Marea Unire - Colaj literar
1 8 6 4
Lui Alexandru Ion Cuza
Cuget deschizător de drumuri noi
Prin vremuri triste, aspre, te-ai călit
Și spre limanuri ai călăuzit...
În jurul tău găsit-ai mulți eroi !
Încrederea ne-înfrântă-în biruință
Este vâtrejul nobil, triumfal,
Scânteietorul drum pornit în val
De Dunărea bătrână. Ce ființă
Ar fi știut tăia un drum în stânci,
Doar cu puterea vorbei și-a lui faptă,
De n-ar fi idealurile-adânci ?
De n-ar fi țelul spre o viață dreaptă ?
Tu, nedreptatea-n Principate frângi,
Și viața o ridici pe-o nouă treaptă !
P O E M PENTRU U N I R E
de Melania Rusu Caragioiu
De atâtea jertfe mari ni-e plaiul plin;
Sub lespezi e îngropată numai huma,
Unirea este cea care ne cheamă:
Dreptatea noastră-și face loc de-acuma…
Pleiadele de cărturari vestiți
În măiestrite graiuri limba cântă
Dor sfânt ce spre Unire ne frământă…
*
De ce un neam de-o limbă și de-o lege
Să stea în Principate despărțit ?
UNIREA este cea care ne cheamă,
Vrem suverani ! Vrem un popor unit !
*
Popor străbun te-ai ridicat în ani
Cum crește floarea soarelui spre soare
Și-ai biruit largi hoarde de dușmani,
Iar doinele ți le-au cântat izvoare.
Popor viteaz, vestit în lumea veche,
Hălăduind pe plaiul înflorit,
Ți-ai făurit eroi ce n-au pereche
Și-n aur inima le-ai dăltuit.
Popor, tu cel mai drept din neamul trac
Înscrii în lume urme de granit
Și pe comori ai pus peceți de dac
Și-n hore ai brodat figuri de mit.
Popor sădit la temelii de stânci
Te-asemeni brazilor fără de moarte
Ce-și iau puteri din firele adânci
Ca veșnicia-n freamăt să le-o poate .
Popor al meu, mândrie peste timp,
Vestit pe mări și țări îndepărtate,
Ești muntele încununat de nimb
Când roată-i stau vestalele adunate…
Popor crescut sub falduri tricolore,
Purpură de drapel încandescent,
Ți-e plină viața, ca sânul de hore
Și-n vers de pace ești mereu prezent.
*
Din fiecare bob de grâu ce crește,
Din fiecare piatră de pe munte,
Poporul vrea Unirea și o cere…
Cu arma-n mână îndărjit se luptă,
Războiul taie pagini de durere
Și mamele își frâng inima ruptă…
*
Înscrie de trei ori popou’ în faptă
Cuvântul drag : ,,UNIRE”, sus, pe steag
De-atâta timp poporul o așteaptă;
Victoria șterge lacrimi din șirag...
*
În transparența hărții văd imagini
De vechi cetăți cu ziduri crenelate
Și carpatine culmi
Și munți și marea,
Și ape ce-au lăsat în urmă pietre.
Mai văd noian de oști tălăzuite;
Aud și bucium, naiuri și-alăute.
Colinele și munții și pădurea
Se-apropie în joc mărunt de horă,
Iar din rotirea lor se naște o Țară:
O floare ce se-mbracă în strai de aur
În purpură și în albastrul zării
Și în căușul de petale involte
Stau așezări și mândre nestemate.
Din fiecare nestemată învie
Un Făt-Frumos, o dalbă Cosânzeană,
Un popor mândru, renumit, ce căntă:
,,Azi, Țară, stăpânește fără teamă
,,Pământul strămoșesc,Tu , Suverană,
,, Unit-ai fiii tăi din văi cărunte,
,, Iubește pacea și apără glia !”
*
Reverberând luminile din soare
Tu, Mândră a mea ȚARĂ, ROMÂNIA !
UNIRE
Din fiecare fir de grâu și floare,
Din fiecare piatră de pe munte,
Din gânduri ce ales se țes sub frunte,
Poporul vrea unirea și o cere...
