Atitudini - " Impăcarea cu lumea "
„Nu e nimic mai imoral decât să apari ca om de treabă, tocmai atunci când esti necinstit.” – Cicero
Constantin Noica (1909-1987) filozof, eseist, publicist si scriitor român, a rămas în constiinta noastră ca un mare pedagog al culturii si un formator de caractere în spiritul autentic al valorilor morale. În cartea „Eseuri de Duminică”, Constantin Noica intitulează un capitol „Împăcare cu lumea”. În el am găsit o frază care mi-a trezit interes: „Te miri, chiar, cum de nu s-a scris până acum o filozofie a regăsirii, un sistem, atent gândit si subtil, prin care să ni se explice cum se face trecerea de la prospetime la putreziciune…”.
Deci sinusoida vietii de care am vorbit de multe ori în eseurile mele, ar avea reprezentarea în calitatea de prospetime si acea stare de descompunerea morală. Din păcate ne aflăm în partea de jos a sinusoidei, cea de descompunere morală. Mai jos nu cred că se mai poate. Ar însemna distrugere completă, fără perspectiva unei revigorări. De la omul frumos pe care au încercat a-l realiza strămosii nostri, am ajuns brusc sau pe îndelete – spun unii – la omul urât al zilelor noastre. Degradarea este evidentă în special în politica noastră, si a pretinde moralitate politicii de la oameni imorali care ocupă functii în straturile politicii, este absurd. Moralitatea politică nu poate exista atâta timp cât există imoralitatea individuală. Oamenii morali, culti, inteligenti, sunt dati la o parte, sunt persiflati, sensibilitatea lor este lovită cu vorbe dure, insultătoare, cu comportament grobian.
Oamenii imorali uzează de forta grosolăniei, a barbariei, pentru eliminarea oamenilor sensibili, inteligenti, morali. Astfel de oameni, rari si din ce în ce mai rari, constituie un pericol, chiar o nenorocire pentru oamenii mediocri si imorali. De aceea se străduiesc prin toate mijloacele să scape de ei.
Iată, mai curând si cu lovire fizică. Cine sunt cei ce lovesc? Sunt indivizi „sus cocotati”, grobieni, încrezuti în forta ideologiei pe care o slujesc, si necinstiti fiind, vor să pară, în anumite împrejurări, când îsi pot pune masca pe fată, „oameni de treabă”, neexcluzând, în anumite cazuri, utilizarea pumnului pentru a-si exterioriza nestăpânirea, adică agresare fizică. Câtă trufie diavolească! Cinismul verbal, modul brutal de actionare, diavolesc si sângeros – de altfel si expresia fetii era cea a unui diavol, doar coarnele-i lipseau –, pe care l-au învătat fiii de la părintii lor, dă acum roade, este practicat de mostenitorii ideologiei respective. Grea a fost dărâmarea comunismului în tara noastră, dar mai grea pare a fi mostenirea lui. Important este ca persoanele care-si vor spune părerea, să fie ele însele persoane morale.
Am remarcat demult că în platourile de televiziune nu se respectă dialogul, vorbitorii sunt întrerupti, nu sunt lăsati a-si duce ideile până la capăt, se folosesc tonuri ridicate, pentru a surclasa adversarul. Se vede că nu a fost de ajuns, agresivitatea nu s-a oprit aici…
Ce fel de democratie este aceea în care trăim, în care predomină imoralitatea si oceanul imoralitătii se extinde de la o zi la alta?
Tot Constantin Noica în altă carte a sa „Pagini despre sufletul românesc” vorbeste despre „măsura” românului: „Spatiul nostru interior e plin de echilibru; elanul nostru nu e niciodată excesiv […] Avem o măsură – dar umbrită parcă de atingerea cu lumea. […] Măsură, dreptate, lege, nu sunt nici gândite, nici resimtite rational si juridic, cum întelegem că au fost – dacă ele au fost – la Roma. Măsura noastră e mai putin pusă, decât impusă. […] După Cantemir, omul trebuie să se împace cu lumea ca să nu fie „dihonie”. Iată că neîntelegerile, în momentul de fată au depăsit măsura, au degenerat în dusmănii si dusmăniile sunt sentimente pline de ură, din suflete fiind alungată iubirea aproapelui.
Se stie că oamenii se nasc cu o multime de calităti. Omul este singura fiintă cu adevărat morală, având credinta în Dumnezeu si având posibilitatea de a alege binele, adevărul, dreptatea, cinstea, omenia, pentru fericirea vietii lui. Religia, istoria, literatura, muzica, poezia ne conduc spre calea dreaptă a moralitătii. Oamenii morali dau la o parte răul, minciuna, desfrâul, furtul, nedreptatea. Iar la baza moralitătii lor stau: Iubirea, Întelegerea si Speranta.
Dorinta arzătoare de fericire, adică dorinta de a avea o viată pe deplin satisfăcătoare, este dintotdeauna profund înrădăcinată în inima omului. Multi nu cred în ea. Mircea Eliade spunea: „Dar e atât de dureros si greu să nu crezi în fericire. Pentru cei multi, fericirea ajunge chiar un sens dat existentei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată si stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea”.
Realizarea dorintei de fericire depinde în mare parte de propria actiune care se întâlneste si, adesea, se loveste de a celorlalti. Cum se poate statornici o actiune justă care să conducă fiecare persoană, comunitătile, natiunile spre o viată reusită sau, cu alte cuvinte, spre fericire? Unii consideră că acest fapt se poate împlini în urma unui dialog civilizat între persoane, un dialog mai amplu cu diferite culturi si religii, care caută, în ciuda dificultătilor din vremurile noastre, un drum autentic de fericire si de sens.
Revin la titlul eseului lui Constantin Noica „Împăcare cu lumea” si spun, ca si altii, că totusi, în lume există partide de orientare religioasă, o anumită dorintă de reîntoarcere la valorile crestine fundamentale, valori crestine izvorâte din învătăturile Bibliei.
Poate este vremea când crestinul român – fiindcă am fost, suntem si rămânem un popor crestin –
să îsi pună niste întrebări cu privire la fundamentul moralitătii, întrucât morala este înscrisă în firea umană, iar moralitatea determină sănătatea noastră sufletească si trupească, si în consecintă ne oferă – linistea si pacea.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 10/3/2017 |
Contact: |
|
|
