Toamna din noi ( grupaj de versuri )
BIBLIOTECĂ
Pe raftul întunecat al bibliotecii,
foşnesc a neastâmpăr cărţile mele
la care am visat...
Pe câteva, le-am scris
şi sunt acum un foc necontrolat
de artificii;
la unele, mă gândesc
ca la o grădină cu magnolii
înflorite,
ale căror petale
se scutură în sus;
în fine, altele nu vor fi scrise
niciodată,
fiindcă mesajul lor
de oboseală şi moarte
s-a risipit demult,
în vânturile aride
ale verilor mele arcadiene...
Calc cu grijă podeaua bibliotecii,
să nu strivesc siluetele kamikaze
ale gândurilor nerostite,
neaşezate încă în paginile cărţilor
din viaţa ce va să vină...!
JOCUL
Dorindu-mi dezmărginirea,
am găsit în tine stânca,
de care, asemenea liliecilor
dintr-o peşteră,
mi-am lovit ţipetele,
ca să descopăr,
cu tot întunericul din jur,
calea spre lumină.
Doar pe aripi, păstrez încă
nevindecate rănile,
ca o amintire a bătăliilor,
pe care înverşunată le-am dus
cu ochii închişi...
Ele mă ţin deasupra
şi nu mă lasă a mă prăbuşi
din acest zbor haotic,
nocturn,
numit, invariabil, Destin...
INDIFERENŢĂ
Ne grăbim, nici noi nu ştim spre unde,
cu idealurile vraişte,
neîncăpătoare în hainele
rămase prea strâmte.
Risipim gândurile fără folos,
ne semnăm disperarea
pe zidurile cu ochi şi urechi,
mai facem din ele desene pe asfalt,
dar cu grijă,
să nu le călcăm în picioare,
că destul ni le strivesc alţii...!
Ne grăbim. Cu sângele pulsând frenetic
gata să iasă din vene,
alergăm să prindem ultimul tren...
Brusc, ne intersectăm cu Destinul,
strigăm după el prin mulţimea grăbită,
ca după un prieten adevărat.
Disperaţi, îi facem semne cu mâna:
„ Suntem aici! Aici...!”
Nu ne vede, nu ne aude,
nu ne mai recunoaşte.
Şi el se grăbeşte, ca noi toţi!
Păcat, în el mai aveam
un strop de speranţă...!
Te aşezi bulversat pe o bancă,
în aşteptarea trenului tău,
care tot întârzie,
şi strigi,
că şi aşa nu te aude nimeni:
„ Băi, români ( că sunt numai români
în gară)! Băi, români,
iată până unde a ajuns
Indiferenţa...!”
ZIUA KAMIKAZE
Ziua a pornit dezinvoltă, pe cărare,
Purtându-şi trupul doldora de TNT,
Printre clădirile cu obloanele trase
Şi uşile ferecate.
Bulgării ei de lumină
Străpung coroana copacilor
Şi se rostogolesc, ca nişte grenade amorsate,
Pe străzi, printre oameni şi maşini,
Stârnind panica,
Şi, de aici, zarva, forfota,
Claxonatul continuu,
Încă de la primele ore ale dimineţii.
Scuturându-şi cu demnitate pletele,
Ea aruncă în aer, spre prânz,
Toate proiectilele din dotare,
Înălţând aşa o coloană
Fierbinte şi luminoasă,
De mai mare dragul
Să o admiri, prostit,
Până la focul de artificii,
Plin de o imprevizibilă melancolie,
Al înserării...
S-a mai spulberat o zi kamikaze,
Luând cu ea, dacă nu totul,
Măcar o parte din fiinţa mea,
Închinată cândva întâmplării...
SPECTACOL LIVE
În viaţa asta, singura minune,
Ne mulţumim cu lucruri fără rost...
Nu am trăit o alta înainte,
Să ştim ce a fost bun şi ce-a fost prost.
Şi nici nu vom avea a doua şansă,
Ca- nvăţătura ce am dobândit
S-o folosim spre a ne fi mai bine,
Nu repetând greşeli, la infinit!
E un spectacol fără mari pretenţii,
Intrăm în scenă şi jucăm un rol;
Sunt amatori ce se descurcă bine,
Dar cei mai mulţi privesc tăcuţi în gol.
