o noapte, târziu, așa cum îmi place mie să stau nopțile m-am hotărât să plec din țară. Locuiam în acea vreme în Cehu-Silvaniei, un orășel din județul Sălaj. Locuiam acolo din anul 1994. M-am hotărât, adică ne-am hotărât eu și el să ne mutăm în acel oraș la invitația unor prieteni, rude de fapt, să colaborăm cu două organizații de caritate care începuseră acolo un proiect de la începutul anilor ’90. A fost o perioadă intensă, să spun așa. Am reușit prin muncă depusă acolo să învăț multe despre urâțenia comunismului. Și mă refer la orfelinatele din județul Sălaj. Pentru prima dată am vizitat casa domnului Maniu, Iuliu și am rămas șocată atât de condiția fizică a clădirii cât și de ceea ce se întâmpla acolo în perioada comunistă. Toate clădirile de-acolo s-au transformat într-un orfelinat cu copiii abandonați de părinți datorită problemelor lor de sănătate. Așadar, după patru ani de colaborare cu cele două organizații și după aproape zece ani de democrație mi-am dat seama că societatea românească nu s-a schimbat deloc în punctele esențiale: nepotismul, corupția, abuzul celor în putere, mită toate erau cotidiene. Material am fost binecuvântată, să spun așa, dar spiritual și moral deloc. Acestea au fost motivele pentru care m-am hotărât să plec. Nu regret.
VPL: Și înainte de plecare?
GG: Înainte de plecare, în ultimii patru ani am lucrat cu două organizații de caritate din Germania și Elveția. Am avut și un atelier care executa jucării din lemn pentru export. Nu era afacerea mea, desigur, dar am lucrat acolo o vreme. Era o afacere în familie. Din 1978 am locuit cu familia în Bistrița. Acolo am făcut școală și acolo am început să merg la cenaclul "George Coșbuc". Destul de târziu m-am implicat în viața literară. Cu pauze destul de lungi, să spun așa. În țară am publicat puțin pe hârtie. Debutul meu literar a fost în ziarul studențesc "Echinox" din Cluj. Am mai publicat într-un ziar bistrițean. Cam atât s-a întâmplat pe hârtie. Am primit de a lungul anilor multe oferte dar le-am refuzat.
VPL: Nemărginită mi-a fost bucuria reîntâlnirii tale pe FB, unde te urmăresc cu fidelitate. Am regăsit-o, după ani, pe aceeași Gina, mereu nouă, mereu aceeași, poetă până-n buricul degetelor. Te simți bine pe FB, așa-i?
GG: Am încetat să mai public pe rețelele literare românești înainte de a-mi deschide cont pe FB. În fapt am postat doar pe două. Nu-mi place să public un poem în mai multe locuri. Îmi face impresia că își pierde din unicitate. Așa simt eu. Nu trebuie să fie și adevărat, desigur. Pentru mine FB este living room-ul meu. Ori este fotoliul meu. Este singurul spațiu unde mai public poezie sau scurte nuvele. Acolo sunt eu gina goia, poetă. Mă simt în largul meu fiindcă mă simt detașată de tot ceea ce înseamnă domestic și plictisitor. În tot ceea ce postez sunt eu. E ca și cum mi-aș întoarce pielea și mi s-ar vedea interiorul. Adică eu. Da, și eu m-am bucurat să te reîntâlnesc pe FB.
VPL: Ai avut, în 2008, bunăvoința de a-mi trimite volumul tău de poezii "Miriapozi", apărut la editura Eikon, Cluj 2005. Cum a luat naștere cartea?
GG: Volumul meu de poeme "miriapozi", hm. Îmi amintesc că într-un sfârșit de primăvară al anului 2004 m-am gândit că a sosit timpul să scot o carte. Am publicat relativ târziu ținând cont de anii în care am scris și am publicat sporadic în ziare sau online. Din prima zi în care m-am așezat la computer, zi de zi, până noaptea târziu sau până-n zorii zilei am scris această carte. Nu am făcut nicio pauză. Nu am scris cu ciorne. Am scris pur și simplu așa cum am simțit. Și am simțit bine. Așa-mi amintesc eu. Prima mea carte de poeme s-a dorit o întoarcere în copilărie. Mai apoi adolescență, iubirile, prima mea căsătorie. Tatăl, bunicii, credința și tot ceea ce m-a marcat de-a lungul vieții mele până în momentul scrierii. Tot ceea ce am considerat că este important să las pe hârtie. Am fost eliberată când am încheiat cartea. M-am simțit mulțumită de mine. O vreme. Doar o vreme.
VPL: Volumul este dedicat fiecărui membru al familiei în parte. În ce măsură relațiile cu familia îți influențează scrisul?
