Opinie : ,,Almăjul de ieri, de azi si de mâine sau mult dorita Vale a Miracolelor” Păun Ion Otoman ( coordonator)
Sub acest titlu apare în 2017 acest masiv volum de 939 pagini. Pe foaia de titlu este trecut coordonator Academician Paun Ion Otiman, dar editia este prefatată si îngrijită de către Prof. Dumitru Popovici cu sprijinul Asociatiei Culturale ”Tara Almăjului”. Mărturisesc că foaia de titlu este usor confuză si neortodox organizată. În toate cărtile, citite până acuma, am văzut că pe coperta întâi sus e locul autorului cărti, iar “coordonatorul” îsi are pozitia traditională în pagina de gardă. Situarea coordonatorului pe locul autorului este până la urmă o uzurpare de rang, ca să zicem asa, generată de dorinta trufasă a „uzurpatorului”.
Fără îndoială, orice carte are un rost. În privinta atingerii scopului propus se pot exprima puncte de vedere. Iar în cele ce urmează, voi exprima un asemenea punct de vedere.
Cred că volumul s-a voit pe sine ca o lucrare “peste si dominând timpul, multumind pe toti si pe toate”. Dar, nu sunt vremile sub oameni, ci sunt bietii oameni sub vremi, ca să amintim vorbele cronicarului. O încercare de a răsturna acest adevăr fundamental nu avea cum să se termine decat, si folosesc cel mai blând termen care îmi vine la îndemână, dezamăgind
.
Am să încerc să le iau pe rând. Primul capitol, ”Geografia, calitatea solului, relieful” , semnat de către Ana Neli-Ianas, este bogat în amănunte, scolastic întocmit, însotit de grafice si imagini convingatoare. Cred că accest capitol este un succes .
Al doilea capitol, ”Almăjul de-a lungul timpului”, trebuia să fie piesa de rezistentă a cărtii si coloana ei vertebrală. Sunt adunate acolo sumedenie de date, este folosită o bibliografie bogată, desi insuficientă, dar capitolul rămâne neconvingător si continând destule concluzii eronate. Epoca veche (paleolitic, neolitic, bronz, Halstatt. La Tene si vremea romană ) este tratată corect si cu acribie, fiind, până la un punct, un adevărat inventar istoric. In schimb tratarea epocii medievale dezamăgeste profund.
Autorii nu au înteles rostul special al Almăjului în Evul Mediu, locul său special, aproape autonom, sub coroana maghiară si mai ales nu au înteles originea districtelor militare. Autorii ajung să prezinte aceste districte ca pe un soi de inovatie a regalitătii maghiare, când ele erau o realitate straveche, pur românească, pe care regalitatea maghiară a fost obligată să o recunoască si să o trateze cu respect. Faptul că în bibliografie nu par să fi fost folosite lucrările fundamentale asupra formatiunilor românesti din Transilvania Evului Mediu, semnate de către Radu Popa, cu sigurantă a contribuit la vehicularea unor concluzii gresite. De folos ar fi fost si folosirea studiului semnat de subsemnatul despre Cavalerii Teutoni în Banat (articol prezent si în volumul meu Borloveni, Cluj, 2008 pe care, se pare, unii dintre autori l-au consultat). Pentru epoca otomană utilizata mai cu atentie lucrarea lui Traian Birăescu, Banatul sub turci, Timisoara, 1934. Dar absolut dramatic insuficient si gresit este prezentat veacul al XVIII-lea bănătean. O perioadă esentială, dacă nu decisivă, în formarea caracterului bănătean. Nici nu putea fi altfel, căci două lucrări fundamentale: Sonia Jordan, Die keiserliche wirtschaft politik în Banat in 18 Jahrhundert, München, 1987 si Hans Wolf, Das Schulwesen des Temeswarer Banats in 18 Jahrhundert, Baden 1935, au fost pur si simplu ignorate. Cărti care foloseau documente din Arhiva de război si civilă a Vienei, cărti care sunt esentiale si a căror citare nu este optativă. Pentru veacul XIX si până la 1944 autorii s-au străduit dar iarasi cu poticneli. Sunt ignorate personalităti almăjene esentiale, spre exemplu Colonelul Pavel Boldea, ajuns sef al preotilor Ortodocsi din armata cesaro-craiască. Nu sunt amintite personalităti si rolulul lor în cadrul Comunitătii de Avere grăniceresti. Mă gândesc la Lt.Col.Romulus Boldea (Prefect al Severinului în 1927-28 si 1938 si Presedinte al Comunitătii de Avere în 1939-1944) care a acordat sumedenie de burse la scolarii merituosi din Banatul grăniceresc (între ei viitorul Mitropolit Nicolae Corneanu), la faptul că sub administratia lui a fost ridicat Hotelul “Cerna” din Băile Herculane si că din initiativa lui a fost publicată “Istoria Comunitătii de Avere, a Dr. Antonie Marchescu. (Cu regret trebuie să spun că reeditarea acelei cărti de către acad.acad.P.I.Otiman, a fost făcută sub orice nivel editorial, de fapt a fost copiată editia princeps cu toate greselile, cu normele ortografice din momentul aparitiei si cu o hârtie de cea mai proastă calitate). Din bibliografie lipseste o altă lucrare esentială, cea a lui Petre Nemoianu,Valea Almajului apărută în volumul “Banatu-i fruncea”, Lugoj, 1929. Personal, găsesc exagerate meritele atribuite lui Iancu Conciatu ( prezentat de presa interbelică din Timisoara într-o lumină nefavorabilă, si total insuficiente cele care îl privesc pe Eftimie Gherman. La fel de expediate sunt rolul Episcopiei Caransebesului si numele celor care au sustinut material Biserica. (Mă refer din nou la un caz pe care îl cunosc, al lui Romulus Boldea din Borlovenii Vechi). În general referindu-ne la bibliografie, trebuie să sesizăm, din păcate, că o mare parte a lucrărilor foarte importante scrise despre Almăj, nu a fost nici parcursă si nici reprodusă în acest volum. Ceea ce desigur explică, în unele capitol, schematismul, sărăcia ideilor si a evenimentelor prezentate.
Tragica experienta a scurtei perioade din toamna lui 1944, când trupele sovietice au trecut pe acolo este scurt si cam impersonal prezentată. Ororile acelea sunt înfătisate ca detalii dintr-un trecut ireversibil. Este pomenit acolo învătătorul Vasilică Popovici dar nu sunt pomenite ororile pe care el si familia lui le-au suferit. Păcat!
Mai departe nu sunt redate îngrozitoarele persecutii din anii următori, genocidul, distrugerea în masă a populatiei germane a Banatului si modul în care economia si gospodăriile fruntase almăjene erau distruse deliberat, bucată cu bucată. Sunt amintiti partizanii din Almaj dar nu si cozile de topor care i-au trădat sau care au acceptat să fie martori ai “acuzării” contra lor. Nu sunt amintite numele celor care au făcut în Almaj “colectivizarea” si crimele la care s-au dedat. Din amintire îl pomenesc pe Ilie Tola din Borlovenii Vechi, o bestie. Un adevărat scandal îmi pare însă punerea în paralel a unor gânduri exprimate de către Dr. Iuliu Maniu si Petru Groza. Dr. Iuliu Maniu un simbol al corectitudinii morale si Petru Groza, o bestie amorala si o rusine a politicienilor români. La fel de scandalos, la limita indecentei, imi pare faptul că, pentru a doua oară, o anume Icoana Budescu exprimă anume regrete pentru desfiintarea colectivelor din Almaj. Mai apoi nu este exprimat faptul că epoca stalinistă a însemnat distrugerea sistematică a Almăjului, a traditiilor sale spiritual, economice, culturale si de ierarhie socială. Capitolul al 3-lea, ”Populatie si locuire în Almăj” de Ana Neli-Ianas îmi pare scris bine si profesional, prin date si documentare, la fel cap.4 , ”Graiul almăjenilor” al Florinei Băcila mi se pare foarte convingator, cu observatia că autoarea uită adesea tema pe care si-o propune –graiul almăjean si utilizează sintagma de bănătean, ceea ce ar presupune extinderea ariei de cuprindere si obligă la consideratii ample, având în vedere diversitatea subdialectului bănătean. Excelent mi se pare Capitolul 9, despre învătământul din Almăj, scris de profesorul Pavel Panduru care arată conditiile dramatice în care dascălii almăjeni, persecutati, marginalizati, au reusit să-si facă datoria. Capitolul 10, ”Cultura si Arta în Almăj”, scris de Florina Nica, este foarte informativ, util si bine scris. La fel capitolul 11, ”Traditii almajene” scris de Maria Vâtca si Diana Otiman merita lauda pentru utilitate. Sunt de părere că următoarele capitole dedicate vietii spirituale si culturale din Almăj ar fi trebuit adunate sub un singur generic . Mă refer la cap. 19,11 si 12 acesta din urmă dedicat vietii spirituale din Almăj scris de catre Gh.Rancu-Bodrog , o încercare merituasă, dar cred că insuficient a fost demonstrat faptul ca tot ce este superlativ în sufletul almăjan se datoreste Ortodoxiei românesti. În acest context am rămas surprins de reproduceri de “biserici” de lemn almăjene din, zice autorul, veacurile XVI-XVII. Nimeni nu stie dacă acele biserici au existat si absolut nimeni nu poate sti cum arătau. Imaginile respective sunt fantezii care nu îsi aveau locul într-un capitol de prezentare a istoriei reale.
