Minunatul Jubileu al “Crizantemei de Aur”
Așa cum am relatat într-o primă corespondență privitoare la marele eveniment al toamnei românești care a avut loc zilele trecute la Târgoviște, anume Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur” ajuns anul acesta la cea de-a 50-a ediție, am avut parte în calitate de membru al Juriului Presei (reprezentând importanta publicație a Diasporei românești din Canada și SUA, „Observatorul”) să mă bucur alături de confrați, invitați, spectatori și telespectatori de un spectacol extraordinar. În fiecare seară, până noaptea târziu s-au transmis în direct de către Televiziunea Publică concursurile și recditalurile, spre delectarea tuturor iubitorilor acestui gen aparte, din țară și de peste hotare.
...Cu siguranță că prea puțini din melomanii în detate stabiliți în Canada își mai reamintesc că într-o zi de toamnă a anului 1968 a debutat în vechea Cetate de scaun din vechea Țară Românească o manifestare muzicală ce se dorea a fi un omagiu adus romanței, cântecul de suflet al românilor, inițiativă culturală care se potrivea de minune și cu delicatele flori ale sezonului. Și așa a apărut un fenomen muzical aparte, i-am spune ”o stare de spirit”, numuită poetic „Crizamtena de Aur”. A fost un prim succes, care s-a repetat și amplificat în anii ce au urmat, ajungându-se anul acesta la...Jubileu! Ei bine, ediția care s-a desfășurat între 18 și 21octombrie a.c. pot spune că a fost cea mai sclipitoare. Gazda festivalului, anume Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, arăta ca o ...casă din povești, atât în spațiul exterior, cât mai ales în sala de spectacol. Inovațiile plastice ale maestrului Mihai Constantin Ranin, directorul instituției și, totodată, scenograful ultimelor ediții, sunt inepuizabile, oferind o plasticitate deosebită pe micile ecrane, imagine pusă în valoare de echipa Mariei Tănase Marin, un profesionist desăvârșit din TVR.
Un alt punct forte l-a reprezentat anul acesta numărul record de participanți: începând cu oficialități de rang înalt (Excelența Sa, George Christophides - preşedintele de onoare al UNESCO, dr. Daniela Popescu, pereședintele Federeației Europene a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO, ministrul-secretar de stat, Alexandru Pugna, de la Ministerul Culturii și Identității Naționale din România, ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti, E.S. Mihai Gribincea), continuând cu autorități locale (prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, președintele Consiliului Județean, Alexandru Oprea, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan), oaspeți importanți de peste hotare, concurenți, jurați, vedete în recitaluri, gazetari, un numeros public. Alături de organizatorii tradiționali, adică Primăria Târgoviște, Consiliul Local, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură, au revenit salutar Ministerul Culturii și Identității Naționale, ca și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, plus Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova, în coproducție cu TVR și în parteneriat cu Radio România..
Ca un fapt salutar și benefic, menit să asigure prestanță și stabilitate financiară importatului eveniment cultural și social la care ne referim, l-a constituit desemnarea ca președinte al Festivalului „Crizantema de Aur” 2017 a primarului municipiului Târgoviște - Cristian Daniel Stan, un om tânăr, dinamic, cu idei. Director artistic a rămas aceeași mare iubitoare de romanță - jurnalista, interpreta, profesoara Alina Mavrodin Vasiliu, conducătoarea Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței”din Târgoviște. Ediţia Jubiliară s-a derulat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. De reținut faptul că procedurile oficiale pentru înscrierea ROMANȚEI ROMÂNEȘTI pe lista Patrimoniului cultural imaterial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură au început încă de anul trecut, aflându-se în plină desfășurare. Să mai precizăm ceva, anume că Regulamentul oficial al Festivalului prevede din 2017 ca toți concurenții de la secțiunea Interpretare să se prezinte și cu o romanță dintre cele lansate și premiate la concursurile de Creație de până acum - o idee excelentă, menită să pună în valoare piese nu îndeajuns de cunoscute de către marele public.