GG: Nu tocmai fiecărui membru din familie. Zâmbesc. Pentru mine familia este importantă. În cele domestice, în cele cotidiene, în tot ceea ce se întâmplă în viață mea. Când scriu sunt gina goia. Nu mai am niciun link care să mă păstreze aproape de familie. Este o necesitatea de-a mea. Nu este nici egoism. Este celălalt pol din mine unde mă duc singură. Nu-mi place să fiu deranjată când scriu. Sunt sensibilă la alte zgomote din jur. Chiar fac urât uneori. Scot de obicei sunete gen: "sssssstttttttttttt..." uneori, mi se replică din altă încăpere: " aici nu sunt găini...!" râd în sinea mea. Revenind la familie, da, mă influențează anumite amintiri din copilărie sau adolescență. Bunicii mei, bunica mea maternă, care era de-o bunătate îngerească, bunicul meu matern care era foarte tăcut și totodată foarte comic. În copilărie îmi spunea povești doar dacă-l "călcam" pe spate. Dar a venit și ziua în care ritualul ăsta s-a oprit. Eu am devenit tot mai mare, el tot mai fragil. Fizic îi semăn. Și parte din caracter, mă gândesc. Bunicul meu patern a fost un om plin de viață și care era tot timpul fericit. Dovadă că a murit la aproape 100 de ani. El îmi povestea din Biblie. Tatăl meu a fost parte din poemele mele. A murit tânăr, la 56 de ani. Eu eram aici pe insulă. Nu am fost să-l văd. Miriapozii i-am dedicat familiei mele. Apoi, după o perioadă, m-am detașat total de atmosfera amintirilor.
VPL: "Miriapozi" e singurul tău volum publicat?
GG: Da, este singurul meu volum publicat. Am scris alte volume, între timp. Le-am făcut coperți, am primit chiar oferte să le public. Dar de fiecare dată ceva m-a oprit să le dau ok de tipar. Una dintre oferte a fost de la editura "Charmides", din Bistrița. Nu o să dau nume fiindcă nu este relevant. Am trimis manuscrisul, însă m-am blocat la coperta. Nu am încheiat în final niciun contract cu cei de-acolo. Nici nu am insistat după ce propunerea s-a diluat cumva. Nici acum nu știu care a fost motivul. Cu siguranță ceva politic sau altfel. Cuvântul ăsta "altfel" e cel mai ușor de folosit în astfel de situații. Râd! Doar atât pot să spun: nu mi s-a părut deloc profesional ceea ce s-a întâmplat. Meritam măcar un răspuns, nu-i așa?! De aceea niciodată nu o să mai iau în considerare vreo propunere din partea editurii "C". Par arogantă? Cred că nu. Bucuria mea a fost că volumul "miriapozi" a fost premiat la concursul "George Coșbuc" din Bistrița de către Uniunea Scriitorilor, filiala Târgu Mureș. Ca să vezi coincidență!
VPL: uneori postezi pe FB doar câteva cuvinte, dar câtă poezie în ele! Dacă ar fi să oferi aici cititorilor un gând poetic al tău, sau chiar un poem elaborat, care ar fi acela?
GG: Postările scurte sunt un fel de colaj. Cugetări și imagine. Uneori sunt emoționale alteori cerebrale. Bipolaritatea mea artistică, aș spune. Am ales un poem.
era
un apartament cu două camere
o bucătărie și-o cămară
o baie și-un hol
mic
în noapte
părinții jucau ruletă
mama plusa gelozia tata plusa
temperament
surorile mele dormeau
îngerițe
auzeam fiecare durere
și mă trezeam dis de dimineață
cu mâinile mamei în al meu
păr
cozi împletite
cum îi plăceau tatălui
de mică am învățat să nedorm
VPL: Poezia pe care ai ales-o are vreun titlu? Cum alegi titlurile? Le scrii după ce ai scris poezia? Sau inainte?
GG: Eu nu am titlu la poezii. Nu folosesc titlu fiindcă mi se pare ceva care îngrădește trăirea poeziei. Este o fobie de-a mea. Este ca și cum ți-ai inventa trăirea sub un titlu ori o spunere și abia apoi ai continua, ori așa ceva este o chestie preconcepută în ceea ce simt eu că este poezia. Desigur, se poate adăuga un titlu după scrierea poeziei, dar eu nu fac asta.
VPL: Scrii direct pe FB? Cum păstrezi ce ai scris? Ai un fișier special, sau le lași în memoria FB?
GG: Da, de o vreme bună scriu direct pe FB. La mine scrisul este spontan. Mă adaptez ușor la tot ceea ce e nou în tehnologie, deși în inima mea sunt o country girl. Însă, la intervale, fac volume în fișiere pe al meu computer. Când încep să scriu, termin poezia destul de repede și fac puține modificări. Așa funcționez eu. Cu siguranță ceea ce am postat pe FB o să rămână acolo. Folosesc FB-ul doar când sunt poetă gina goia. Nu-l folosesc pentru alte motive. Trăiesc intens când scriu și dau totul din mine. Ascult muzică în timp ce scriu. În jurul meu, doar boala mea pentru scris și dependențele mele. Trăiesc o viață boemă aici. La intervale mă zbat cu depresia, dar am învățat să o țin sub control.
VPL: Am observat că semnezi cu litere mici și că, în general, le preferi majusculelor. De ce?
GG: eu iubesc literele mici, rotunjimea lor.
VPL: Îmi vei scuza, sper, folosirea aici - din motive editoriale - a literelor mari…
Închei mulțumindu-ți pentru bunăvoința cu care mi-ai răspuns. Sunt convinsă că cei care te vor vizita pe FB vor vibra- cum o fac eu de mult- la forța poetică a cuvintelor și imaginilor tale.
Interviu publicat ȋn Vatra veche 12 / 2017
|
Veronica Pavel Lerner 12/31/2017 |
Contact: |
|
|
