New York, New York ....
Când am ajuns în capitala culturală a lumii, în centrul NewYork, am fost rapid captivati de fiorul curiozitătilor socante, hipnotizati de vârtejul ametitor al luminilor studente, ce ne rotea capele să vedem cât mai mult. Mărsăluiam cu privirea în norii afiselor, ca o turmă speriată, amestecându-ne raza privirii cu umbrele elitelor, si-a vedetelor, prin geamurile afumate ale masinilor luxoase, ca la doi pasi de luminile orbitoare, să dăm de homelessii, si drogatii ce se hazleau la femeile fără cenzură la pudoare, nesocotindu-si nici unul rostul vietii. Alături, priveau cu îngăduinta, niste călugări Zen care, probabil veniseră pentru câteva ore în lumea infernului, să-si probeze libertatea lor interioară, să-si certifice puterea credintei dea-si păstra pacea interioară în ochiul vacarmului.
Oriunde te răsuceai dădeai cu ochi de contraste, în care curiozitatea te făcea să schimbi priviri discrete cu suflete dependente de droguri, de ură, de robiri bănesti, dar si de inimi diamantine, pline de noblete si de finete, formând toti turma de oameni de toate rasele, ce glăsuiau în toate limbile pământului.
Stând în New-york o săptămână, m-am tot întrebat, cum s-a putut crea instinctual de mare si puternic împreună? Cine si cum a gândit, cu două secole în urmă, acesta formă de convietuire? Aceasta forma sociala, ce părea că nu este iesită din timpurile pământene, la acea vreme. Ce metode au folosit ca să instaureze egalitate, libertatea, toleranta, pacea, si linistea, ca o dependentă de urgentă la nivelul fiecărei constiinte, ca singura hrană pentru toti? Miscându-ne printre muntii de betoane, cu greu pute-ai vedea un colt de senin, pentru că cerul întreg este oglindit în sticlaria blocurilor care, au obturat vederea orizontală, permitând soarelui cam două ore pe zi să-si atingă oamenii, prea strânsi unul în altul.
Când am intrat în “Grand Central Terminal” în cea mai aglomerată gara din lume, mi-a întepenit privirea pe frumusetea arhitecturală, la acele ferestre vechi gigantice, boltite, dând măsura inteligentei din vremuri apuse.
Zi de zi, tot umblând prin măruntaiele acestei civilizati, uluitor de sofisticată, mi-a fost clar că are în structura sa o mare putere, dar si o slăbiciune în pierderea sensului vietii. Vedeam cum la ivirea zorilor, intră o turmă de oameni grăbită în subteran, la metrou, si iese ca un clocot de argint viu, într-o piată strivită de clădirile mamut, apoi se pierde fiecare într-un colt de clădire, la muncă, în fata ecranelor de sticlă, ca la căderea întunericului să parcurgă acelasi drum înapoi, intrând în cuibul familiar si în normalitate, doar noaptea.
Mă gândeam că proiectantii acestei constructii sociale ultra moderne, au împrumutat cu autoritatea lor covârsitoare, informati de la alte civilizatii, după ce în urmă cu două secole, au pus sub lege, acea minoritate excentrică de pistolari ce paraliza viata comunitătii. Au reusit să facă în scurt timp, cea ce nu au reusit marile puteri europene, timp de secole, să pună în drepturi, dreapta lege pentru toti, uitând să promoveze scoala facultătilor intelectuale si aplicatiile la legea civică si morală de la care abdicaseră chiar capetele legiuitoare.
“Word Center” este locul cel mai vizitat de turisti, unde memoria a trei mii de oameni, a fost topită în cenusă istoriei, de către niste minti criminale, lăsând posteritatea să vorbească în oglinda noului turn zgârie-nori numint “Freedom Tower” cu o înăltime de 541m, alături de Monumentul Victimelor, pe care va curge în vesnicie, lacrimile celor nevinovati. Judecata aspră si îndreptătită a lumii întregi, fată de catastrofa din 9/11, când lumina vietii a fost batjocorita, în cruntă ura a sălbăticiei, dorindu-se nefiinta civilizatiei si a progresului pe vatra umanitătii. Privind la blocul care se înalta lângă monumental 9/11 nu poti să nu te cutremuri si nu-ti versi o lacrimă în inima, la durerea sfâsiitoare, a celor făcuti acolo cenusa, citind cu ochii sufletul pe crucea lor, uimirea si nevinovătia. Rapid îti vine în minte, chipul omului fiară, acea scenă înspăimântătoare, în care, îngerii zburători ai întunericului, au fulgerat cu ura lor, vietile a mii de oameni. În acest loc, tot omul se cutremură de durere picurându-si lacrima în sufletul celui îndoliat, si aplecându-si privirea în inima celui necunoscut, si nevinovat. Cei plecati dincolo, au plătit cu jerfa lor, ceasul destupător al cugetelor noastre, ca să vedem, că suntem în vremurile din urmă, să ne luăm cât mai repede, în adâncul sinelui, putere din lumina binelui.
“Fifth Avenue” cândva domiciliul vedetelor si a actionarilor, acum locul magazinelor de lux, sugerând bogătia si prosperitatea, în mijlocul căruia tâsneste că o stâncă imensă, clădirea “Empire State Building”, cea mai înaltă si mai spectaculoasă clădire din NewYork. După ce am scormonit cu privirea de la nivelul ierbii, fiecare detaliu al constructiei, m-am minunat câti oameni stau la coadă să ajungă sus, pe acoperisul clădirii, de unde îti poti lansa privirea ca să pricepi panorama imensitătii, acea putere a Americii în perpetuarea inteligentei creative.
