Un mare scriitor si pedagog : ION CREANGA
In ultima zi a anului, 31 decembrie, se implinesc anul acesta 115 ani de la moartea lui Ion Creanga, unul dintre marii clasici ai literaturii romane, autor al unei opere restranse ca volum, dar monumentala prin originalitatea, prin calitatea artei si farmecul ei, povestitorul de exceptie fiind, totodata, deschizator de drumuri in pedagogia romaneasca prin practica si opera sa didactica.
Imprejurarile mortii marelui povestitor sunt descrise in relatarea profesorului pensionar Stefan Draghici din Iasi care l-a cunoscut personal pe Ion Creanga si detinea impresionante amintiri despre acesta. Relatarea este cuprinsa intr-un articol intitulat “In noaptea aceea de pomina” publicat de revista “Cele trei Crisuri” in numarul 11-12 din 1941. In ajunul Anului Nou, deci la 31 decembrie 1889, profesorul s-a intalnit cu Creanga in centrul Iasului, pe strada Lapusneanu si au pornit impreuna catre casa; locuiau in apropiere unul de altul. In drum, au intrat in cateva pravalii pentru a face unele cumparaturi pentru sarbatoarea de a doua zi. Era o iarna cumplita. Zapada se asternuse in strat gros. Se innoptase si uratorii pornisera de mult pe la casele oamenilor. Rasunau pretutindeni cantece si urale, pocnituri de bici, zgomotul uratorilor care trageau buhaiul, umblau cu capra, cu ursul, cu irozii, interpretau nunta taraneasca. Oamenii se aflau in voie buna. In apropierea ulitei Sarariei si a vaii Ticaului, de unde mai era foarte putin de mers pana la bojdeuca lui Creanga, cei doi s-au despartit, urandu-si reciproc “La multi ani”. In dimineata Anului Nou, profesorul a aflat cu consternare ca Ion Creanga trecuse la cele vesnice. Potrivit documentelor referitoare la deces si altor relatari, se stie, insa, ca Ion Creanga n-a inchis ochii in bojdeuca sa, ci in debitul fratelui sau Zaheu, situat in strada Golia. Creanga, despartindu-se de profesorul Stefan Draghici, nu a pornit spre casa sau, daca a ajuns la bojdeuca, n-a stat mult acolo, ci s-a intors in oras si, simtindu-se rau, a intrat in debitul lui Zaheu unde, in cantecele vesele ale uratorilor, s-a stins. Corpul neinsufletit a fost transportat acasa, iar inmormantarea a avut loc la 2 ianuarie 1890. La trista ceremonie au luat parte membrii familiei in frunte cu Constantin – fiul scriitorului, junimistul Vasile Pogor, pe atunci primarul Iasului – care a dat gratuit locul de veci la cimitirul“Eternitatea”, Neculai Gane si alti cativa junimisti, mai multi institutori si preoti.
Posteritatea a cinstit memoria lui Creanga prin scoaterea, in mai multe editii, a operelor sale. Editarea operei complete a lui Ion Creanga s-a facut sub ingrijirea lui G.T.Kirileanu, la Editura Fundatiilor Regale. Marele profesor, critic si istoric literar George Calinescu are ample referiri la viata si opera povestitorului in a sa “Istorie a literaturii romane de la origini si pana in prezent”si a daruit literaturii si o autentic` si dezvoltata biografie a marelui humulestean prin “Viata lui Creanga”. In lumina cercetarilor comparative si a unei viziuni moderne, acad. Zoe Dumitrescu Busulenga a publicat o valoroasa carte despre Ion Creang`, revazuta si adaugita in anul 2000. Istoricii si criticii literari dau o inalta apreciere operei lui Creanga. De pilda, George Calinescu spune ca Ion Creanga “este poporul roman insusi, surprins intr-un moment de geniala expansiune”. Tudor Vianu, in “Arta prozatorilor romani”, subliniaza valoarea artistica a operei si originalitatea artei povestirii la Ion Creanga. Zoe Dumitrescu Busulenga staruie asupra valorilor etice cuprinse in “Amintirile din copil`rie”, ca si in “Povestile” si “Povestirile” marelui scriitor. Eugen Todoran, analizand umorul lui Creanga, il compara cu umorul unor mari scriitori ai literaturii universale ca Boccacio, Rabelais, Cervantes, George Bernard Shaw sau Mark Twain. O lucrare aparte despre arta de povestitor a lui Creanga este “Originalitatea lui Ion Creanga intre marii povestitori europeni” de J.Boutiere – in care autorul subliniaza superioritatea scriitorului roman asupra Fratilor Grimm, a lui Perrault si Andersen prin personajele vii si prin bogatia de expresii, dictoane si proverbe populare, “o colectie care, dupa cunostinta noastra, nu are echivalent la nici un povestitor european”.
