Copilăria Reginei Maria
Acest miros de foi de toamnă, oriunde a-şi fi, īmi redeşteaptă
totdeauna imaginea parcului de la Eastwell şi cărările din pădure,
călcate odinioară de paşii noştri de copii. (Regina MARIA)
Mama este după Tatăl ceresc, īn Tradiţia creştin-ortodoxă, cel mai sfānt cuvānt, cel mai sacru nume care, poate fi asemuită cu Micul Dumnezeu, sau cu Mica Patrie.
Īn fiinţa şi persoana ei se īntrupează toată dragostea strămoşilor de sānge, toate năzuinţele lor, alăturate voinţei suverane a Mamei care, se circumscriu ca īmplinire ideală īn Odorul atāt de mult dorit ce se va naşte spre īmpărtăşirea bucuriei tuturor.
Īn anul 1873, marea ducesă Maria Alexandrowna, fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei s-a căsătorit cu ducele englez Alfred de Edinburg. După un an de zile īn familia princiară apare ca o binecuvāntare pruncul Alfred. Un an mai tārziu, altă binecuvāntare, al har, altă īncāntare, cea care va deveni un nimb al Frumuseţii: uimitoarea şi fascinanta Maria.
Odorul princiar-Maria, umple bucuria auguştilor părinţi la 29 Octombrie 1875, la Eastwell-Kent, īn conacul de piatră aşezat īntr-un imens parc cu iarbă, cu flori şi o pădure primitoare, larg īmbrăţişată de albastrele zări atāt de chipeşe şi curioase.
Toamna Mariei i-a născut īn suflet cea mai frumoasă Primăvară a vieţii princiar-regale.
Pronia divină alege vremurile potrivite, vremile se īnscriu unor circumstanţe care clădesc ambianţa peste care toate īnrīuririle nutresc apoi plămada venirii Odorului drag şi scump: Īntr-un copil curg totdeauna două izvoare de sānge: un lung şir de străbuni-iluştri sau nu, asta nu importă-sunt părtaşi la făurirea copilului, pe care fiecare mamă din instinct īl crede numai al ei.(MARIA, REGINA ROMĀNIEI, POVESTEA VIEȚII MELE.Ed. Moldova , Iași 1990, pg.8)
Prinţişoara Maria a fost hărăzită de Hristos-Māntuitorul şi de Măicuţa noastră MARIA, cu divina taină a FRUMOSULUI dumnezeiesc, īn care sălăşluiesc īntr-o suavă armonie cosmică: harul, credinţa, libertatea, ruga, adevărul, răbdarea, binele, suferinţa, curajul, jertfa, iubirea pămāntească, dragostea cerească, iertarea, creaţia, omenia, recunoştiinţa divină şi īnvierea.
Copilăria prinţişoarei Maria a fost fericită, alături de fratele Alfred şi de celelalte surori: Victoria-Melita, poreclită Ducky, Alexandra-Victoria şi Beatrice, preferata familiei.
Īn marea şi regala familie, tatăl fiind marinar, locul central īl ocupa ducesa Mamă-marea realitate a vieţii noastre, acea mamă, ca de altfel aproape toate mamele care, o iubea pătimaş, dar cu demnitate suverană, adică autoritate şi dragoste: Mama era aceea care hotăra pentru toate, mama era aceea la care alergam, mama, care venea să ne sărute la culcare, care ne lua la plimbare pe jos sau cu trăsura, care ne mustra sau ne lăuda, şi care ne spunea ce trebuie să facem şi ce nu. (ibid., p. 8)
Micuţa Maria ieşea īn relief prin coama strălucitoare a părului pe care surorile īl numeau īn deobşte galben, dar stăpāna lui nu-l prefera decāt auriu.
Deşi deosebite ca fire şi īnfăţişare, cea mai intimă prietenă īi era fidela şi oacheşa Ducky.
Tatăl-marinar avea o pasiune pentru vānătoare, fiind un trăgător de elită, astfel că toamna venea la Eastwell īntotdeauna īnsoţit de lumea bună, cu nume heraldice din diferitele ţări.
