Rememebr doctorul Claudiu Matasa din Florida
Doctorul Claudiu Matasa, sau prietenul Claudiu, a fost un om complex greu de “prins” şi des-cris în cuvinte obişnuite. Ca bun prieten, ne-am apreciat şi respectat reciproc, am întreţinut o relaţie sinceră şi îndelungată, dar ne am şi “ciocnit” de câ-teva ori fără să ajungem însă la divergenţe majore. Claudiu a fost un tip de om universal care trebuia să trăiască probabil în evul mediu când o persoană cu mijloace adecvate şi cu personalitate puternică putea să devină atot ştiutorul cunoştinţelor acelor timpuri şi totodată un fac totum. Claudiu s - a aventurat în numeroase domenii, a dobândit cunoştinţe enciclo- pedice, le-a aplicat în domenii practice, şi a fost ac-tiv pe nenumărate planuri dela cele strict academice până la cele exclusiv româneşti. El a fost totuşi în primul rând un om de ştiinţă şi un inventator în căutare perpetua de noi soluţii, dar care a trăit însă cu picioarele pe pământ. El a ştiut să şi aplice în mod concret cercetările şi să le transforme într o situaţie materială foarte bună pe care a oferit -o cu generozitate multor conaţionali din ţară şi din străinătate…
Ne-am cunoscut în timpul revoluţiei din de-cembrie 1989 când eram eu în vacanţă în Florida. Aflasem încă pe drum despre izbucnirea evenimen-telor de la Timişoara şi când m-am apropiat de Miami am contactat biserica românească the Holly Cross din Hollywood. Aşa am aflat că a doua zi urma să aibă loc o manifestaţie de sprijinire a revoluţiei. La locul manifestaţiei l am întâlnit pe Claudiu Matasa care era principalul organizator al evenimentului. Demonstraţia s a încheiat într o piaţă publică unde se afla o tribună pe care a urcat el şi deputatul local în Congresul de la Washington. Claudiu m-a invitat şi pe mine la tribună şi mi -a oferit cuvântul. Ulterior, am transmis despre acest eveniment la Vocea Americii unde eram redactor. Altfel, în Florida eu stăteam la nişte prieteni, foşti camarazi de închisoare, dar Claudiu a insistat să mă mut la el. Mai târziu mi - am dat seama că el căuta continuu noi relaţii şi mai ales persoane cu care să abordeze subiectele care îl preocupau. Am rămas prieten cu el şi cu plăcută şi neobosita lui soţie Neţi până în ziua în care Claudiu ne - a părăsit. Din păcate, în ultima perioadă a vieţii lui nu l -am putut vizita pentru că între timp suferisem un accident grav şi câteva operaţii care pentru o vreme mi -au limitat posibilitatea de mişcare.
Acum, îmi lipseşte mult prietenul Claudiu şi minunatele noastre discuţii. Îmi lipseşte grădina casei sale din Hollywood, vacanţele la Key Largo unde el avea o splendidă vila de concediu, şi pescuitul la care eu eram mai mult spectator. Îmi lipses c deasemenea vizitele la prietenii comuni şi mai ales întrunirile ţinute la el în casa ori la întreprinderea să unde ospitalitatea soţilor Matasa era ireproşabilă. Se spune că cu cât ai mai mulţi prieteni, cu atât eşti mai bogat. Eu am avut mulţi prieteni în diferite etape ale vieţii şi în diferite domenii de activitate.
Claudiu a avut însă şi mai mulţi prieteni decât mine şi pe foarte mulţi dintre ei, din România, din America şi din alte ţări, i- a invitat la el acasă şi i-a primit cu mare generozitate. Dar cel mai impresionant lucru e faptul că între prietenii şi invitaţii săi au fost persoane de toate etniile şi convingerile politice, precum şi de diferite stări sociale. Claudiu nu avea o ideologie politică; singurul lui crez era românismul. Nu făcea nici un secret din faptul că se jucase pe genuchii lui Corneliu Codreanu, fost coleg de facultate al tatălui său, şi că fusese coleg la Politehnica cu Mihai Pacepa. La el în casa puteai întâlni Evrei şi legionari,oponenţi vehemenţi ai comunismului şi foşti membri de partid care ulterior au denunţat regimul, intelectuali de mare prestigiu şi oameni de rând. Claudiu şi Neţi îi tratau pe toţi cu respect şi dăruire. Prin el, am devenit şi eu prieten cu unii din prietenii lui, între care Radu Iftimovici, fostul lui coleg de liceu, cel care ulterior i-a scris biografia. Cartea intitulata Evadat din Patul lui Procust . O versiune în limba engleză, Lasting Fooprints a apărut în acelaşi an.
