Câteva gânduri despre Ernst Junger
Ernst Junger (1895-1998) este una dintre cele mai de seama personalităţi ale culturii europene şi în mai toate chipurile,un simbol al destinului german în veacul al XX-lea.
Născut la sfârşitul veacului al XIX-lea în Hanovra el a crescut în amurgul frumuseţii ultimului veac normal, care s-a sfârşit în 1914. El a cunoscut normalitatea şi bogăţia unei lumi care apunea. Caracter aprig şi neobişnuit a căutat situaţiile limita de foarte tânăr. A fugit de acasă şi s-a înrolat în “Legiunea Străină”,de unde a fost adus înapoi de părintele lui. Izbucnirea Primului Război Mondial a făcut ca intrarea lui sub arme să nu mai poată fi oprită. Ernst Junger participa la lupte crâncene şi se distinge prin vitejie personală la nivelul de a primi Ordinul “Poure le Merite”, cea mai de seama distincţie militară germană. Era cel mai tânăr dintre cei doar optsprezece Germani sub arme care au fost onoraţi cu această decoraţie pe toată durata războiului. De fapt primirea acestei decoraţii i-a marcat destinul definitiv.Ernst Junger trebuia să se comporte exemplar şi asta a şi făcut.
A făcut serioase studii în entomologie şi câteva specii îi poartă numele. În acelaşi timp devine unul dintre cei mai de seama eseişti şi publicişti ai vremii. Patriot autentic el a slujit cu devotement interesele ţării lui pentru care nu şovăise să îşi dea sângele. Ernst Junger a ştiut că ruşinoasa pace impusă Germaniei va aduce dezastru dar în acelaşi timp în chip activ s-a opus regimului nazist pe care îl dipretuia aristocratic. Prestigiul sau a făcut cu neputinţă arestarea lui.(În mod ciudat Hitler personal a interzis arestarea lui.Este una dintre ocaziile în care putem întrezări o taină,felul în care oameni aleşi sunt ocrotiţi..La fel ca în interdicţia de persecuţie dictată de Stalin pentru Mihail Bulgakov.) Enrst Junger se căsătoreşte cu Gretha von Jeisen(pe care atâta de emoţionant în” Jurnalele” sale o numeşte,”Perpetua”) şi a avut doi feciori,Ernstel şi Alexander.În vremea celui de al doilea Război Mondial a servit sub arme pe frontal de West,în Caucaz şi la Statul Major din Paris.În Septembrie 1944,în urmă complotului împotriva lui Hitler, este înlăturat din armata ca “nedemn de a purta uniforma germană” şi se retrage la casă să din Kirchhorst unde va trăi până la mijlocul anilor 50. Pe durata ocupaitiei (1945-1949) nu va avea dreptul să publice şi va suferi mari privaţiuni. Apoi devine una dintre cele mai de seama personalităţi ale culturii germne postbelice şi la împlinirea vârstei de o sută de ani va fi cinstit cu onoruri naţionale. A fost ultimul purtător la ordinului “Pour le Merite” şi chiar acest lucru ,în sine, este simbolic.
Despre Ernst Junger şi opera lui s-au scris tomuri nesfârşite. A fost lăudat şi insultat.Nu este rostul acestor rânduri să adauge ceva ci doar de a înfăţişa câteva gânduri despre o personalitate exemplară.
Cred că măsura personalităţii sale a dat-o deplin Ernst Junger în anii 1944-1949 când, simultan, a fost prigonit de către regimul nazist muribund şi apoi de către autorităţile de ocupaţie. În acei ani a pierdut şi pe fiul sau Ernstel, trimis cu un batalion de pedepsire (pentru opinii anti-naziste) în Italia.Acea perioada din viaţă lui Ernst Junger se poate desluşi din paginile uluitoarelor lui “Jurnale”(cele dedicate perioadei în cauza sunt,”Pagini din Kirchhorst” şi “Coliba din Vie”.)
În Kirchhorst şi împreună cu locuitorii din jur ,Ernst Junger a trecut prin marele examen al persecuţiei şi suferinţei. El a trecut acest suprem examen de caracter în chip exemplar, aristocratic şi fără îndoială meritând din nou ceeace primise în anii Primului Război Mondial,ordinul “Pour le Merite”.Ceeace Ernst Junger a demonstrate a fost că valoarea şi semnificaţia existententei umane nu este dată de suma “realizărilor” ci de consecvenţa de caracter a persoanei.
Sfârşitul războiului,”capitularea necondiţionată”, Ernst Junger o primeşte uluitor,”poţi să vezi, să înţelegi,să vrei şi chiar să iubeşti ceeace este necesar şi totuşi să fii pătruns de o durere uriaşă”. A înţeles imediat esenţa demonică a conceptului de “capitulare necondiţionată” care înseamnă continuarea războiului prin pace. Tratarea unor oameni fără apărare ca inamici de război.(În acest fel cu mult înainte el a intuit şi demonstrate esenţă demonică a sistemului american,) Nu se sfieşte să îi caracterizeze pe ocupanţi (adică trupele americane),”..necunoscând limbile vechi,mitul grecesc, dreptul român,Biblia şi etică creştină,moraliştii francezi,metafizică germană,poezia din întreaga lume.Pitici în ce priveşte viaţa adevărată,goliati în tehnică-de aceea uriaşi în critică,în distrugere,misiune ce le revine fără că ei să ştie…Titani cu un singur ochi,spirite ale întunericului.”În acei ani Ernst Junger, care atunci citeşte pentru a două oară integral Biblia, a dat dovadă măsurii lui umane.
