Invitatie ispititoare
Îti fac o invitatie ispititoare:
Să mergem amândoi în vis,
E un muzeu de frumusete
Unde iubirea s-a deschis.
Ia zborul trecerii în timp
Pe-aripi de fluturi cu polen,
Ne-asteaptă îngerii cu daruri,
Cu candele de flori ca semn.
Usa e prinsă-n balamale
Cu nituri de dor ruginite,
Ca exponate sunt minuni,
Femei în dragoste topite.
Sunt si bărbati sculptati în sân
De doici cu lapte bun, stelar,
Când facem semn se astern paturi
Cu albe flori de nenufar
Hai, invitatia rămâne
Ispititoare si profundă,
De ne-om iubi nu e păcat,
Ne-ajunge chiar si o secundă!
Nebunul, călăret pe gard
Stie nebunul că un suflet,
Zidit frumos în trup frumos,
E gata, gata de culcare
Si-ar fi de “doamna” bucuros…
Urcă pe gard, scoate cureaua
Începe să lovească des
Cu hătul lui imaginar
Pe calul din scânduri ales.
“La mine-i nuntă, mama-i moartă
Însă din nou s-a măritat,
Eu am venit să-mi iau mireasa
S-o duc pe cal la cununat”.
Ea tremură, îi este frică,
Vin politistii si îl leagă,
Nebunul fuge cu-a lui vis
Să-l semene în lumea largă!
Printre rânduri…
Ti-am pus inima în palme
Cu-ale florilor culori,
Din iubire au tâsnit
Mii de fluturi si cocori.
Fluturii-au luat-o razna,
S-au ascuns la tine-n sân
Iar cocorii-n zbor întins
Caută culcus în fân.
Eu, ce caut? Mă întrebi,
Stii răspunde, dulce vis,
Tu esti lacrima din soare
Ce-n iubire m-a cuprins.
Nu mai pune întrebări,
Nu te încorda în gânduri,
Inima pusă în palme
Îti răspunde printre rânduri!
Umbra de-ntuneric
Viata tatei nu putea fi astâmpărată,
Căzuse sub a cerului cărută răsturnată.
Luna scuipa cu raze perna din odaie,
Masa de scânduri prinse să se-ndoaie.
Lutul nisipos intra profund în sânge,
Linistea din suflet încet, încet se stinge.
Nedumerit răspunsul vine în suspine,
Dureros adorm cu temerile-n mine.
Intru-n hibernarea neagră, dărâmată,
Ca o buturugă ce sprijină o poartă.
Cerul fură mamei clipa ei fierbinte,
O umbră de-ntuneric apare în cuvinte!
Vânt si floare vorbitoare
M-a făcut mama în vânt
Să-ti alint trupul de floare
Si mama ta te-a făcut
Floare mândră, vorbitoare.
Te invit în dansul noptii
Între stelele din cer,
Să le slefuim în dans
Când e soarele-n prier
Si te-as invita o viată
Să dansăm fără-ncetare
Fiecare să rămânem:
Vânt si floare vorbitoare!
Soarele intră pe geam
Îngerul intră în casă
Bătând cu aripa-n geam,
Inima mea înfloreste
Când alăturea te am.
Visele le pun în raza
Lunii care ne veghează,
Nu ne lasă să dormim,
Ne tine iubirea trează.
Apoi pasii se aud
Printre frunzele căzute,
Soarele intră pe geam
Din firimituri să guste.
Transfuzii de iubire
Toamna îsi arata petalele de sânge,
De frunze prin ogradă ca un mare pres,
Vântul le înaltă, le-alungă, le adună,
Niciodată în muncă nu dă gres.
Transfuzii colorate cerute de pământ
Trâmbitează iarna care stă să vină,
Sufletul în mine aprinde-o lumânare
Asteptând iubiri din floarea ta senină.
Ne-or dezgheta în cântec păsări călătoare
Când ghioceii vietii se-ndesesc în păr ,
Mă las sub luna plină la pieptul tău cu dor,
Transfuzii de iubire să-mi faci gustând un măr.
Branula, n-o schimbăm, de-o rodie îmi pui
În gura existentei, să mă trezesti la viată,
După ce mă saturi de transfuzii multe
Îmi soptesti: când pleci, e dimineată?!
Mă furisez în toamnă prin petele de sânge,
În ograda largă doar frunzele fosnesc,
Un câine din vecini a apucat să urle,
Iarna mă cuprinde si-n urmă tot privesc!
Candela aprinsă doar iubirii noastre
Degetele mele iau forma sânilor tăi,
Două cuiburi adăpostesc zborul iubirii,
Ochii păsărilor îngheată în luna risipită
Pe pajistea scânteii aprinsă fericirii.
Mocnesc în mine altare suprapuse
În care-ngenunchează crucile vointei,
Mă arunc în vraja lor si plâng si râd
Căutând rizomii de sânge a credintei.
Pescărusii noptii merg spre orizont,
Ne adunăm sub aripi lungi albastre,
Vom zbura mereu spre visuri împlinite
În candela aprinsă doar iubirii noastre!
Cafeluta dată-n două
Am hotărât să împărtim frăteste cafeluta,
Tu o gurită sub un cer străin, îndepărtat,
Eu jumătatea ce-a rămas în sufletul iubirii
Cu gândul întâlnirii de doruri încărcat.
Vom păsi în nemurirea clipelor rămase,
Umplând pervazul timpului cu flori,
Lacrima iubirii le va uda, tâsnind rotund,
Din tâtele de vată, din numerosii nori.
Am hotărât si iată cafeluta iar revine
În fiecare dimineata într-un surâs surprins
De magia cuibărită-n noi, dintr-o lumină,
Unde realitatea dorintelor e-un vis.
Am hotărât să împărtim frăteste cafeluta,
Tu o gurită sub un cer străin, îndepărtat,
Eu jumătatea ce-a rămas în sufletul iubirii
Cu gândul întâlnirii de doruri încărcat!
|
Marin Moscu 5/30/2017 |
Contact: |
|
|
