Atitudini : Toţi suntem nişte ulcioare crăpate
Un om căra apă de la un pârâu până acasă la stăpânul său.
O aducea în două ulcioare mari atârnând de o parte şi de alta a unui băţ lung pe care îl ţinea de-a latul spatelui.
Unul din ulcioare avea o crăpătură în el, în timp ce celălalt era perfect.
Ulciorul perfect întotdeauna ajungea plin la casa stăpânului, pe când cel crăpat era plin doar pe jumătate.
Cam doi ani se întâmpla acelaşi lucru.
Ulciorul perfect era foarte mândru de el că poate să îndeplinească rolul pentru care fusese creat.
Ulciorul crăpat suferea şi se simţea fără rost. Nefericit şi ruşinat de imperfecţiunea lui, a vorbit într-o bună zi cu omul care îl căra şi şi-a cerut iertare că în ultimii doi ani nu fusese în stare să aducă decât jumătate din cantitatea de apă pe care ar fi putut să o care şi din cauza aceasta omul nu era răsplătit cum trebuia pentru efortul lui.
Foarte mirat şi plin de bunăvoinţă, omul i-a spus că e foarte mândru de el şi i-a cerut ca, în drum spre casă, să observe florile minunate de la marginea drumului.
În timp ce se întorceau în sus pe deal, ulciorul crăpat a văzut frumoasele flori sălbatice unduindu-se în vânt şi i-a fost puţin mai bine dar la capătul cărării tot s-a simţit vinovat că nu a putut să adu-că destulă apă, jumătate din ea scurgându-se ca de obicei.
Omul l-a intrebat atunci:
“Ai observat că florile erau numai pe partea cărării pe care vii tu şi nu pe partea celuilalt ulcior?
Pentru că întotdeauna am ştiut despre aşa zisul defect al tău, am plantat seminţe de flori pe partea ta, şi în fiecare zi când ne întoarcem de la pârâu tu eşti cel care le udă.
Tu eşti cel care aduce mai multă frumuseţe în lume.
Si în fiecare zi, datorită ţie, pentru că eşti aşa cum eşti, pot să culeg aceste flori superbe pentru ca stăpânul meu să se bucure de ele.”
Toţi suntem nişte ulcioare crăpate şi nu trebuie să ne simţim vinovaţi sau ruşinaţi de defectele noastre.
Să căutăm ce e bun în noi şi în ceilalţi pentru că în tot răul e un bine.
Trebuie doar să avem iubire pentru noi înşine şi pentru ceilalţi şi astfel vom putea să învăţăm să îl vedem.
În defectele noastre sunt deja plantate seminţele perfecţiunii.
Să învăţăm să vorbim despre noi cu iu-bire şi blândeţe; ce rost are să ne criti-căm în fiecare zi pentru că nu suntem destul de slabi, de tineri, de atrăgători, de deştepţi, de bogaţi sau de iubiţi?
Toată lumea ştie de obiceiul de a bate în lemn după ce s-a rostit ceva negativ de teamă să nu se întâmple cu adevărat.
E mai mult decât o superstiţie – gândul e o formă de energie care e mult mai puternică atunci când e rostit cu voce tare.
Atenţie la ce gândim sau spunem desopre noi înşine pentru că s-ar putea să se împlinească.
Cuvintele au un potenţial mare pentru a face bine sau pentru a distruge, ele pot să încurajeze sau să devasteze, să construiască punţi sau să ridice ziduri.
Să folosim cuvinte pline de iubire care să ne lumineze ziua, care să vindece şi să binecuvânteze.
Puţine forţe au un efect aşa de puternic ca şi cuvintele de pe buzele noastre.
Să ne gândim la tot ce spunem, dar să nu spunem tot ce gândim despre noi.
Să ne privim în oglindă în fiecare dimineaţă şi să zâmbim, mulţumind
Domnului pentru toate calităţile, favorurile şi virtuţile pe care le avem:
frumuseţe, sănătate, prietenie, iubire, înţelepciune, bunătate, respect etc.
Totodată să ne gândim la sufletul nostru mai mult decât la partea fizică pentru că sufletul este esenţialul.
Să folosim cuvinte care să încurajeze, să inspire, să motiveze.
Psihologii spun că avem nevoie de 21 de zile pentru a ne face un obicei nou.
Spuneţi-vă cuvinte de încurajare pentru 21 de zile şi scrieţi-le undeva unde le puteţi vedea.
Ceea ce faceţi de fapt este să investiţi în sufletul d-voastră.
Un autor necunoscut spunea că ceea ce este în fântâna inimii noastre va apărea în găleata vorbirii noastre.
Atenţie la ceea ce spunem pentru că ne arată sufletul.
Nu trebuie sa fim ceea ce alţii consideră perfect, nu trebuie să îndeplinim criteriile altora, ci să ne trăim viaţa cu iubire, cu graţie, cu bunătate şi cu speranţă.
Să găsim frumuseţea în imperfecţiunile noastre şi să ne lăsăm purtaţi de valul firesc al trecerii timpului.
Toţi suntem nişte ulcioare crăpate şi, aşa cum atât de frumos spunea Leonard Cohen, celebrul cântăreţ şi poet canadian, “În orice este o crăpătură. / Numai aşa lumina poate să se strecoare înăuntru.”
Toronto Oct 2018
|
Dănuţa Gherman 10/20/2017 |
Contact: |
|
|
