Sonete
SONETUL INVENTIVITĂTII
Fără tine as bâjbâi într-un pustiu,
Pământul mi-ar părea o colivie,
Iar flacăra ce-aprinde-o poezie
În altă stea ar arde fără s-o stiu.
De Domnul mi-ai fost hărăzită mie
Din lungi asteptări si picuri de târziu
Când cerul a devenit mai azuriu
Si s-a făcut lumină-n-mpărătie.
Din privirea-ti cald-am cules izvoare,
Le-am zăgăzuit si le-am topit în vers,
Am inventat nevisată culoare
Si-o nouă cale de-mprimăvărare.
Necazurile, cu un cuvânt, le-am sters,
Din bob de rouă, ne-am făcut Univers.
SONETUL COPILĂRIEI (I)
Copilule naiv, frumos, unde esti?
Te văd prin ceată statuie de sare,
Din raiul dulce, chipul îti răsare.
Vino mai aproape ca să-mi povestesti!
Iesi iar în lumină, pe cea cărare
Din acel tărâm de pace si povesti,
De visări si întâmplări împărătesti,
Viscolit de culoare si mirare!
Primara stare, fă-o să învie,
Satul Betesti si casa părintească,
Pădurea si Bistrita aurie,
Minunile ce veneau să te-mbie!
Cine-ar putea – întrebare firească –
Pierdutul paradis să-l mai găsească?
SONET CU PARFUM
Iubito cu gleznele de chihlimbar,
Torsul, armonie beethoveniană
Cu dulce mireasmă de havaiană,
Exult, că nu te-am asteptat în zadar!
De unde-ai luat părul de castană,
Gâtul de egretă, zâmbetu-ti hoinar,
Ochii, două boabe de mărgăritar,
Piosul cuget fără de prihană?
Din ce nouă galaxie mi-ai venit
Învăluită-n parfum de trandafiri,
Prin sângele cald să-mi curgi necontenit?
Cum de-ai aflat că eu îti sunt cel menit?
Tu, născătoare a unei mari iubiri,
Ce farmece-ai combinat să mă inspiri?
SONETUL ÎMPĂCĂRII
În ochii tăi văd mii de baionete,
Parc-ai strâns ură de-o întreagă viată.
Otravă în borcanul cu dulceată,
Capul Gorgonei, ti-l zăresc prin plete.
Să fi făcut cumva vreo boroboată?
Stii bine că nu-mi prea plac alte fete,
Privirile lor nu pot să mă-mbete,
Gându-mi este doar la propria-mi soată.
Panteră crudă, tu suplă felină,
Alungă-ti astă sumbră supărare!
Scumpo, eu nu mă stiu cu nicio vină,
Fii calină, fii cum te stiu, divină!
Iubi, de mă urăsti asa de tare,
Otrăveste-mă cu o sărutare!
SONETUL ZBORULUI
Când ninge-n suflet cu fulgi de regrete,
Orbecăind prin zloată si prin bezne,
Prin noroiul cleios până la glezne,
Timpu-si destramă firele sirete.
Ne cheamă amintiri si mai ales ne
Aleargă prin labirinturi secrete
Pân-ce iubirea ne pune pecete
Si-un sărut dorul ne-alină mai lesne.
Spre un crez, mă momeste o cărare
Până la cea mai strălucitoare stea,
Ce nicicând n-apune, ci doar răsare
Si rămâne în veci nemuritoare.
Cu aripa ta, tu, si eu cu a mea,
Doar îmbrătisati, să zburăm vom putea.
SONETUL UNUI CARNAVAL
Plutind pe acorduri de mars triumfal,
Intrat-am în sala plină cu roze,
De jur-împrejur, regi, regine-n poze;
Nimerisem în inedit carnaval.
Fetite, ametitoare mimoze!
Putin năuc, umblam ca purtat de val
Multiplicat în oglinzi de opal
Deschizătoare de mistice gnoze.
Zeci de perechi de ochi de domnisoare!
Nu stiu de ce îmi venea să ametesc,
O frumusete, care mai de care,
Niciuna mai putin strălucitoare!
Era un peisaj asa de firesc
Si eu tocmai începeam să mă trezesc!
SONETUL GNOZEI
Frăgezeste dorul o amintire,
Zările-s colorate de tristete,
Începe lumina să se dezghete,
Altă primăvară-si vine în fire
Si noi iubiri începe să ne-nvete,
Printre umbrele clipei să le-nsire
Ca într-o sacramentală zidire,
Spre bucuria fetelor iubete.
Un alt cântec drag se prefigurează,
Prin ziduri trece, calcă fărădelegi,
E apă vie ce urcă pe-o rază
Fântâna fiintei pururea trează.
Gnoză, energie a vietii întregi,
Cu lanturi de aur, cum faci de mă legi?
|
Mihai Merticaru 7/4/2017 |
Contact: |
|
|
