Poeme
Copilăria
Copil fiind singurătăţi cutreieram
mereu adunând în stropii de lumină
flori ascunse în colţul pernei noaptea,
iar viselor le ceream o zare divină.
Îmbrăţişarea tăcută a mamei
era căutarea unui izvor însorit
care să îmi pună cărările mele
pe gândul cu dor cald de infinit.
Pe strada primăverii m-am mutat
cu paşii împrumutaţi de tatăl meu,
când spunea că timpul nu are margini
dacă paşii vieţii se-cred cu Dumnezeu.
Nu-mi fac tinereţea o dorinţă părăsită,
din dulci amintiri fac o bijuterie,
un nesfârşit preludiu a privirilor
moştenite-n inimă din copilărie.
Doar mugurii înţeleg
Toţi mugurii cuprinşi în vise line
în ploi,fulgere sau cutremure,
dorm fără a visa prefacerile lumii
şi răsar apoi în chip de flori.
Petalele nu au spaimă-n suflet
au învăţat învăluirile vieţii
născând din truda vieţii moartea
pe care cei fără muncă nu o vor.
Puterea clipei stă aproape învăluită
în liniştea măreaţă de nepătruns,
dar gerul şi soarele ne învaţă,
gheţarii, munţii şi valurile mării
ne fac un zid de viaţă sclipitoare
pe care doar mugurii l-au înţeles.
Lumea e zâna iubirii
În neştiutul vieţii avem un destin
rătăcit de zodii printre nişte zări
cu ecou din suflet pe-al inimii vers
cu şi fără rime în taine şi chemări.
Ţinem doar o lumânare lângă doină
nu vedem dorinţe părăsite-n tăceri
ca să ducem steaua noastră-n toată lumea
pictând tabloul zilei cu viitor pentru ieri.
Clipa ne-o ascunde un înger căutat,
dar nu îi înţelegem nici o simfonie
ascultată doar cu o indiferenţă
crezând că aşa trebuie să ne fie.
Moartea vine după o viaţă cu destin,
poate mai revenim din al morţii hotar
când lumea o vom face zână a iubirii
fără a pune lumina într-un amar.
O floare pe o lacrimă
Pe spaţii unde zorii mei s-au pus
mi-ai lăsat o plăcută amintire
pe orbita luceferilor vieţii mele
cu apusul pe a soarelui sclipire.
Din mireasma florilor n-am risipit
mângâierile tale pe destinul meu
şi mi-ai luat ţipătul din cărare
iar inima îmbătrâneşte cum vreau eu.
Când pieptul mi-a fost părăsit
cu sufletul meu supus furtunii
lângă icoană ai pus o rugăciune
sămânţa de avere a înţelepciunii.
Merg pe drumul de copil plăpând
şi nici întristarea nu mă cheamă
iar pe mormântul cu sfântă răcoare
aduc floarea mea pe lacrima de mamă.
|
de Constantin Rusu 10/24/2017 |
Contact: |
|
|
