Carpe Diem : De la o Niagara la alta
Sunt trei Niagara de o parte si de alta a vestitului rîu cu acelasi nume, „titular” al celor două la fel de vestite cascade de la granita canadiană-americană. Beneficiind de perioadele de vacantă oferite de această mult asteptată vară, am parcurs recent un itinerar lejer, „croit” în asa fel încât să corespundă în mare parte si preferintelor nepotelei noastre Elise, care nu demult a împlinit vârsta de 5 ani, fiind sărbătorită cu mare fast la Grădinită, precum si în cadrul unui party „colegial” de la Kids Works din Vanderhoof Ave., Toronto.
Primul popas prevăzut în programul zilei l-am făcut la Butterfly Conservatory, după ce am străbătut, după alte vizite mai îndelungate din anii trecuti, pitorescul oras Niagara on The Lake, cu toate atractiile sale edilitare, culturale, comerciale si turistice. Spatiul respectiv, situat într-o oază de liniste si verdeată, reprezintă cea mai vastă constructie boltită din fier si sticlă din America de Nord. În interiorul acesteia este amenajat un inspirat „reinforest setting” pe câteva niveluri, în cadrul căruia zburdă în voie, în oricare anotimp al anului peste 2000 de fluturi tropicali, de toate culorile si mărimile.
La fiecare pas din această atmosferă luxuriantă de plante si flori exotice, iti taie calea în zborul lor dintr-o parte în alta minunatele si fragilele fiinte, cu aripile lor într-o multitudine de nuante, care fac deliciul copiilor-vizitatori si al celor ce-i însotesc cu nelipsitele si modernele lor aparate de luat vederi. Uneori, unii dintre acesti fluturi aflati într-o continuă forfotă, poposesc pentru o clipă pe câte un musafir ori altul, provocând exclamatiile de încântare ale acestora... Buticul din interiorul clădirii oferă celor mici posibilitatea de a-si procura de aici diferite imitatii de fluturi în sticlă si metal, ca si alte diverse obiecte care să le amintească de plăcerea reală a acestui fantastic popas...
De aici la Great Wolf Lodge nu sunt decât câteva minute de mers cu masina. Acesta este un mare hotel construit în bună parte din lemn, cu o seamă de utilităti care fac atractia turistilor de pretutindeni. În interiorul său se află un mare spatiu balnear pentru toate vârstele, o zonă pentru jocurile mecanice si electrice, o sală de mese cu autoservire gen bufet suedez, două restaurante la îndemâna amatorilor, un hol pentru diferite show-uri dedicate copiilor etc. De remarcat omniprezenta Marelui Lup tutelar si a altor animale care, la diferite intervale, îsi pornesc, conform programării electronice, dialogurile, chemările si larma lor specifică... De aici, peste putin timp,ne-am aflat în Niagara Falls, căzând din nou ispitei de a vizita - pentru a câta oară? - impresionanta Horseshoe Falls cu geamăna sa americană o seamă dintre atractiile irezistibile de pe Clifton Hill (Great Canadian Midway, Wax Museum of The Stars, Mistery Maze, The Haunted House, Belive It or Not, The House of Frankenstein etc.) Dorinta de a vizita aici marea tentatie a fiecărei veri, Marineland, ne-a făcut să ne deplasăm până la locul respectiv. Informându-ne asupra timpului solicitat pentru o vizitare integrală, ne-am dat seama că ne-ar trebui o zi specială pentru o explorare mai amănuntită, asa că, in deplin acord cu Elise, am amânat această escapadă pentru o altă dată a verii în curs... Cineva din grupul nostru a avut atunci o idee îndrăzneată: Autostrada este aproape, asadar ce-ar fi dacă am trece chiar acum dincolo, să vizităm Aquariumul.
Având cu totii pasapoartele la noi, pentru orice eventualitate, decidem pe loc să dăm curs acestei idei. Astfel, peste câtva timp ne prezentăm la vamă si de aici înaintăm pe teritoriul orasului american Niagara Falls, vecin cu Buffalo, component al statului New York, în directia obiectivului vizat. Ajungem curând la Aquarium of Niagara de pe Whirlpool Street si pătrundem în incinta acestuia cu alte grupuri de turisti. Clădirea este o constructie specială, circulară, cu parter si etaj. La primul nivel sunt rezervate spatii adecvate pentru diferite vietuitoare marine, începând cu colonia prietenosilor pinguini peruvieni în pericol de disparitie. În alte compartimente îsi văd de hârjoana lor acvatică pesti din diferite rîuri, mări si oceane ale lumii, rechini, foci, broaste testoase, lei de mare etc. Acvariul, care are o vechime de 44 de ani, constituie „casa” a peste 1500 de animale acvatice, grupate în 40 de spatii de etalare.
În bazinul central au loc, conform unui program afisat, o seamă de momente de mare interes atât pentru copii, cât si pentru părintii si bunicii acestora. Aici „se dă” în spectacol îndeosebi un „California sea lion” în prezenta antrenorului său, la comenzile căruia execută tot felul de salturi si acrobatii acvatice, care stârnesc aplauzele si strigătele de bucurie ale celor strânsi în jurul bazinului. Pentru fiecare salt acrobatic, leul de mare îsi primeste portia cuvenită de peste si îsi loveste aripioarele în semn de răspuns la aplauzele publicului. La încheierea vizitei, cu promisiunea că vom mai reveni aici cu altă ocazie, apucăm drumul înapoi spre Niagara canadiană si, mai departe, spre Toronto...
|
Ion Segarceanu 8/1/2017 |
Contact: |
|
|