Rătăciri republicane şi monarhice
Aşa cum omenirea s-a convins ( dar, oare, ne-am convins?), până să apară, la începutul sec. sec.XX, armele de distrugere ( trupească, materială) în masă, a căror perfecţionare continuă, din sec XVIII au început lansările de idei de distrugere în masă a credinţei. şi de rătăcire în masă a conştiinţelor.
Obiectivul strategic al armelor ideatice de distrugere în masă este acela de a-l determina pe om ( pe creştini, în primul rând) să nu mai dea mărirea cuvenită lui Dumnezeu, Creatorul, ci să slăvească pe om şi raţiunea autonomă. Acest gen de arme stă la baza proiectelor de împărăţii lumeşti, de toate culorile, împăraţii care amăgesc cu paradisuri pământeşti ( sau pe alte corpuri cereşti!) şi garantează mântuirea printr-o moarte la cerere, demnă şi definitivă.
Prin propagandă meşteşugită, specialitatea lui Lucifer, oamenii au început să se certe pe proiecte, ajungându-se la încăierări de proporţii, care cereau arme pe măsură, puşti şi bombe performante. După fiecare măcel, s-a încheiat câte o pace ( de fapt un armistiţiu), păzită de arme, pace aşa cum o dă lumea, nu cum o dă Hristos.
„Cu Iisus începe era păcii. Cântecul început de îngeri trebuia continuat de istorie. Pacea pe pământ e condiţionată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. De asemenea şi pacea sufletului atârnă de aceeaşi condiţie. Autonomia raţiunii, autonomia societăţii omeneşti nu se poate constitui ca atare decât cu preţul pierderii păcii; - ceea ce e de fapt o înfrângere sau, mai sincer, o mărturisire a neajunsului, a tragediei inerente construcţiilor fără Dumnezeu. Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Aceasta e un bun spiritual, care nu poate fi creat sau menţinut de arme.” (Sursă: Părintele Arsenie Boca - „Cuvinte Vii” , Editura Charisma, Deva, 2006, p. 297.)
Proiectele vremurilor celor mai din urmă, sunt improvizaţii din materialele recuperate şi reciclate de la vechile proiecte eşuate. Uniunea Europeană (UE) este un asemenea nou proiect, o supra formă umplută cu iluzii, în care şi românii îşi pun toată nădejdea pentru un prezent şi un viitor pline de pace şi bunăstare. În UE sălăşluiesc republici şi monarhii, alte forme care sună a gol.
Românii nu sunt dezamăgiţi de UE, ci de prestaţia politicienilor, dezamăgire care se manifestă cu ocazia alegerilor, prin proteste stradale etc. Să fie de vină, oare, forma de guvernământ care-i face pe polticieni să lucreze prost?
Moartea ultimului rege, Mihai I, ţinut congelat atâtea zile pentru o agitaţia mediatică cu scop, a modificat percepţia despre monarhie, şi celor credincioşi, şi celor necredincioşi.
Se aude iar, cu energie, “ Monarhia, salvează România!”, mai ales după ce poporul a văzut reunite la Bucureşti toate monarhiile Europei.
Dar ce mai este astăzi, marea familia monarhică europeană (având în vedere înrudirea după trup)? Un castel mare, văruit pe dinafară şi bântuit pe dinăuntru de fantasmele trecutului. În apartamente, după state şi naţiuni, locatarii rămaşi, munciţi de demonii modernităţii, trăiesc iluzia că sunt stăpâni peste supuşi.
Familiile monarhice se supun şi ascultă de structurile politice şi nu invers. Nu societăţile sunt oglinda monarhiilor, ci invers. Monarhiile, ca şi republicile, nu mai salvează pe nimeni şi nimic. Deşi ţin sus lozinca “ Nihil sine Deo”, monarhiile în funcţiune nu mai salvează nici credinţa şi nici bisericile ( locaşuri de cult), care se golesc, fiind scoase la vânzare pentru alte folosinţe. Din lozincă n-a mai rămas decât “ Nihil…” Nici Casa regală din România nu face excepţie.
Politicienii republicani ( marea majoritate) nu se sperie că mâine , România nu va mai fi republică, ci monarhie. Dacă interesele o cer, vor îmbrăca haine noi şi-şi vor da conştiinţele la-ntors, devenind monarhişti: liberali, neo-liberali, udemeristi, useristi, socialişti, capitalisto-comunisti etc. Pot rămâne şi republicani, că doar suntem în democraţie. Şi republicanii jură adesea, încheind cu formula “ Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, făcându-şi cruce şi sărutând icoanele. După aceea uită.
Nu înseamnă că nu sunt monarhişti şi republicani sinceri şi decenţi în credinţa lor. Dar sunt minoritari
Pentru că suntem într-un spaţiu eminamente creştin-ortodox, nu monarhia sau republica sau altă formă de guvernământ schimbă societatea în bine, ci numai omul ( chiar politician fiind sau mai ales politician fiind) care are mintea înnoită, mintea lui Hristos. Adică , în viaţa personală şi în cea publică, pune în practică, la nevoie cu preţul vieţii, poruncile : “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
Dracul învaţă cum să păcăleşti şi pe Dumnezeu şi pe aproapele, amăgindu-i cu firimituri de dragoste şi reţinând pentru tine iubirea de sine.
Naşterea Domnului să ne găsească dând lui Dumnezeu, cu toată inima şi cu tot sufletul şi cu tot cugetul si cu toata puterea, cele ce sunt ale Lui: Ale Tale dintru ale Tale! Şi apropelui asisderea.
Dar Cezarului? Cezarul s-a obişnuit să-şi ia singur partea , tot din cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
La mulţi ani!
|
Nicuşor Gliga 12/19/2017 |
Contact: |
|
|