Trăim direct, brutal, în dezonoare,
Cu gândul la ce-avem de adunat,
Indiferent de unde, de la cine...
Şi ne-amăgim că nu am eşuat!
Am dus războaie strict nepersonale,
Fără-nceput şi fără de sfârşit...
Inconştienţi, trădaţi, bătuţi de soartă,
Nici n-am văzut când am îmbătrânit...!
CRÂNGURI
Aş vrea să fiu condorul dinspre zare,
Atât de sigur şi atât de viu,
Să-mpărtăşim un veac nemărginirea,
Şi-apoi să dispărem, într-un târziu...
Să uit blestemul muntelui de gheaţă,
În care-am stat închis un ev ciudat,
De-am degerat, rebel cu idealuri,
Şi mi s-a stins lumina repetat.
Un foc doar să rămân aprins pe boltă,
O rană vie-n stânca de bazalt,
Să amintească trecerea-mi subţire,
Arzând, chemat de visul meu înalt.
Suave aripi încă deschid zarea,
Grăbind spre aştri limpezi din abis;
Doar visurile, crânguri primăvara,
Mă poartă-n zbor spre piscul interzis...
ÎN FURTUNĂ
Mă tot întreb cât va dura furtuna
Ce-a ridicat pământul pân-la cer;
O întrebare fără noimă, sigur,
Pe puntea-mi de corabie, stingher.
La orizont, se-aprind făclii stelare,
Dar ţărmul nu se-arată nicăieri;
Înconjurat de frig, de întuneric,
Înaintez cu greu, azi, ca şi ieri.
Ce grav trec clipe spre eternitate!
În ape-adânci, rechinii-mi dau ocol,
Flămânzi, frustraţi şi gata să atace,
Sperând ca vântul să m-arunce-n gol...
Singur pe val, în luptă cu furtuna,
Înfrunt primejdii noi, vâslind întruna...
SFERĂ
Dacă s-a întâmplat
Să rătăceşti drumul spre mine,
Lasă-mi un semn undeva,
La o răspântie de veacuri!
Şi nu mă căuta!
Tu ştii că întotdeauna
Am evadat din zonele
Înconjurate de sârmă ghimpată...
Trimite-ţi gândul,
Ca o dronă, sau ca un zmeu
Mânat de dorinţele tale!
Mă vei recunoaşte uşor,
Fiindcă o sferă în rotire
E sufletul meu,
Care, în mişcarea centrifugă,
A dislocat şi a antrenat în vârtej
Şi munţii şi cerul şi stelele
Şi întreg Universul...
O sferă în rotire,
O Supernova...
RENUNŢĂRI
Întârziam cu umbra-mi prin cetate,
Fără să văd cum stelele apun,
Cum se preschimbă noaptea-n dimineaţă,
Furată de colindul meu nebun.
Te căutam printre ruine stinse,
Pe căi astrale, reflectate-n lac,
Mă contopeam cu lacrima pădurii,
Sub candela subţire-a unui mac.
Din nou, discret, ţi-am regăsit în poartă
Parfumul cu esenţă de cais,
Un semn suav că te-ai oprit acolo...
Şi-ai dispărut precum, în zori, un vis.
Că n-am putut avea cu tine casă,
Am renunţat la voalul de mireasă...
UMBRE
Mă uit în urmă, să revăd sălaşul
În care ne-am închis, fără să ştiu;
Cu sufletele clocotind de visuri,
Hrăneam în jurul nostru un pustiu.
Coloane reci duceau pe umeri cerul,
Seninul lui părea de nezărit,
Doar vulturii vânau nemărginirea
Cu aripa întinsă spre zenit.
În nopţi, la adăpost de întuneric,
Ne-am ridicat cetatea pe Olimp,
Am pus în ea atâtea nestemate,
Lumini pentru călătoria-n timp.
Când mi-este greu şi mă apasă veacul,
Stopesc cu mir prin camerele lungi;
La masa-ntinsă, cărţile nescrise
Ne-aşteaptă şi acum, ca şi atunci.
Suntem ca două umbre fără moarte,
Ce-au rătăcit cărarea spre un mit...
Noi nu formăm din jumătăţi întregul
La care-atât de mult am jinduit!
|
