Volumul de versuri "Recuperarea sinelui" de Any Drăgoianu
Volumul de versuri Recuperarea sinelui de Any Drăgoianu (Editura Ramuri, Craiova, 2016) înfățișează iubirea ca o permanentă luptă, un veritabil război pe două planuri: interior și exterior.
Astfel, este evidențiată lupta îndrăgostitului cu el însuși („nu mai pot umbla așa / cu mâinile arzând / să mă torn în forme perfecte”), dar și cu persoana iubită („să adorm în cutia ta craniană / ca într-un pat comfortabil”).
Se dorește a fi cucerită, iar mai apoi păstrată iubirea adevărată, absolută, totală, aceea în care doi devine unu și care nu poate fi desfăcută defel („într-o iubire perfectă / nu există dezlegare”).
Nu există fericire ocazională, așa cum nu există nici iubire ocazională, aceea fiind doar o iluzie („că vom putea vorbi / despre fericirea ocazională”; „că ne vom simți teribil de bine / în tăcerile noastre”).
Iubirea nu poate fi păstrată ușor întrucât nu se predă necondiționat. Lupta trebuie dusă mereu și mereu, fără oprire, dincolo de timp întrucât iubirea capătă un timp propriu („iar timpul zboară / ca un adevăr / prin fereastra larg deschisă / sunt doar o umbră / și mă predau”), puritatea nefiind caracteristică doar copilăriei, ci se păstrează și la vârsta senectuții („dar pereții din camera lui / vor îmbătrâni de atâta alb”). Așadar, până și obiectele înconjurătoare sunt atrase în același timp al iubirii, devenind una cu persoana îndrăgostită ori iubită.
Iar zilele săptămânii se repetă, în fiecare zi se dă o luptă, așa cum fiecare zi e o bătălie („Fiecare zi mușcă din mine cu atâta poftă / încât / simt durerea cum se împrăștie / prin toată casa”). Pentru că iubire fără suferință, durere, sânge nu poate exista.
În iubire norii negri sunt foarte aproape, negura, întunericul se află la tot pasul, dar adevărata iubire niciodată nu va fi pierdută cu adevărat. Dar numai cu condiția luptei („da / eu / pot să fac / o iubire perfectă / chiar și din cioburi”).
Pe cale de consecință, iubirea nicidecum nu va putea fi păstrată prin tăceri („lângă umărul meu / tocmai acolo / tăcerea ta adulmecă”) ori prin umbrele celorlalte femei ori a celorlați bărbați din viața fiecăruia („mă gândeam la această femeie / ca și cum între ea și mine / nu există vreo diferență”), ci prin cuvinte , prin poezie („eu nu mă văd mototolind hârtiile pline de sânge / ca și cum ar fi bucăți de carne / pe care poezia le-a decupat din timpul tău”).
Iar muza e un aliat de nădejde al iubirii, capabilă să se bucure ori să întristeze, ca un suflet pereche al acesteia. Însă atunci când nu respectă regulile jocului, se autodistruge („muza / care și-a ucis poetul mișelește / fără să-i treacă prin minte / că moartea lui / e moartea ei”).
Fiecare om e un soldat în acest război al iubirii, iar rănile sunt crâncene, sângele lăsându-și urmele peste tot în drumul său, vizibile ori invizibile („oamenii luptă / oamenii trag fără milă / glonț după glonț / da”).
Pentru că omul luptă atât cu proprii demoni, cât și cu ai celuilalt („și toate luptele cu demonii / sângele care îmi umple degetele”), pierderea iubirii ducând inevitabil la pierderea credinței („cu un Dumnezeu în privire”; „Dumnezeul tău mă va izgoni / atunci”).
Și totuși, sinele pierdut, rătăcit în această luptă perpetuă a iubirii nu este cel propriu, ci al celuilalt, al persoanei iubite. Adică sinele evadat din contopirea cu al celuilalt („da / simți / că tu ești / sinele meu / și te voi recupera // de la o margine la cealaltă”).
Autoarea conștientizează importanța cuvântului în text și urmărește sublinierea anumitor stări, trăiri prin repetiție, însă nu întotdeauna scopul este atins (de pildă, repetarea versurilor „cu fălcile (ei) mari” ori „mă trimite în iad”).
Însă Any Drăgoianu izbutește să creeze imagini și emoții percutante, fiind sinceră și exteriorizată, în pofida unei aparente interiorizări. Chiar dacă tema iubirii este una mare în literatură, autoarea izbutește să îi imprime o amprentă proprie.
|
Daniel Luca 12/5/2017 |
Contact: |
|
|
