Leni Pintea - Homeag - 180 de spectacole triumfale pe cinci continente
Din stei și din cremene ivită, precum Venus din spuma mării, din neamul, de opt ori milenar, al pelasgo-dacilor, care trăiau agățați de munți, ocrotiți de spiritualitatea lor de-o vârstă cu Lumina, sacerdoți ai iubirii și iertării, profilați pe un cer magic, prin care hălăduiau toate istoriile lumii, vegheate de Marele Lup Alb, invizibile pentru cei ce nu parcurseseră toate treptele Academiei Focul Sacru, și din neamul haiducului nepereche al septentrionului românesc născută: Pintea Viteazul, țâșnită ca o scânteietoare așchie de brad, veșnic tânăr, atins de lama de brici a securii îmbietor-înșelătoare -, actrița Leni Pințea-Homeag a concentrat, în destinul său unic, cele mai bogate filoane de aur și argint (tezaure salvatoare, pentru un mileniu, ale Imperiului Roman), filoane de chihlimbar (mult prețuita piatră a Soarelui și a sănătății) pentru bijuteriile tămăduitoare dăruite Marilor Curți, izbucuri de purpură imperială și marmoreene vibrații, de pe sfântul pământ al genezei sale românești.
A răsărit, pe această lume, în miez de primăvară, sub geana surâzătoare a vestitului Castel Bran, prin care Prințesa Ileana (cu al cărei prenume va fi botezată) își juca anii cu aură de inocență și regalitate duioasă.
Și sub un măr imens - rotat ca nucul lui Odobac, ori, mai degrabă, ca Stejarul din Borzești sau ca Gorunul de la Țebea – a văzut lumina zilei, încălzită rapid de suflarea caldă a blândei văcuțe Stela (Steaua Polară?) ce născuse cvasi-concomitent cu Maria, Mama pruncuței ce avea să devină, peste decenii, marea actriță Leni Pințea-Homeag.
Curcubeu între Nordul silvan-umbros și Sudul solar-incandescent al Regatului României, în care văzu lumina zilei, poartă între aceleași puncte cardinale, dar și printre piscurile semețe ale munților noștri nepereche: Piatra Craiului și Bucegi -, locul nașterii sale, în Țara Branului, i-a fost permanent, în viață, de-a lungul unei cariere de 50 de ani, nu doar matcă primordială și pavăză oțelită de dor, dar și izvor legendar de apă vie, pentru ostoirea durerilor și angoaselor de peste timp, pentru încărcarea cu energii subtile, biruitoare, specifice vetrei natale, pentru toate răspântiile și probele de foc ale vârstelor sale de la cumpăna mileniilor.
Intuind - încă din copilăria-i fabuloasă – că suntem lumină unii pentru alții, fiecare primind și amplificând, în pocalul inimii sale, lumina celuilalt (pentru a-l parafraza pe marele cărturar și duhovnic Dumitru Stăniloae), viitoarea unică actriță a intrat într-o rezonanță placentară cu lumea satelor brănene, cu Pravila nescrisă a Moeciului, Grădiștei și a Branului.
Din demnitatea și dârzenia străjerilor voievodali ai acestor drumuri despicate printre stânci vulturești, din hărnicia, ambiția și tenacitatea, altitudinea morală impecabilă, bunul simț și vocația măsurii, a dreptei judecăți, a cuminecării și credinței nestrămutate în Dumnezeu a oamenilor din stei și din cremene, de aici -, Leni Pințea-Homeag a învățat cea dintâi și cea mai valoroasă Lecție de viață, pe care a respectat-o cu sfințenie și a lăstărit-o în zecile de roluri interpretate.
Tot de pe acest țărm de vis și de sub genele acestui ochi de cer de o puritate divină, izvodind, parcă, din coamele matusalemice ale Carpaților: zimbri încremeniți în veșnicie -, Doamna Leni a deprins ținuta dinastică, de esență pură, a Reginei Maria, Regina Soldat, de o naturalețe, căldură și omenie dezarmante, fără ale cărei fervoare diplomatică, frumusețe lăuntrică și exterioară copleșitoare, fler politic de veritabil Bărbat de Stat, clarviziune strategică și tranzacțională, demne de Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân ori Matei Basarab, de Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu, fără aceste virtuți - desăvârșite de istorie - făurirea României Mari nu ar fi fost posibilă și nu ar fi avut fantastica susținere a marilor puteri din Europa și a Statelor Unite ale Americii.