Fără teamă ajută cu vorba şi fapta pe cei din jur. Trăieşte mai mult decât modest,din rodul grădinii pe care o îngrijea şi din mici daruri primite de la prieteni. Aceste activităţi îl fac să scrie în Jurnalele pe care le ţine (“Pagini din Kirchhorst” şi “Colibă din Vie”), “munca este sfinţită de ceeace nu poate fi plătit în ea. Din această câtime divină se revarsă asupra oamenilor fericirea şi sănătatea..Valoarea muncii se orientează după măsura dragostei ascunsă în ea.”
Ştie să asculte şi să sfătuiască pe toţi cei cu care intră în contact şi nu îşi ascunde simpatia pentru ţăranii din jur. Ernst Junger descoperă că “Veşnicia nu e o mărime,ci o calitate. Din acest motiv,nu mileniile şi milioanele de ani sunt mai aproape de ea,ci clipă este”.Iar ,consecvent,:” În situaţia lumii moderne,care se standardizează şi în care persoană devine număr,în care cei mai deştepţi eşuează şi cei curajoşi caută o soluţie,putem vedea cum cineva da liniştit un sfat bun sau face ceeace e bine. Atunci putem fi siguri că am întâlnit un om care se roagă.”
În acei ani,când cu uşurinţă ar fi putut deveni un profitor, Ernst Junger refuză să se prezinte în faţă “tribunalului de denazificare” ( o nouă manifestare a obsesiei pentru “reeducare” a celor care încă mai sunt stăpânii lumi şi mai ales, a celor care îi manevrează) căci acest lucru îl făcuse, punându-şi viaţă în pericol şi jertfind un fecior.Dar probabil cel mai important lucru este faptul că Ernst Junger deplin deslusesete legătură cu Divinitatea şi rostul jertfei şi trudei omeneşti,legătură dintre actul uman şi veşnicie : “ “ Dar înăuntru s-a săvârşit”.Cuvinte importante,de meditat la ele. În absolut,există o încheiere a acţiunilor noastre,o completare a lor,care nu depinde de reuşită sau de eşec.E în asta o imensă consolare.
Acţiunile noastre sunt comparabile cu lansări de o dublă forţă. Pe de-o parte,ele sunt că săgeţile care,slobozite de arcul vieţii,se subordonează hazardului,gravitaţiei şi vântului.Nimeresc la ţintă sau o ratează;drumul lor nu este în mâna noastră.
Pe de altă parte,fiind întinse şi de forţele iubirii,coarda trimite săgeata în suprareal,pe o traiectorie dreapta de zbor care îşi atinge ţintă în nevăzut. Există întotdeauna un al doilea destinatar căruia se adresează cuvintele, faptele,gândurile noastre.
Scriem o scrisoare unuia dintre apropiaţii noştri şi o ducem la poştă. În clipa în care o aruncăm în cutia poştală ,ne gândim la destinatar şi ni se strecoară o grijă ,o îndoială:oare mesajul nostru va ajunge la el? Când domină haosul, această grijă devine preponderenta. Şi totuşi ne consolează faptul că am scris scrisoarea,indiferent dacă îşi va atinge scopul ori nu. Simţim că,scriind-o,ceva s-a schimbat în lume. Ea este o jertfă împlinită,chiar dacă nu va fi citită. Căci “înăuntru s-a săvârşit”.
La fel se întâmplă ,în genere,şi cu grijă legată de cei de departe. Gândurile noastre se rotesc în jurul luptătorilor,al celor dispăruţi,al prizonierilor. Poate că niciodată nu va mai veni vreo veste de la ei,poate vom află peste ani că au căzut. Şi nicodată suflul absurdului nu ne va părea mai puternic decât atunci când vom fi obligate să recunoaştem că ne îngrijorasem de soarta unui om care a putrezit de mult.Ne gândisem la el ca şi cum ar fi trăit.Şi totuşi,e ceva miraculos în acest “ca şi cum”. Ar trebui să ne gândim la fiecare mort ca şi cum ar trăi şi la fiecare viu ca şi cum ne-ar despărţi deja moartea de el. Astfel ne adresăm dorinţele mai sus,către persoană invulnerabila. Iar dacă am încorda arcul corect,am trăi clipa miraculoasă în care ar sosi răspunsul. Căci înăuntru s-a săvârşit.””
Probabil că Ernst Junger a fost mai mult decât un om special, poate a fost un desăvârşit,unul dintre Sfinţii pe care doar Dumnezeu îi cunoaşte,unul dintre cei cărora ne putem ruga.
Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center
|
Alexandru Nemoianu 12/10/2017 |
Contact: |
|
|
