Dragostea crestină, dragoste jertfelnică
In urmă cu două luni am întâlnit o fostă colegă de liceu, profesoară, care merge destul de des la tară la casa părintească, devenită acum - după trecerea în eternitate a părintilor - casă de vacantă. În discutiile noastre, la un moment dat mi-a pus o întrebare retorică: stii ce mă impresionează pe mine la oras? Faptul că bisericile sunt pline, în timp ce la tară, acolo unde credinta era puternică altădată, acum lasă de dorit. Am dezvoltat apoi pe larg cauzele acestei stări de fapt, care nu fac obiectul acestui articol.
I-am dat dreptate interlocutoarei mele, dar solutiile din partea celor responsabili si datori să le împlinească, se lasă însă asteptate. Într-adevăr, la oras, de pildă în Bucuresti, sunt (încă?) locuri si oameni, adevărate oaze de lumină, unde mintea si sufletul se îmbogătesc pe măsura căutării celor interesati de purificare, de schimbare, de înăltare spirituală, de adevăr. Spre un astfel de loc mă îndrept eu acum.
Azi este o zi însorită de duminică a sfârsitului de mai, când sufletul îsi cere hrana sufletească si inima cere pasilor să mă poarte spre un loc de meditatie, de rugăciune, de bucurie duhovnicească, de întâlnire cu oameni asemeni mie, care aspiră la puritate, ale căror gânduri rezonează cu ale mele. Din multiplele biserici si chiar mânăstiri (Antim, Radu Vodă, Plumbuita ori schitul Darvari) din Bucuresti - atrăgătoare fie prin asezare, istoric, arhitectură, fie prin duhovnicii vestiti - am decis să merg din nou la biserica ”Sfântul Miron Patriarhul” ctitorită de Regina Maria, pentru că am aflat că are un invitat de seamă.
De la intrarea în biserică simt cum pacea îsi face sălas în inima mea, sub imperiul interiorului frumos pictat si al muzicii bizantine care vine dinspre strană. O bucurie aparte îmi inundă sufletul, o dată cu mireasma specifică a esentei de mirt pe care o respir. Sfânta slujbă a liturghiei a început de câteva minute. Ascult si văd cu mare încântare întreaga desfăsurare, după care urmează predica preotului iconom stavrofor Gheorghe Neagoe, care începe cu precizarea stabilirii noastre în timp si spatiu ” hic et nunc” : ”Prăznuim azi Duminica a VII-a după Înviere, duminica dedicată Sfintilor Părinti de la Sinodul I de la Niceea din anul 325.”
După invocarea versetului 1 al Psalmului 17:
”Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea. Domnul este întărirea mea si scăparea mea si izbăvitorul meu”, preotul se referă apoi pe larg la ”Rugăciunea lui Iisus” adresată Tatălui, din care rezultă si unitatea între Tatăl ceresc si Fiul, rezumată în Evanghelia Sf Apostol Ioan (XVII, 1-13):
”In vremea aceea, ridicându-si ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreste pe fiul Tău, ca si fiul Tău să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viată vesnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viata cea vesnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu si pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe pământ si am săvârsit lucrul pe care mi L-ai dat să-l fac. Si acum Mă preamăreste Tu, Părinte, la Tine însuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, si Mi i-ai dat Mie si cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi le-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevărat că de la Tine am iesit, si au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru acestia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru acestia pe care Mi-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele, si M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume si Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzesti-I în numele Tău pe cei care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem si Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit si niciunul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine si acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei. AMIN! ”
A explicat apoi ce înseamnă Trinitate, ce reprezintă Fiul, cum a fost investit cu puterea dată Lui de sus, la misiunea Sa mesianică si asigurarea dată ucenicilor de către Iisus asa cum rezultă din Evanghelia Sf Apostol Matei cap 28/18-20:” Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei si le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer si pe pământ. Duceti-vă si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-I în Numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învătati-i să păzească tot ce v-am poruncit. Si iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului. Amin.”
Fiind vorba despre sărbătorirea Sf Părinti, participantii la Sinodul I de la Niceea, care au sustinut dumnezeirea Fiului, consubstantialitatea Fiului cu Tatăl („de o fiintă cu Tatăl” – cum mărturisim în Crez) si nasterea Fiului din Tatăl „mai înainte de toti vecii”, Sinod care a avut ca temă : Erezia lui Arie (nu este cazul să o dezvoltăm) preotul Gh. Neagoe - după o incursiune în primele trei secole de prigoană a crestinilor - a amintit un moment culminant al acelui Sinod, cum Sfîntul Ierarh Spiridon, căutînd să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi si cum că toate cele trei persoane sunt de o fiintă si de aceeasi cinste, a luat o cărămidă arsă si, făcînd semnul sfintei cruci, când a strîns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pămînt si lutul a rămas în mâna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat si apa pe Duhul Sfînt, Mîngîietorul care a fost trimis în lume.
Predica s-a încheiat cu aceeasi invocare mărturisitoare: ”Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea. Domnul este întărirea mea si scăparea mea si izbăvitorul meu”.