Ducesa-mamă care-şi īnsuşise o cultură aleasă, detesta vānătoarea, preferānd şi tānjind după o ambianţă de pian, de dialog, de lectură, de bibliotecă.
Pentru prinţişori īnsă, vānătorile Toamnei aduceau un surplus de īncāntare, un belşug de bucurie, de cunoaştere, de curiozitate, de răsfăţ, de zbenguială.
De la zgomotoasele petreceri autumnale, ochii de Voroneţ ai micuţei Marii, deja o poartă spre dīrele miraculoase, strălucitoare lăsate de taina şi vraja Frumosului.
Īntr-o zi, poarta Frumosului i-a deschis-o chiar mătuşa ei, frumoasa prinţesă Alix de Wales:
De la vīrsta de cinci ani eram o adevărată fiică a Evei īn iubirea mea pentru haine frumoase; de altfel, frumuseţea sub orice formă, trezea īn mine o dragoste īnflăcărată, chiar păgīnă.
La una din aceste petreceri de vīnătoare la Eastwell, īmi aduc aminte că am văzut pentru prima oară pe frumoasa prinţesă de Wales. Apăru īntr-o zi la ora ceaiului īntr-o minunată rochie de catifea roşie cu o trenă lungă, īn falduri largi. Eram cu totul buimăcită de admiraţie; rămăsesem fără cuvīnt, cuprinsă de adorare, şi-şi poate oricine īnchipui īncīntarea mea cīnd această arătare īn veşmīnt de catifea roşie, care se numea tante Alix, propuse să vină sus īn camera copiilor să asiste la baia noastră!
Se aşezase acolo īn strălucitul ei veşmīnt de purpură, şi eu, fascinată o priveam lung pe deasupra buretelui, īncremenită şi temāndu-mă să nu se mistuie deodată īncāntătoarea vedenie.
Totdeauna am fost ciudat mişcată de orice era frumos. Orice īnchipuire a frumuseţii, fie o femeie, o floare, o casă, un cal, fie o minunată privelişte a naturii sau o zugrăveală, de cāte ori s-a apropiat de mine frumuseţea, am simţit că era un har dăruit de Dumnezeu, un dar pe care cu tot dinadinsul īl urzise ca să mi-l īnsuşesc, cel puţin cu ochii dacă nu şi cu māinile. Iar bucuria mea se desăvārşea prin faptul că ştiam să gust frumosul şi īn īntreg şi tot atāt de bine īn amănunte. Măreţia unei largi privelişti a mării sau a munţilor nu mă īmpiedica de a zări şi de a iubi cea mai umilă floricică dintr-un şanţ.
Darul de a mă īmbăta de frumuseţe īn īntreg şi īn amănunt m-a īnsoţit de-a lungul vieţii. Linii, culori, contururi, sunetele şi miresmele legate de fiecare privelişte mi-au făcut viaţa nespus de bogată, şi īmpreună cu fiecare din aceste neuitate īntipăriri se iveşte īn mine un sentiment de recunoştiinţă pentru fiecare formă a frumuseţii dezvăluită sufletului meu.
Astăzi īncă sīnt recunoscătoare iubitei regine Alexandra, pentru īntruchiparea frumuseţii ce mi-a īnfăţişat-o īn acea seară , īn rochia ei de catifea roşie ca rubinul. (ibid., p. 10-11)
Copilăria rămāne aproape pentru toţi cei mici: prinţi ori cerşetori, locul mirific, tărāmul plin de mister, Ţara cu Legende, Patria de Basm unde se īntālnesc cu eroii povestiţi şi cu zānele fermecătoare care, īi poartă spre īmplinirile nesperate ale visurilor lor inocente.
Născocirile copilăriei puteau fi deseori tălmăciri ce veneau din transcendent pe firul harului de lumină al purităţii lor angelice.
Toată lumea copilăriei lor este īnvăluită de miracol şi taină, punāndu-i īn scenă ca pe marii artişti īn lumina reflectoarelor şi īn aplauzele prelungite şi fierbinţi ale spectatorilor.
