în fărăderege
mai tristă liniștea lui decembrie 2017 ca niciodată curge iarna în doliu pe valea pârâului peleș durerea topită pe crengi picurând sfâșietor un fluier de os o culege
odinioară imberb aproape copil străbătea în jeep aleile castelului astăzi parc bătrân cu scări priponite în cârje cu superbe esplanade regale, betege
„din mulțimile oarbe, unul s’alege; vorba lui, lege“... nu l-au mai ascultat 45 de ani l-au alungat pe ultimul rege
Mihai fărădețară din elveția, acasă reîntors prin bucurești, sinaia, la curtea de argeș lasă o Țară în fărăderege
|
Mihai Posada 12/16/2017 |
Contact: |
|
|