Acum, când Claudiu nu mai e printre noi, dar când mă priveşte adânc şi înţelept de pe coperta primei cărţi, mă întreb cum l - aş putea descrie într - o singură frază… Un om complicat, cu multiple calităţi dar şi cu defecte; un om care a ştiut să şi valorifice amplele cunoştinţe şi să - şi controleze impulsurile uneori tăioase; un om de ştiinţă cu mult simţ practic; un excelent roman şi un mare purtător al romanismului în lume… Îmi lipseşti Claudiu cu toate cusurile tale şi de abia aştept să ne revedem să ne luăm din nou la… înţepături intelectuale. Claudiu a ştiut să şi cultive singur personalitatea şi prestigiul. De altfel, nu-l caracteriza modestia, dar ştia să şi -o disimuleze. Prietenul său Radu, om de o cultură şi experienţa remarcabilă, i-a făcut o biografie care se citeşte ca un roman de aventuri. Radu nu i-a iertat însă nici lipsurile prezentate în carte cu măiestrie literară şi cu ironie fină. Nu cred că Claudiu a citit manuscrisul cărţii, dar cred că dacă l -ar fi citit, iniţial s -ar fi zburlit, apoi ar fi făcut o glumă, după care ar fi acceptat ca prietenul său are dreptate. De altfel, am asistat la destule discuţii între la vila din Key Largo, la reşedinţa din Hollywood, ori în automobilul în care ne deplasăm împreună. Mai mereu se înţepau reciproc şi făceau pariuri pe cunoştinţe din diferite domenii. Acelaşi gen de pariuri, uneori pe sume modice, le-a încercat Claudiu cu mine şi prietenii mei George şi Octavian din Florida. Lui Claudiu i s -a cam înfundat însă pentru ca nici noi nu eram mai prejos şi pierdea prea multe pariuri luându - se în coarne cu noi… Altfel, nu-i plăcea să i se spună că a avut noroc în viaţă şi de acea a realizat atât de bine. El vroia să se ştie că s -a afirmat doar prin eforturi proprii. Citin d cartea lui Radu Iftinovici, îmi dau totuşi seama că nu l -am cunoscut suficient de bine pe Claudiu şi de abia acum îl pot aprecia la valoarea sa reală. Impresia mea a fost că era orgolios şi îi plăcea să fie pus pe piedestal, dar adevărul e că şi -a meritat piedestalul pe care vroia să fie aşezat. Şi totuşi, l-am încuiat la rubrica… noroc. În discuţiile cu el şi Radu am căzut toţi trei de acord că cel mai important element în viaţa unei persoane este moştenirea genetică. Ce faci însă cu cel mai bun DNA din lume dacă te naşti şi creşti în condiţii imposibile de viaţă? Claudiu a avut fără îndoială o moştenire genetică de toată admiraţia, dar a şi pornit în viaţă în condiţii quasi princiare. Radu Iftimovici descrie amănunţit genealogia şi viaţa timpurie a lui Claudiu în cartea sus amintita pe care eu o recomand fără ezitare oricărui cititor. Este viaţa unui roman remarcabil prezentată într - o formă literară de reală calitate… După tată, Claudiu era moldovean din neamul răzeşilor lui Ştefan cel Mare. După mamă, el era însă parţial francez şi parţial german. După atitudine şi conştiinţă, Claudiu a fost însă sută la sută roman şi nimic altceva; roman ortodox şi susţinător de bază al frumoasei biserici româneşti din Hollywood. Altfel, mama sa era fiica unui profesor universitar francez din vechiul Sankt Petersburg care a ajuns în România după revoluţia bolşevică.
