O pildă de dăruire jertfelnică
Sâmbătă, 24 iunie de Sânziene este şi Hramul Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul” din Valea Mare, judeţul Covasna, afaltă în mijlocul Ardealului, prilej pentru un mare număr de credincioşi din toată România să vină în pelerinaj în acest minunat loc de închinăciune şi meditaţie.
De la an la an numărul închinătorilor ce poposesc în acest loc pentru a lua parte la slujbă, dar şi a admira minunatele plaiuri din jur creşte exponenţial într-o lume ce-şi pierde tot mai mult reperele morale, ducând astfel mai departe faima ctitorului minunatului lăcaş de cult înălţat aici de regretatul părinte arhimadrit Gheorhge Avram, plecat la Ceruri în anul 2011.
Pentru cititorii “Observatorului” care nu ştiu, probabil, mai nimic despre acest om minunat care, aşa cum se spune în popor, “a sfinţit locul” pe unde a trecut, dorim să relatăm în articolul de faţă. Mai cu seamă, că în acest weekend va fi praznicului Naşterii Sf. Ioan Botezătorul, cunoscut şi ca Sărbătoarea Sânzienelor.
“Pe un picior de plai, pe o gură de Rai”
La numai şapte km. de oraşul Întorsura Buzăului şi la 30 km. de capitala judeţului Covasna, municipiul Sf. Gheorghe, se află o aşezare monahală de vis, care în ultima decadă a lunii lui Cireşar cunoaşte o afluenţă mare de vizitatori. Aidoma descrierii metaforice din balada Mioriţa, credincioşii ce ajung aici zăresc ... "Pe-un picior de plai, Pe-o gura de rai” un complex bisericesc de toată frumuseţea.
Iată cum descrie longevivul primar al comunei-mamă, Valea Mare, Gheorghe G.Avram - redutabilul edil şi artist al locului, văr cu regretatul părinte arhimandrit Gh. Avram - acest peisaj magnific: "Drumeţul ce se încumeta spre Mănăstire va trece neapărat prin locul numit Vârful Agăului. Este un platou ce apare ca o binecuvântare pentru picioarele ostenite dupa o urcare abruptă. Desigur, ţinuturi frumoase sunt puzderie în această ţară. Dar mai puţine sunt acelea încărcate cu har, ce te fac să simţi cum pacea şi împăcarea sufletească te cuprind, iar liniştea ţi se aşterne în suflet, facându-te mai bun.
Aidoma este şi locul acesta din Platoul Lădăuţilor, scăldat de pârâul cu acelaşi nume, unde fiinţează Mănăstirea cu Hramul Sf. Ioan Botezătorul. Poate aşa a vrut Bunul Dumnezeu şi a creat astfel de locuri predestinate Caselor sale, învrednicind pe unii din semenii noştri să le dăruiască, iar pe alţii să se îngrijească de construcţia şi de administrarea acestor lăcaşuri de închinăciune.
Istoria locului pe care s-a construit are pentru localnici o încărcătură aparte. Aici, la Groapa Turcului se spune că ar fi trecut şi luptat cu turcii oşteni de-ai lui Mihai Viteazul. Aşadar, oameni buni, veniţi să vizitaţi locuri minunate, încărcate de istorie, pline de har”…
Într-o dimineaţă de vară…
Am mai aflat de la vechiul nostru amic-edil că ideea înălţării mândrului loc de rugăciune şi pelerinaj de la Valea Mare a apărut cu ani în urma într-o dimineaţă de vară, când fraţii Gheorghe şi Nicolae Avram, care se aflau la coasă în zona Mezereu, au discutat prima dată despre necesitatea construirii unei mănăstiri.
Ni se mai spune că viitorul părinte arhimandrit Gheorghe se născuse cu mai bine de o jumătate de veac în urmă în casa unor ţărani din mica aşezare transilvană…mare după nume, vicisitudinele vieţii marcându-i puternic destinul.
După ce a absolvit liceul la Brasov şi s-a angajat într-o mare uzină, a fost încorporat la Vănătorii de munte. Numai că pe timpul stagiului militar s-a îmbolnavit atât de grav, încât medicii care îl tratau au ridicat la un moment dat neputincioşi din umeri şi i-au dat puţine şanse de supravieţuire. Ei bine, în acele momente dramatice soldatul Gheorghe Avram a avut o viziune Divină dătătoare de speranţă. Şi în sine şi-a jurat că dacă scapă în cele din urmă, va urma neabătut Calea Domnului.
A învăţat cu smerenie tainele vieţii monahale
Ceea ce s-a şi întâmplat. Aşa că a plecat să se călugărească. Mai întâi a luat-o de jos ca un modest “frate”, deprinzând cu smerenie rând pe rând obiceiurile şi tainele vieţii monahale la Mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea. Gospodar din fire, harnic nevoie mare, tânărul Gheorghe nu s-a dat în lături de la munca fizică reparând ce era stricat, construind ce trebuia, muncind efectiv în grădină, devenind un fel de factotum. Ţinând cont de aceste calităţi cu care l-a hărăzit Domnul, forul tutelar l-a hirotonisit mai apoi ca preot.
Treptatat, graţie destoiniciei şi harului său, dar şi ca urmare a calitătilor de bun gospodar care l-au făcut celebru, părintele Avram a fost promovat în septembrie 1991 drept stareţ la cunoscuta Mănăstire Dervent, din Arhiepiscopia Tomisului, situată în comuna Lipniţa, aflată la 123 km de Constanţa.
