Atitudini : Ideea ca fortă
„Stropi-mă-vei cu isop si mă vei curăta; spăla-mă-vei, si mai vârtos decât zăpada mă voi albi”(Ps. 50,8).
Ne aflăm într-un punct al istoriei omenirii în care se ivesc multe probleme si nu se întrevăd moduri echitabile de rezolvare a lor. Există o superficialitate cu privire la justă observatie, meditatie si gândire. Nu mai avem timp pentru a reflecta asupra vietii si problemelor ei, în adâncime. Nu avem timp pentru a filozofa! Aceasta însemnând, în conceptia lui Aristotel, în primul rând a căuta să afli dacă merită a te opri asupra problemei ivite si a te dedica contemplatiei filosofice.
Materialismul existent a înăbusit meditatia si imaginatia. Suntem grăbiti, agitati, vesnic nemultumiti, vesnic gata în stare de luptă, plini de ură si respingere, în loc de dragoste, acceptare si liniste. Coruptia, degradarea, incompetenta au fost supapele găsite pentru refularea nervozitătii si a urii. Ne batem joc de timpul existentei dăruit. Spatiile înfrumusetate ale vietii de către unii continuă să fie distruse, se pune astfel frână evolutiei, se distrug civilizatii.
Si totusi, omul este singura fiintă creată, capabilă de a depăsi sensurile gresite ale existentei sale. El poate ajunge la formulări, concluzii, argumente logice sau empirice care dau o anumită satisfactie elanului său de căutare. Omul trebuie ajutat în acest demers tot de om, de celălalt adică, dar sub umbrela Divinitătii. Totul este ca sufletul si mintea sa, să fie deschise pentru a primi acest ajutor.
Filozoful francez Alfred Fouillée (1838-1912), suflet blând si bun, a fost fiul adoptiv al filozofului Jean-Marie Guyau care a avut o viată foarte scurtă, dar fecundă, cu o adâncă iubire si întelegere a omului si a vietii, cu atitudini nobile si sclipi geniale ale amănuntului. Fiul a avut cu tatăl său o intimă prietenie intelectuală si după moartea sa a căutat să-i facă opera cât mai cunoscută. Politologul si filozoful politic român Aurel C. Popovici (1863-1917), îl considera pe Fouillée un „Democrat, cu adevărat idealist”.
În viata lui Fouillée se pot distinge două perioade: prima a studiilor sale platonice; a doua caracterizată prin doctrina sa evolutionistă – doctrina „ideilor-fortă”, ea fiind o reactie contra pozitivismului în special –
precum mai târziu cea a lui Bergson a fost contra evolutionismului mecanicist al lui Spencer – , dar care rămâne încătusată încă, în formele pozitiviste ale timpului. Din studiul filozofiei platonice Fouillée retine ideea spiritualistă, aceasta dezvoltându-se în cadrul notiunilor pozitiviste, evolutioniste ale timpului Fouillée completează evolutionismul mecanist – în care fortele materiale ale naturii determinau întreaga evolutie a cosmosului si a omului – prin accentuarea rolului pe care îl are constiinta, elementul mintal, psihologic, în cadrul acestei evolutii însăsi. Psihologia sa este voluntaristă, ideea pentru el este în acelasi timp o fortă, orice idee exercită deci o actiune, si prin aceasta ea are un caracter pozitiv, activ în evolutie.
În lucrarea sa „Morale des idées-forces”, Alfred Fouillée vorbeste despre suprema idee-fortă de care avem nevoie în practică si care este exprimată în toate sensurile în zilele noastre. Ea poate fi numită bunătate, întelegându-se bunătate interioară – personală si bunătatea exterioară – socială. Dacă deci, ideea-fortă este o morală a constiintei, ea este, în termenul ei final, o morală a bunătătii. De fapt redă în altă formă ideea ontologică a Binelui concepută de Platon, ideea teologică a caritătii concepută de crestini.
Omul bun este acela care se străduieste să realizeze în el însusi si la altii un înalt grad de inteligentă, putere si dragoste, din care ar trebui să rezulte fericirea universală. Adevărata bunătate nu poate fi concepută izolat, întrucât nici o inteligentă superioară, nici puterea unei vointe superioare, nici dragostea superioară nu pot să se închidă într-o fiintă închisă altora. Unde există umanitatea integrală? – întreabă si răspunde Fouillée: „Nu în speta actuală umană făcută din bucăti din rase si popoare diferite, ostile, luptând între ele pentru o viată mai bună sau pentru dominatie, ci singura „realitate” morală este prezenta în spirite, sub formă clară sau confuză, a unei idei care cere a se realiza în noi si prin noi, pentru binele viitor al tuturor. Cât priveste Solidaritatea reală ea se manifestă tot atât prin luptă ca si prin unire”.
Alfred Fouillée pledează pentru triumful bunătătii morale, dezinteresate: „Noi nu stim dacă, cu toate aparentele contrare, lumea este într-adevăr justă; noi nu stim, în particular, dacă lumea va fi dreaptă pentru omul virtuos care s-ar sacrifica pentru binele tuturor. Această îndoială trebuie însă să ne împiedice de a fi buni pentru a realiza bunătatea însăsi, fără o sperantă personală de recompensă? Nu, ceea ce este bun, universal, rămâne bun pentru orice gândire care poartă în sine ideea-fortă a bunătătii. De altfel noi nu putem afirma cu sigurantă că lumea este, până la urmă, în opozitie cu moralitatea sau că lumea este, până la urmă, în opozitie cu moralitatea sau fericirea sau chiar cu fericirea noastră personală. O singură conduită ne este deci permisă: a lucra ca si cum am socoti că triumful bunătătii morale nu este imposibil în lume, si că, pe pământ, el se află în mâinile noastre”.
Morala lui Fouillée fondată pe teza eficacitătii idealurilor, găseste o nouă formă de imperativ, mai putin rigid decât cel kantinian, în ideea bunătătii dezinteresate. Filozofia lui rămâne pe planul experientei – nu caută un principiu spiritual transcendent – dar, în acest plan al stiintei, al experientei si al experientei interioare a ideii, a ideilor forte, el câstigă pentru doctrina sa toate avantajele si caracterele spiritualismului.
Minunea cea mare pe care a făcut-o Hristos este cea a prefacerii totale a omului, făcută atât în vremea cât a trăit pe pământ, cât si după înăltarea Sa la cer. A fost metanoia – totala schimbare a sentimentelor omenesti, dezintegrare a omului păcătos si metamorfozarea în subiect de jertfă. A fost nevoie în lumea morală, din partea divinitătii de o lucrare energetică mai subtilă si mai radicală decât în lumea fizică. Prin cuvântul – putere a lui Hristos, corespondent în filozofia profană a lui Fouillée idee-fortă, omul cel vechi moare, se naste un om nou, cumpănit de alte coordonate psihice si etice.
Prezentul nostru necesită a fi bine administrat cu idei-forte în actiune, pentru ca viitorul să ne fie cât mai clar imaginat.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 9/13/2017 |
Contact: |
|
|