Pornind de la modelul celestin al Reginei Maria, de la matricea tainicelor umbre ale Castelului Bran și ale filtrului Vămii medievale a locului -, Leni Pințea-Homeag a găsit calea și forța de a da viață scenică unei suite serenisime de soții de voievozi și domnitori români, de regine ale lumii, cu statură impunătoare, greu de uitat.
Inconfundabila actriță a altoit aceste obârșii nobiliare și modele nemuritoare pe tulpina mereu redimensionată a inspirației și înțelepciunii de a-și consolida în permanență, fără hiatusuri și răgazuri levantine, cultura generală și de specialitate, orizontul filosofic și ontologic.
Studiul domniei sale a fost unul temeinic, sistematic, și necontenit. Studiu aplicat și în profunzime. Cu tenacitate și răbdare de Sisif. Cu prospețime receptivă și propensiune pentru viitor. Cu sete de autoperfecționare și cerbicie în a repeta zilnic, ore în șir, ca într-un ritual străvechi, exercițiile de respirație și de concentrare inițiatică, de dicție și impostație, de intonație și rostire expresivă.
Numai așa a putut da viață unei pleiade de 90 de personaje, pe care le-a trimis, aidoma unor sfere divine de lumină și iubire, să înflorească în sufletele spectatorilor.
Dacă ar fi să avem șansa de a-i parcurge fișele de conspecte și studii, jurnalele de meditație, paginile de creații aflate încă ,,în șantier,, ori în ,,chinurile facerii,, (incluzând capitole din genul proteic al romanului de introspecție psihologică și disecție morală) -, am descoperi, aproape sigur, că urcușul nestăvilit al Doamnei Leni spre piscurile artei actorului profesionist de certă amplitudine, măreție și maturitate irefragabilă a fost jalonat, luminat și străjuit de stâlpii de pridvor ai unor aserțiuni cu virtuți apodictice.
Lăsându-ne în voia unui exercițiu de imaginație, spicuim câteva dintre aceste vorbe de duh, cu funcție de far călăuzitor, de orchestrator al gândurilor, îndoielilor, căutărilor și neliniștilor. Dar și cu valențe vii, fierbinți, dintr-o alchimie numai de Dumnezeu cunoscută, pulsând spre zarea decantării unei viziuni clare despre sine, despre iubirea aproapelui și a lui Dumnezeu, despre punctul atins și țintele directe spre Absolut.
Căutând să descopere, asemenea savantului Constantin Dulcan, Mintea de dincolo -, unica actriță Leni Pințea-Homeag a fost frământată neîncetat de una dintre dodiile celebre ale sculptorului Constantin Brâncuși: Viața se aseamănă cu o spirală. Nu știm în ce direcție este ținta ei, dar trebuie să mergem în direcția pe care o credem cea justă. Exact asta a făcut Actrița: a mers pe Calea intuită a fi Justă, fără a se abate cu nici un pas din drum, fără a ceda nici unei ispite colaterale.
Și a avut șansa de a se modela sub jeturile de lumină ale unor regizori dăruiți cu har, culminând cu aura Duhului Sfânt cu care a fost blagoslovit Silviu Purcărete, hermeneut năzdrăvan, Făt Frumos din lacrimă și Greuceanu înroșit în focul străfundurilor umane, magistral director de scenă, cu neîncetate apeluri și racursiuri la sincretismul tuturor artelor, cel ce a revoluționat arta spectacolului de teatru din răspântia de purpură a secolelor XX-XXI, lăsându-i siderați de frumusețea audio-plastică pe cronicari dramatici, confrați și spectatori din marile capitale ale teatrului mondial.
…De la Mahatma Gandhi -, Leni Pințea-Homeag a reținut și a pus în practică, neostoit, afirmația-îndemn: Omul este produsul gândurilor lui; el devine ceea ce gândește.