Copiii fiind puri, văd lucrurile, fiinţele, obiectele chiar şi pe oamenii atāt de diferiţi īntr-o cu totul altă lumină decāt cei maturi. Īn primul rānd ei văd aproape īn toate frumuseţea şi diversitatea splendorii Creaţiei lui Dumnezeu, cu mai multe īnsuşiri decāt īn realitate şi li se mai pare că alături de ei asistă simţit şi uimit chiar Atotcreatorul cu īngerii sau zānele Lui: Sīnt chipuri cuprinse īn chipuri, adīncimi cuprinse īn alte adīncimi şi īn fiecare lucru sīnt posibilităţi, care mereu depăşesc avīntul spre ele. Eu aveam o īnchipuire bogată. Puteam născoci minunate povestiri pentru fratele meu şi surorile mele; darul de a romanţa īmi umplea sufletul şi īn toate lucrurile vedeam mai mult decīt ce percepe ochiul singur. Această īnsuşire m-a īnsoţit toată viaţa; şi acum la cincizeci şi doi de ani, desluşesc īncă vedenii şi frumuseţi īn toate cīte văd. (ibid., p. 13)
De la fiorii ţāşniţi īn locurilor īnfricoşate, la minunaţii cerbi care păşteau cu ciutele lor iarba din curtea castelului, de la scorbura marelui pom care īi adăpostea pe toţi patru, cele trei surori şi fratele, la apariţiile majestuoase ale bunicii-regine, de la farmecul zăpezii care vrăjea, la freamătul de bucurie al Crăciunului din jurul bradului īncărcat cu bunătăţi, totul părea o revărsare de har, de aşteptare, de lumină, de bucurie, de muzică, de veselie, de joc copilăresc.
Fiind prima fată născută īn princiara familie, regina-bunică ar fi dorit s-o cheme Victoria ca pe ea, dar marea ducesă-mama i-a dat numele ei, Maria: nume care īi era mai scump decīt toate, pentru că era al mamei ei şi trebuie să spun că mi-e drag numele meu: Mary ori Maria, are īntrīnsul ceva de veşnicie, căci nu este el numele Maicii Domnului? (ibid., p.18)
Aşadar, Maria īntrupată din numele Fecioarei MARIA, creşte īn toate Florile purtătoare sfāntului nume a căror frumuseţe, bunătate, puritate, creaţie, dăruire, strălucire, demnitate şi iubire se revarsă ca o mireasmă binecuvāntată asupra tuturor celor aleşi.
Aura marii ducese Maria, nu putea fi umbrită de nimbul reginei Victoria, oricāt de mult se străduia suverana Marii Britanii, fiindcă, dicolo de faptul că avea o educaţie aleasă, o cultură pe măsură, o talentată pianistă, o creştină ortodoxă practicantă şi un arbore genealogic de invidiat: Mama fusese crescută la curtea cea mai aristocratică, a cărei strălucire nu poate fi īnchipuită decīt de cei ce au văzut-o unică fiică a Ţarului, importanţa ei fusese cu totul excepţională...Fusese crescută cu multă severitate...şi mai presus de toate era de o nespusă dărnicie; dădea şi mereu dădea, la mari şi la mici, la bogaţi şi la săraci: adevăratul temei al vieţii ei era plăcerea de a putea dărui. (ibid., p. 19)
Marea Ducesă Maria, mama reginei noastre, era la polul opus al regelui Carol I, care era doar aspru, avid de muncă şi de īnavuţire, īmpărţind supuşilor doar dispreţul său de monarh.
Strāns legată cu toată inima şi cu īntreg sufletul de Biserica Ortodoxă, Marea Ducesă, nu aborda confesiunea protestantă şi nici nu se confesa cu copiii ei, aşa ca o mamă pur şi simplu, dincolo de apanajul ei heraldic sau al lor, lucru ce ar fi fost spre folosul reciproc.