Claudiu s -a născut în 1930 la Petroşani unde tatăl său era magistrat. El a crescut în primii ani cu guvernanta şi cu limba franceză ca limba maternă, fiind însă de la început un copil mofturos, dificil şi rebel. Radu îl descrie fără menajamente şi îl încondeiază foarte bine. Şi totuşi, asemenea copii dificili, dacă nu ajung antisociali, ajung cineva şi ceva în viaţă. Este cazul lui Claudiu, care pe lângă defec tele domnului Goe avea însă şi mari calităţi: inteligent, fire studioasă şi curios peste limite, nefumător şi nebăutor, cutezător şi persistent, lider şi cap al multor răutăţi, un copil şi tânăr care îşi asumă riscuri, dar care ştie cumva să se oprească înainte de a fi prea târziu. Spun cumva pentru că din spirit de echitate sau de fronda, Claudiu comite greşeli politice şi ajunge la închisoare: Anchetat la Malmaison şi deţinut în Lagărul Ghencea, la Jilava şi în final la Canalul Dunare Marea Neagră. Înainte de a fi arestat, securitatea care îl avea la mână cu declaraţiile unui coleg de facultate, i-a propus să devină informator. Speriat, Claudiu s-a consultat cu tatăl său, de profesie jurist. Acesta i -a spus clar: Dacă tu o să te complaci în a deveni in- for mator al securităţii, vei avea de regretat o viaţă întreagă şi niciodată nu - ţi vei mai putea înălţa fruntea sau privi prietenii în ochi. Ca atare, a încheiat el, dute la închisoare. (p. 63). Interesant e însă că arestatul Matasa nu a fost nici judecat şi nici condamnat, ceea ce se vede şi din foaia lui de eliberare. Deci Claudiu a gustat ca tânăr şi din otrava regimului comunist, inclusiv aproape doi ani de detenţie, ceea ce l a călit şi mai târziu l- a ajutat să se adapteze la orice situaţie.
Referitor la evoluţia sa, Claudiu a fost admis în 1949 la facultatea de Chimie a Universităţii din Timişoara, după care s - a transferat la Bucureşti pentru a fi mai aproape de… Jilava, spun eu în mod răutăcios deoarece am trecut şi eu pe acolo în 1956. (De fapt, şi mai interesant este că eu am intrat la Politehnica în 1954 şi cumva am fost coleg cu Clau-diu timp de un an de zile). După absolvirea facul-tăţii, Claudiu lucrează la diferite întreprinderi, dar continua să fie urmărit şi tracasat de autorităţi. Fresca acelor vremuri extrem de grele este redată în carte cu multă competenta de experimentatul său coleg Radu Iftimovici. Şi totuşi, în acele vremuri, încăpăţânatul şi înrăitul Claudiu Matasa (aşa îl descrie colegul său) se impune în cercetare şi brevetează mai multe invenţii. Şi lucru nemaiauzit pentru acele timpuri, trei dintre invenţii sunt brevetate în America. Se pare că într - adevăr nimic nu putea sta în calea ‘aventurierului intelectual’ Claudiu! Apoi, printr -o căsătorie fictiva pe care mi -a descris-o într un interviu publicat de autor la sfârşitul cărţii, Claudiu reuşeşte să plece la Viena şi mai târziu ajunge în America. Pe lângă doctoratul făcut în ţară şi pe care autorităţile au refuzat să i -l înmânez, la Viena Claudiu reuşeşte o altă performanţă. Obţine un nou doctorat în chimie la o mare universitate austriacă. De la Viena, el pleacă la New York, trece prin Texas, se stabileşte o vreme în California, se mută în Illinois, de acolo în Luisiana, şi în cele din urmă se stabileşte definitiv în Florida.