Perfecționistă din naștere, luptând, cu forță inimaginabilă, să-și însușească toate tainele Artei și Științei Actoriei, printr-o asiduă autoeducație, țintind totdeauna performanțele de excepție, pragurile absolutului - deși nu este născută în zodia iconoclastului Împărat al Franței -, Doamna Leni a fost convinsă totdeauna, împreună cu și alături de Napoleon, pe câmpurile strălucitoarelor sale biruințe strategice și tactice, că: Imposibil este un cuvânt întâlnit numai în dicționarele proștilor. Pregătindu-se ca un șef al Marelui Stat Major al Armatei, ca un ofițer de elită, dar și ca un soldat extrem de bine antrenat, fizic și psihic, destoinic și dârz, ori ca un gladiator, singur în arena leilor, însă de neînfrânt -, Leni Pințea-Homeag a cules laurii succesului, răsplătită fiind cu premii naționale și internaționale, consacrându-se ca prima și unica actriță străină nominalizată vreodată drept cea mai bună din Europa, la Festivalul Internațional de la Manchester.
A avut înțelepciunea de a medita îndelung și de a culege roade spirituale înalte din observația cu adânci reverberații filosofice și etice a lui Konrad Adenauer, conform căreia: Trăim cu toții sub același cer, dar avem orizonturi diferite.
Pornind de la sentința lui Bill Meyer: Orice gând este o sămânță -, Leni Pințea-Homeag a știut să se ferească de avertismentul: Dacă plantezi mere acre, nu te aștepta să culegi ionatane.
Filonului dramatic străluminat de accente lirice, interpreta magistrală a Phaedrei i-a rânduit pavăză de crini imperiali, împletind, parcă, o horbotă de fulgurații din tezaurele vorbelor de duh din zarea Extremului Orient. Plecând de la impulsul: Crește un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare (cules din chintesența spiritului chinez), a ținut, de-a lungul vieții, cont de câteva inscripții în porțelan străveziu, transparent, și în arabescuri de filigran nipon: Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă; Fericirea vine în casa în care se râde; Râurile adânci curg liniștit.
Ca slujitoare devotată a artei de la luminile rampei, a găsit resursele lăuntrice, capacitatea de a trăi și de a transmite - prin unde emoționale vulcanice, către spectatori - mesajul: Când desenezi (n.n. când interpretezi) o ramură, trebuie să simți adierea vântului.
Trecând peste obstacole de tot felul, care păreau, uneori, insurmontabile, Leni Pințea-Homeag a știut să se cunoască atât de bine pe sine, încât și-a impus să biruie de fiecare dată, în virtutea altor vorbe înțelepte, precum: Cei care doresc să cânte, găsesc întotdeauna un cântec.
Dorindu-și mereu să interpreteze roluri magnifice, Actrița a fost răsplătită cu distribuții pe măsură. 330 de spectacole, în zeci de țări de pe cinci continente ale planetei Pământ, dintre care 101 numai cu PHAEDRA, ca și includerea în grupul de elită al celor 500 de personalități alese pentru Capsula Timpului, constituie doar două dintre mărturiile supreme.
Și, totuși, în ultimul an de activitate scenică – retezată brusc, deși se afla la apogeul creației sale artistice –, un director cinic al Teatrului Național din Craiova i-a refuzat rolul protagonistei din cunoscuta capodoperă Mutter Courage, chit că era solicitată, concomitent, de doi regizori străini, exact pentru acest rol…
Spirala destinului său unic (brâncușiana spirală de care aminteam mai sus), destin presărat cu biruințe scenice, bucurii înalte, aplauze furtunoase, sute de cronici în mass-media de pe glob, faimă internațională, dar și cu momente de cumpănă, chiar de șocuri cu iz letal și dureri înăbușite, ne aduce, acum, în fața stampei bulversante a marelui poet-filosof Lucian Blaga, în care se regăsește tensiunea sângerândă întru eternitate a trăirilor Doamnei Leni Pințea-Homeag, din ultimul său an de creație scenică:
De sete ars, cum tremură în totul,
ajuns la iezer – cerbul! Dar abia
atinge apa mulcomă cu botul.
