Din când in când, în Septembrie
Era seara de 23 august 1985. La televizor începea “Stejar extremă urgentă”, un film despre evenimentele din august 1944, pe care îl mai văzusem de câteva ori, dar pe care îmi propusesem să îl urmăresc din nou. Si aceasta, pentru că îmi plăcea că pe eroină o chema Corina, la fel ca pe mine, si era violonistă. După telejurnal, m-am asezat în fotoliu, în fata televizorului si în timp ce pe micul ecran rula genericul peliculei, am rememorat acea zi: defilarea de dimineată, transmisă integral de Televiziunea Română, mijloacele de transport în comun, purtând stegulete tricolore si cu însemnele Partidului Comunist Român, mama si tata care avuseseră liber de la serviciu.
Apoi, o usoară tristete ce însotea de fiecare dată, finalul lui 23 august, m-a cuprins: avea să se termine în curând, vacanta mare. Îmi era dor, mai dor ca niciodată, de nisipul fierbinte al plajei, de umbrelele colorate de la malul mării, de acel “Aici Radio Vacanta” rostit în mai multe limbi si chiar de “Cotele apelor Dunării”, care la difuzoarele de la “Radio Vacanta” aveau pentru mine aceeasi aromă specială cu aceea a înghetatei asortate pe care o savurasem într-o seară, la restaurantul Acapulco din Eforie Nord. Mai era atât de putin si mă întorceam la scoală.
Totusi, până atunci, începea filmul. Cam după o jumătate de oră de privit, mă plictisisem deja. Ceva mă nemultumea si nu mai gustam bucuria de altădată, când o auzeam si o vedeam pe Corina din acel film. Ceva mă făcea să mă întorc iarăsi, cu gândul la vacantă. Îmi era dor să joc volei pe plajă, să alerg după mingea usoară si multicoloră, să merg în slapi, să vizitez Acvariul, să beau bragă rece si să mănânc plăcintă caldă pe terasa plăcintăriei aflată chiar în fata statuii lui Ovidiu, din Constanta si să merg seara, la grădina cinema din Mamaia. 23 august fusese întotdeauna, semnalul că s-a dus vacanta, vacanta mea, asemenea unui semn de carte ce marca finalul celui mai important capitol din cartea acelui an. De data aceasta însă, simteam mai intens că se apropia toamna.
Nemultumită, am renuntat să mă uit la televizor si m-am dus în dormitor. De pe un raft, am luat un volum pe care mama mi-l adusese la începutul vacantei, cu împrumut, de la biblioteca institutiei unde lucra. Un roman de dragoste semnat de Maurice Baring si intitulat “Leagănul pisicii”. Si în timp ce la televizor, în prim-plan apărea violonista Corina, eu m-am asezat pe pat, am deschis la prima pagină si am început să citesc. Tot ce îmi mai amintesc acum, din acea carte, sunt două cuvinte în limba rusă: “bîvsaia crasavita” (“o fostă frumusete”). Dar tin minte ca si cum lucrurile s-ar petrece în această clipă, că undeva, între filele volumului, am dat peste o hârtie împăturită. Am luat-o si am desfăcut-o. Era o hârtie fină, asemenea celei de calc, pe care o asezam în primii ani de scoală, deasupra desenului pe care îl aveam de copiat din cartea de biologie si pe care trasam cu creionul, conturul unei păsări, al unui animal ori al unei insecte ce trebuia să o reproducem în caiet. Pe această foaie de calc, o femeie lipise litere decupate dintr-un ziar. Erau câteva cuvinte, în franceză, ce vorbeau telegrafic, despre o poveste de dragoste petrecută la Paris în septembrie 1983: “EXCLUSIF ACTUALITE POUR NICOLAS Je t’aime... Performance absolue. GABRIELLE Paris SEPT. 1983”.
Mult timp după ce am citit aceste cuvinte, am tăcut. Din sufragerie se auzeau când vocea căpitanului Matei Udrea, când glasul linistit si egal al Corinei, amândouă făcând notă discordantă cu mesajul secret ce ajunsese la mine dintr-o întâmplare, legându-mă astfel, părtasă, la o poveste de dragoste petrecută la Paris.
“Leagănul pisicii” l-am terminat cu o zi înainte de 15 septembrie. L-am înapoiat la bibliotecă fără bucata de hârtie de calc ce făcuse din acea seară de 23 august 1985, o amintire specială. Răvasul de dragoste scris de Gabrielle către Nicolas se află si acum la mine, într-un plic, alături de un ambalaj de ciocolată, câteva ilustrate si o bucată de panglică de mătase lila, primite în dar de la o elevă din U.R.S.S. cu care am corespondat în anii de scoală generală si un pliant de la expozitia “Teatrul American ieri si azi”, vizitată, cu o toamnă înainte, împreună cu clasa. Din când în când, în septembrie, îmi doresc să revăd “Stejar extremă urgentă” si să ascult la “Radio Vacanta“, ”Cotele apelor Dunării”.
|
Corina Diamanta Lupu 8/24/2017 |
Contact: |
|
|