Traian Gărdus ( 26.05.1939 Luncani, Cluj. - 20 octombrie 2017, Montreal )
Traseul său sinuos, pornit dintr-un sat de pe malul Ariesului si până la cel de a fi titular al Catedrei de limbă engleză la Colegiul National I.C. Brătianu din Pitesti, post pe care l-a ocupat vreme de peste 30 de ani, a lăsat urme vii asupra întregii sale activităti.
Multi dintre fostii săi elevi, risipiti pe mai toate meridianele globului, ca vorbitori sau chiar profesori de limbă engleză, au tinut legătura cu el, ca semn al pretuirii si devotamentului pe care i-l poartă.
Prezent de peste patru decenii în viata revuistică românească, Traian Gărdus a semnat nenumărate miniaturi literare, eseuri si traduceri, toate spre deliciul cititorilor.
Colaborator frecvent la reviste precum „Arges” – Pitesti, „Astra” – Brasov, „Orizont” – Timisoara, „Luceafărul” – Bucuresti, „Tribuna” – Cluj, „Urzica” – Bucuresti, ca si la mai toate almanahurile vremii, poetul si-a făcut numele cunoscut. Nu e de mirare, în acest caz, că a fost pretuit de numerosi confrati, solicitându-i-se colaborarea. Nume ca Nicolae Crevedia, Al. Clenciu, D.C.Mazilu, acad. Serban Cioculescu, Mircea Trifu, Anghel Dumbrăveanu, Negoită Irimie, Nicolae Stoie, Mihail Diaconescu etc.,
Traian Gărdus a slujit în continuare limba si literatura română, ca si cea a lui William Shakespeare, în metropola de pe malurile fluviului St. Laurent, Montreal.
A fost o prezenta activă prin , poezii, carti si scrieri umoriste si dupa venirea in Canada, care au fost răspândite prin revistele de cultură din tară si din străiinătate.
Multe din lucrarile domniei sale au fost publicate si au onorat Observatorul. din Toronto
Duminica 22 octombrie 17h00-20h00 - Un prilej de reculegere, de emotie, tristete si frumoase amintiri ;Traian Gardus tata , sot, profesor , poet, prieten - o personalitate binecunoscuta si apreciata, un om vesel iubitor ,un artist pefectionist A iubit viata mai mult ca oricine, a ras, a iubit, a creat poezii , a educat elevi, a adus talent zambet si daruire in cadrul comunitatii romanesti .
Dar mai presus de orice a vegheat asupra dragii lui Familii
Pentru cei care vor sa isi ia la revedere de la d- profesor Traian Gardus
Duminica 22 octombrie 2017
Salon Funerar Kamitas 5180, rue Sallabery , Montreal
Condolenate sincere
Dumnezeu sa-l ierte !
Poezii de Traian Gardus :
On Love
- To grandchildren-
So many things were said about love,
And more than lots novels were written,
In Africa, the States and of course in Britain,
So, man, what is love after all and above?
Or maybe, a gallery of fine pictures,
A source of deep and endless happiness,
Sometimes, all of them touched by an Angel’s kiss-
Some other times, tearful moving pictures.
This life is but a sum of mixed facts
Of somehow real, others rather fancy,
So, nobody knows how destiny acts-
Hey, there’s the rule, my dear Nancy;
Beloved Grandson, a last word to tell:
A true word, and afterwards no more other,
You will come to know, dear, true Love well,
Sometime when you yourself are grandfather.
P.S. Thou Love art joy that hath no cause or reason,
That springs up regardless the age or season,
As time flies by, sure, we grow older,
Without Love, the nights and Life are colder.
Montreal/
The Dark Angel
I am the unhappy Prince of nights profound, In love with mostly bluish shadows,
A shepherd upon thoughts of no marrows,
Eternal pilgrim on roads never found.
In my secret hours, Lady, you should now,
I am in the shirt of repentance deep,
And then, as doctor Faustus asleep,
I am attracted by muses of below.
I’ve got the strange feeling, again and again,
That I got a crazy tenant inside me
In fact a master upon my heart and brain
Of whom I can’t ever a free man to be.