Din luciul albăstrui, precum e fierul,
sorbind, cu grijă-alege, parc-ar vrea,
să bea ușor, din apă, numai cerul.
Retrasă pe meleagurile natale: gura de rai a Branului și Moeciului, ocrotită de crestele materne ale munților noștri de lumină, iubire și închinare: Piatra Craiului-Bucegi -, Leni Pințea-Homeag își dă, noapte de noapte, întâlnire cu Vârful Omul, cu Sfinxul, cu Babele și Dochia Sa, din acest munte sfânt al dacilor.
Peste zi, Actrița se lasă învăluită în lumina mântuitoare a liturghiilor și vecerniilor înălțate sub cupola Bisericii de Lemn cu hramul Sfinții Constantin și Elena, pe care a ctitorit-o în curtea sa… Liturghii și vecernii difuzate prin intermediul boxelor nevăzute, dăinuind ca un curcubeu fraged-aură a Duhului Sfânt peste podul Șimon și valea Fâșului, peste satele brănene de aici și din zare.
Zilele vin și trec, în sunetul dulce-răvășitor al clopotelor de bronz și al scândurii de lemn cald: toaca din lamură de brad secular, mai presus decât lira lui Orfeu, cu care poetul trac îmblânzea fiarele pădurilor.
Zilele vin și se petrec, toarse și împletite în fuiorul privirilor blânde cu care maica stareță Rafaela și măicuța Elefteria luminează zilele dinlăuntrul și dinafara Schitului, dau viață mușcatelor, gazonului, plantelor de leac, tuturor vegetalelor din solar și, nu în ultimul rând, fac să-i înflorească Doamnei Leni, în suflet, credința în mântuire și în puterea tămăduitoare a rugăciunii…
Olimpiana tragediană Leni Pințea-Homeag – comparată, admirativ și cumulativ, cu Maria Callas și Katina Paxinou – rămâne cea mai puternică și cea mai frumoasă Phaedra din zorii veacului XXI: PHAEDRISSIMA. Și dintotdeauna!
Cum a fost posibilă această izbândă artistică, recunoscută peste tot, pe globul terestru, de maeștri ai artei cu impactul cel mai rapid asupra publicului? Un prim răspuns este următorul: Doamna Leni nu s-a cantonat în țarcul, strâmt, al interpretării cenușii, ,,de serviciu,, a unuia dintre personajele cutremurătoare, a cărui soartă zguduie de milenii omenirea.
Leni Pințea-Homeag a reconstituit destinul Phaedrei, blestemată de zei să se îndrăgostească mortal de fiul său vitreg.
Cu ochi și antrenament de psiholog fin, cu minte deschidă – de iubitor, mare iubitor al oamenilor - și rigoare feerică de antropolog, nu în cele din urmă cu naturalețe și simplitate – totdeauna profundă -, cu devoțiune și capacitate extraordinară de transmitere a emoției dincolo de marginile scenei -, Leni Pințea-Homeag a studiat, din aproape în aproape, adânc, tot mai adânc, meandrele Ființei Phaedra – atât de răvășitoare și abisale încât, de două-trei mii de ani, tulbură somnul locuitorilor planetei.
Actrița și-a asumat, cu luciditate dureros de dulce și vibrație cromatic-neguroasă orbitoare, hăurile tragice peste care Phaedra trebuie să treacă.
A trăit cu intensitate maximă flăcările mistuitoare, de iad, care o ard lăuntric așa de tare încât o fac să se năruiască în sine precum turnurile zgârie-norilor Gemeni din New York.
Punctul culminant al interpretării sale eclatante îl atinge Leni Pințea-Homeag în clipele de tensiune terifiantă și de tăcere devastatoare, tăcere mai grăitoare decât o Niagară de cuvinte dezlănțuite, când – incredibil, dar adevărat – îi face pe spectatori să audă …neauzitul: scrâșnetul fatidic al sabiei cu care își spintecă vintrele.
