Gânduri și idei - Vine Moș Crăciun
Cu o toamna așa de lungă și mai ales blândă, decembrie se deschide într-o mirare continuă: prag de Crăciun?
Păi da!
Indiferenta sezonală n-are nicio importanță în definirea momentelor majore și cum Crăciunul este momentul suoprem al anului n-avem decât să sperăm într-o îndurare cerească așa că să avem un “White Christmas” cum zice cântecul.
“Mais ou sont les neiges d’antan”...cânta Villon... și noi știm că întrebarea lui s-a așezat în timp nu numai cu valoarea ei poetică ci și cu firescul nostalgic...în Canada, în decembrie, în pragul Crăciunului și noi umblăm încă în pantofi?
Asta ca marcă a selecției memorice, altfel o deghizată satisfacție – mai ales personală – că e respirabil afară, iese soarele fără dinți, eh... plouă, dar și “ce dacă”, pe românește aș zice că îmi place grozav toamna asta lungă, senină (aproximativ, evident) și zăpada sper să-și facă apariția doar în noaptea aceea miraculoasă când vine Moș Crăciun și ne deschide inimile...uneori prea închise de-alungul anului.
Nu e rău ce zic dar parcă e o “poză” organizată cam ca un dagherotip care nu-și ia riscul repetării, intenția fiind disciplina lucrului bine făcut cel care înrămează firescul transformându-l într-un tablou dar pe lângă care trecem fără a-i intui emoția.
Tocmai... pentru că Moș Crăciun vine oricum – cu sau fără zăpezi - ne trezește din amorțeala dezinteresului ori poate doar al oboselii cu care ne strecurăm de-alungul anului fie că suntem prea ocupați - prea preocupați parcă ar fi mai exact - de interesele imediate fie că am ajuns în faza analitică a vârstei care se mișcă încorsetată ba de amintiri, mai întâi, ba de plictiseala traducerii noului, mai apoi.
Adevarul este că îl iubim grozav pe moșul acesta esențializat imagistic în așa fel încât ceea ce știm ori sperăm că există mai bun în natură umană iese la iveală.
Personajele mitice – așa cum este Moș Crăciun – ne permit interpretarea portretistică cea mai apropiată de povestea și mai ales de intenția care le-a generat.
Venit de undeva din lume Moș Crăciun este, sigur că este, bătrân, bătrân așa că permanența... nu vine și nu pleacă, pur și simplu există, un bunic deghizat abil într-un costum care inspiră încrederea, respectul și jovialitatea bucuriei de a-l ști, un “tatae” devenit personal pentru o noapte pentru că vine încărcat de surprize, de căldură emoțională, de mister; dar și pentru că are acea privire albastră a cerului senin ori poate numai a bunătății de “pâine cadă”...
E...și așa am pus punctul pe I: Moș Crăciun nu ne aparține nouă maturii, nici măcar nouă bătrânii, parteneriatul părului alb, a ridurilor adânci, a mișcărilor încete este doar conspirațional, alianța aceea secretă a părinților de a îmbogăți viața copilului cu acea șansă a zborului imaginativ și, dece să nu zic, de a-i da aripile zborului dincolo de limite.
Moș Crăciun e al copiilor, al copilăriei, de fapt, pe care doar memoria o prelungește și desigur procesul acesta unic al spectacolului la scară universală cu Moșul magic așezat într-un fotoliu regal în fiecare piață, mall, colț de stradă asaltat de copiii fascinați de barba albă, de sprâncenele răzvrătite (ca ale bunicului probabil și deci familiare) de zâmbetul larg al dorinței de a insufla încredere, ne include...absurd desigur...dar parcă nimic nu are greutatea fericirii ca ochii mari deschiși a întrebăilor, a curiozității, a spaimei, dar mai ales a bucuriei de a-l vedea pe Moș Craciun
Istoricește vorbimnd, ceea ce mi se pare de fapt inexact exprimat, dar cum mai mereu acordăm mitologiei fondul real al imaginației, Moș Crăciun ar fi transferul Sfântului Nicolae (episcop creștin din Myra-Anatolia sec. al IV-lea) dar și o variantă a mitologiei nordice cu trimiteri la Odin. Cât de important este să ne uităm analitic într-o istoriografie relativă nu știu, ceea ce știu fără îndoială este că indiferent unde trăim, cât de intens ori placid traversăm anii - mai mulți sau mai puțin - cât de mulțumiți ori dezamăgiți suntem ne întoarcem către El, decorăm bradul, deschidem larg ușile, aprindem luminile, punem biscuiții și paharul cu lapte pe masă și așteptăm, eventual chiar pândim fireplace-ul doar-doar ‘om prinde momentul când vine.
Merry Christmas everybody!
|
Maria Cecilia Nicu / Toronto 12/21/2017 |
Contact: |
|
|