Farmecul copilăriei Mariei se prelingea, īn sunet şi culoare clipă de clipă, anotimp după anotimp, an de an, īntr-o continuă desfătare, ca nişte psalmi de slavă şi mulţumire aduşi de un cuvios sihastru: de la Windsor, Balmoral, la castelul Osborne īnconjurat de īnaltele magnolii cu mireasmă de lămāie, pe strunele inimii ei, unde lacrimile de bucurie intonau notele de extaz picurate pe partitura de iasomie a terasei. Totul părea o vrajă! Totul era un extaz!
Acest extaz pricinuit de flori a fost mereu una din desfătările vieţii mele; īl simt acuma ca şi atunci. E un fel de răpire, un fel de recunoştinţă, asemenea unei rugi, care īncīntă sufletul şi totodată trupul, ochii şi inima...
Cauzele acestor extazuri erau multe şi felurite. Unele erau pricinuite de forme şi culori, altele de miresme, altele de sunete, şi numai unele aveau drept cauză vreun sentiment. Acestea din urmă erau mai misterioase şi mai greu de pătruns.(ibid., p. 25)
Singura care se mai bucura de acelaşi extaz al Mariei era Ducky. Amāndouă se prăvăleau pe iureşul bucuriei extatice, pe pānza neţesută de mānă a mirajului īnfiorării fericite.
O altă revărsare irezistibilă a micuţei Maria ce se īmpletea cu adorarea era calul Vice-Roi: Īn el totul era desăvīrşit: chipul cum īşi ridica genunchii, minunata linie rotunjită a coastelor, şi mai ales-ceea ce mă extazia-avea o unduire a coamei, cīnd īşi īnconvoia gītul, neīntrecută, un fel de tremurare de val care-i luneca de-a lungul părului cīnd alerga la trap. (ibid., p. 26)
Extazul micii prinţese trecea uneori dincolo de starea lui nefirească spre coama īnaltă de răpire atotcuprinzătoare a sufletului, spre revelaţie, ca īn momentul descoperirii Crinului Maicii Domnului īn grădina căsuţei elveţiene din insula Wight: Niciodată nu văzusem o floare mai desăvārşită īn frumuseţe, nobilă, falnică, avīnd īn ea ceva aproape sacru, poate pentru că aminteşte picturile religiei. Şi apoi mirosul ei! De o dulceaţă pătrunzătoare, mai presus de orice cuvīnt, o mireasmă care ţi se urcă la cap, aproape ameţitoare şi moleşitoare uneori. E o lume īntreagă īn mirosul crinului Maicii Domnului, ceva biblic, ceva legendar, ireal de frumos, aproape. Afară de aceasta, e atīt de īnalt şi de mlădios, atīt de strălucitor, īncīt pare că din petalele lui izvorăşte lumină. (ibid., p. 40)
Pentru a rămāne īn acea revelaţie sfāntă, devenind peste timp regină a Romāniei, Maria şi-a plantat pe o terasă deasupra Mării Negre, la castelul ei din Balcic un alai de crini albi.