Ediţia cu numărul 50 a fost structurată pe trei paliere distincte: Concursul de Interpretare, Secţiunea de Creație, iar la finalul fiecărei seri s-au prezentat Recitaluri Extraordinare, susţinute de interpreţi valoroşi, acompaniaţi de formațiile profesioniste „Dor românesc” (dirijor Ştefan Cigu), „Romanța” (condusă de Lucian Vlădescu) şi orchestra „Folclor” a Filarmonicii din Chişinău (dirijor Petre Neamţu, Artist al Poporului din Republica Moldova). Concertele Extraordinare au fost renunite în „Gala Crizantemelor Populare”, „Gala Crizantemelor Clasice”, „Podul de Crizanteme Târgoviște-Chișinău” și „Ambasadorii Romanței”, programe susținute de câștigători ai Trofeului „Crizantema de Aur” și ai Premiului I al Festivalului din perioada 1968-2016, dar și de mari artiști din România și din alte zece țări: Republica Moldova, SUA, Rusia, Japonia, Franța, Italia, Germania, Olanda, Finlanda și Bulgaria. A încântat suita recitalurilor „Stele ale romanței” susținute de mari interpreți ai genului, ca Daniela Vlădescu, Florin Georgescu și Matilda Pascal-Cojocărița. Au funcţionat şi anul acesta trei Jurii exigente; la Interpretare, Creație și cel al Presei, alcătuite din personalități marcante ale muzicii și criticii românești.
Cu aplomb și eleganță s-au achitat de dificila misiune de prezentatori cele două echipe deja sudate, alcătuite din talentata actriță Alexandra Velniciuc și seniorul comperilor din România, Octavian Ursulescu, secondați de tinerii actori Silviu Biriș, de la Teatrul Național din București, și Miruna Ionescu, redactor muzical la Televiziuna Națională. În programul Festivalului un loc aparte l-a deținut „Omagierea corifeilor romanței” cu patru momente emoționante. Primul - dedicat evocării Ioanei Radu, supranumită „Regina Romanței Românești”, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa, medalion muzical prezentat de cunoscuta realizatoare TV, Florentina Satmari. A avut loc apoi cinstirea memoriei minunatului compozitor originar din Târgoviște, Ionel Fernic, socotit „Trubadurul Romanței”, moment susținut de Gheorghe Palcu, redactor TV. Totodată, a fost omagiat muzicianul Henry Mălineanu, împreună cu Fundația care îi poartă numele, sub genericul „Henry Mălineanu și profunzimea Romanței românești”. Și nu în ultimul rând, să amintim de emoționanta ceremonie dedicată marelui compozitor român din Moldova - Eugen Doga - la împlinirea venerabilei vârste de opt decenii.
Să punctăm ca un moment special și Masa rotundă intitulată „Romanța pentru Patrimoniul Mondial UNESCO” la care au participat specialiști în domeniu prezenți la festival, mebrii ai juriilor, interpreți, vedete internaționale. De reținut și faptul că prestigioasa Casă de discuri „Electrecord” a participat cu stand la Festival, iar în pauze au avut loc lansări editoriale și discografice ale laureaților festivalului, precum și ale altor invitați speciali, sesiuni de autografe, instantanee foto, interviuri. Celor perezenți organizatorii le-au oferit un elegat și documentat Program de sală, ca și câte o Foaie a Festivalului, ce aducea în fiecare seară informații, imagini color, declarații, impresii luate „la cald”, publicația fiind editată și tipărită de Jurnal Mediatop. 000
