Amintiri de neuitat : Nevasta Sefului de Gară
În perioada anilor ’70, când îndeplineam funcţia de primvicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean Dolj, am primit vizita scriitorului şi dramaturgului Victor Eftimiu (1889-1972) care a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Cu acest prilej, a avut o întâlnire cu publicul craiovean în sala Teatrului Naţional din Craiova.
Imi amintesc că aşezat la o masă aflată pe scena teatrului, o figură impozantă, masivă, cu o voce puternică, a amintit o serie de aspecte din viaţa scriitoricească şi de interpreţi a unor personaje a pieselor sale jucate în teatrul românesc.
Povestea frumoasă şi atractivă. Sala arhiplină era într-o linişte deplină întreruptă din când în când de aplauze.
La un moment dat, ne-a povestit un episod legat de numirea la Craiova a scriitorului Liviu Rebreanu (1885-1944) ca secretar literar al Teatrului Naţional al Craiovei.
Acesta s-a petrecut în anul 1911 după ce la conducerea Teatrului Naţional Craiova a fost numit scriitorul Emil Gârleanu, la 12 iunie 1911 ca director al acestei prestigioase instituţii de cultură.
Desigur, numirea scriitorului Emil Gârleanu, fost şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România era o mare onoare pentru teatrul craiovean care contribuia la ridicarea prestigiului instituţiei craiovene.
Dorinţa sa a fost ca secretar literar să fie Liviu Rebreanu, scriitor cunoscut, care a devenit apoi director al Teatrului Naţional din Bucureşti şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. Nici în visurile cele mai frumoase ale craiovenilor aceştia nu ar fi crezut că Teatrul oraşului lor, să aibă în conducerea sa, doi mari scriitori, titani ai literaturii româneşti.
Scriitorul Victor Eftimiu a povestit că atuncti când s-a hotărât ca Liviu Rebreanu să fie instalat în funcţia de secretar literar al Teatrului din Craiova, un grup de scriitori să participe la această manifestare.
Din câte reţin din relatarea lui Victor Eftimiu, pe care am ascultat-o atunci în anii ’70, deci cu peste patru decenii în urmă, şi-au dat acordul de a merge la Craiova, Stefan O. Iosif (1875-1913), poet cu o lirică dominantă legată de peisajul românesc şi trecutul patriarhal, Octavian Goga (1888-1938) poetul ,,pătimirii noastre”, care a devenit mai târziu priministru al României, Dimitrie Anghel (1878-1914), scriitor simbolist care împreună cu Stefan O.Iosif au scris şi semnat împreună, versuri, proză şi lucrări dramatice precum şi Cincinat Pavelescu (1872-1934), magistrat, poet şi epigramist.
Organizarea şi conducerea acestui grup (nu reţin dacă au mai fost şi alţi participanţi), a revenit lui Victor Eftimiu, care era mai tânăr, de la care am aflat întâmplarea pe care o redau în aceste rânduri.
În acea toamnă a anului 1911 s-a sărbătorit şi aniversarea a 57 de ani a Teatrului Naţional din Craiova.
Bucuroşi pentru misiunea pe care şi-au asumat-o, au ocupat un compartiment în trenul de persoane care avea să-i ducă la Craiova.
În compartiment era o atmosferă veselă, optimistă şi prietenoasă. Doar St.O.Iosif nu-l privera cu prietenie pe fostl său prieten de idei Dimitrie Anghel, deoarece acesta îndrăgostindu-se de soţia lui St.O.Iosif, a determinat-o pe aceasta să divorţeze, căsătorindu-se apoi cu el.
Trenul aluneca monstru pe şine, oamenii urcau şi coborau la staţiile dorite, oprindu-se aproape o jumătate de oră în staţia C.F.R. Piatra Olt, pentru verificarea tradiţională cu un ciocan a roţilor la vagoane cât şi alimentarea cu apă şi combustibil.
Trecerea principalului tren de persoane în timpul zilei, era pentru nevasta şefului de gară din Piatra Olt un spectacol deosebit. În acest scop, frumoasa şi tânăra doamnă a şefului de gară, îmbrăcată ca de sărbătoare, admira timp de o jumătate de oră panorama trenului şi a călătorilor. Era numai zâmbet cu o faţă luminoasă şi atrăgătoare.
Acest lucru, după cum ne-a spus Victor Eftimiu nu a scăpat observaţiei grupului de scriitori care călătoreau la Craiova să se bucure şi să-l felicite pe scriitorul Liviu Rebreanu la instalarea sa ca secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova.
