Gânduri şi ceva idei - Şcoală
A venit septembrie şi gata!
Aproximaţiile estivale se dizolvă în certitudinea organizatorică anunţată de Labor Day: ne-am distrat, ne-am jucat, am “pierdut” timpul, ne-am bronzat, am înotat, am călătorit, mă rog, am traversat mai mult sau mai puţin fericiţi acel respiro pe care îl aşteptăm tot anul.
Şi a început şcoala.
Ieri am avut o surpriză emoţională, trebuie să recunosc, şcoala fiind pentru mine la distanţa unei vieţi trăite “dincolo”; un tătic înalt, tânăr a trecut pe lângă mine ţinând strâns mâna unui băieţel abia depăşindu-i genunchii, dar păşind cumva mândru de rucsacul agăţat pe umăr aşa cum se cuvine unui elev fie el şi la primii paşi într-o lume de care ştie câte ceva, dar nu are idee cam ce ar fi acest “ceva”
Ce mi s-a părut cu totul deosebit - mă mir chiar că nu-mi aduc aminte că nu-i decât o repetare - este expresia feţelor lor ca o comunicare secretă, tatăl zâmbind cuiva aflat undeva înaintea lui, fiul respirând o bucurie ascunsă ţâşnind afară din ochişorii larg deschişi probabil intuind imitativ zambetuil tatălui.
Ce mi-a plăcut imaginea asta... şcoala venind către mine cu aerul acela unic al începutului, pur, nealterat ...
Cât de convingător sună ceea ce spun e discutabi şcoala fiind structura aceea complex concepută în a forma educaţional şi exersată “în direct”vreo 20 de ani îmi permite aproximaţii.
Aud- aşa ecou reverberat din împrejurimi - că şcoala e ba serioasă ba superficială (pe româneşte ar fi bună sau proastă) are calităţi, dar şi lacune, este pretenţioasă, dar prea “democratică”-via disciplină mai ales - oferă cu generozitate condiţii ultra moderne, dar desfiinţează manualele care oricum ar uşura viaţă şcolarului ( şi a părinţilor?)...aud deci o grămadă de reacţii, judecăţi valorice, satisfacţii şi nemulţumiri, dar- zic eu - şi o subtilă trimitere nostalgică: eheeee, ce şcoală am făcut noi!
Dar dacă despre ce şcoală am făcut noi aş putea spune câteceva privit şi din bancă şi de la catedră aici cred că sunt ca spectatorul ăla “ilegal” cel care a rămas afară (indiferent de circumstanţe) şi se străduie să prindă ceva imagini fie pe “gaura cheii” fie “spânzurat” incomod pe suportul precar al curiozităţii aşa încât mă rezum la observaţii oarecare cele fără substanţă dar poate amuzante ...
Îmi povesteşte o prietenă: “nepoţelul meu - încă nu are 2 ani - a fost dus de mama la şcoală (!?) într-o vizită de acomodare şi grozav ar fi fost să fiu acolo sa asist la vânzolela sonoră, mai ales, dar şi a mişcărilor pentru că nu toţi “elevii” trebuie să fi avut uşurinţa păşirilor, ce să mai vorbesc de alergare şi, desigur, reacţiile ochilor mari deschişi către ce ar putea fi pipăit şi eventual gustat..”
Despre ce vorbesc eu? Copiii întrec de departe imaginaţia oamenilor maturi; şcoală despre care îmi povestea prietenă mea, civilizată, modernă, “up to date” în toate direcţiile are un grup sanitar pentru “pitici”, toalete şi chiuvete miniaturale aşa ca puştii să le poată folosi în voie şi, zice prietena mea, “nepotul meu s-a decis să le verifice ( nu tocmai eficient, sper) tot timpul oferit acomodării l-a petrecut plimbându-se de la closetul miniatural, pe care se aşeza cu diaper şi pantaloni cu tot, la chiuveta pe aceeaşi măsură...că deschidea robinetul sau nu nici n-are importantă, nu?”
Fascinaţia conta!
Bineînţeles nu tot ce aud sună atât de inocent, chiar dacă nu-i nimic violent-cum se întâmplă uneori- curiozităţi de comportament (ale elevilor ori ale profesorilor) nemulţumiri către sistemul educaţional ori pur şi simplu respingeri ale oricăror mutaţii valorice îmi stârnesc interesul, îmi provoacă participare...pasivă totuşi. Selectez preferenţial, normal aş zice pentru un profesor demult pe tuşă, ciudăţeniile ori drăgălăşeniile copiilor mai mari sau mai mici având farmecul acela unic al întâmplărilor alterate memoric ori cantate valoric.
Uneori uit ce e bine şi ce este rău ori poate doar ignor alternativa...ca atunci când Vişinescu, o podoabă de adolescent preocupat doar de fotbal dar dorind să termine liceul, copiază la o teză, la franceză, direct de pe cartea domnişoarei de franceză. Rezemată conştiincios, metodic chiar pe catedră cartea e sprijinită chiar de poşeta profesoarei, desigur doar pentru ca o clasa de 52 de elevi cere ca distanţă dintre catedră şi prima banca să fie de aproximativ o jumătate de metru.
Sic!
Ghinionul să fie prins rămâne evident în umbra originalităţii ideii...e...sigur şi a obrăzniciei gestuului!
“Şcoală este tot ce vezi şi tot ce auzi” zice Nicolae Iorga undeva şi eu mă consemnez...cu mici (mari?)îndoieli, vezi bne
Ori poate cine ştie istoricul propune interpretativ numai pentru că Socrate ne trimite către interpretarea superioară a ceea ce şcoala ar trebui să însemne: “Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.”
Toronto / Septembrie 2017
|
Maria Cecilia Nicu 9/11/2017 |
Contact: |
|
|