Proza lui Creanga, poate cea mai spontana din tot ce s-a scris pana astazi in limba romana, oglindeste, cu sinceritate si cu simplitatea unei rapsodii, viata noastra de tara, sufletul peren al poporului, copilaria prezentata cu duiosie si nostalgie. Ea lasa, in acelasi timp, sa se desprinda multe invataminte din amintirile despre scolile prin care viitorul scriitor si pedagog a trecut, din povestile sau din anecdotele istorice si povestirile didactice ale lui Creanga. Pe buna dreptate, Ion Creanga este considerat cel mai mare povestitor al nostru si incadrat intre marii nostri clasici, alaturi de Eminescu, Caragiale si Slavici, avand ca ascendent pe cel dintai povestitor al romanilor, Ion Neculce–si anuntand creatia sadoveniana.
Daca marele scriitor se afirma si ca un autentic indrumator al tineretului prin chiar opera sa literara, nu putem ignora faptul ca el a fost si un stralucit om de scoala, dascal de vocatie, autor de manuale si de lucrari metodice.
Dup` cum se stie, raspunzand dorintei mamei sale, Smaranda, de a-si vedea fiul preot, viitorul mare povestitor se inscrie, in noiembrie 1854, la Scoala de catiheti din Falticeni sub numele de Creanga (numele bunicului matern) si renunta la numele de Stefanescu. In anul urmator, scoala se desfiinteaz` si Creanga trece la Seminarul de la Socola din Iasi, ctitorit de luminatul mitropolit al Moldovei Veniamin Costachi, unde urmeaza clasele II-IV secundare, intre 1855-1858. In 1858, moare Stefan, tatal, tanarul Creanga trebuind sa-si castige singur existenta. Se casatoreste, este cateva luni cantaret bisericesc, apoi, hirotonit diacon, functioneaza pe rand la unele biserici din Iasi, dupa care ajunge la manastirea Golia. Atras irezistibil de munca didactica, urmeaza cursurile cu durata de doi ani scolari la Institutul pedagogic (Scoala preparandala) de la Trei Sfetite (Trei Ierarhi) din Iasi condus de Titu Maiorescu – si trece examenul de absolvire primul (1865). In paralel, lucreaza ca invatator suplinitor la Scoala primara de la Trei Ierarhi, iar dupa absolvirea Scolii preparandale este numit institutor la aceeasi scoala, trecand, in 1870, la Scoala primara nr.1 din Sararie, in apropierea careia isi cumpara casuta cunoscuta ca “Bojdeuca din Ticau”. Iesind din cler, isi atrage represalii din partea autoritatilor bisericesti care intervin la Ministerul Instructiunii si al Cultelor din Bucuresti si ministrul, generalul Cristian Tell, il indeparteaza din invatamant in 1872. Creanga se intretine din modestele venituri ale unui debit de tutun pe care il deschisese intre timp. In 1874, Titu Maiorescu, devenit ministru al Instructiunii, il readuce in invatamant, cunoscandu-l, de altfel, din scoala si de la “Junimea”unde Creanga fusese introdus de Eminescu si se afirmase deja prin scrisul sau. Incepe acum sa functioneze la Scoala primara de baieti nr.2 din cartierul Pacurari.
La scolile si clasele la care a functionat, Creanga a lasat in randul colegilor si elevilor sai o vie amintire, unii absolventi evocand “figura blanda si joviala a lui Creanga pe care toti baietii il iubeau”, dupa cum spune scriitorul Jean Bart (Eugeniu P.Botez), fost elev. “Omul acesta, vesnic cu surasul pe buze, continua acelasi scriitor, radia pretutindeni, pe strada ca si in clasa, in vorba ca si in scris, aceeasi lumina, bunatate, veselie”.