......................................................
Înscrie de trei ori poporu-n faptă,
Cuvântul drag, UNIRE, sus pe steag!
De-atâția ani poporul o așteaptă...
Și zbaterile se țineau șirag…
S-a-nfăptuit al nostru vis de aur:
Azi mândra Românie e unită,
Mai așteptăm un colț, un mic tezaur,
Cu fii de-ai tăi. Din inimi, fi slăvită!
TRĂIM ALE UNIRII ROADE
Din patru hotare ne cheamă
Îndemn îndelund dăltuit:
Azi, demn să trăim fără teamă:
Popor suveran ! Fericit !
Și liberi, ca vulturii - n zare,
Pe plaiul ce-avem din străbuni,
Din neam oțelit dârz și tare,
Prin pace cu alte popoare,
Noi creștem mai drepți și mai buni !
Și frați cu-ale lumilor floare
În pas, spre un larg viitor,
Uniți într-un gând, toți, sub soare,
Clădim zilei viață și spor !
O ROMÂNIE MARE ȘI UNITĂ
În transparența hărții văd imagini
De vechi cetăți cu ziduri crenelate
Și carpatine culmi și văi și marea
Și „ape ce-au lăsat în urmă pietre”.
Mai văd noian de oști tălăzuite,
Aud și bucium, naiuri și-alăute.
Colinele și munții și pădurea
Se-apropie în joc mărunt de horă,
Iar din rotirea lor se naște-o țară:
O floare ce se-mbracă-n strai de aur,
În purpură și în albastrul zării
Și în căușul de petale involte
Se nasc orașe, sate, nestemate.
Din fiecare nestemată învie
Un Făt-Frumos, o Dalbă Cosânzeană,
Un popor mândru, muncitor și falnic
Ce-o apără cu piepturi tari și-ii cântă
Îndemnul- o poruncă dăltuită:
„În pace stăpânește, fără teamă
„Pământul strămoșesc ! Tu, Suverană,
„Unește-și fiii tăi din văi cărunte,
„Iubește pacea ;i apără glia !”
În transparența hărčii văd imagini
De vechi cetăți cu zuduri crenelate,
Mai văd noian –hore tălăzuite,
Aud și tulnic, nai și alăute...
.
UN MARTOR OCULAR AL MAREI UNIRI
Material redactat de Melania Rusu Caragioiu. ( în anul 1980)
Unirea Transivaniei cu România, la 1 Decembrie 1918 a rămas întipărită în documente și în memoria noastră printr-o neasemuită forță evocatoare. De pe scena vieții au dispărut treptat o seamă de martori oculari, dar cuvântul lor s-a păstrat și vorbește și azi generațiilot prezente și viitoare despre semnificația marelui eveniment.
La acele mii de documente și atestări, prin materialul de față dorim să adăugăm o pagină de entuziasm și dăruire, exprimată prin viața și activitatea unui participant, la înfăptuirea Marei Uniri pe care l-am cunoscut personal în 1978 și care este octogenarul Mihai Stoicovici, (inginer, astronom), năcut în 1887 și care a relatat următoarele:
,,Sunt născut în București, fiind de naționalitate română, din Caransebeș, mama provenind din ,,familia Biju. Tatăl meu era cofetar. Când am împlinit trei ani, mama îmbolnăvindu-se ne-am ,,mutat la Caransebeș.
,, Încă de mic am manifestat înclinații și a reuși să dau efect celor spuse de mine și aceasta ,,făcea să am roluri la fiecare serbare. Odată, prin clasele primare la serbările școlare , văzându-,,mă înfășurat” de sus și până jos în culorile Austro-Ungariei, am refuzat să port eșarfa respectivă. După cum era de așteptat gestul meu a produs o puternică reacție. Am fost eliminat din școală primind nota patru la purtare. Totuși mi-am continuat școala, am terminat gimnaziul și apoi am fost înscris la școala de ofițeri. Absolvirea școlii de ofițeri a coincis cu începerea primului război mondial. Am fost trimis pe front. Rănit fiind, am revenit acasă la Caransebeș. Aci am reușit să intru în conflict cu garnizana austriacă trimisă la Caransebeș, pe aceleași ,,motive de nesupunere în fața umilirii.