La un moment dat, unul dintre participanţi, dacă nu mă înşeală memoria, chiar Victor Eftimiu, cu exuberanţă, bine dispus şi inspirat le-a propus companionilor săi:
-,,Vă propun, ca în amintirea acestui plăcut şi frumos eveniment creat de frumoasa doamnă din gara Piatra Olt, să creăm o poezie colectivă, fiecare dintre noi să scrie câte o strofă.
Aceasta pentru a imortaliza acest minunat moment al călătoriei noastre”.
Toţi au fost de acord cu zâmbete şi aplauze.
Se pare că Victor Eftimiu a fost primul care a scris prima strofă de început pe care o redau în continuare:
„Ducându-şi viaţa solitară,
Un suflet trist şi visător,
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător”.
Citind versurile, cei prezenţi au aplaudat semn al acordului lor că le-a plăcut.
S-a trecut apoi la consemnarea următoarei strofe, se pare a lui Octavian Goga:
„Dar trenul a plecat şi-n goana
Cu care monstrul a trecut
În suflet i-a lăsat icoana
Frumosului necunoscut.”
Din nou aplauze de aprobare.
Următoarea strofă se pare a fi fost a sentimentalui St.O.Iosif, cu o tristeţe ce îi acoperea faţa sa şi fruntea gânditoare:
„De-atunci trec zile, nopţi de-a rândul
Şi trenuri trec neîncetat
Ea stă şi astăzi, aşteptându-l
La geamul veşnic luminat”.
Spectacolul literar ce se desfăşoară în compartimentul de tren, devenea din ce în ce mai interesant şi plăcut.
Ambianţa de creaţie poetică se instalase pe deplin şi care încălzise sufletele celor prezenţi.
Aprecierile despre frumuseţea nevestei şefului de gară erau spuse cu sinceritate şi admiraţie, apreciindu-se frumuseţea ei fizică cât şi a momentului care nu putea fi trecut cu vederea sau uitat.
Strofa care a urmat pare a fi fost creată de Dimitrie Anghel, care era aşteptată cu interes:
„Si trenuri vin şi pleacă iară
Şi nu ştiu rănile ce-o dor.
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător!”
Din nou aplauze de aprobare...
Cincinat Pavelescu, care a ascultat cu plăcere versurile închinate frumoasei doamne din gara unde făcuseră un scurt popas, este rugat să stabilească el finalul poeziei.
Nu s-a lăsat aştepatat şi cum era obişnuit cu epigramele create ad-hoc, a intervenit:
-,,Eu nu ştiu dacă am sensibilitatea colegilor mei, aci de faţă, aşa că să mă pot încadra în atmosferă, aş reda prima strofă cu o mică modificare, pentru a da şi o notă mai veselă.
Dacă sunteţi de acord?!”
-,,Desigur, au răspuns cei de faţă”.
Atunci, talentatul epigramist al României, Cincinat Pavelescu, citeşte strofa care constituie finalul acestei poezii ocazionale, poate unică în literatura noastră:
„Şi trenuri vin şi pleacă iară
Şi plictisită-ntr-un târziu.
Nevasta şefuilui de gară
A deraiat c-un macagiu.”
Un ropot de aplauze a răsplătit această creaţie colectivă.
Cei prezenţi şi-au strâns mâinile şi s-au îmbrăţişat.
Cu greu şi-au luat privirile de la fereastra clădirii C.F.R. din Piatra Olt, de la fereastra unde frumoasa soţie a şefului de gară care cu un zâmbet fermecător şi chip luminos, saluta cu mâna plecarea trenului care avea ca destinaţie şi oraşul Craiova.
* * *
După cum îmi amintesc, publicul craiovean prezent într-o sală arhiplină în vechea sală a Teatrului Naţional a aplaudat frenetic prezenţa şi expunerile poetuluii Victor Eftimiu, într-o atmosferă caldă şi prietenoasă.
Acesta era bucros de ceea ce vedea în sală şi de atmosfera extraordinară creată în acea zi, când acceptase invitaţia de a se întâlni cu publicul craiovean, care după mărturisirile sale, scriitor şi dramaturg, l-a iubit dintotdeauna şi pe care îl purta în sufletul său.
După această întâlnire memorabilă, de-acum şi istorică, a răspuns invitaţiei autorităţilor locale, de a răspunde protocolului stabilit de a lua masa împreună.
Protocolul organizat în cinstea distinsului oaspete organizat la restaurantul „Minerva” au participat din partea autorităţilor locale, Alexandru Dincă, director al Teatrului Naţional Craiova, Petre Gigea, primvicepreşedinte al Consiliului Popular judeţean Dolj, Ionel Mihail Cetăţeanu, vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean Dolj, Tiberiu Nicola, rector al Universităţii Craiova, Florea Firan, preşedinte al Comitetului judeţean pentru Cultură şi Artă, actorul Amza Pellea şi încă 5-6 persoane de care nu-mi amintesc acum.
