Personalitati contemporane : Ion Brad
Personalitate literară, culturală şi diplomatică remarcabilă, Ion Brad (n. la 8 noiembrie 1929 în localitatea Pănade din judeţul Alba) a onorat scrisul românesc de la debutul său din 1952 până azi. Cel mai mare din cei nouă prunci ai Corneliei şi ai lui Traian, cum îl prezintă Nicolae Mecu în Dicţionarul General al Literaturii Române, editat de Academia Română, vol. 1, A/B (ediţia a II-a revizuită, adăugită şi adusă la zi, coordonator general Eugen Simion, Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2016, p. 1020-1023), a urmat şcoala primară în satul natal (1936-1940), Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj (1940-1948) şi Facultatea clujeană de Filologie (1948-1952). A ocupat diverse funcţii onorante în domeniul culturii şi diplomaţiei: secretar al filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (1953-1955), secretar al Uniunii Scriitorilor din România (1962-1965), şef adjunct al secţiei de Cultură şi Artă a CC al PCR (1966-1968), vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (1968-1973), ambasador al României la Atena (1973-1982), director în Ministerul de Externe (1982-1984), deputat în M.A.N. (1985-1989), director al Teatrului „C.I. Nottara” (1984-1990), fondator al editurii Demiurg şi al revistei „Acasă”.
A debutat revuistic în „ Gând tineresc” din Alba Iulia (1947) şi editorial în 1952 şi a colaborat, condus sau a fost în redacţiile unor reviste de prestigiu: „Almanahul literar”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Gazeta literară”, „Steaua”, „România literară”, „Viaţa românească”, „Cultura”, „Flacăra lui Adrian Păunescu” etc. Este autorul a peste 70 de volume de versuri, proză, dramaturgie, memorialistică sau traduceri, unele dintre acestea având prefeţe sau studii introductive semnate de critici reductabili (Ov. S. Crohmălniceanu, Aurel Martin, Irina Petraş, D. Preda, Maria Cordoneanu, Monica Anton, Mircea Zaciu, Eugen Simion, I. Buzaşi), ilustrate de C. Piliuţă sau cu fotografii de I. Miclea, onorat cu premii importante.
Remarcat de G. Călinescu pentru vol. Cântecele pământului natal (1956), creaţia lui Ion Brad a fost remarcată şi de alţi critici literari: M. Petroveanu, Eugen Simion, N. Manolescu, Aurel Martin, Ilie Constantin, Al. Andreescu, Victor Felea, Eugen Barbu, Al. Piru, Mircea Zaciu, Romul Munteanu, Mircea Iorgulescu, D. Micu, I. Adam, Daniel Cristea-Enache, R. Voncu, Irina Petraş, I. Buzaşi, Marian Popa, Ştefan Borbély, Petre Poantă, Nicolae Dan Fruntelată, C. Coroiu, Fl Popescu etc.
