Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet de la Brașov
La începutul lunii lui Brumărel (cum era numită odinioară octombrie) are loc de un deceniu și jumătate în bătrânul burg de sub Tâmpa o sărbătoare artistică de proporții, așteptată cu mare interes de un public elevat. Ajuns anul acesta la o ediţie semnificativă (a XV-a) în intervalul 4 - 27 octombrie 2017 are loc la Braşov Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, devenit în toți acești ani o manifestare de referinţă în peisajul cultural autohton. Afirmăm acest lucru având în vedere repertoriul bogat, atractiv, ca şi numele vedetelor ce au evoluat an de an şi vor evolua și de această dată în faţa unei numeroase asistențe, avidă după spectacolele de ţinută. Într-o lume a stresului şi grijilor cotidiene pe care o resimt cei mai mulți dintre concetățeni, o asemenea oportunitate de a evada din cenușiul zilnic și șansa de fi „teleportați” într-un univers al inefabilului, nu poate fi decât salutară. Și ca atare nu trebuie ratată! Sunt semeni care iubesc frumosul, fiind dornici să se cufunde preţ de două-trei ore cât durează o reprezentație, într-o lume mirifică ce înglobează cântul stilizat, jocul actoricesc rafinat, dansul clasic.
Manifestare artistică prestigioasă
La Conferinţa de presă care a precedat primul gong din cadrul festivalului, staff-ul ne-a prezentat informații „la cald” despre prestigiosul eveniment muzical ce debutează în această seară, urmând ca unele surprize să fie descoperite rând pe rând în sala de spectacol. Pe lângă datele de substanță despre program pe care le prezentăm în cele ce urmează, ținem să subliniem din capul locului salutul adresat cititorilor din Diaspora românească din Canada prin intermediul „Observatoruluui” din Toronto de către dl. Ovidiu Mezei, directorul Operei Braşov, invitându-i să citeaască și să afle cât mai multe despre spectacolele incluse în cea de a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet. Vor fi prezenţi solişti din Elveţia, Austria și Germania, ne va onora cu prezența și prestația sa muzicală un cunoscut dirijor din Italia, vor performa cântăreţi şi balerini consacraţi în România ce evoluează în cadrul prestigioaselor colective ale Operelor Naţionale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. În Deschiderea manifestării este programat un Concert inedit intitulat „Maria Tănase & Edith Piaf - O prietenie muzicală”, susținut de formația „Kamerata Kronstadt”, condusă de mentorul ei, dirijorul Cristian Oroșanu, de la Filarmonica Brașov. Protagoniști sunt cunoscuta solistă vocală și pianistă Alexandra Fits, cadru didactic la Facultatea de Muzică a Universității „Transilvania”, împreună cu pianistul argentinian Mariano Castro și tânăra naistă brașoveancă, Georgia Gulea. După cum ne-a precizat Cecilia Toma, P.R. al Operei, îndrăgita solistă Maria Tănase a cântat de-a lungul carierei anumite melodii din repertoriul celebrei Edith Piaf. Interesant este faptul că și Edith Piaf a preluat la rându-i din piesele Mariei Tănase. Valoroasa formație „Kamerata Kronstadt” invită, așadar, spectatorii într-o călătorie muzicală în timp, prezentând unele dintre șlagărele nemuritoare lansate de cele două Doamne ale cântului românesc și francez. În aceeași cochetă locație de pe str. Bisericii Române nr. 51din municipiu.l de sub Tâmpa, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța prezintă feeria „Crăiasa Zăpezii”, balet pe muzică de Johan (Jean) Sibelius și Edvard. Grieg. Spectatorii se vor bucura de o producție deosebită, care a obținut numeroase recunoașteri, printre care cele din cadrul celei de-a IV-a ediții a Galei Premiilor Operelor Naţionale, de anul trecut: Premiul pentru