Recent, Barbu Bohoreanu, conducător al Trustului de Alimentaţie Publică, prezent la această masă, mi-a amintit recent că atunci, la „Minerva” era o atmosferă ambiantă şi prietenoasă la care s-a servit un meniu bogat şi ales. Îşi aminteşte că maestrul Eftimiu era secondat de secretara sa particulară, o tânără frumoasă şi fermecătoare de care distinsul poet era mândru şi binevoitor.
* * *
Prezenţa poetului Victor Eftimiu în viaţa culturală a Craiovei era un eveniment important ce făcea onoare oraşului nostru.
Născut în localitatea Boboşiţa din Albania la 24 ianuarie 1889 (decedat la 27 noiembrie 1972), a fost un scriitor de talent, poet, dramaturg, eseist, povestitor, traducător, membru al Academiei Române.
În unele publicaţii se menţionează şi apartenenţa sa la francofonerie în perioada interbelică.
A fost dirfector al Teatrului „Comedia” din Bucureşti, al Teatrului Naţional din Bucureşti, director general al teatrelor din Ministerul Artelor, director al Teatrului Naţional din Cluj.
Din anul 1948 este membru al Academiei Române.
În anul 1935 a obţinut gradul 33 în francomasonerie al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.
A scris şi tipărit 5 volume de versuri şi 12 piese de teatru din care cele mai cunoscute sunt „Meşterul Manole”, „Cocoşul negru”, „Inşir-te mărginite”, „Omul care a văzut moartea”.
A fost căsătorit cu celebra actriţă Agepsina Macri pe a cărei cruce aflată la mormântul acesteia din cimitirul Bellu din Bucureşti, Eftimiu a încrustat un sonet celebru, reprezentând omagiul său etern.
Un alt poem remarcabil este cel închinat marelui poet naţional al românilor pe care îl reproduc în continuare.
Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare
Ai cântat durerea noastră de la munte pan' la mare,
Cântăret al suferintei, al minunilor trecute
Într-a îngerilor lume linistit acuma du-te,
Căci necazurilor vietii le-ai adus un sfânt prinos:
Strai de purpură si aur, versul tău armonios...
În zadar cerusi în viată o lumina să s-arate,
Când slăveai albastră noapte din privirile-adorate.
Dar acum, acum te cheamă, în iubirea lor dintâi,
Visătoarele copile ce te tin la căpătâi...
Nu simti tu în nopti cu luna cum s-adună pe-ndelete
Feti-frumosi cu păr de aur, zburători cu negre plete,
Cosânzenele, fecioare ce-ti roiesc lîngă mormânt?
Nu-ti aduce glas de bucium blândă batere de vânt?
Că un stol de corbi trecură deznădejdiile grele...
Vin la teiul tău acuma somnoroase păsărele
Să-si ascundă sub aripă obositul capuşor...
Că si ele, dormi în pace somnul dulce, somn usor...
Dormi în pace.Dulci iluzii vor veni să te-mpresoare,
Or să-si cânte, de departe, singuratice izvoare.
Iar pădurea murmura-va:Numai eu stiu să te-ascult,
"O rămâi, rămâi la mine...te iubesc atât de mult!"
Te iubim si noi atâta, drag copil al suferintii!
Ne-ai vrăjit copilăria si bunicii si părintii,
Tot ce e simtire` năltă, caldă, suflet românesc,
Ai vibrat până-n zenitul unde astrii se-ntâlnesc.
Noapte bună!Noapte bună!...Universul tău de gânduri
N-a fost scris să-l nimicească învelisul cel de scânduri.
El împarte înstelarea-i din hotar până-n hotar,
Preamărind pe cel ce fuse "Împărat si proletar"!
Şi cu aceasta, mi-am liniştit conştiinţa amintirilor sentimentale ale mele.
Cred că este de datoria mea să aştern pe hârtie un episod cultural la care au participat şi care poate fi considerat istoric iar poemul închinat frumoasei femei, soţia şefului de gară, fiind unic prin faptul că este o creaţie colectivă.
Pot spune că, atunci, cu ochii mei am văzut şi am simţit că scriitorul Victor Eftimiu, a fost fericit la Craiova , fiind încântat şi de primirea călduroasă a craiovenilor precum si a autorităţilor administrative şi culturale locale.
|
Petre Gigea-Gorun 8/13/2017 |
Contact: |
|
|