It is dear God, the Angel from high,
Long fallen, to bring death under the sky.
Departure, Meeting Again
- To all my former girlfriends-
I feel I kill myself with every line
Of my love poems, I write my dear;
When leaving, I feel part of me stays here
And dreams at the evergreen woods of pine.
In sweet sounds heavenly harps and lyre,
With bright angels haunting all around,
We shall melt in silvers that abound,
You fragile bride, with me in white attire.
And then, when I’ll be wondering far away-
Be absent from the maddening crowd, hey,
We shall meet again, perhaps late in the night;
With poets walking along, what a sight!
Then we shall melt again in a long kiss-
Two amphorae polished with joy and bliss.
P.S.
And maybe, maybe, oh in the years ahead,
The two icons, maybe, sure, light will shed,
You keep in mind a word which is not in vain,
An artist, poets die, their works remain.
Sonetul de adio
Se-ntunecă ce-a fost şi se reduce
La nişte semne tot mai efemere,
Cu mari trimiteri spre apuse ere,
Pe cât de mari, pe-atâta de caduce.
Suntem bolnavi de nişte emisfere
Al căror centru e mereu în "nuce"
Şi, după zvonuri, el nimic n-aduce,
Ademenit de veşnica durere.
Sonetul de adio se refuză
(Să fie vreo recepţie confuză?)
Sunt prea frumoase fostele ispite
Statornicite-n triste stalactite -
Şi peste toate zboară sfânta Muză.
Se-aprind din nou luminile rănite;
Ce largi privelişti, ah, ce Afrodite!
Icoane
Icoanele, altar de cugetare,
Prieteni scumpi în orele pustii,
Necropole de fapte, totuşi vii,
Şi-a neuitării dulce amânare...
Icoana veche rosturi sfinte are;
Apuse chipuri, vremuri, Tu re-nvii,
Plecaţii moşi Tu ni-i păstrezi copii,
Şi-n toate o frumoasă împăcare...
De unde-această stranie lumină,
Oh, voi, icoane vechi, din altă vreme,
Fixate-n scoarţe cu mătase fină
Şi răspândind parfum de crizanteme -
Brăţări, brocarte, doar podoabe rare,
Oglindă vie dintr-o altă lume...
P.S.
Dar azi pe cine mai priveşte oare
Povestea, lumea, vechile albume?...
La curţile vechi
Mai dăinuie un turn umbrit de pini
Din ce a fost un preamărit palat,
Verdeaţă şi arbuşti l-au sufocat,
Ca pe un pui de cerb, sălbatici câini.
Pe ziduri pale vezi câte-un bărbat,
O umbră, barbă, cucă şi işlic;
În faţa voastră mâna mi-o ridic
Zicând acelaşi romanesc: VIVAT!
Bătrâne curţi, mă-nchin la tâmpla voastră,
Voi sunteţi fala vremilor apuse
Şi nu ruini sau triste cimitire;
Renaşteţi, peste veacuri, ca Măiastră,
Cu har ales de sfântă Mănăstire -
Şi ia-le sub aripa ta, ISUSE!
P.S.
Când vântul serii zboară printre pini,
Tu meditezi, POETE, şi suspini.
Mirific imperiu
Să hoinărim, iubito-n astă noapte
Prin vastul meu imperiu de cuvinte,
Ne-ndeamnă la plecare cele sfinte
Venind în zbor de gnomi, celeste şoapte...
Uităm de dascăl şi de bun părinte,
De-acum, poveştile sunt cam inapte
Şi muzele revin la cifra şapte,
Au cine să ne-mpartă-nvăţăminte?
Gândind şi azi la sfântul nostru astru
Se-ntunecă privirea spre apus
Şi cerul tern devine mai albastru
Revin, iubito, cum şi-alteori am spus,
Ieri fost-a marţi şi astăzi parcă-i joi -
Mereu am fost şi fi-vom amândoi!
|
Obsevatorul 10/20/2017 |
Contact: |
|
|