Dorind sa-si puna experienta in folosul scolii, Creanga, impreuna cu alti institutori, dintre care amintim pe V.Raceanu, C.Grigorescu si Gh.Ienachescu, a scos o serie de manuale si lucrari cu continut metodic. Astfel, in 1868, apare “Metoda noua de scriere si cetire”, abecedar pentru clasa I primara – prin care se inaugureaza predarea cititului impreuna cu scrisul la clasa I, metoda care, perfectionata, este si astazi in vigoare in scoala romaneasca. Din aceasta lucrare, au aparut 23 de editii, intre 1868 – 1893, ultima editie intr-un tiraj de 500.000 de exemplare, raspandindu-se in toata tara, inclusiv in Transilvania. In 1871, apare “Invatatoriul copiilor”, carte de citire pentru clasele II-IV in care sunt cuprinse poezii populare (“Miorita”, de exemplu), poezii de Vasile Alecsandri, fabule de Grigore Alexandrescu si Al.Donici, povestiri cu caracter didactic create de Ion Creanga – cum ar fi “Inul si camesa” sau “Acul si barosul”, dar si lectii cu caracter stiintific – despre carbune, electricitate etc. Putini dintre admiratorii “Amintirilor” si basmelor lui Creanga stiu ca acesta a scris si poezii pentru manualele lui scolare (“Drumul de fer”, “Nu lucrezi, n-ai ce manca”, “Pasarica in timpul iernii” etc.) Multe din bucatile de lectura sau poeziile din manualele lui Creanga au fost introduse in manualele scolare de mai tarziu, mentinandu-se pana in anii celui de-al doilea razboi mondial (“Povestea unui om lenes”,”Mos Ion Roata si Unirea”, “Mos Ion Roata si Cuza Voda”, poezia “Pasarica in timpul iernii” ].a.) Din “Invatatoriul copiilor” au aparut 10 editii. Simtindu-se nevoia unor indrumari metodice pentru predarea citit – scrisului la clasa I, in 1876 apare “Povatuitoriu la cetire prin scriere dupa sistema fonetica”, prima lucrare metodica din tara vizand materia respectiva, prin care li se dau invatatorilor indicatii de felul cum trebuie folosita metoda scriptolega si se recomand` forme de activitati pentru diferitele perioade ale anului scolar la clasa I. “Geografia judetului Iasi”, scrisa de Ion Creanga in colaborare cu V.Raceanu si Gh.Ienachescu si aparuta in 1879, intregeste lista lucrarilor didactice la care Creanga este autor si care sunt apreciate de contemporanii sai – invatatori care au simtit sprijinul ce le-a fost acordat, revizori scolari care au marcat rezultatele deosebite obtinute de invatatorii ce foloseau cartile si metodele de predare ale lui Creanga, oameni de cultura de buna credinta. O mentiune speciala merita sa facem despre rapoartele elogioase ale revizorului Mihai Eminescu cu privire la aceste lucrari didactice.
In activitatea sa didactica si de autor de carti scolare, de aproape un sfert de veac, Creanga se dovedeste un deschizator de drumuri pentru ca: – lupta impotriva invatarii mecanice prin stimularea gandirii elevilor si participarea lor activa la lectii; – creeaza literatura pentru copii din Romania, valoroasa pentru formatia viitoare a tinerilor; – recomanda cunoasterea individualitatii copiilor si respectarea particularitatilor de varsta; – precizeaz` rolul invatatorului, acela de a lumina mintea copiilor, de a-i invata sa cunoasca lumea reala si de a le forma deprinderi practice; – demonstreaza importanta pe care o are practica scolara pentru generalizarea experientei pozitive si stimularea creatiei pedagogice.
Ion Creanga a fost un spirit deschis spre teoriile si inovatiile din pedagogia intregii lumi pe care ar fi dorit sa le stie aplicate si la noi, dar, inainte de toate, a fost un om indragostit de profesia sa si de copii, un om legat prin toate fibrele fiintei lui de pamantul pe care s-a nascut, de traditiile populare. El sublinia in “Povatuitoriu la cetire prin scriere” ca “scopul scoalei este – si poate cel mai esential – de a invata si de a pastra cu cea mai mare sfintenie limba nationala, de care se leaga tot trecutul unui popor – cu datinile strabune, jocurile, cimiliturile, proverbele, legendele si cantecele populare cele pline de dulceata”.
In acest fel, pedagogul practician il dubleaza pe scriitorul de valoare universala.
|
Prof. Silvestru MORARU - Toronto 12/16/2004 |
Contact: |
|
|