Mii de tunete și fulgere se declanșează, concomitent, în inimile, în mințile și în sufletele celor prezenți în sala de teatru, atunci când Actrița își străpunge - cu lama de oțel rece, implacabil – pântecul: zona sacră numită metaforic oceanul vieții, de samuraii care aleg să-și facă harachiri chiar în acest punct energetic vital, decât să se lase înfrânți de soartă.
Leni Pințea-Homeag atinge culmile tragismului debordant (ale omului strivit, pe nedrept, de zei), în clipa premergătoare sinuciderii, când - printr-un gest neașteptat, decupat instantaneu din spectrul morții - linge lama necruțătoarei săbii, cu o voluptate și lascivitate incredibile, apoi și-o înfige în zona osului sacru.
Sunt clipele de apoteoză tragică, de seism necruțător, care ne fac să înțelegem – peste timp – de ce și-a cultivat, cu atâta osârdie nebănuită, idealul de actriță puternică, misterioasă, dar cu atât mai demnă de prețuire.
Leni Pințea-Homeag punctează decisiv prin rolul Phaedra. Probează că este, pe deplin meritat, Stea a scenei, percutantă și carismatică, precum oricare dintre Starurile de prim rang de pe Broadway ori de la Hollywood.
Dar având flerul de a sta departe de jalnicele deșertăciuni ale lumii, protejându-și cu obstinație viața personală. Cultivându-și imaginea de om printre oameni, nicidecum de …semizeu, pierdut prin zări nemuritoare. Respectându-și, adică, matricea străveche, nobiliară, spiritul locului/ Spiritus Loci – simțul măsurii, modestia funciară, virtuțile morale ale Cumințeniei Pământului, care frică de Dumnezeu înseamnă, înainte de toate.
Prin întreaga sa carieră, Doamna Leni ar putea mărturisi oricând, parafrazându-l pe George Enescu, cel mai valoros muzician român din toate timpurile: Nu, n-am părăsit munții, colinele și pădurile de acasă. Nici murmurul izvoarelor, nici ciripitul păsărilor. Le-am luat cu mine și le aud cântând în inima mea.
De pe cinci continente ale Terrei, ecourile spectacolului capodoperă PHAEDRA – scris și visat de Silviu Purcărete, în viziune răscolitoare, clădit scenic de Echipa de aur a Teatrului Național din Craiova, în frunte cu Leni Pințea-Homeag - se întorc, zi de zi, în curtea sfântă a Bisericii de Lemn și a Casei-Muzeu-Schit din Moeciu de Jos, întâlnindu-se cu spiritul părinților Actriței: Maria și Nicolae, cu tinerețea veșnică a celor cinci frați și surori, cu lumina fulgurantă a străbunilor paznici de hotare și de trup de Țară, păstori ai Spiritului Românesc răsădit sub Ursa Mare, în fiecare basm și eres răsădit, în fiecare inscripție (din limba zimbro-geților) de pe ie și maramă, zăvelcă și ciupag, de pe poale și brâu de lână, de pe cojoc, ceramică, răboj și poartă sacră, dăltuită în lemn, încinsă/ întărită cu funia vieții, Roata Soarelui – Hora Dacică, dintele de lup și câte alte simboluri năzărite peste milenii…
Și astfel, ca o fiică a lui Zamolxe, Deceneu și Zalmoxe, Doamna Leni rămâne întrupată din Lumină și Iubire, din stei și din cremene, din Armonie și din Iertare – Umbră Albă, Sidefie, stropită cu picuri de rouă și lacrimi de Lună Nouă, Lupoaică Albă și Neînfricată, ocrotitoare a tuturor existențelor din această gură de rai și din sfânt picior voievodal de munte, de unde toate au izvodit și curg în albiile înveșnicite ale lumii, ale universului…
*Finalul volumului în curs de apariție PHAEDRA. PHAEDRISSIMA – LENI PINȚEA-HOMEAG. 180 de spectacole triumfale pe cinci continente de pe Terra. ECOURILE CAPODOPEREI.
|
Dan Lupescu 11/2/2017 |
Contact: |
|
|