Recenta sa carte, în două volume, Oameni şi cărţi (Bucureşti, Editura Anamarol, 2017), aduce în lumină o altă faţetă a personalităţii lui Ion Brad: receptarea cu bucurie nedisimulată a Cărţilor prietenilor mei (119 nume de autor), cum îşi intitulează volumul anterior, apărut în 2014 la aceeaşi editură. Precum fabulosul Fănuş Neagu (autorul vol. Cartea cu prieteni, 1979, A doua carte cu prieteni, 1985), Ion Brad explică geneza acestor cărţi ale prietenilor săi sau ale prietenilor despre cărţile sale: primind cărţi cu dedicaţie, „cu trecerea timpului” [...] am început să public recomandările mele de lectură în revista-almanah „Acasă” în rubrica care va da şi titlul Cărţile prietenilor mei”. Recomandările sale de lectură le continuă în revista „Cultura” lui Augustin Buzura, iar după dispariţia acesteia, în revistele „Flacăra lui Adrian Păunescu”, „Bucureştiul literar şi artistic” şi în propria revistă, „Blajul”, note de lectură care au constituit lucrarea Alte cărţi ale prietenilor mei, în două volume (96 nume de scriitori). La o venerabilă vârstă, i-a rămas „încă tânără bucuria lecturii cărţilor altora şi a scrisului cărţilor mele”, doar „Dumnezeu ştie cât vor mai ţine izvoarele acestea de energie spirituală ca s-o mai pot dărui şi altora”. Noi sperăm că Dumnezeu Atotputernicul îi va va dărui în continuare aceeaşi energie de care are nevoie spre a ne desfăta cu alte cărţi ale distinsului şi valorosului nostru contemporan, Ion Brad, onorat cu titlul de „doctor honoris causa” al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
În primul volum din Oameni şi cărţi sintetizează valoarea cărţilor comentate printr-o sintagmă sugestivă, aşezată chiar în titlul: Jurnal din închisoare / Un important jurnal din închisoare (Ştefan Andrei), Un mare poet, un mare prieten (Baranyi Ferenc), La taclale cu Dumnezeu (N. Băciuţ), Întotdeauna la altitudine (Ana Blandiana), Un poet din lumea lui Brâncuşi (Zenovie Cârlugea), Arta, raţiunea de a fi (Valentin Ciucă), Dragoste cu năbădăi (Cristiana Crăciun), Un memorialist prestigios (G. Dimisianu), Un excelent poet-fabulist (N. Dragoş), Poet adevărat şi când scrie proză (Nicolae Dan Fruntelată), Un vitraliu în culori vii (I. Horea), La cote înalte (M.R. Iacoban), Om de cultură şi diplomat strălucit (Valentin Lipatti), Spor de calitate şi lirism (Rodica Elena Lupu), Citate din cartea morţii şi alte poeme (N. Mareş), Noua carte a unei personalităţi culturale (Angela Martin), Un judecător obiectiv (Dan Micu), Un cărturar vrednic (Tudor Nedelcea), Miss România (Ecaterina Oproiu) etc. Cărţile lui I. Buzaş (autentic cărturar) despre Eminescu şi Blajul, Ion Agârbiceanu, Andrei Mureşeanu, Gh. Şincai sunt comentate cu predilecţie. Sunt recomandate spre lectură şi alte cărţi despre L. Blaga (autor: Horia Bădescu), I. Agârbiceanu (Ilie Rad), Petre Maior (I. Chindriş şi Niculina Iacob), Timotei Cipariu (Daniel Marius Câmpeanu şi I. Buzaşi), G. Călinescu (Viaţa lui M. Eminescu, Opera lui M. Eminescu, Eminescu dincolo de monografie, din colecţia Opere fundamentale, coordonată de Eugen Simion), Dan Hăulică (Ruxandra Garofeanu), Adrian Păunescu (Hajdu Gyözö), L. Blaga (E. Nistor), G. Coşbuc (Daniel Câmpeanu şi I. Buzaşi) etc.
Recomandările de lectură continuă şi în cel de-al doilea volum, cu aceleaşi sintagme caracterizante: Lumina din cuvinte (Irina Petraş), O carte-eveniment:Transilvania, starea noastră de veghe (Ioan-Aurel Pop), Un nou roman deosebit (D. Popescu), Un scriitor esenţial (D.R.Popescu), Catacomba, o confrerie literară în vremuri de restrişte (Fl. Popescu), Carte importantă despre o figură legendară- I. Agârbiceanu (Ilie Rad), Polemici de tranziţie (Adrian Dinu Rachieru), Un mare poet la bicentinar (A. Rău), O carte monumentală (Jurnal indirect de C. Stănescu), Despărţirea de un prieten drag (O. Şchiau), O grădină cu statui (Neagu Udroiu), Învăţămintele unei lecturi încântătoare (E. Uricaru), O sută şi una de poezii (Gr. Vieru), Personalitate de seamă a Clujului (I. Vlad), Exerciţii critice exemplare (Răzvan Voncu) etc.