De la iarba verde, la măreţul Codru, de la pădurea deasă, la magnolii, iasomie şi zāna-floare de răsură, de la crinii īmpărăteşti, ochii ei de azur īn care se revarsă deopotrivă marea şi cerul, cad melodios pe fluturii albaştri brazilieni, ce lăsau privirilor scāntei de sidef azuriu: Totdeauna mi-au apărut ca adevărată chintesenţă a albastrului, ca şi cīnd ei ar fi expresia supremă şi desăvīrşită a acestei culori, care cuprinde cerul şi marea īn toată perfecţiunea lor. (ibid., p. 41)
Pe la vārsta de 12 ani, tatăl prinţesei Maria a fost numit Comandor al flotei mediteraneene cu sediul īn insula Malta. Copiii au trebuit să lase īn urma lor totul, pentru mult timp sau pentru totdeauna: castelul de piatră cenuşie Eastwell, marele parc, bătrānul cedru, pitoreştile vaci scoţiene, turmele de cerbi şi căprioare, grădina, lacurile, pădurea, luīnd doar amintirile: Cīt de minunată e puterea amintirii! Mereu şi mereu pomenesc de ea, căci mă urmăreşte strania vrajă ce au miresmele-ca o baghetă magică-de a reīnvia imagini de mult uitate. Imagini ce amintesc locuri, chipuri omeneşti, cuvinte rostite, gīnduri gīndite. Visuri, frumuseţi, īncīntare... Vraja amintirii!...(ibid., p. 40)
Aceste preţioase amintiri cu fascinantele lor vrăji ca cele legate de locul natal ori de frunzele veştede ale toamnei engleze, cu enigmaticele lor miresme, revin perpetuu īn inima Mariei: Unele miresme sunt legate īn mod special de Eastwell. Oricīt aş īnainta īn vīrstă, mirosul de frunze veştede şi umede, va deştepta īn faţa ochilor mei imaginea bătrīnului cămin englez, cu fiecare pom plantat la distanţa cuvenită de vecinul său, ca să se poată dezvolta īn nesfīrşita frumuseţe; fiecare părīnd un uriaş, la poalele căruia, noi copiii, ne tīram picioarele prin foile uscate şi adulmecam mirosul pătrunzător, care ne umplea de bucurie, īn timp ce fīşii de ceaţă, ca fumul, se jucau printre ramuri, deasupra capului nostru. (ibid., p. 12)
Īnainte de Malta īnsă, să trecem prin uimitoarea, misterioasa şi măreaţa Rusie, ţara mamei, unde mica prinţesă se īntālneşte cu rudenii īncoronate, cu rudenii aristocrate, cu frumuseţi de vis neīnchipuite, cu făpturi angelice, cu locuri, cu biserici, cu splendori, cu serbări, cu Rusia: Rusia! Ochii mei de copil uimit, văd palate uriaşe, parcuri minunate, fīntīni, grădini, uimitoare īntruniri de rudenii, parade militare, slujbe religioase īn biserici sclipitoare de aur, bijuterii atīt de uluitoare..., cai cu trap vijelios, cu coamele şi cozile fluturīnd īn vīnt şi cu părul atīt de lustruit, īncīt īţi puteai oglindi faţa īntrīnsul...
Asemănarea costumelor făcea din orice serbare la Curtea rusească, o privelişte fără pereche prin pitorescul ei, prin bogăţia culorilor şi nemaipomenita lor strălucire...
Tante Ella (fiica surorii a doua a tatălui nostru)..., iat-o, se apropie: un zīmbet divin flutură pe buzele ei de o nespusă frumuseţe, rumeneala din obrajii săi e asemănată cu floarea de migdal, şi are o privire aproape sfioasă īn ochii lungi, senini ca cerul...
Īnaltă, zveltă, mlădioasă şi de o nemărginită blīndeţe,-o viziune, o bucurie pentru ochi, pentru suflet, pentru inimă! Da, o viziune. Īţi venea să īngenunchezi cīnd trecea, ca să-i atingi, numai o clipă, tivul rochiei...
Largi cīmpii īn care stau, īn şiruri nesfīrşite, trupele, steagurile fīlfīind, muzici, trīmbiţe-şi Ţarul trecīnd īncet călare īn faţa lor... După dīnsul vin nenumăraţi mari duci, generali şi suita militară... Urmīnd de aproape pe īmpărat şi suita sa, venea īmpărăteasa, īn trăsură deschisă, īnhămată cu patru cai a la Daumont!. Toată īn alb, zīmbeşte blajin... Soarele sclipeşte auriu pe strălucitorul lor alai. Se deşteaptă īn mintea mea imaginea puterii, a splendorii, a măreţiei şi a slavei, năruite de-a pururea. Şi cīnd īnchid ochii, parcă aud notele adīnci şi răscolitoare de suflete ale imnului rusesc, īnălţīndu-se spre cer...