Cel mai bun coregraf - Horaţiu Cherecheş, pentru coregrafia a două spectacole, dintre care unul este chiar „Crăiasa Zăpezii”, Premiul pentru Cel mai bun spectacol de balet, dar și Premiul pentru Cel mai bun decor - Natalia Kornilova, pentru concepţia decorului din „Crăiasa Zăpezii”. Publicul este purtat în lumea de basm a lui Hans Christian Andersen, însă clasica poveste capătă cu totul alte valenţe. „În acest spectacol a trebuit să aleg singur muzica, să creez libretul şi, evident, scenariul. Spre deosebire de teatru, la balet avem un scenariu pe muzică. Am păstrat succesiunea poveştilor lui Andersen, ceea ce până acum nu s-a întâmplat, însă am făcut-o în aşa manieră încât spectatorii să înţeleagă povestea de la început până la sfârşit”, afirmă maestrul coregraf Horațiu Cherecheș. În rolurile principale apar Mayu Takahashi, Irina Ganea Mihaiu, Adrian Mihaiu, Francesco de Benedictis, Yuria Soeta, Nozomi Miura. În programul serii de duminică, 8 octombrie 2017, de la ora 18.30 este consemnată prezentarea cunoscutei opere „Elixirul Dragostei” de Gaetano Donizetti. Amintita lucrare comică în două acte, având libretul scris de Felice Romani după „Le Philtre” de Eugene Scribe, a avut Premiera pe data de 2 mai 1832 la „Teatro Cannobiana” din Milano. Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti a fost unul dintre compozitorii reprezentativi ai stilului „bel canto”. Printre creațiile cele mai apreciate ale compozitorului italian se numără „Maria Stuarda” (1834), „Linda de Chamonix” (1842), „Don Pasquale” (1843), „Lucia di Lammermoor” (1835). Pe scena Festivalului de la Brașov vor urca soliștii Operei Naționale Române din Iași, anume Cristina Grigoraș (Adina), Andrei Fermeșanu (Nemorino), Jean Kristof Bouton (Belcore), Daniel Mateianu (Dulcamara) și Maria Macsim Nicoară (Gianetta), care vor evolua alături de Corul și Baletul din Iași. Își dă concursul Orchestra Operei Brașov la pupitrul căreia se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru-Hogea, iar scenografia de Rodica Arghir. Și va veni rândul celei dintâi Premiere a actualei ediții a festivalului: „Coppelia”, balet pe muzică de Léo Delibes. Regia și adaptarea coregrafică aparțin tânărului maestru de balet Alexandru Fotescu, nume deja cu…renume pe scenele din Vestul Europei, în special Germania și Austria, artist care s-a alăturat de doi ani cu aplomb valoroasei echipe de la Brașov. Scenografia aparține redutabilei plasticiene Rodica Garștea, care mereu surprinde publicul prin creațiile sale inspuirate. Ne face placere să-i amintim, totodată, în acest spațiu tipografic pe doi invitați de marcă, balerinii Andreea Jura și Dan Haja, prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, de asemenea, soliști ai Teatrului de Balet Sibiu. Își mai dau concursul la reușita serii soliștii și ansamblul de Balet al instituției gazdă. Un moment i-am spune…tradițional, așteptat mereu cu interes de etnici și nu numai, îl reprezintă spectacolul de Gală al Operetei Maghiare. Directorul Ovidiu Mezei ne spunea că deja s-au primit solicitări de bilete nu numai din Țara Bâresei, ci și din județele Covasna și Harghita, c u populație preponderent maghiară. De această data nu se va mai afla în fața Orchestrei ca anii trecuți Incze Gergely Katalin, dinamica dirijoare originară din Sf. Gheorghe. Va fi în schimb la pupitru colegul său, maestrul baghetei Horváth József, de la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Invitați sunt trei soliști de la Opera Mare din Budapesta - Benedekffy Katalin, Ádám Zsuzsanna, și Kobor Tamas, apoi Fülöp Marton de la Opera Națională Română Cluj-Napoca și Barabás Zsuzsa, Fülöp-Gergely Timea, Ádám János de la Opera Maghiară