Din volumul în pregătire „Tablouri în miniatură”
Clădirea Telefoanelor era scufundată în întuneric, numai o luminiţă pâlpâia la parter. Sun îndelung la uşă până se aprinde lumina la intrare. Semn bun. Uşa grea se dă la o parte şi în cadrul ei apare o bătrânică trezită din somn care îmi spune că hotelul este vis-a-vis. Mai urc o treaptă şi îi spun că vreau să dau un telefon. Îmi face semn să intru, trage uşa la loc şi o ia înainte cu paşi mărunţi, aprinzând luminile din mers. Când ajunge în faţa pupitrului cu butoane telefonice se întoarce şi mă priveşte cu atenţie. Deodată faţa îi est cuprinsă de o străfulgerare şi bătrânica mă întreabă brusc:
- Eşti român? La fel de surprins sunt şi eu: de unde a ghicit, doar eu nu i-am spus că o voi ruga să sune la antrepriza română?
- Da, şi a urmat întrebarea firească: Dar cum aţi ghicit?
- Vă cunosc bine. Merg des în România. Am o soră în Bucureşti. Anul trecut am stat toată vara acolo, am fost şi la mare, la Techirghiol, o săptămână.
- Trebuie să fiţi demult pensionară. De ce mai lucraţi?
- Dar ce să fac, drăguţă, să stau degeaba? Am rămas singură, că Vardan al meu s-a prăpădit acum trei ani. Am lucrat toată viaţa cu telefoanele. Pe front am fost radiotelegrafistă. Sunt veteran de război, am pensie bună, dar simt nevoia să fac ceva folositor. Iată, ca acum, să ajut un om la nevoie. Că de aia ai venit în toiul nopţii la telefoane, nu? Nu a mai aşteptat răspunsul şi a continuat: lucrez des în tura de noapte, uneori şi în locul celorlalte fete, că eu şi aşa nu am somn. Una are copil şi trebuie să stea noaptea cu el, alta are soţul bolnav.
Ei, ia spune ce necaz ai, că nu veneai la Erevan să stai la taifas cu Baba Margarita în miez de noapte? Cine eşti?
Dau să mă prezint, caut să scot paşaportul, dar ea mă întrerupe râzând.
- Cum te cheamă?
- Andrei Ionescu.
- Aşa, Andriuşa milîi. Să ştiu cum să-ţi zic. Şi unde vrei să sunăm?
Îi povestesc peripeţiile mele şi Baba Margarita începe să manevreze butoanele. Nu răspunde nimeni. Nici nu mă aşteptam.
- Peste vreo două ore începe să se trezească lumea, aşa că ar fi bine să tragi un pui se somn. Avem în camera de alături o canapea unde ne mai odihnim oasele când ne doboară oboseala, aşa că tu te duci şi te aşezi acolo, drăguţă. Eu mai sun din când în când la ai tăi şi te trezesc atunci când răspunde careva.
- Şi Dv.?
- Nu-mi duce tu grija. Eu nu mai dorm acum.
Nu eram în situaţia să fac nazuri şi îi dau ascultare. Dormisem eu în multe locuri, dar la Poşta Centrală din Erevan, niciodată!
M-am trezit că mă scutură cineva de braţ, iar nările îmi sunt gâdilate de o aromă îmbietoare de cafea.
- Hai, că au răspuns ai tăi. Le-am spus să fie aici cu maşina cât mai repede, dar ei au zis că din cauza nămeţilor nu vor ajunge mai devreme de o oră. E bine că ne-au lăsat timp să ne bem cafeluţa în tihnă.