Şi iată-mă īn biserică, o mititică copiliţă, ţinīnd cu ochii mari deschişi, fantastica splendoare a sanctuarului unde familia imperială a venit să-şi īnchine rugăciunile Domnului, sau să-i aducă prinos mulţumirile sale... Peste tot aur, sute de făclii aprinse... Mă uit vrăjită la atīta strălucire, răpită īntr-o lume fermecată, voci uimitoare umplu bolţile cu cīntări de o aşa frumuseţe şi măreţie, īncīt mă fac să tremur de o īnfrigurare necunoscută...Ochii mei cercetează sfios fiecare chip... La locurile de onoare stau unchiul Sasha şi tante Minny, pe acea vreme īmpărat şi īmpărăteasă. Rochia ei de aur e pe de-a īntregul acoperită cu flori de argint; poartă o brăţară bătută cu safire atīt de mari, īncīt par nişte ochi enormi; cascade de diamante şi mărgăritare atīrnă īn jurul gītului ei, pīnă la mijloc. E singura dintre doamnele de viţă regală, a cărei rochie e dungată de lenta albastră a ordinului Sfīntului Andrei, pe cīnd marile ducese poartă lenta roşie a Sfintei Ecaterina.
Chiar īn spatele īmpărătesei stă tante Miechen. Mai orbitoare decīt soarele īn apus e rochia ei portocalie, cusută cu flori de aur...Iar līngă ea, stă mama mea şi lucru ciudat, atīt de bine se potriveşte cu această strălucită adunare, īncīt pare mai la locul ei aici decīt la Londra sau Windsor. Rochia ei e de un albastru de genţiană, tivită cu samur, iar rubinele, pe care le poartă, parcă sunt mari picături de sīnge...
Cīt sīnt de cucernici toţi, ce plini de evlavie, ce cuvioşi! Pentru dīnşii, Dumnezeu e o realitate. Oricīt de īncoronate sīnt capetele lor, ei se pleacă cu smerenie īn faţa Puterii recunoscute ca mai mare decīt a lor.
(ibid., p. 83, 92, 93, 94, 95, 96)
Īntr-un Octombrie strălucitor ca un ciorchine de aur surprins īn surāsul diafan al astrului de sus, pe yachtul Osborne, pus la dispoziţie de bunica-regină, familia princiară s-a īmbarcat la Marsilia pentru Malta, raiul copilăriei noastre. Ziua de naştere a prinţesei Maria-29 Ocrombrie, a găsit-o la bordul vasului: Fui foarte mīndră să-mi serbez aniversarea pe mare şi să pot lua parte fără incident neplăcut, la ceaiul ce-mi fu oferit de ofiţeri, cu acest prilej.(ibid., p. 100)
Oaspeţii yachtului regal au fost īntāmpinaţi pe chei de guvernatorul Maltei, vice-regele Sir Linden Simons, īnconjurat de garda de onoare şi de casa sa militară.
Drumul de la portul-cetate Valetta pānă la palatul de vară-San Antonio al vice-regelui, a fost presărat cu franjurile de azur ale serii care anunţa venirea nopţii ospitaliere, de sărbătoare lăsānd Măriuţei o impresie sublimă a acelei sosiri, de care nu se va mai despărţi niciodată:
E una din acele privelişti īntipărite īn mintea mea pe vecie, o minunată viziune păstrată cu evlavie īn suflet pīnă la sfīrşitul zilelor mele. (ibid., p. 100)
A doua zi a sosit grăbită, dăruindu-le o adevărată revelaţie: cu grădini īncāntătoare, cu minunate corole de flori, cu alaiuri de fluturi şi legiuni de albine, cu miresme de iasomie, de muşcate, de trandafiri, crizanteme albe, narcise, anemone. O lume fermecată! Ţară de basm!
Toată copilăria lor era īnmiresmată de dulceaţă, de bucurie, de farmec, de frumuseţe!