Statuia Libertătii, înaltă de 93 m, tinând într-o mână, făclia cu indemnu la căldură, si în cealaltă mână, cartea cu însemnele cum ca,
“libertatea luminează lumea”. Acest monument imens, ce este construit în valtoarea apelor, ca valurile oceanelor să ducă strigătul libertătii si a păcii spre cele cele 5 continente, prin razele coroanei din vârful sătuii, ce leagă toate popoarele într-un singur sfesnic sufletesc al recunostintei, al iubirii, si-a trăirii în unitate.
Insula Elias, este poarta emigratiei, ce a stat cu bratele deschisă din toate timpurile, la toti cei care si-au încercat norocul în acest capăt de lume, Acest petic de pământ, binecuvântat, a scris în tărâna istoriei sale, milioane de nume care i-au trecut pragul. Aici au venit din marile întinderi ale realului trist si vălurit de nevoi, toti cei care au deslusit din graiul cuiva, că aici ar fi pământul făgăduintei, ce le-ar putea pune viata în versuri si visul în cartea împlinirilor. Milioane de emigranti si-au debarcat aici lunga călătoriei a pribegiei pe luciul apei, făcând un popas de o lună, pentru identitate si îngrijire, după care luau în piept drumul marelui vest, cu urcusurile si coborâsurile lui. Cu toti se vedeau cersitorii unui destin poetic si bogat, iar pentru asta se vedeau nevoiti să intre cu tot arsenalul inteligentei si a fizicului, în noua viată, ce începea pentru toti, de jos, de la firul ierbii. Stiau de la cei vechi, ca viitorul le garantează, bunăstarea si speranta cu care isi vor tine fruntea sus, ca să-si poată citi in oglinda împlinirilor, multumirea si împăcarea launtricului, cu toate că uneori în coltul de jos al ochilor va sclipi o lacrimă de dor si înstrăinare. Muzeul Emigratiei, de pe insula Elias, are înregistrări scrise si audio, cu toti emigrantii ce au trecut prin vama Americii, fiind mult cautat de cei care îsi caută istoria stanosilor, trecuti prin acesta poartă a lumii.
În marea metropolă a NewYoru-lui, cel mai rapid mijloc de transport este metroul, care măsoară sute de km, aerian si subteran, care îti taie respiratia doar privindu-i harta. Zeci de intrări si iesiri, cu zeci de statii, o lume subterană prin care alunecă cu viteza si zgomot asurzitor, metroul, acel sarpe urias care intră si iasă din pământ, după bunul plac. Tot în lumea subterană sunt mii de galerii, pline cu materie, ce aduc, curentul, telefonul, tv, gazul, apă, canalul, toate utilitătile la milioane de locuinte. Cum tot orasul sta pe stâncă, nu poti să nu te întrebi, câte vieti consumate la muncă grea, să sape atâtea tunelele în stâncă?. Doar cei care le întretin, stiu adevărata imensitatea a lumii ascunsă în subteran, un fel de arenă a cârtitelor unde, nicicând nu pătrunde soarele,. Ce minti îndrăznete trebuie să fi fost arhitectii vremii, să calculeze acele structuri fără egal în lume, a zgârie-norilor si a podurilor, ca să reziste sute de ani, si ce fundatie au, să suporte atâta încărcătură pe verticală, Probabil că cei care au gândit proiectul acestei cetăti de sticlă, de pe insula Manhan a fost acea inspiratie nouă din culisele altei civilizati.
Vizitând clădirea “United Nations”, am fost profund emotionati la gândul că ne aflăm în locul unde se decide soarta natiunilor, în sediul, unde au loc lucrările celei mai mari institutii ale lumii. Organizatia Natiunilor Unite, se întruneste aici, in consiliul de securitate a lumii si celelalte organizatii, prin reprezentantii celor 189 de state ale lumii, umăr la umăr, respirand acelasi aer de egalitate si fraternitate, gândind si votând păstrarea păcii mondiale, a dezvoltării economice si asigurarea drepturilor omului.
Imensa zona verde, numită “Central Park” este acea oază de respiro, unde am văzut sute de oameni, întinsi pe iarbă, intro relaxare deplină, că doar aici biata făptură umană, poate evada putin din închisoarea betoanelor, ca să adulmece mirosul vazduhului de la nivelul florilor. Este o grădină gigantică, unde arta de toate felurile si plimbările cu trăsura te fac să te simti trăind alte timpuri. Parcul înconjurat de zgârie-nori pare un fund de mare, în care se uită cei de la mari înăltimi convinsi că, oamenii din iarbă sunt petale de flori, dar si cel de la nivelul ierbii, vad clar miracolul în care măretia naturii da mâna cu măretia tehnologică.
O vizită în marea cetate culturală a lumii, în lumea contrastelor, a NewYorku-lui, te face să simti puterea Americii, dar si fragilitatea ei în pierderea sinelui. Pleci de aici cu bucuria că esti acel norocos care a pus piciorul în lumea tuturor posibilitătilor.
Kitchener ON
|
Maria Sava 7/4/2017 |
Contact: |
|
|
