Bucurii in anul 2017 si sperante de la anul 2018 ?
Eu am de ce să-i mulțumesc Proniei Cerești , fiindcă mi s-a împlinit rugamimtea pe care i-am adresat-o la începutul acestui an. Am reușit să-mi duc zilele cu bine, fără "avarii"mari în sănătate, am izbutit să mai fac o vacanță de o săptămâna în Halifax și apoi alta de o lună și jumătate în România, realizare demnă de luat în seamă pentru cine se află în pragul celor 85 de ani, o vârstă la care ai picioarele mai "scurte" pentru asemenea călătorii.
Am avut bucuria să mă întâlnesc « acasă »cu cei dragi și să îmi văd tipărite două cărți : « Sensul giratoriu al vieții » și volumul bilingv, română-emgleză « Între două lumi » închinat Canadei la cei 150 de ani de existență ca stat și României, la cei 100 de ani de la marea Unire. Le-am făcut lansarea cu aleasă bucurie la Alexandria- Teleorman și la București. Bucuriile acestea au fost umbrite în zilele cât am stat acolo de imagini care te bulversează. Oameni frumoși, harnici și înțelepți, locri tulburător de frumoase și fapte minunate se învălmășeau cu reversul lor trezind tulburări, neliniști, derută și mai ales revolta celor nedreptățiți, o revoltă neputincioasă și dezarmantă.
In succesiunea scurgerii inexorabile a timpului, cele bune s-au împletit și în viața mea cu cele rele, lumina, cu intunerucul, bucuria, cu durerea, așa cum îi este dat omului să trăiască pe acest pământ.Tot mai mulți prieteni apropiați ca vârstă lasă locul gol în preajma mea. Dacă mă refer la ultimile zile, Ovidiu Creangă, prieten apropiat, s-a alăturat altor oameni dragi și prețuiți, Regele Mihai, Stela Popescu, Cristina Stamate, care s-au întors în marele univers de unde venim și ne întoarcem cu toții. Și ca o blândă mângâiere venită din partea vieții, tot zilele astea, am primit o valoroasă diplomă aniversară pentru cei 85 de ani pe care îi voi împlini în curând, de la Premierul provinciei Ontario, doamna Kathleen Wynne și alte câteva semne de de recunoaștere a scrisului meu.
Ce aștept de la anul care urmează? Înainte de orice, să mă găsească următoarea anchetă a Observatorului răspunzând cu bucurie și în deplină sănătate, să pot continua scrierile, să se bucure familia mea de sănătate și împliniri, să mai pot face o vacanță în România și să o găsesc pe un drum cu mai multe deschideri spre viitor. Pentru toți cei dragisi pentru toți românii, doresc să fie un an prosper.
i
|
Elena Buica 12/13/2017 |
Contact: |
|
|