Noi descoperiri, noi īncāntări, noi surāsuri: pomi de piper argintii, portocali, măslini, catāri şi cai. Calul īn Malta are un simbol aproape naţional. Prinţesa Măriuţa a avut parte de un roib, focos, īncāntător, botezat Rubin: Viaţa la Malta era īncīntătoare, dar Malta cu Rubin, fu un adevărat rai. Rubin īnsemna pentru mine culmea desfătărilor insulei binecuvāntate.(ibid., p. 107)
Īn acea oază malteză de īncāntătoare şi binecuvāntată libertate, Măriuţa īşi cunoaşte eroul favorit, Maurice Bourke, căpitan irlandez, comandant al yachtului tatălui ei, Surprise, un tānăr īncāntător, vesel, cald, bun, brunet cu ochi albaştri plini de mărinimie, īndrumător iscusit care s-a ascuns īn inima ei pură, plină de vrajă şi farmec: ...Pot să spun cu toată hotărīrea, că Maurice Bourke a fost prima mea iubire!...(ibid., p. 119)
După irlandez, dar ceva mai jos, tot īn inimă a urcat vărul George, care le botezase pe prinţişoare: dragele trei, dar preferata rămānānd tot celebra Măriuţă.
Īn Malta, vārsta dragelor trei, se afla tocmai la vama trecerii de la copilărie la adolescenţă, astfel că orice lucru īntālnit acolo părea īnveşmāntat īntr-o catifea de mister: Marea, stīncile, dealurile īncruntate erau ca fondul unui tablou, ca acompaniamentul muzicii; fiecare īnteţea frumuseţea celuilalt căci poezia trăia pe-atunci īn sufletul meu, cu toată frageda mea vīrstă. Frumuseţea mă mişca, mi se īnfigea īn inimă. Toate tablourile privite de ochii mei īmi rămīneau adormite īn minte, neuitate, neşterse şi năşteau īn mine un dor, ce mă trăgea mereu spre acele locuri. (ibid., p.147)
Dacă muzica o īncānta nespus pe marea ducesă Maria, mama prinţesei Măriuţa, īn educaţia fetelor cāntul venea destul de rar. Dar Măriuţa şi Ducky erau ele īnsele muzica, sunetul, rāsul, cāntarea, jocul, īncāntarea tuturor celor din jur. O dată marea ducesă i-a mărturisit Măriuţei că īn ruga ei neīncetată īi cerea Bunului Dumnezeu, să aibe un copil-minune, un geniu, fie īn muzică sau pictură ori canto, dans sau matematici.
Māntuitorul Iisus Hristos i-a īmplinit ruga marii ducese, dăruindu-i cu prisosinţă: un Copil-minune, o Femeie-minune, o Regină-minune pentru un Regat dac al muzicii, al jocului, al portului, al artei, al Icoanei, al inimii: ROMĀNIA ca o CĀNTARE A CĀNTĂRILOR!
Fecioara MARIA-Crăiasa Vlaherna-Carpatina, i-a tors Mariei, din harul şi frumuseţea sufletului ei, Fuiorul de aur al Cuvāntului-arta unei creaţii regalo-literare fără precedent.
Poporul romān a īnfiat-o, i-a dăruit sufletul īnmiresmat de credinţă şi dragoste, īnnobilānd-o cu harul geniului, iscusinţei povestirii, darul unui artist desăvārşit al Cuvāntului frumos.
Īntru binecuvāntare şi māntuire prinţesă a Frumosului-Regina noastră Maria!
Octombrie este Icoana de suflet a lui Dumnezeu, luna īn care El īnsuşi pictează cu aura Inimii Sale toată varietatea şi gama culorilor ce au īnteţit Viaţa celorlalte anotimpuri.
Īn Octombrie s-au născut şi se vor naşte mulţi Fii de seamă ai Neamului nostru drag.
OCTOMBRIE se pogoară din faetonul lui celest răspāndind peste zările īmbujorate şi cuminţenia pămāntului nostru dac, rubinele, briliantele, diamantele şi safirele sale regale.
Iarba verde, se afundă īn psalmii smeriţi sub fascinantele macaturi ţesute din ploaia multicoloarelor frunze cernute, peste care calcă suveran monarhul Soare.
Ramurile cu ochii rugători de căprioară se-nfioară sub foşnetele liturghice de frunză, pregătind īntāmpinarea chiotelor şi strigăturilor celor care se bucură de roadele Toamnei.
