Paul Goma- 82 de ani
Paul Goma (n. 2 octombrie 1935, Mana, Vatici, judeţul Orhei, Regatul României) este un scriitor fost membru al Partidului Comunist Român, apoi anticomunist român, stabilit la Paris.
Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învăţători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.
În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate şi reţinut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate şcolile din ţară, deoarece susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate şi arestate sub acuzaţia de anticomunism. A reuşit să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraş, pe care l-a absolvit în iunie 1953.
În 1954 a susţinut simultan examene de admitere la Universitatea din Bucureşti la filologie română şi la Institutul de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu”. A reuşit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist şi poi, al Uniunii Tineretului Muncitoresc. În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii şi cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafiţa, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, iar în iunie 1956 a fost chemat la rectoratul universităţii pentru a i se atrage atenţia. După înfrângerea revoluţiei maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiaşi an, Paul Goma şi-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM după care, în noiembrie 1956 a fost arestat şi acuzat de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”.[necesită citare] În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la închisorile Jilava şi Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan, la Lăteşti, azi Borduşani, din judeţul Ialomiţa, unde a rămas până în 1964.
Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universităţii din Bucureşti.
În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în august 1968, din cauza romanului „Ostinato”, amplu cenzurat în România şi publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp. Un an mai devreme, la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Uşa (noastră cea de toate zilele).
În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.
În 1977, Goma a reuşit să trimită la Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România, pentru care a fost urmărit, arestat şi maltratat de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident şi repertoriat de organizaţia neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat şi condamnat fără a stârni proteste în străinătate.
Exilul
La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soţiei şi copilului, le-a fost retrasă cetăţenia română şi au fost expulzaţi din România. Ajunşi la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma şi-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la Bucureşti şi a lui Nicolae Ceauşescu. A sprijinit înfiinţarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacţie la activitatea sa anticomunistă, a fost ţinta unui atac cu colet-capcană şi a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucureşti.
Paul Goma a fost exclus în 1977 din Uniunea Scriitorilor din România.
Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naţionalist şi eurosceptic şi în 1980 a refuzat cetăţenia franceză dar, scriitorul Andrei Ţurcanu a anunţat joi, 25 aprilie 2013, că Paul Goma a primit cetăţenia Republicii Moldova.[3][4]
Activitatea literară şi civică
A publicat la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă romanul Ostinato şi a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.
În august 1968 a avut loc lansarea volumului Camera de alături. În acel an, Goma a făcut cerere de aderare la Partidul Comunist Român şi-n august 1968, la Uniunea Scriitorilor a avut loc şedinţa de primire în Partidul Comunist Român a unor scriitori, Mariana Costescu, Aurel Dragoş Munteanu, Adrian Păunescu, Alexandru Ivasiuc şi Paul Goma.[necesită citare]
În 1969, la Uniunea Scriitorilor a fost criticat pentru publicarea romanul „Ostinato” în Occident.
În aprilie 1970, a predat romanul Uşa editurii Cartea Românească, fiind respins de Marin Preda şi Mihai Gafiţa, după ce Alexandru Ivasiuc „decodificase” două personaje din carte ca fiind cuplul Ceauşescu.[necesită citare] Manuscrisul romanului a fost expediat în Occident.
În octombrie 1971, a apărut în limba germană, publicat de editura vest-germană Suhrkamp, romanul Ostinato, lansat la târgul de carte de la Frankfurt. Goma a apărut la stand cu acest roman şi cu titulatura de „carte interzisă în România”. Ca reacţie, Dumitru Popescu a propus excluderea lui Goma din PCR, pentru că „a pus în mâna duşmanului o armă cu care să lovească în patria noastră”.[necesită citare] Îl anatemizează Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Săraru, dar îl apără Mihail Novicov, Ion Lăncrănjan, Mihai Ungheanu şi Darie Novăceanu.[necesită citare]
În 1972, a apărut tot la Suhrkamp ediţia germană a romanului Uşa, în 1974 ediţia franceză la editura Gallimard. Cu aceste cărţi, Paul Goma intră în circuitul european, dar şi în conflict deschis cu autorităţile comuniste de la Bucureşti, conflict culminat cu mişcarea „Carta 77” şi soldat cu arestarea şi detenţia sa la penitenciarul Rahova.
După 1989 i s-au publicat şi în România o parte din cărţi. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.
|
Sabin Popa 10/19/2017 |
Contact: |
|
|