Şi aici a procedat cu acelaşi entuziasm. Cu mult efort, împreună cu fraţii întru nevoire, a reconstruit pas cu pas amintitul aşezământ ce fusese distrus de comunişti, pentru că pe acele locuri călcase în urmă cu două milenii însuşi Sfântul Apostol Andrei. Tot mai mulţi credincioşi treceau pragul la Mănăstirii Dervent spre a-şi alina o durere sufletească, să fie povăţuiţi de tânărul slujitor al Domnului. Fire optimistă, săritoare, gata oricând să ajute, duhovnic, părintele arhimandrit Gheorghe a reuşit să păstorească o mulţime de enoriaşi, ducându-i-se treptat vestea. Ca atare, veneau la el credincioşi din întreaga ţară, ba chiar şi din Bulgaria şi Basarabia.
Cu gândul acasă
Numai că gândul îi zbura tot mai des spre acasă, dorind să ridice o mănăstire şi pe meleagurile natale, în inima Transilvaniei. Era un plan ambiţios, ce părea iniţial de domeniul fanteziei, ceva foarte greu de realizat. Dar fiind un gen de om răzbătător, părintele Avram nu s-a dat bătut. Mai întâi a găsit terenul potrivit, ce a fost oferit cu generozitate de un sătean de ispravă din zonă, Ioan I. Marin. În anul 1994 părintele Gheorghe Avram este primit de Vlădica Episcop “Ioan al Munţilor” (în prezent Mitropolit al Banatului) şi atunci are loc prima discuţie oficială despre ridicarea noii Mănăstiri la Valea Mare.
Apoi, într-o zi cu semnificaţie specială pentru Istoria neamului românesc (pe 24 ianuarie) în anul 1995 îi prezintă Episcopului de Covasna şi Harghita, Ioan Selejan, macheta viitoarei mănăstiri şi prima variantă de construcţie. Pentru ca în toamna aceluiaşi an să se realizeze deja măsurătorile topografice.
Urmează alte etape intermediare, iar în septembrie 1998 face un pas important, obţinând transferul din Dobrogea în localitatea unde a văzut lumina zilei. Cu mânecile suflecate şi cu dorinţa de a traduce cât mai repede în fapt minunatu-i proiect, părintele stareţ Avram se instalează într-o… colibă păstorească în mijlocul naturii pe locul viitoarei mănăstiri, spre a coordona direct lucrările. Imediat a început construirea primelor chilii şi a sălii de mese ca organizare de şantier.
După multă zbatere, sacrificii, efort, pe 24 iunie 2000 are loc momentul culminant, mult-aşteptat: are loc Hramul Mănăstirii în prezenţa Episcopulului de Harghita şi Covasna, Ioan Selejan, a 25 de preoţi, a primarilor Gh. Avram, din Valea Mare, Gh. Marin, din Barcani, Contantin Filofie, din Sita Buzaului, şi a peste 1500 de credincioşi.
Sacrificiu şi omagiu
Trebuie să spunem că lucrarea în sine a însemnat sacrificiu de sine şi omagiu adus înaintaşilor. Da, întrucât falnicul lăcaş ridicat acasă, la Valea Mare, a însemnat un efort material considerabil, plus o dăruire jertfelnică din partea părintelui Gheorghe Avram. Dar şi a familiei sale, a ajutoarelor în sutană, ca şi din partea consătenilor, credincioşilor şi sponsorilor din întreaga ţară, care au pus umărul la ridicarea acestui altar ortodox.
Dar a însemnat, totodată, un omagiu adus Eroilor neamului ce şi-au vărsat sângele pe aceste meleaguri apărând pământul sfânt al Patriei lor. S-a dovedit de către cercetătorii prin hrisoave că însăşi oştirea domnitorului Mihai Viteazul s-a războit pe aceste pământuri pentru Unirea celor trei ţări româneşti. De asemenea, bătrânii localităţii i-au spus părintelui că în zona Lădăuţiului s-au aflat tranşeele ostaşilor români care au luptat în cel De-al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Ardealului.
…Aşa s-a scris istoria, aşa a început o frumoasă tradiţie, ce continuă şi va dăinui peste timp.
Trudă încununată de succes
Aşadar, sâmbătă, 24 iunie 2017 va avea loc din nou tradiţionalul pelerinaj la Mănăstirea “Sf. Ioan Botezătorul”, situată în apropierea comunei Valea Mare. Fiind Hramul aşezământului religios, ca de fiecare dată se vor aduna numeroşi credincioşi din localitate, judeţ, dar şi mai de departe, chiar de peste Prut, ce an de an poposesesc aici pentru închinăciune.
Este un frumos lăcaş de reculegere ridicat cu multă osârdie după Revoluţie de către regretatul părinte arhimandrit Gheorghe Avram, eroul acestor rânduri, cel ce nu a precupeţit nici un efort pentru ca visul său să devină realitate. Din păcate, destoinicul stareţ ne-a părăsit în luna august din 2011, trecând mult prea curând la cele veşnice.
Truda sa nu a fost însă în zadar, iar cu numai un an înainte de deces, pe data de 24 iunie 2000, chiar de Sânziene, şi-a văzut visul împlinit: a reuşit să inugureze amintitul lăcaş de rugă. Numai că soarta nemiloasă a făcut ca stareţul Gh. Avram să se bucure prea puţin de marea sa realizare spirituală.
Cuvinte de mulţumire
De Sânziene, ca şi în alte dăţi, numeroşii credincioşi care vor sosi la Hramul Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul”, din Valea Mare, îşi vor aminti cu pioşenie de el, aprinzând o lumânare şi rostind cuvinte de mulţumire.
L-am preţuit pe părintele arhimandrit Gheorghe Avram ca pe un om care “a sfinţit locul”, reuşind să înalţe în inima ţării una dintre cele mai frumoase Mănăstiri ortodoxe din Ardeal.
Să ne rugăm ca Domnul să-l odihnească în rândul drepţilor!
|
Horia C. Deliu 6/23/2017 |
Contact: |
|
|