Drumul lui Claudiu prin America este sinuos şi plin de peripeţii şi de riscuri, dar în final e încununat de mari succese. Descoperind o procedură originală pentru reciclarea braketilor dentari şi transformând - o în business personal, doctoral Matasa e dat în judecată de o mare firma americană la care lucrase. Procesul durează mult timp, costă mulţi bani şi îi pune imense piedici. Fidel caracterului său, Claudiu nu se da bătut. El îşi consolidează propria sa întreprindere Ortho -Cycle Company şi începe să editeze revista sa de specialitate “Orthodontic Materials Insider”, pe care o trimite în toată lumea şi care devine extrem de apreciată. În final, Claudiu câştiga procesul iar firma care îl dăduse în judecata îi oferă funcţia de consilier ştiinţific, funcţie pe care o refuza. Plecând de la chimia azotului şi ajuns la adezivi, Claudiu se specializează şi se impune deci într -un domeniu complet nou: ortodonţie şi braketi dentari. În aceste domenii, doctorul Matasa a ajuns o somitate recu-noscută pe plan internaţional şi de i nvidiata pe plan financiar. Cei care l- au cunoscut, spun cu invidie şi totodată cu admiraţie că numai Claudiu putea să parcurgă un asemenea traseu. Claudiu susţine că un etern optimist ca oricine poate reuşi! Şi le recoman-da confraţilor săi români să persiste şi să nu renunţe niciodată la idealuri.
M- am întâlnit cu Claudiu pe linia marilor idealuri româneşti şi am colaborat cu el pe mai mul- te planuri. Pe plan ştiinţific, i -am acordat prioritate, dar pe plan politic era invers. El a fost unul din marii animatori ai Academiei Româno -Americane, la care eu eram doar membru, dar pe care o popularizam la Vocea Americii şi în diferite publicaţii. Am participat împreună la multe manifestări româneşti din America şi Canada. Am fost amândoi la câteva din întrunirile Câmpului Românesc de la Hamilton. La Washington ori de câte ori venea locuia la mine şi mergeam la diferite evenimente ori vizităm muzee şi diverse instituţii. Îl interesa tot ce era nou şi vroia să vadă şi să cunoască personal totul. Am fost împreună la unele din conferinţele organizate de prestigiosul institut Smithonian, la muzeul Holocaustului, la monumentul dedicat fostului preşedinte F.D. Roosevelt, la muzeul Spionajului, şi în alte locuri pe care el le cunoştea mai puţin. În ce priveşte zelul lui pentru invenţii, de câteva ori lam dus dimineaţa la Biroul Naţional de Brevete şi Invenţii din Virginia unde urmărea cu mare interes tot ce era nou în domeniul său. Tot la Washington, împreună cu el, cu doctoral Nicolae Filipescu şi cu geologul Valentin Tepordei, i-am organizat fostului preşedinte Emil Constantinescu o frumoasă întâlnire cu românii americani. În legătură cu evoluţia postdecembrista a ţării, Claudiu insista, între altele, să fie înfiinţat la Bucureşti un muzeu al victimelor comunismului.El s-a oferit să contribuie cu o sumă substanţială de bani, dar propunerea să nu a fost agreata de noile autorităţi. Ca mulţi alţii dintre noi, refugiaţii politici din exil, el şi - a deschis inima către patria de origine, dar s- a dovedit că sinceritatea noastră era într -un singur sens. Între timp Claudiu fusese numit Consul Onorific al României la Miami, dar fără să dobândească influenţa pe care ar fi meritat -o. Treptat, el şi - a dat seama că schimbarea din ţara era în mare parte de ochii lumii. Noile autorităţi de la Bucureşti l - au dezamăgit aşa cum ne -a dezamăgit pe mulţi alţi români din America. Claudiu a continuat să - şi facă totuşi datoria de bun român. El a organizat întruniri româneşti la sediul companiei sale, a primit şi ajutat mulţi oaspeţi din ţară, şi în mai multe ocazii, a intervenit în favoarea României pe lângă forurile Americane. Pe plan personal, Claudiu era un globetrotter inveterat şi deseori era invitat să ţină conferinţe pe diferite meridiane ale globului. Peste tot pe unde a călătorit a căutat să se întâlnească cu alţi romani şi a încercat să consolideze prestigiul României… Fiecare generaţie îşi are corifeii ei şi fiecare personalitate este diferită şi unică. Claudiu Matasa a fost o asemenea personalitate..!
|
Nicolae Dima 10/22/2017 |
Contact: |
|
|