Dan Puric – misionar crestin al neamului românesc
După Sfânta Liturghie si predică, ni se dezvăluie numele invitatului: maestrul Dan Puric prezent si domnia sa în bisercă de la începutul slujbei ca invitat special pentru a treia oară, actorul îndrăgit si pretuit de milioane de români din tară si din diaspora, cunoscut atât de pe scena Teatrului National cât si prin Conferitele sustinute în numeroase localităti din tară sau în comunitătile românilor aflati în străinătate pe mai multe continente. Preotul Gheorghe Neagoe, mare iubitor de artă si cultură - prin cuvinte alese, protocolar si totodată apropiat, cu căldură – îl invită să ia cuvântul. În discursul său, Dan Puric s-a referit la credinta crestină ca jertfă, urmând exemplul lui Iisus ” Imitatio Cristi” si la semnificatia credintei ca o amprentă sacră a sufletului românesc, care se deosebeste de cele ale crestinilor de alte natii europene, printr-o trăsătură fundamentală: mila crestină. Această trăsătură nativă poate a fost augmentată în contextul năpastelor istoriei care au trecut peste noi în ultimele două mii de ani culminând cu anii urgiei comunismului, când multi crestini înspăimântati de ororile sistemelor agresive din anii aceia grei, când au fost arestati si torturati cu sutele de mii, si au ajuns să-si făcă cruce în cerul gurii, de teama opresorilor atei.
Făcând aluzie la fariseii si saducheii contemporani cu Iisus si la modul cum I-a certat Mântuitorul, Dan Puric - adevărat trezitor al constiintelor neamului, adevărat misionar crestin modern - condamnă indirect: pasivitatea, neimplicarea intelectualilor, dar si pe guvernantii actuali, trimitând în acest sens la Evanghelia Sf Apostol Matei, capitolul 23 (13-15):
”Vai vouă, cărturarilor si fariseilor fătarnici! Că închideti împărătia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrati, si nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsati.
Vai vouă, cărturarilor si fariseilor fătarnici! Că mâncati casele văduvelor si cu fătărnicie vă rugati îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veti lua.
Vai vouă, cărturarilor si fariseilor fătarnici! Că înconjurati marea si uscatul ca să faceti un ucenic, si dacă l-ati făcut, îl faceti fiu al gheenei si îndoit decât voi”.
Dragostea crestină înseamnă tolerantă, a continuat oratorul, dar totodată este si sursa capacitătii, a vitalitătii de a ne apăra valorile crestine, traditiile. Nationalismul românesc nu seamănă cu cel german, a fost o reactie de apărare. Dragostea este leac si este mântuire! Asta este calea de mântuire a României! Dragostea jertfelnică, dragostea crestină!! Citându-l pe Părintele Stăniloaie, D.P a subliniat din îndemnurile sale: să fii străbătut de suflet! Nu doar să ai suflet, ceea ce înseamnă mult mai mult... Femeii adultere care era condamnată la moartea prin lapidare, Iisus I-a citit sufletul si I-a spus: ”Să nu mai păcătuiesti!” cu alte cuvinte, să nu mai faci ce ai făcut! Dragostea crestină te determină să nu mai repeti greselile. Avem, purtăm în noi chipul lui Dumnezeu.
Dragostea crestină înseamnă jertfă! Nu înseamnă doar plăcere, satisfactie de moment– acestea se obtin si prin dragoste trupească.
Dragostea înseamnă dăruire, si are acel ”ceva” care se declansează de pildă în stările extreme când cineva drag este în primejdie si nu mai tii cont de instinctul de supravietuire si te avânti să-l aperi, să-l salvezi pe celălalt. Este forta care te face să nu-ti fie teamă, să răzbesti de unul singur dacă este cazul! Instinctul de jertfă duce la transmutare, transfigurare. În cuvântul său, Dan Puric a subliniat „necesitatea de a fi uniti” (asa cum Fiul una este cu Tatăl) pentru că Dumnezeu ascultă rugăciunea celor uniti în dragostea de neam si de adevăr. Unirea este binecuvântare pentru cei care au credintă în Dumnezeu si nu uită faptele înaintasilor, urmându-le pilda jertfelnică – făcându-ne să ne gândim desigur si la eroii neamului, comemorati cu câteva zile în urmă, în sfânta zi de Inăltare.
Dan Puric a captivat întreaga audientă de la primele cuvinte. Cum? cu farmecul său oratoric inconfundabil, presărat fie cu scurte incursiuni în filozofie, cu mici povesti, cu referiri la întâmplări reale, inclusiv atitudini si replici ale oamenilor simpli în special (are în memorie o sumedenie de babe si mosi întelepti si hâtri pe care-i introduce în discurs când nu te astepti, întărind astfel semnificatia expunerii) din care reiese adevăratul caracter, frumusetea sufletească a poporului român.
Multumind actorului Dan Puric si celor prezenti pentru interesul si răbdarea dovedite prin faptul că au rămas până la final, preotul Gheorghe Neagoe a încheiat: „Să respectăm rânduiala Bisericii, care ne îndemnă la viata curată, respectarea postului si la rugăciune fierbinte către Bunul Dumnezeu, pentru a putea fi feriti de vrăjmăsiile celui rău, să fim uniti ca neam si uniti în credinta strămosească.”
La iesirea din biserica ce fusese arhiplină, pe fetele si în ochii tuturor strălucea acel ”ceva” la care se referise Dan Puric, ca o garantie a faptului că suntem urmasii - aidoma strămosilor nostri - în care sufletul nu s-a înstrăinat, nu este alienat, salvarea stă în noi, în cugetele si aspiratiile noastre.
|
Elena Armenescu 6/4/2017 |
Contact: |
|
|
