... de toamnă
Cad frunzele, se-mbolnăvesc de toamnă. Acesta-i semn, li-e cruntă prevestire c-o vor sfârsi-n pogrom a năucire - pecetluit de-aceea ce-i zic: Doamnă, de Zâna care vine să-si expire înaltul rece; ea cu-nghet înseamnă toti norii înhămati si-apoi i-ndeamnă să galopeze firea-n ruginire.
Cu-Amurgul soră, Toamna mofturoasă unge mieros rodirile sub zare, îsi ninge licurici de brumă groasă pe-un hiperbolic giulgiu de culoare si, tocmai când ne-ar pare mai frumoasă,
ce i-a rămas, dă-n mov cernit, dispare...
Vancouver, Canada
|
Dudi Tăimănescu Bălăită 10/13/2017 |
Contact: |
|
|