După Deschiderea Festivă au început Concursurile propriu-zise de Interpretare și de Creație (ce au continuat și a doua zi) urmate de „Gala Crizantemelor Clasice” și „Gala Crizantemelor Populare”. La secţiunea de Interpretare am remarcat o situție încurajatoare, unică până în momentul de față, menită să atragă semnificativ tineretul spre romanță. Anume, scăderea spectaculoasă a vârstei majorității concurenților față de alte ediții, de această dată fiind selecționați participanți și de 20, 19 ani, iar trei abia ce au atins…Majoratul! În finală au ajuns 16 soliști, trecuţi prin sita exigentă a preselecțiilor regionale: Flaviu Pop din Cluj Napoca; Anuța Mădălina Arghiroiu - Bragadiru, jud. Teleorman;Andrei Cocârlea - Brăila; Bogdan Florian Mihuți - Caracal; Iulia Daiana Berbec - Târgoviște; Cristina Neacșu-Târgoviște; Ioan Bugnar - Sf. Gheorghe, jud. Covasna; Mirela Mihai - Dorohoi, concurenți care au evoluat în prima seară. Respectiv, Theodora Manolache - Iași; Petruța Anabela Georgescu - Târgoviște; Olguța Novac Berbec - Timișoara; Georgiana Maria Chiriță - Jurilovca, jud. Tulcea; Valentin Butucel - Rep. Moldova; Iulia Vătafu - Ciorăști, jud. Vrancea; Mădălin Alexandru Bâldău - Tulcea; Iulian Bratu - Constanța, care au cântat în cea de-a doua seară. În afara Concursului de Interpretare, anul acesta au evoluat și cinci... „Boboci de Crizantemă” din România și din Republica Moldova. Concursul de Creație va îmbogăți patrimoniul muzical național cu 12 romanțe în primă audiție, alese în urma preselecției naționale realizate în colaborare cu UCM. Dar iată ordinea intrării în competiție: Francisc Reiter (București)„Vioara și inima mea”- text Mariana Dumitru, interpretă Ioana Sandu; compozitoare și interpretă Rodica Voicu (Târgoviște), „Privind noianul de amintiri”- text Flori Bungete și Rodica Voicu; Stelian Apostol (Târgoviște), „Amintiri de toamnă”- text Adriana Cuciureanu, interpret Adrian Burhală; Constantin Bardan (Iași), „Și dacă...”,- text Viorel Văsuță, interpretă Theodora Manolache; compozitor și textier Ionel Bratu Voicescu (București) „Și-atât”, interpretă Elena Dincă Velica; muzica, versuri, interpretare Nicolae Caragia (Pipera, Ilfov), „Să nu-ți dorești singurătate”, piese prezentate în prima seară de concurs. În cea de-a doua seară le-a venit rândul lui Marcel Morărescu (Târgoviște), „Un actor pe scena vieții”-text Galina Furdui Ciuhri, interpret Bogdan Hrestic; Mircea Ciugudean (Timișoara), „Dor”,- versuri Lili Lazăr, interpretă Eugenia Moise Niculae; compoziție, versuri și interpretare Mircea Andreescu (București) „Crizantemă, te ador”; creator Marcel Iorga (București) „Un buchet de crizanteme”- text Carmen Aldea Vlad, interpretă Doina Moroșanu; regretatul făurar de șlagăre Dumitru Lupu (Constanța), „Voi nu vedeți că deranjați?”- text și interpretare Marian Stere; muzică și interpretare Ana Ghibea (Târgoviște), „A mai căzut o frunză”- text Vălu Nastășelu.
Câștigătorii ediției Jubiliare sunt următorii concurenți. La secțiunea Creație, Juriul a fost alcătuit din Jolt Kerestely (președinte), Viorel Gavrilă, Marius Țeicu, Mircea Drăgan și Aurelian Dănilă. Premiul I i-a revenit regretatului compozitor Dumitru Lupu, Premiul II - Nicolae Caragia, Premiul III - Ionel Bratu Voicescu. Premiul special al Consiliului Judeţean Dâmboviţa - Mircea Ciugudean, Premiul special al Primăriei Municipiului Târgovişte - Marcel Iorga, Premiul special „Ionel Fernic”- Constantin Bardan, Premiul special Fundația „Henry Mălineanu”- Ana Ghibea, Premiul Presei - Francisc Reiter Secțiunea Interpretare a avut următoarea componență: Eugen Doga (președinte), Alexandru Pugna, Florentina Satmari, Matilda Pascal Cojocăriţa, Daniela Vlădescu, Codruț Bârsan,Antoniu Zamfir, Margareta Ivănuș, Silvia Goncear, Mariana Colpoș, Alina Mavrodin.