Cum era şi firesc, ultimul capitol din al doilea volum din Oameni şi cărţi reuneşte opiniile competente ale „prietenilor despre cărţile mele” (cum se subintitulează acest volum). Scriu laudativ, dar cu argumente, despre marele scriitor Ion Brad personalităţi marcante, precum I.D. Bălan, Valeriu Bârlan, I. Buzaşi, Zenovie Cârlugea, C. Coroiu, N. Dan Fruntelată, Dorina Grosu, Adina Iancu, Marin Iancu, Rodica Lăzărescu, Rodica Elena Lupu, D. Micu, Fl. Popescu, N. Suciu, Titus Vîjeu. Vom consemna doar câteva opinii: „Scriitorul cu talent plurivalent: poet, prozator, dramaturg, traducător serios, care traduce la nivelul originalului (I.D. Bălan); „Pe lângă atâtea virtuţi umane şi literare, Ion Brad are şi darul sau generozitatea de a stimula virtuţile creatoare şi pasiunile cărturăreşti ale tinerilor” şi „Personalitate complexă şi importantă în literatura română din cea de-a doua jumătate a sec. al XX-lea”(I. Buzaşi); „Bibliofil de rară distincţie, cu mirajul bibliotecilor în sânge [...], scriitor de „mare prestigiu al literaturii postbelice, poetul, prozatorul, eseistul, memorialistul, omul de cultură, românul transilvănean Ion Brad, încununat azi cu laurii unei opere de mare rezonanţă culturală şi spirituală (Z. Cârlugea); „înţeleg generozitatea lui Ion Brad atunci când trece peste toate nedreptăţile unui timp (N.D. Fruntelată).
* *
*
N-am avut onoarea să-l cunosc pe distinsul om şi scriitor Ion Brad în tinereţile noastre; îi cunoşteam poeziile care erau în manualele şcolare sau recomandate în bibliografia şcolară. Multe date despre dânsul le-am aflat de la Petre Gigea-Gorun (scriitor şi ambasador în Franţa). L-am cunoscut – şi mi-a făcut o desosebită plăcere prin felul său de comportament prietenesc – prin Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă ( condusă de acad. Maya Simionescu şi Eugen Simion) şi prin Congresul Spiritualităţii Româneşti (fondat şi condus de acad. Victor Crăciun).
Dar, am aflat multe fapte de la scriitorul I.D. Sîrbu (1919-1989), membru al Cercului de la Sibiu, asistentul lui Liviu Rusu şi colaboratorul lui Lucian Blaga. „Atlet al mizeriei”, I.D. Sîrbu face puşcărie pentru „o misiune de denunţ”. Motivul real al condamnării sale, I.D. Sîrbu îl explică într-un memoriu din 1 martie 1963, adresat lui Ion Brad („N-am pe nimeni mai apropiat în conducerea Uniunii, eşti ardelean, mi se pare că mi-ai fost student la Estetică în Cluj”). Aşadar: „Eu am fost arestat şi condamnat pentru că nu l-am denunţat pe Doinaş care, în redacţie, a avut o discuţie duşmănoasă cu un student imbecil în timpul evenimentelor din Ungaria. Eu nu prea îmi aduc aminte, dar am recunoscut, mai ales că Doinaş şi ceilalţi au susţinut că am fost în redacţie în acele fatale cinci minute (curios, îmi spunea anchetatorul, care avea humor, «dacă te-ai fi dus să faci pipi, azi ai fi liber»). Deci încadrarea mea juridică este «omisiune de denunţ» - chiar dacă, în timpul cercetărilor, am avut tot timpul bănuiala că a tras puţin în cumpănă şi nuvela pe care am publicat-o în Gazeta literară în 12 septembrie 1957, intitulată Cum se sparge gheaţa (cu ironie mi s-a spus. Mai bine ziceai «cum se rupe cuiul»). Dar în proces nu mi s-a amintit acest lucru. Am fost condamnat la 1 an închisoare. Din nefericire, am intrat cu executarea pedepsei în zodia severă a anului ’58, în care pedeapsa mi s-a majorat la 7 ani (Doinaş a scăpat cu un an)”(I.D. Sîrbu, Opere, II. Corespondenţă. Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Toma Velici, în colaborare cu Tudor Nedelcea. Introducere de Eugen Simion, Bucureşti, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2013, p. 191). Ce solicită Gary Sîrbu: „Nu vreau bani, nu vreau glorie, nu vreau nici nici măcar un post (deşi va trebui să-l accept), eu vreau să scriu” (ibidem, p. 198).