,,Ca într-un film s-au derulat întâmplări de necrezut, comandantul voind să mă împuște pe loc. În momentul în care a îndreptat pistolul spre mine, m-am retras după soba din încăpere și,am tras și eu piedica pistolului, hotărât să mă răzbun la rândul meu, păstrând din cele opt gloanțe, unul și pentru mine.
,, Tatăl meu ( era pe atunci președintele Societății de vânătoare), aflându-se prin apropiere, a trimis un colonel să vadă ce se întâmplă. Acesta a intrat în încăpere tocmai la momentul oportun. Urmarea, am fost arestat și trimis sub escortă tocmai la Liubliana spre a fi degradat și judecat.
,, Am fost condamnat la moarte. În timp ce mi se citea sentința de moarte, spre a fi preluat de plutonul de execuție, am vociferat că se exagerează în acuzația care mi s-a adus și că în actul acuzator era mai exact decât în traducerea ce mi se citea. Imediat s-a suspendat execuția, dar drept pedeapsă am fost trimis pe front în prima linie. Întâmplări, fapte de arme s-au petrecut atunci, noi românii nevoind să luptăm împotriva fraților noștri de sânge, românii.
,,Îmi amintesc încă de un fapt emoționant petecut în tranșeie la Piave când taragotul ,,fermecat” al lui Luță Ioviță suna așa de frumos și de dulce de se opreau luptele și gloanțele din zbor și tăcea și dușmanul ascultându-l
,, Eu ispășindu-mi așa zisa pedeapsă, m-am reîntors la Caransebeș, unde se trăia intensitatea ,,Marei Uniri”.
,,În Caransebeș făceam parte din garda națională care era însuflețită de ,, o mare fierbere românească”.
,,Inaite de a merge la Alba Iulia, îmi amintesc, a avut loc lupta în care 150 de oameni din Garda națională din Caransebeș au dat dovadă de un neasemuit eroism. Printre ei erau, majoritatea, civili și teologi, fără pregătire militară, mulți dintre ei nu făcuseră nici armata, iar numărul de soldați era foarte mic. Totuși cu pieptuile lor au încercat să stăvilească marea jale, pe care au semănat-o pe aceste teritorii trupele austro-ungare din Balcani. Am reușit să dezarmăm 10.000-15.000 inamici, care retrăgându-se voiau să distrugă tot. Pentru meritele deoebite de care am dat dovadă am fost decorați cu cea mai mare distincție militară.
,, Înainte de 1 decembrie 1918 am plecat la Alba Iulia. Eram peste 100.000 de oameni care ,,mărșăluiam” și stăteam sub cerul liber, dar bucuria noastră era imensă. Șefii noștri, Colonelul Biju, Jumanca, Miron Cristea (patriarhul) s-au dus cu trenul, dar nouă ni s-au alăturat oameni de la Deva, de la Hațeg și de pe tot cuprinsul pe unde am trecut.
,,După consfințirea Actului Unirii și după terminarea serbărilor m-am reîntors acasă.După puțin timp am plecat la Viena, la politehnică, specializîndu-mă ca inginer optician și astronom. Nu am reușit atunci să-mi termin studiile din cauza stării materiale, dar mi le-am completat ulterior. Devenind specialist pentru repararea intrumentelor optice, folosite în astronomie.Această profesie, pe lângă cea de astronom, am practicat-o în multe state ale lumii, dar cea mai mare parte a activtății mele mi-am desfășurat-o în țară, la Timișoara, la Observatorul astronomic de la Universitate- Politehnică, unde am lucrat până la vârsta de șaptezeci de ani, fiind în acelați timp și activist obștesc.