Mai multe detalii meritau cele doua mănăstiri almăjene, Putna si Tara Almăjului. Cât priveste “Minoritătile” religioase si rolul lor în viata almăjenilor este prezentat, după părerea mea, cu prea mare generozitate .
Dupa părerea mea, capitolul al 13-lea,”Scrieri despre Almaj” este cel mai interesant. El a fost alcătuit de către Prof. Iosif Băcila si fiica sa Conf. Dr. Florina Maria Băcila. Scriitorii almăjeni sunt prezentati, în marea lor parte, într-o imagine cuprinzătoare. Dar sunt si exceptii , cu atât mai surprinzătoare, când e vorba de unul din cei mai importanti ( dacă nu cel mai important ) scriitor al zonei si al Banatului, Ion Marin Almăjan, a cărui operă a fost prezentată, paradoxal, foarte parcimonios, alături de un scriitor a cărui operă este consemnată doar în manuscris. Un spatiu mai generos trebuia acordat activitatii Părintelui Profesor Doctor Petrica Zamela. Dar spiritual Almăjului apare acolo viu si nemuritor. În ceea ce priveste capitolul al 15-lea, scris de C. Gosa si acad, I.P.Otiman, care s-ar fi dorit a fi un soi de “finis coronat opus” dezamăgeste mult…Autorii au căutat să multumească pe toti si finalmente au iritat pe multi. In primul rănd ei comit o enormă greseală de logică. Folosesc o logică “circulară”, circulus in probando. Adică afirmatia devine argument prin aceeasi vorbă sau una similară. Cu alte cuvinte, ei par a spune “În Almăj este rău fiindcă este o stare negativă”. Asta nu ajunge.
Este amintită depopularea Almăjului (în general în lume problema nu este depopularea, ci suprapopularea) dar, chiar asa fiind , de ce nu sunt amintiti cei vinovati de această depopulare? Cei care au silit generatii de tineri almăjeni sa ia calea dureroasă a “scolilor profesionale”. Este oare mai putin rea depopularea prin “scoli profesionale” decât cautarea de lucru în “apusul” Europei. Nu cred. Măcar parte din cei plecati în “apus” vor veni înapoi si vor putea relansa economic Almăjul. Nu este pomenită catastrofala administratie Sorin Frunzaverde. Un personaj cu asemenea nume predestinat nu ar fi trebuit să fie tolerat în viata publică din capul locului. Nu sunt amintite jafurile forestiere si încercările de distrugere a singurei bogătii autentice a Almăjului, frumusetea naturii. Nu sunt amintite cazuri de încercare de furt si înselăciune sfruntate. Asa a fost încercarea Miclea-Tiriac la Bozovici sau încercările de “concesionare” fraudulentă si distrugere a râului Nera făcute de condamnatul penal Pavel Verindean al Prigorului. Graficele multiple si socotelile făcute în zone ale Elvetiei si Olandei nu sunt de ajutor. Almăjul nu este nici Elvetia si nici Olanda.
Cartea dezamăgeste fiind, voit sau nevoit, un soi de justificare a sistemului neamului prost care stăpâneste Romania din 1990. Viitorul va fi al unui Almăj renăscut spiritual, invigorat demografic, inventiv, viu. Acelasi ieri, azi, întotdeauna.
Am încheiat aceste rânduri în zori de ziuă, în gangul casei Boldea din Borlovenii Vechi. Era rece, dar senin si soarele urma să răsară peste brazii care dominau pădurea gospodăriei, ”cracul Boldei”. L-am urmărit cu ochii larg deschisi, pâna ce, răsărit, soarele mi-a umplut ochii cu lacrimi. Atunci am stiut că o nouă dimineată s-a revărsat asupra Borloveniului.
--------------------------------------
N.O.
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii si Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
|
Alexandru Nemoianu 10/5/2017 |
Contact: |
|
|