Arestat la 3 februarie 1957 şi eliberat la 8 februarie 1963, I.D. Sîrbu are promisiunea autorităţilor politice că va fi reintegrat social şi, mai ales, va avea drept de semnătură. Suspendat între două lumi („una, pe care cu tot trecutul meu, cu tot scrisul meu, cu toată originea mea socială, o neg – şi alta care, din anume motive, mă neagă ea. Pe una o refuz (acum, după ce am fost «acolo», mai vehement ca oricând), cealaltă mă refuză ea”(ibidem, p. 194), I.D. Sîrbu apelează la Ion Brad (Şt. Aug. Doinaş l-a refuzat), fiind într-o „răspântie dramatică”: „Nu ţi-am scris ca unei persoane oficiale, ci ca unei vechi cunoştinţe care a mai sărit odată în ajutorul meu” (ibidem, p. 199).
După un deceniu, la 12 aprilie 1973, I.D. Sîrbu îşi informează binefăcătorul despre triumful piesei sale Arca bunei speranţe pe scena teatrului din Lodz (Polonia), ca o „ datorie de cinste şi gratitudine” (ibidem, p. 203), mulţumindu-i „pentru sprijinul ce mi l-aţi acordat spre a putea să-mi văd o piesă măcar, jucată într-o ţară a cărei tradiţie teatrală e demnă de laudă” şi invitându-l la inaugurarea Teatrului Naţional din Craiova, într-un nou edificiu, la 4 octombrie 1973 (directorul Naţionalului craiovean fiind Amza Pellea, iar I.D. Sîrbu era secretar literar, la intervenţia lui Ion Brad).
La rândul său, Ion Brad scrie o carte de memorialistică, Aicea printre ardeleni (Cluj Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007), cu evocarea unor mari scriitori: L. Blaga, Veturia Goga, I.D. Sîrbu, p. 445-451), I. Vlasiu, Şt. Aug. Doinaş şi Mircea Zaciu, din care aflăm date de interes literar. I.D. Sîrbu primeşte dreptul de publicare şi de semnătură abia în 1967, după patru ani de la eliberare. „I.D. Sîrbu ajunsese să publice în revista noastră sub numele lui Vasile Cabulea, elevul său de la liceu. Poate şi sub alte nume”, depune mărturie Ion Brad, redactorul revistei „Almanahul literar”, unde publică I.D. Sîrbu (vezi şi „Adevărul literar şi artistic”, 9, nr. 549, 19 dec. 2000, p. 8-9).
În funcţiile sale publice, Ion Brad l-a sprijinit pe valorosul, dar incomodul (pentru oficiali) I.D. Sîrbu să reintre în literatură, în angajarea sa la Petrila, ca vagonetar (1963), apoi ca şef de producţie la Teatrul de Stat din Petroşani (31 ian. 1964) şi ulterior, secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova prin transfer (1 aug. 1964), îi recomandă piesele spre a fi incluse în repertoriul teatrelor din ţară şi din străinătate.
Sunt fapte, nu vorbe şi ele demonstrează, peremptoriu, nu numai calităţile artistice, dar şi caracterul lui Ion Brad, într-o vreme când vremurile erau tulburi.
|
Tudor Nedelcea 6/25/2017 |
Contact: |
|
|