TROFEUL „Crizantema de Aur” 2017 i-a revenit Olguței Novac Berbec. Premiul I - Mădălin Alexandru Bâldău, Premiul II - Valentin Butucel, Premiul III și Premiul Presei - Andrei Cocârlea. Premiul special „Ioana Radu”- Theodora Manolache, Premiul special al Consiliului Judeţean Dâmboviţa - Iulia Vătafu, Premiul special al Primăriei Municipiului Târgovişte - Iulian Bratu, Premiul special Fundația „Henry Mălineanu”- Iulia Daiana Berbec. Sâmbătă-seara, pe 21 octombrie 2017 a avut loc Marea Gală a Laureaților, moment încărcat de emoții și bucurii, când s-au anunțat câștigătorii și s-au decernat Premiile. După frumosul recital al Matildei Pascal-Cojocărița a urmat Concertul Extraordinar „Podul de Crizanteme Târgoviște-Chișinău”, cu participarea onorantă a ilustrului compozitor Eugen Doga. Festivalul s-au încheiat triumfal prin Concertul Extraordinar „Ambasadorii Romanței”, susținut de câștigători ai Trofeelor, ca și de mari artiști din zece țări care iubesc și promovează Romanța românească pe scenele internaționale: Marcel Roșca - Germania; Mirela Spânu - Italia; Margareta Ivănuș și Iurie Gâscă - Artiști ai Poporului din Republica Moldova; Alina Mavrodin - România; Ivan Vârbanov - Bulgaria; Mireille Rivat - Franța; Codruț Bârsan - SUA; Minna Liettya Tyni - Finlanda; Liduin Stumpel - Olanda; Ryo Kasuga - Japonia, cu participarea excepțională a lui Vladimir Samsonov, Artist Emerit de la Teatrul „Mariinsky” din Sankt Petersburg, Rusia
Inagurarea Muzeului „Casa Romanței” - unicat în lume!!! În suita premierelor s-a înscris la loc de cinste evenimentul ce a avut loc miercuri, 18 octombrie, la Târgoviște pe bd. Regele Carol I, nr. 3: Inagurarea Muzeului „Casa Romanței”, realizat prin strădania unor inimoși oameni de cultură, la inițiativa dr. în istorie Teodor Vasiliu, cadru didactic uiversitar, gazetar și…prezentator cu ani de zile în urmă al Festivalului, autorul impresionantei monografii „Istoria Crizantemei de Aur”. Este vorba de o unitate muzeală cu profil inedit în România, UNICĂ în lume (!!!) ce va funcționa sub patronajul Federației Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO din Europa și America de Nord. La Deschidere a venit special E.S. George Christophides, președintele onorific al Federației Mondiale UNESCO., Dar despre acest eveniment intenționez să realizez cât de curând un amplu material de sine stătător, întrucât constituie ceva UNIC în România, Europa și în Lume! 000 Ediția Jubiliară a Festivalului Național „Crizantema de Aur” a fost o mare izbândă organizatorică, dar și o manifestare culturală extrem de valoroasă. Merită felicitări în primul rând câștigătorii, în frunte cu tânăra Olga Novac Berbec, deținătoare Trofeului 2017. În al doilea rând, trebuie gratulați toți concurenții de la cele două Concursuri de Creație și Interpretare ale romanței, deoarece la o asemenea competiție de anvergură, este important să iei parte - nu-i așa?, ca la...Olimpiadă - nu neapărat să obții un premiu. Cuvinte de apreciere adresăm tuturor marilor artiști din țară și din lumea largă, care au onorat invitația organizatorilor de a veni la Marea Sărbătoare a Romanței. Și nu în ultimul rând (poate ar fi trebuit în cel dintâi) apreciem strădaniile aproape... „supraomenești” ale staff-ului, respectiv ale președintelui Festivalului, primarul municipiului Târgovuiște, Cristian Daniel Stan, ale directorului artistic, minunata interpretă și colega noastră de breaslă, Alina Mavrodin, precum și ale inițiatorului și realizatorului Muzeului „Casa Romanței”, dr.în istorie, profesor de jurnalistică și om de presă, Teodor Vasiliu. De asemenea, se cer felicitați toți aceia (văzuți sau nevăzuți) care au contribuit la înfăptuirea acestui minunat act de Cultură. ...Ne vor revedea cu drag, dacă ne ajută bunul Dumnezeu, și la ediția din 2018!
|
Horia C.Deliu 10/23/2017 |
Contact: |
|
|