De ce
De ce nu-i soarele mereu peste izvoare curcubeu alungând bezna tristeţii din oglinzile aduse vieţii?
De ce se stinge ce îndrăgeşti trecând amintirile-n poveşti când ne vin stropii de ploaie punând tainele-n puhoaie?
De ce între noi dorm distanţele deşi vrem să ne fie albe nopţile? Cititori în stele ştiu paşii de apoi ca să punem lumina între noi doi.
De ce dorinţa pe căile uscate are drumuri asfaltate cu păcate şi nu vrem eterna adormire decât cu ură pusă în iubire?
Identităţi
Noi singuri călătorim în timp pornind cu o lacrimă a mamei prin izvorul icoanei din casă cu mugurii răsăritului o barcă pe valurile mării.
Căutăm în tăcerea timpului actul unei piesei de teatru cu rolul nostru aplaudat de clipele ascunse-n amurg spectatoarele monologului fără dialoguri abstracte.
Păstrăm gânduri sub pleoape a statuilor lăsate viitorului cu sărutul împletind norii sub taina unui proverb mut: timpul călătoreşte prin noi. Ziua unui vis sfânt
Rememorăm în aşteptare într-o linişte a dimineţii pecetea supravieţuiri în anii calzi ai bătrâneţii.
Timpul e maratonul vieţii pe căile fără întoarceri, dar durerea ruptă din ispită nu are în moşteniri refaceri.
S- avem adevărul tămăduitor clădit în fiecare secundă, numărată pe clapa inimii când ceaţa vrea să ne-ascundă.
Lumina credinţei naşte azi prin porţile lăsate larg deschis emoţia fierbinte a învierii pentru zilele unui sfânt vis.
Coridoarele şcolare
Mi-am lăsat copilăria pe coridoarele şcolare lângă un carnet cu note, dar memoria nu-mi moare.
Roata vieţii-i anticipată de orele de asfaltare a drumului din clepsidră de dascăli cu mare onoare.
Să nu lăsăm anii de şcoală în amintirile pierdute şi să mai învăţăm din greşeli cu notele în carnete mute.
Rămân în dreptunghiul ferestrei o sticlă a sufletului meu spre timpul blândelor speranţe pe coridoarele şcolare mereu.
|
Constantin Rusu 8/10/2017 |
Contact: |
|
|