,,În ultimi zece ani am început să scriu aforisme- vreo 7.000, și poezii, deasemenea să particip la ,,numeroase acțiuni în municipiu și în județ în cadrul cenaclurilor literare. Printre pasiuni pot enumera și pe cele 1500 de cărți ale mele, pe care aș dori să le citesc pe toate. Dar vă rog să nu credeți că eu toată ziua o petrec făcând poezii. Mă îngrijesc singur și-mi văd de obligațiile cerute de munca obștească”
Ascultând această istorie vie a românismului, rostită chiar de eroul acestui reportaj, ne reamintim, zilele de mari încercări prin care a trecut mereu neamul nostru și miracolele de vitejie care au ajutat la înâlțarea acestui neam.
Dăm mai jos spicuiri din această pagină profund implicată în realitatea noastră, spicuiri scrise în ultimul timp de eroul reportajului : revoluționarul, inginerul, astronomul, poetul, activistul social, Mihai Stoicovici :
ÎN LUME
. . . . . . . . , . . . . . . .
… Ne-nțelegeri și cazuri sângeroase;
Unde-i rațiunea minții sănătoase ?
Oare omenirea e la sfârșitul ei ?
Nu va opune o salvare, un temei ?
De ce distrugeți civilizația și pământul ?
E chemarea naturii ! Să-și spună cuvântul !
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
FĂRĂ JUDECATĂ
. . . . . . . . . . , . . ., . . . .
Au căzut împărați, s-au distrus imperii,
De și au fost păziți de brațele puterii.
Armele nuclare cum să facă dreptate ?
. E un delir nebun de distrugere, moarte !
Minți sănătoase, ieșiți la suprafață
Și dați puterilor demente o ultimă povață !
SALVAȚI PLANETA
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Pământul e prea bun, el și pe răi hrănește;
Salvați-l, e refugiu, în sânu-i vă primește !
HANIBAL ANTE PORTAS
Atomul , neutronul, stau azi în fața porții;
Decideți, fericire, pace, sau clipa morții !
N-aveți gropari, vă uscă soarele și vântul,
Terra refuză să vă fie mormântul !
, VOI CARE
Voi, care aveți mâinile murdare
De crime, războaie, teroare
Spălați-le în apa justiției curate,
Civilizația vă obligă la FAPTE !
LIBERTATEA
Libertatea nu poate fi cumpărată,
Ci prin jertfe de sânge câștigată.,
Ea e drept de la natură dăruită,
De nici o putere nu poate fi știrbită !
AFORISM Nr. 2533
Faptele noastre sunt ca o uitare ,
Deși suntem ceva – o umbră ce dispare.
În timp suntem ceva – un mers ce s-a șters
Un fir de praf ce va dispare-n univers.
AFORISM NR. 2.183
Cu viteză te rotești în spațiu și nu simți nimic,
Știința ta cât e de mare, iar tu cât ești de mic,
Ca un fir infim în cosmos plutești,
Dar pe pământ cât de puternic ești ?
Ocupația sa i-a oferit clipe de adâncă meditație, care se reflectă în aforisme, panseuri, în poezia sa politică.
Vorbirea sa curentă e de multe ori o poezie a dreptății, a triumfului binelui asupra răului, ca un basm ce se așterne ca un balsam peste rănile violenței, citez: ,,Natura e suprema creatoare ce domină universul. Ea stăpânește materia, timpul și infinitul. Ea e pretutindeni ca forță, mișcare și fapte, dispune și cârmuiește nemărginita eternitate”.
,, Eu trăiesc cu omenirea mondială. Eu trăiesc în univers și omul e o scânteie de viață, o întâmplare. Pentru țara mea îmi fac și mi-am făcut datoria. Am trăit asuprit, dușmănit și am învins. Poezia s-a născut acolo jos. În popor, în suferință. Eu am scris astfel ca să poată învăța oamenii din mesajul meu plin de experiență. Și iată că am ajuns să trăiesc și să lupt într-o epocă în care unii oameni întocmai petelor solare care întunecă și distrug, folosesc cultura lor ca să distrugă civilizația, cultura, pământul, poluează apele și atmosfera. Deși am o cultură într-o anumită direcție, știu că pentru a-i face buni pe oameni, pot face aceasta transmițându-le mesajul meu prin poezie și prin aforisme și aș dori să le transmit tot ce simt și toată emoția mea”
Timișoara, 1980
T A M A R A
Am aflat despre o Tamara...