Arborii bătrāni se posternă īn tăcerea tainică de vecernii, iar copacii tineri se prind īn hora jucăuşelor frunze, peste care cad roiuri de fluturi şi puzderii de buburuze.
Mierlele mai prind un brāu oltenesc peste covorul catifelat, iar vrăbiile se leagănă pe locurile rămase calde, māngāind ca nişte monahii suspinul resemnat al crengilor vestale.
Inima mi se-nalţă īntr-un stol de rāndunele, zbenguind īn anotimpul-sărbătoare, ce călătoreşte spre aripi de vis cu diadema ei autumnală.
Clipele īmi vāslesc gāndurile albe spre stolurile de păsărele gata de călătoria lor cea minunată īntre cer, pămānt şi mare, precum cāntările monahilor īn ceas de sărbătoare.
Sufletul mi se-mbată de fermecata zare, primind risipa harului prelins din belşugul doldora al roadelor īncrustate īn razele de soare.
Roua de noapte alungă oboseala zilei, iar trilul greierilor, īmbracă īn falduri de azur rapsozii dimineţii cu alai de alăute şi psaltire.
Īn răsăritul sufletului sclipesc Zorii bucuriei!
E vreme de cāntare! E vreme de sărbătoare! E vreme de īmplinire! E vreme de mulţumire!
Octombriştii de aur ai Dacoromāniei:
2.10.1955, Mariana Gurza, bucovineancă-bănăţeană, poetă, eseistă creştină, editoare; 5.10.1919, C. Aurel Dragodan-poet, mărturisitor; 6.10.1902, Petre Ţuţea-filosof, martir, mărurisitor; 6.10.1923, Dragoş Morărescu-pictor, grafician, sculptor, poet; 7.10.1912, Arhim. Sofian Boghiu, mărturisitor, duhovnic, scriitor, pictor; 13.10.1884, Dr. Vasile Voiculescu, medic-ofiţer, scriitor, mărturisitor; 14.10.1907, Petrache Lupu, misionar-vizionar; 14.10.1910, pr. Dumitru Gh. Zamisnicu, mărturisitor; 15.10.1953, Dumitru Ionescu, mare bibliofil ; 17.10.1892, Dragoş Protopopescu, scriitor-mărturisitor; 18.10.1921, Gheorghe Jimboiu, erou-martir; 19.10.1869, Simion Mehedinţi, filosof, pedagog, scriitor, savant; 20.10.1925, Eugenia Indreica-Damian, poetă-mărturisitoare; 20.10.1914, pr. Ioan Sabău, mare duhovnic, mărturisitor; 21.10.1904, pr. Benedict Ghiuş, teolog-mărturisitor, scriitor; 25.10.1905, pr. Nicolae Grebenea, mărturisitor-scriitor; 25.10.1925, pr. Eugen Berza, mărturisitor; 26.10.1673, Dimitrie Cantemir, prinţ al culturii, savant, domnitor; 26.10.1909, pr-col. Dimitrie Bejan, erou, martir, mărturisitor, scriitor; 26.10.1926, pr. Dumitru Bīrjoveanu, mărturisitor; 26.10.1955, Nicolae Furdui Iancu, artist al poporului; 27.10.1903, pr. Dumitru Iliescu Palanca-Vālcea, erou-mărturisitor; 28.10.1889, arhim. Nicodim Măndiţă, duhovnic, mărturisitor, scriitor; 28.10.1906, pr. Ştefan Marcu, erou-mărturisitor; 28.10.1909, pr. Marin Neamţu, teolog, filosof, istoric, mărturisitor; 28.10.1920, Andrei Ciurunga, genial poet-mărturisitor; 29.10.1875, prinţesa frumuseţii-Regina Maria; 30.10.1869, Dr. Nicolae Paulescu, scriitor, om de ştiinţă-savant mondial, descoperitorul Insulinei.
Admiraţie profundă şi venerare tuturor!
|
Gheorghe Constantin Nistoroiu 11/1/2017 |
Contact: |
|
|
