D’ale Halloweenului
Pregătirile au început din timp. În ultimii ani, comerţul s-a adaptat şi, astăzi, oferă o recuzită bogată pentru o noapte de groază şi adrenalină. Televiziunile se întrec în a face reclamă evenimentului. Împătimiţi ai sărbătorii, în compania dracilor ( chiar dacă sunt şi costume de zâne, îngeri etc.), beneficiază de timpi de antenă la discreţie. Cu vocea-i răguşită, metalică, Mariana Cojocaru, astrologul de seviciu al postului România TV, anunţă momente favorabile pentru că s-au aliniat nişte planete. VIP-uri de diverse tagme, părinţi şi copii, sunt cuprinşi de febra cumpărăturilor pe ultima sută de metri. Cluburi, restaurante, baruri, pavoazate corespunzător, îşi aşteaptă clienţii.
În unele şcoli şi grădiniţe, din proprie iniţiativă sau la indicaţii de sus, dascăli, elevi, preşcolari, sprijiniţi de părinţi, se întreg în jocuri imaginative care să dea viaţă monştrilor, vampirilor, zombilor, dracilor etc. prin costumaţie şi gesturi adecvate. Sunt persoane care, deşi n-au ajuns încă, acolo, pariază că iadul este fabulous:
Daca- i aşa, înseamnă că merge şi un tort ca acesta:
La sfârşit, prinţul acestei lumi, sub patronajul căruia are loc sărbătoarea, trage linie şi face socoteala: câte suflete a mai pescuit, individual sau colectiv, temporar sau definitiv.
Sâmbăta trecută mă aflam la o petrecere, invitat de nişte prieteni. O fetiţă de vreo 8-9 ani îmi spunea cu entuziasm că de Halloween se va îmbrăca în drac. O va ajuta mama ei. M-am întristat. Şi dacă dracul ( sau legiunea) delegat de talpa iadului nu va mai pleca de lângă fetiţă sau, Doamne fereşte, va intra întrânsa, ce va urma? Spaimă şi griji, alergat la medici, la psihologi, la parapsihologi, la psihiatri… Asemenea boală, însă, nu se vindecă prin psihoterapii, cu hapuri, cu descântece… “Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.” (Matei 17,21) Cei care sunt familiarizaţi cu Biserica, trăind viaţa acesteia, vor fi întâlnit sau vor întâlni asemenea cazuri. Sunt rare, dar sunt.
Dar de ce îngăduie Dumnezeu aşa ceva , chiar şi când e vorba de copii? Ca să-şi vină în simţiri şi părinţii şi copii, şi dascălii, şi educatorii, pentru că nu numai cei mari pot ajuge în iadul “ fabulous”, ci şi copiii:
“Petru: - Mi se pare, cinstite stăpâne, că, deoarece neamul omenesc s-a supus la multe şi nenumărate patimi, cea mai mare parte a Ierusalimului ceresc se va umple de prunci.
Grigorie:- Nu ne îndoim că toţi copiii botezaţi care mor la vârsta prunciei intră în împărăţia cerurilor. Nu trebuie, însă, să credem acelaşi lucru despre aceia care încep să vorbească, deoarece pentru mulţi dintre prunci intrarea împărăţiei cereşti se închide şi din cauza părinţilor lor, dacă îi cresc rău.
Acum trei ani, un bărbat din oraşul acesta, cunoscut tuturor, avea un fiu care mi se pare că era atunci în vârstă de cinci ani. Iubindu-l pe copil foarte mult după trup, îl crescuse fără asprime. Din pricina aceasta fiul dobândise obiceiul ca, atunci când i se strecura în suflet vreo poftă, să blesteme – şi doar a spune aşa ceva e primejdios – mărirea lui Dumnezeu. A fost lovit însă de molima ce a bântuit pe aici acum trei ani, aşa încât a ajuns în pragul morţii. În vreme ce tatăl îl ţinea la piept, precum mărturisesc cei ce au fost de faţă, copilul a văzut venind spre el duhurile viclene şi a început să strige, tremurând şi închizând ochii: Apără-mă tată, apără-mă! Odată cu strigătele acestea, şi-a întors faţa spre pieptul tatălui, vrând să se ascundă. Văzându-l tatăl că tremură, l-a întrebat ce vede, iar copilul, răspunzând, a spus: „Au venit nişte oameni negri şi vor să mă ia”. Zicând aceasta, îndată a blestemat numele măririi [lui Dumnezeu] şi şi-a dat sufletul.
Ca să arate, aşadar, atotputernicul Dumnezeu pentru ce păcat a fost predat copilul unor asemenea slujitori – păcat pe care tatăl său nu a vrut să-l împiedice în timp ce trăia – a îngăduit ca să-l repete în timp ce murea. A fost, deci, în dreapta judecată a lui Dumnezeu ca pe copilul acesta, pe care dumnezeiasca milostivire l-a răbdat să trăiască blestemând, să-l îngăduie să blesteme şi atunci când murea, pentru a-şi pricepe tatăl propriul păcat. Căci, din pricină că acestuia nu i-a păsat de sufletul micului său fiu, a crescut pentru gheena focului nu un păcătos mic, ci unul mare.” (Sursă: https://marturieathonita.ro/dupa-moarte-sufletele-sunt-asezate-fiecare-impreuna-cu-celelalte-suflete-care-i-se-aseamana/ 4. A Sfântului Grigorie Dialogul)
Halloweenul este poarta prin care se poate ajunge direct în focul iadului, arzând sau nearzand în focul terestru. Despre focul iadului unii spun că ar fi insuportabil de fierbinte, alţii că ar fi insuportabil de rece, dar în ambele cazuri fără pic de lumină.
|
Nicușor Gliga 10/31/2017 |
Contact: |
|
|
