Rusaliile
În acest final şi la începutul săptămânii ce urmează, adică duminică, 4 şi luni 5 iunie 2017 sărbătorim Rusaliile. Este un Mare Praznic spiritual ce se cinsteşte la zece zile dupa Înalţarea Domnului şi la 50 de zile după Paşti, de unde şi numele utilizat adesea de Cincizecime. Rusaliile reprezintă o străveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană.
Pogorârea Sfântului Duh
Alături de Paşti, Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli şi ziua când a fost alcătuită prima comunitate creştină (nucleul Bisericii de mai târziu) reprezintă cea mai veche Sărbătoare creştină. Încă de pe timpul apostolilor era oprită îngenuncherea închinătorilor în perioada Cinzecimii. De asemenea, nu erau permise spectacolele păgâne. Casele se împodobeau cu flori şi ramuri verzi.
Obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre, în multe biserici credincioşii aduc ramuri şi frunze verzi de tei sau de nuc. Ele se binecuvintează şi se împart după Slujbă celor prezenţi, simbolizând puterea Sfântului Duh care s-a pogorât peste apostoli.
Duhul Sfânt nu este oferit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, se consideră că Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.
Moşii de Vară
Există multe datini şi obiceiuri specifice legate de Sărbătoarea Rusaliilor, ce se respectă şi în zilele noastre în majoritatea localităţilor. Ele încep încă de sâmbătă, numită în popor şi Zi a Morţilor, Moşii de Rusalii, Moşii de Vară sau Moşii cei Mari, momento prielnic când are loc pomenirea celor dragi care ne-au părăsit.
Sâmbătă, înainte de Rusalii, după slujba Parastasului, credincioşii împart milostenie pentru iertarea sufletelor celor adormiţi întru Domnul. Acum se dau de pomană străchini noi cu mâncare. Aceste vase româneşti din lut se mai numesc şi "moşoaice", de la numele colectiv de "moşi" dat tututor celor adormiţi.
Bătrânii satelor mai împărtăşesc pe alocuri credinţa că sufletele celor morţi părăsesc mormintele în Joia Mare - dinainte de Pasti - şi plutesc printre cei vii timp de 50 de zile, după care se reîntorc în lumea de dincolo, în Ajunul Rusaliilor. Poveştile spun ca ar fi existat cazuri în care spiritele celor morţi nu au fost înduplecate, amânându-se momentul reîntoarcerii, aşa încât s-au transformat în iele sau ninfe, speriindu-i pe necredincioşi.
Ca atare se ţineau anumite ritualuri de îmbunare, de înduplecare a duhurilor celor plecaţi dintre cei vii. Totodată în zilele premergătoare au fost curăţate mormintele, s-au plantat flori, iar duminică se aprind lumânări, iar în curtea bisericilor şi la porţile cimitirelor se împart colaci, plăcinte, ulcele cu vin, după ce preoţii au oficiat Slujba de pomenire.
Mânerele vasele ce se oferă de pomană vor fi împodobite cu flori de trandafir şi fire de busuioc. Când se ajunge la casa celui căruia i se împarte, se aprinde lumânarea, care este înfiptă într-un colăcel sau “japoneză”. În acest moment are loc un schimb, fie el cât de mic. Astfel, cel care primeşte pomană, împarte la rândul său pentru cei adormiţi din neam.
Credincioşii nu mănâncă nimic în această zi până nu termină de împărţit pomana pentru apropiaţii trecuţi în nefiinţă.
Obiceiuri specifice
În mitologia popular românească Rusaliile ar fi de fapt nişte fiinţe fantastice, din categoria ielelor, fiicele lui Rusalim Impărat. Rosalia semnifică în Occident (potrivit denumirii sale latine) Sărbătoarea Trandafirului, însă la noi s-a încetăţenit o variantă cu influenţe arhaice.