Cluj-Napoca. Acompaniază Orchestra Operei brașovene., Un alt ev eminent important este Gala Festivalului. Pe scenă vor evolua nu mai puțin de zece soliști de peste hotare (din Austria, Franța, Georgia, Italia, Japonia) și, bineînțeles, din România. Dirijorul este un oaspete din Italia, maestrul Luciano di Martino. Gala va fi prezentată de același charismatic și bine documentat redactor al Televiziunii Publice, tânărul Marius Constantinescu, prezent pe scena brașoveană și la ultimele ediții ale sărbătorii artistice amintite. Își vor aduce contribuția la reușita spectacolului festiv Corul și Orchestra Operei brașovene. Și, în sfârșit, în două zilele consecutive va putea fi urmărită cea de-a doua Premieră a importantei manifestări de suflet, având distribuții diferite, cu vedete de talie internațională. Este vorba de o importantă creație a titanului Giuseppe Verdi, opera „Bal Mascat”. Vor dirija Luciano di Martino (Italia) și Traian Ichim. Regia este semnată de Corinna Boskovsky (Austria), iar scenografia îi aparține aceleași neobosite Rodica Garștea. Dirijorul Corului - Leonard Boga. Mai multe date despre așteptata producție nu vă putem oferi încă, deoarece realizatorii vor ca surprizele legate de distribuțiile alternative să fie bine păstrate... Maratonul festivalier se încheie vineri, 27 octombrie 2017, la Sala „Patria” printr-un „Recital Extraordinar” susținut de soliștii Operei Brașov. La pian se va afla chiar directorul instituției organizatoare și artizanul întregului proiect, prietenul nostru, stimatul muzician Ovidiu Mezei. La întrebarea subsemnatului referitoare la numele interpreților din spectacol, domnia sa a precizat: „Vor fi prezenți pe scenă toți soliștii nostri, oferind o seară de neuitat în Încheierea festivalului, unii dintre ei urmând să plece imediat într-un turneu internațional”.
Monografie în imagini
Pe toată perioada Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet 2017, în foyer spectatorii vor avea ocazia să vizioneze Expoziția fotografică intitulată „Brașov. Atmosferă, arhitectură și spațiu urban”, realizată de polivalentul om de cultură, arh. Teofil Mihăilescu, profesor la Universitatea „Transilvania” din Braşov. Expoziția poartă numele Monografiei în imagini a Braşovului lansată de artist în 2015 în orașul natal şi, ulterior, la Saloanele de Carte de la Paris şi Torino. Montarea expozitiei de la Braşov este atipică, inaugurând o serie de evenimente similare viitoare, fotografiile fiind expuse în foyer-ul Operei braşovene pe o parte din decorurile realizate pentru opera „Carmen” de G. Bizet. „Expoziţia reuneşte lucrări fotografice emblematice având ca subiect frumosul oraș transilvan, invitând la descoperirea sa, a arhitecturii şi atmosferei sale, pentru a-l purta în suflet pentru totdeauna așa cum se-ntâmplă cu o ființă dragă fără de care nu putem trăi. În acest sens, fotografiile personifică Braşovul, într-un concept ce îl prezintă aidoma unei fiinţe care este ceva pentru a fi imediat altceva şi totuşi, oricât s-ar transforma, rămâne aceeaşi”, afirmă prof. arh. Teofil Mihăilescu. Vernisajul are loc astăzi cu ocazia Deschiderii festivalului.
Spectacole tot unul și unul ...Iată, stimaţi cititori, o ofertă generoasă de spectacole ce se succed pe durata lunii octombrie, în care Opera, Opereta şi Baletul își dau frățește mâna, fiecare încerând să strălucească mai tare. Ca atare, nu vă refuzaţi o bucurie estetică deosebită! Încheiem acest articol de prezentare urându-le protagoniștilor mult succes în marea și dificila lor întreprindere artistică pe care o au de dus la bun sfârșit! Regalul artistic poate, așadar, să înceapă…
pt Observatorul
|
Horia C. Deliu 10/4/2017 |
Contact: |
|
|