Știți , oare, câte Tamara sunt în lume ?
Eu știu o singură Tamara,
Bună și folositoare ca fructul de tamarind,
Revigorant, tenace și incitant la gust,
Prin dăruirea lui de vitalitate-
Acea licoare de vitamina C, care împrospătează…
…………………………………………………………………………….
Profitând de ora de pace a familiilor,
Care pe plajă își savurau clipa de siestă,
Tamara, cea de șase ani, a dezlegat o barca
I-a îmbarcat pe micuți…
Și duși au fost…în legănarea valurilor…
Marea Neagră i-a dus departe…
Dar marea nu era atât de neagră la suflet
Ca să-i ducă în abis pe copii.
Ea l- a chemat și pe pescar
Și pe vântul de armindeni, cu briza lui sărată,
Luptând deasupra zării la Cetatea albă.
ȘI fără voia lor i-a adus la mal.
Dacă zeiifrul i-a mângâiat pe copii,
Nu tot la fel au procedat părinții…
………………………………………………………….
Am mai aflat și despre o ,,Miss Minchin”,
Institutoarea particulară, care o prea strunea pe vioaia Tamara
Și încă multe am mai aflat…
Anii s-au scurs, prea repede,
Vremile s-au tulburat în exodul groazei.
Tatăl-preot a luat, forțat, drumul lung al Siberiei,
Pe jos, desculț, bătut și legat,
Pe drumul de lângă Lacul Baical,
Care îi mai poartă și acum rugăciunile,
A trecut sub immense păduri,
Care freamătă și acum , dorul lui de familie…
Smicelele pădurii sunt mai puține decât vergile
Care îi smulgeau clipă de clipă din viața de deportat.
Războiul a prins-o pe Tamara în cleștele sale, la nouă ani.
Rătăcită, pe un peron plin de plânsete, baloți,
Oameni în culmea disperării, ea striga : ,, mama, mama”,
Dar mama era în tren, ,,strivită” între ceilalți copii, bagaje, oameni
Și nu o putea auzi, nici coborî spre mica ființă, Tamara., un bagaj între bagajele rămase pe peron.
Putea doar să strige peste sutele de voci:
-,,Tamara, Tamara mea, unde ești ?, ești în tren ?!”,
Cu licărirea de speranță, că forța ei lăuntrică de mamă
Se va putea face auzită de micuța Tamara.
Îngerul Domnului, chemat în grabă,
A venit către copilul Tamara, rămasă acuma singură pe peron,
Când trenul fluiera a plecare,
Îngenuncheată, plângănd în hohote,
Lângă boccelele izgonirii definitive din leagănul copilăriei…
Și a răsărit, un om cu suflet bun, care i-a zis; ,,nu plânge fetițo ”
Și a urcat-o în tren.
Tamara era în tren, un mic și îndurerat balot viu, printre alte baloturi…
Și drumul era tare lung… și nu mai știe cum a dormit,
Nici cine i-a dat o bucățică de pâine și o înghițitură de apă.
Același înger păzitor a debarcat-o într-un loc, împreună cu toți.
Sufletul ei de copil - cel mai nenorocit dintre toți copiii lumii-
Se zbătea dureros în trupul mic și firav,
Când cineva, plin de ardoare, a cuprins-o
Erau brațele tremurânde ale mamei, sfârșită de durere și neliniște.
Tamara era aci, lângă ea,
Ea, care o căutase cu gândul și pe acoperișul trenului
Și chiar pe tampoanele de unde nefericiții cădeau.
Melania Rusu Caragioiu
St. Constant, Canada, 2016,
AȘTEPTAREA
O Basarabie unită
În veci cu dulcea Țară-Mamă,
Fi-va din nou iar fericită:
Unirea e cea care-o cheamă.
Și multe întâmplări trecură
Peste ai noștri frați de sânge,
Iubire, patimă și ură
Cât inima o poate strânge.
Vă așteptăm cu braț deschis
Și tulnice de la Ștefan
Pentru-o Unire ca un vis
Cu multă dragoste de neam
|
Melania Rusu Caragioiu. / Montreal 11/30/2017 |
Contact: |
|
|