Rusaliile erau în viziunea oamenilor simple nişte femei frumoase, înzestrate cu puteri magice, mai ales de seducţie. Erau spirite malefice, pe alocuri fiind considerate demoni de apă. Tradiţia precreştină din Estul Europei s-a transmis şi românilor, care în loc de rusalka cum este numită la slavi o asemenea făptură malefică, s-a metamorfozat în "drăgaică" (adică…drăcoaică), apelativ întâlnit mai cu seamă în Sudul Romănoiei.
În aceste zile superstiţia spune că trebuie să de fereşti de scăldatul în apele mari, dacă vrei să nu ai necazuri.
Superstiţiile populare mai vorbesc despre faptul că ielele au înfăţişare diafană, uneori voluptoasă, plutind prin văzduh şi provocând multe suferinţe acelora care nu le respectă obiceiurile.
În mitologia din Răsăritul Europei întâlnim obiceiuri asemănătoare în folclorul dei Bulgaria, Serbia, Basarabia, Rusia. Ielele pot purta şi alte denumiri, în funcţie de zona geografică.
Legende vorbesc despre faptul că aceste nimfe se plimbă despletite la lumina Lunii, invocând descântece. Apoi se prind într-o horă, dansând cu patimă într-un cerc, cu pieptul dezgolit, înveşmântate cu voaluri transparente. Au părul lung purtând clopoţei la picioare. Aceste creaturi supranaturale se spune că execută un dans fantastic, plin de taine, ce nu poate fi descifrat de muritori. Dacă se nimereşte cineva prin preajmă şi priveşte ritualul lor, îşi pierde minţile.
Ielele aveau la origini atributele unor sirene, zâne ori naiade întâlnite, cum spuneam, şi în mitologia altor popoare, însă plugarii şi oierii din Carpaţi şi până la Dunăre şi Marea Neagră le-au găsit nişte nume mai aproape de viaţa lor de zi cu zi, botezându-le: ”Fetele codrilor”, ”Măiestrele” ori “Împărătesele văzduhului”. Desigur că mulţi dintre noi ne reamitim în acest context de celebra piesă de teatru “Jocul ielelor” scrisă de Camil Petrescu, prima lui capodoperă dramatică şi apărută în anul 1916.
Ţăranii din satele româneşti spuneau mai demult că pentru a scăpa de farmecele ielelor prinse în hora lor nebunească, bărbaţii cărora li se luaseră minţile trebuiau să joace “Căluşul”, dans care urmăreşte să îndepărteze vraja şi să le alunge. Asemenea remediu ritual împotriva bolilor provocate de rusalce este încă practicat în Oltenia şi în Moldova. Astăzi dansul pitoresc al Caluşarilor, apreciat mai ales de străini, nu mai are nimic din încărcătura simbolistică de altădată.
Superstiţii de tot felul
Odinioară, drumeţii care umblau singuri noaptea în preajma Dumincii Cinzecimii, pentru a nu fi prinşi de magia nopţii de Rusalii, aveau la cingătoare frunze de tei sau nuc, fire de busuioc, sperând ca în felul acesta să anihileze puterea misterioasă a naiadelor.
Superstiţiile populare mai spun că bărbaţii nu era bine să se afle noaptea în care dansau ielele la răscruce de drumuri, la marginea pădurii sau pe malul vreunei ape pentru a nu “bolunzi”.
De aceea, exista credinţa popular naivă că drumetii care umbla în noaptea de Rusalii să ţina la brâu ierburi de leac, dar şi câţiva căţei de…usturoi. Ielele pedepseau oamenii care păcătuiau, pe cei care nu respectau zilele de sărbătoare, dormeau pe sub pomi sau aduceau… noaptea apă de la fântână(!), ridicându-i şi învârtindu-i în aer în vârtejuri periculoase (toarnadele de astăzi) după care îi trânteau la pământ, schilodind-i şi sluţindu-i.
000
Tradiţia mai spune că dacă de Rusalii este timp bun, toată vara o să fie frumoasă şi rodnică. Sănătate vă dorim, dragi prieteni, cititori ai Observatorului !
|
Horia C. Deliu 6/3/2017 |
Contact: |
|
|
