Poeme
închisoarea
în închisoarea trupului meu
e cald şi bine
zăbrelele sunt subţiri şi moi
şi îmi permit evadarea
în orice clipă
iar gardienilor
le-am dat liber demult
dar nu am de gând să evadez
pentru că îmi place să ascult
inima cum bate
tic-tac
tic-tac
până i s-o termina bateria
sistemul solar al gutuilor
în sistemul solar al gutuilor
planetele-gutui se rotesc
în jurul parfumului lor
iar mările şi oceanele sunt
formate din sevă dulce care
pe măsură ce se rotesc
în jurul soarelui-gutuie
se caramelizează şi
se transformă în dulceaţă
iar eu –
dumnezeul sistemului solar
al gutuilor
aştept
cu linguriţa pregătită
fantoma fostului proprietar
în bucătăria vrăjitoarei sunt nişte
papuci roz
o găletuşă roşie –
pentru fiert vrăjile şi blestemele şi
într-un colţ
un scaun trist
pe care nu stă nimeni
niciodată
cărămizile vechi de peste o sută de ani
rânjesc la mine din zidul spart iar
fantoma fostului proprietar mă întreabă
câteodată
ce mai fac
şi dacă suicidul lui a demonstrat ceva
lumii
sau a trecut neobservat?
bătrânul nebun
bătrânul care merge
pe stradă
cântând
şi pe care toţi
îl consideră nebun
nu e deloc nebun:
vorbeşte cu sine
cu voce tare
şi din când în când
intră în şedinţă şi îşi
constată avariile
război fratricid
războiul dintre globulele sângelui meu
şi globulele sângelui Lui Dumnezeu
este un război fratricid în care
fiecare îşi dă la gioale pe apucate şi
la sfârşitul luptei
se constată avariile:
globulele sângelui meu se îndreaptă
spre o anemie mistică
în care se naşte revolta
în timp ce globulele sângelui
Lui Dumnezeu
îşi caută alţi adversari pentru că
lupta cu mine e deja
pe jumătate pierdută
vremea fugii
nu-ţi mai împinge trupul spre
desfătări lumeşti! –
va veni vremea mlaştinii
va veni vremea fugii de cel ce ai fost
iar goliciunile trupurilor
nu ţi se vor mai părea frumoase!
întinde-te pe iarbă şi aşteaptă...
focul cărnii tale se va domoli şi
vei cunoaşte liniştea
atunci ispita va depune armele
şi te va lăsa să te odihneşti puţin
ca să nu mori prea obosit
graffiti
pe asfalt copilul desena Soarele –
Soarele desena şi el pe cer un copil
chipul Soarelui de pe asfalt era strâmb
era prea stilizat era fără fierbere
chipul copilului
de pe cer
era la fel de strâmb
la fel de prea stilizat
dar fiecare se străduia
se străduia
o femeie ieşi la o fereastră şi
strigă copilul
nu ştiu cine ieşi de nu ştiu unde
şi strigă Soarele
forma intimă a fiinţei
forma intimă a fiinţei
nu locuieşte în inimă
şi poate că nici nu e în tine –
ci în furnica pe care o calci
sau în păianjenul căruia
îi distrugi pânza
sau în paharul din care bei
viii şi morţii laolaltă
şi nu le faci niciodată
nici un parastas
altă dimensiune
am vrut să trec în altă dimensiune –
aceea a fiinţei electrice care face naveta
între catod şi anod
dar nu mă puteam desprinde de
staţia de autobuz în care
te-am aşteptat
şi nici trenul
pe care voiam să-l îmbrăţişez
nu a venit
am să plec puţin
am să plec puţin
în mine
între oasele şi celulele mele –
însângerate şi antagonice
de multe ori
şi am să vă anunţ când
mă întorc
dacă mai sunteţi pe aici...
|
de Emilian Mirea 9/11/2017 |
Contact: |
|
|