Cât mă frecam la ochi, Baba Margarita a apărut ţinând într-o mână o tăviţă smălţuită cu două ceşcuţe cât degetarul şi un ibric cam de aceeaşi mărime din care şerpuiau limbile aromate ale cafelei. În cealaltă mână ducea o farfurioară tot din aramă, plină - vârf cu pişcoturi, aşa cum mai mâncasem doar în copilărie la bunica. Încăperea s-a umplut de un miros ameţitor care m-a trezit ca după boală. Era de fapt o combinaţie de arome de cafea, mosc, cuişoare şi scorţişoară. Fără să-i tremure mâna, gazda mea din fapt de noapte a turnat preţioasa licoare din ibric, având grijă să nu-i tulbure mărgeluţele şi să nu dea nici o picătură pe de lături.
- E cafea la nisip, aşa cum în neamul nostru numai Baba Margarita ştie să o facă. Şi sora Kima din Bucureşti mai cunoaşte secretul pe care ni l-a lăsat mama noastră, Aghavni, fie-i ţărâna uşoară. Nu te uita aşa la mine, că şi noi suntem creştini ca voi. Ce frumoasă este biserica noastră din Bucureşti! Şi apoi comunitatea catolică armeană îi este recunoscătoare României, care i l-a dat pe Vazken I-ul, al 130-lea Catolicos al tuturor armenilor, să-l ţină Bunul Dumnezeu sănătos ani mulţi în fruntea bisericii noastre.
Bătrâna telefonistă avea chef de vorbă şi aşa am aflat multe lucruri interesante despre înaltul prelat armean originar din România.
În timp ce vorbea, sorbea câte o înghiţitură mică de cafea, atingând cu vârful buzelor marginea ceştii. Îi savura apoi gustul şi mirosul, precum bătrânul somelier care degusta vinurile vechi pentru a le oferi pe cele mai potrivite la masa regelui.
Niciodată nu mai băusem cafea din asemenea degetare. Priveam cum bea Baba Margarita şi mă străduiam să fac la fel pentru a prelungi cât mai mult plăcerea pe care nu o mai simţisem vreodată. Mi-a trecut prin minte păţania logofătului moldovean Nicolae Tăutu care, atunci când Marele Vizir i-a oferit în semn de preţuire o ceaşcă de cafea, iar el, care nu mai băuse în viaţa lui asemenea licoare, a dat-o peste cap ca pe rachiu, făcând urarea: Să trăiască Măria sa Sultanul şi Marele Vizir! Logofătul s-a ars şi a scuipat-o pe ascuns în mâneca cojocului, iar Vizirul s-a minunat: Ce popor viteaz! A băut cafeaua fierbinte ca pe apă. Gazda mea mi-a observat zâmbetul fugar din colţul gurii şi m-a întrebat la ce mă gândesc. Nu am avut încotro şi i-am povestit.
- Mi-au plăcut mult românii voştri. Sunt oameni dintr-o bucată. Dar să ştii că la armeni băutul cafelei este un adevărat ritual. Pentru asta trebuie să trăieşti mai mult printre noi.
Aproape terminasem degetarul şi am fost cuprins de o senzaţie de euforie, am simţit o limpezime a minţii şi o forţă în braţe, o dorinţă de a face ceva deosebit. Nu cumva vrăjitoarea asta mi-a pus opiu în cafea?! O priveam insistent şi mă aşteptam ca bătrâna cu faţa plină de riduri să se transforme în Zâna Bună, iar eu, în Făt-Frumosul din poveste. Zâna din faţa mea mi-a simţit transfigurarea şi a zâmbit.
- Se vede că şi-a făcut efectul cafeaua mea. Când mai treci prin Erevan să nu o ocoleşti pe Baba Margarita. Iar când ajungi la Bucureşti, să te duci la Biserica Armenească şi să aprinzi o lumânare pentru mine.
Mi-a venit şoferul şi povestea s-a sfârşit.
De atunci am băut multe cafele, dar după elixirul tinereţii, oferit de bătrâna armeancă, niciuna nu mi s-a părut aşa de bună. Nici măcar cea pregătită de renumitul nostru Florescu la Gaudeamus.
|
Mihai Maxim 11/12/2017 |
Contact: |
|
|
