Ce a însemnat 2017 pentru mine și ce aștept de la 2018
De obicei, când se încheie un an, lumea scrie ȋn genaral despre realizările pe care și le propuseseră: achizitionarea unei case, de exemplu, participarea la un voiaj mult visat, sau, dacă sunt persoane cu aspiratii literare, numărul de cărti pe care le-au mai publicat ca să le adauge la palmaresul existent deja.
Eu voi scrie despre oameni și despre ce am înteles în legătură cu comportarea lor .
Știm că indivizii sunt foarte diferiti. Unii se nasc cu talente speciale, altii au trăsături de caracter pe care le manifestă din fragedă coplarie. Există oameni cu emotivitate puternică și vizibilă, altii sunt retinuti și distanti. Întâlnim - ceva mai rar- oameni cu capacitatea de a dărui, de a-i bucura pe cei din jur și altii care nu au această nevoie.
Oamenii născuti cu bucuria de a dărui își aleg de multe ori o carieră legată de medicină sau de ceva asemănător. Am întâlnit la spitale surori medicale cu talent înnăscut de a îngriji, dar și altele, lipsite de această chemare. Pacientul simte clar diferenta.
Exista și oameni care, deși sunt bucuroși să dăruiască, nu au o meserie corespunzătoare, drept care își manifestă altruismul fată de rude, prieteni, vecini. Acești oameni sunt foarte rari, dar ei există. Și mai rar se întâlnește o pereche în care ambii soti sunt așa.
Am avut privilegiul să cunosc o astfel de pereche. Ea ar fi trebuit să fie soră medicală, cred, iar el…cine știe? Acești doi oameni m-au ajutat în ultimii ani mai mult decât vorbele mele o pot spune. El fusese prieten cu fostul meu sot și, în memoria lui, el împreună cu sotia au fost - moral și chiar fizic- alături de mine din 2012.
Anul acesta, în luna iulie a lui 2017, acest prieten a plecat dintre noi. Sotia l-a îngrijit zi și noapte la spital, dar el n-a putut fi salvat. Pentru mine, anul 2017 a însemnat deci o mare pierdere. Desigur, se spune că viata merge în continuare, că nu trebuie să ne lăsăm doborâti de disparitia cuiva, etc. Eu, însă, am rămas întristată și ceva s-a rupt definitiv în mine. Pentru că, precum spuneam, asemenea oameni sunt foarte rari, marea majoritate își văd de treburile lor sau exclusiv de ale familiei.
Aș mentiona ceva și despre un alt om, care e printre noi și la care putini se gândesc. El se dăruiește pentru binele altora și, cu modestia caracteristică, muncește din greu, cu putine ajutoare. Este vorba despre directorul ziarului Observatorul, Dumitru Puiu Popescu, a cărui dedicatie putini dintre colaboratori o apreciază la justa ei valoare. Guvernul din Ontario i-a recunoscut meritele și anul acesta i-a oferit o medalie și o diplomă. Felicitări! Fiind în redactie, știu câtă muncă se depune pentru acest ziar și cu câtă abnegatie o face Puiu Popescu, chiar dacă rezultatele nu pot fi întotdeauna cele sperate de noi toti.
Dorinta mea pentru 2018 este de a fi in stare să accept pierderile - oh ce grea sarcină!- și de a mă putea concentra pe scrisul cu umor -în colaborare cu excelenta graficiană, prietena mea de o viată, Adelaida Mateescu.
La Multi Ani și la bună revedere în paginile "Observatorului" în 2018!
|
Veronica Pavel Lerner 12/8/2017 |
Contact: |
|
|
