Roiul de albine
Locuiam cu părinţii, la ţară, fiindcă nu implinisem incă 6 ani. Din când in când, mergeam la bunica, care locuia vis-a-vis de noi, unde mai stăteam de vorbă, iar ea imi oferea intotdeauna câte ceva de mâncare, iar eu nu refuzam nici odată.
Într-o zi de Duminică, in lipsă de alte preocupări, am mers, ca de obicei la casa bunicii. Erau prezenţi toţi ai casei si s-au bucurat când m-au văzut. Varu Ion m-a nvitat să-i vad grădina de zarzavat, cu care se lăuda nevoie mare.
La intrarea în grădină, ne intâmpina un păr impresionant de mare, care în fiecare an făcea foarte multe pere, nu mari, dar gustoase. Dar acum fiind deja toamnă, părul nu mai avea fructe deloc, dar pe cocina de sub par, acoperită cu trestie, se mai zăreau niste pere brunificate, unele chiar stafidite. Inainte de a merge să vedem grădina de zarzavat, văru Ion avu ideea, sa incecăm sa luam câteva pere de pe cocina, asa stafidite cum erau ele.
Dar cum, fiindcă acoperisul începea de la doi metri si ceva inălţime, cineva trebuia să se urce acolo pe acel acoperiş şi să le arunce jos.Şi ei au zis că eu ar trebui să mă urc ,fiind cel mai uşor.
Au adus o scară, , m-am urcat, păşind cu mare atenţie si cum găseam cate o pară o aruncam jos la poalele părului.Şi tot inaintând aşa pe acoperişul cocinei, dupa ce le aruncasem câteva pere, la un moment dat, văd că în apropiere bâzâie nişte albine. Mă feresc de ele cum pot şi când privesc puţin mai departe, cam la un metru distanţă, văd că acolo, pe o ramură a părului era un roi întreg de albine. Tot mai multe albine zburau ameninţător deasupra capului meu.
La un moment dat,am încecat să mă apăr cu mâna de unele din ele, moment în care au năvălit din acel roi, zeci de albine, care s-au năpustit asupra capului meu, începând sâ mâ înţepe. Îngrozit de durere, am incercat să fug din calea lor, indepărtâdu-le cu măna , pe cele care erau deja pe capul meu. Cei de jos au văzut ce se întâmplă, dar eu am alergat pe marinea cocinei si, ignorând scara, am sărit şi am alergat, incercând sa mă descotorosesc de ultimele albine ce mai le aveam pe cap. În fuga mare, am ajuns acasă, plângând de durere, iar mama când m-a văzut, a început să mă mustreze si să îmi spună:ai sî mori, ce ai căutat acolo? Iar, eu, i-am spus, printre lacrimi: dar de ce să mor eu?...
Mama mi-a spus că şi din muşcătura unei singure albine se moare, dar din cele câteva zeci care m-au înţepat pe mine! Mama a încercat să îmi curăţe toate acele de albine, apoi mi-a pus o compresă cu apă rece. Asta ştia şi ea. Nu m-au dus la doctor, dar capul mi s-a umflat, de parcă nu mai era al meu… De acum, mă aşteptam la orice. Parcă nu mai aveam cap, dar fiindcă durereile nu mă lăsau, credeam că-l mai am…
A venit şi văru Ion să mă vadă şi să mă liniştească, dare eu nu mai aveam chef de nimic.M-am aşezat culcat pe patul improvizat de lângă bucătărie. Durerea persista. Mama mi-a mai dat un sirop, care diminuează umflătura, durerea şi roşeaţa de pe cap. Si m-am culcat în patul din camera mea şi pană dimineaţa m-au mai lăsat durerile, dar capul era încă umflat. Abia după trei zile, mi-a mai trecut durerea şi capul mi s-a desumflat, spre bucuria mea si a mamei.
Păţania asta mi-a dat mult de gândit şi de atunci mă feresc cât pot de locurile unde văd că roiesc albine sau viespi.
Iar, văru Ion, chiar a doua zi a îndepărtat roiul de albine de pe cocină, cerând ajutorul unor apicultori din comună.
Mai târziu, când văru Ion mă invita să-i văd grădina de zarzavat, intram cu mare sfială pe sub păr şi aveam senzaţia că, undeva în apropiere mai roiesc nişte albine.
De atunci, am o mare teamă de albine, dar şi de şerpi. De şerpi fiindcă, în timpul celui de al II-lea Război Mondial, cand auzeam avioanele zburând peste comuna noastră, mă repeazeam la tranşeul din grădină şi mă ascundeam acolo, aşa cum mă învăţaseră părinţii. Dar, într-o zi, coborând repede în tranşeu şi aţintindu-mi privirea înainte, la capătul celălat al tranşeului, era , ce credeţi, un şarpe de cca. 1 m lungime, care ieşise dintr-o gaură laterală. Am rămas încremenit, fără nici cea mai mica mişcare, uitându-mă spre musafirul meu. După un scurt timp, ca la comandă, parcă hipnotizat, s-a retras cuminte în gaura din care ieşise. Am răsuflat uşurat! Şi imediat am ieşit din tranşeu, deşi se mai auzeau avioane prin apropiere. Nici nu am mai vrut să aud de tranşeu şi ignoram pericolul ce îl reprezentau avioanele, dar nu şi şerpii.
Din ciclul " Intâmplări adevărate ".
Stouffville-Gormley ON / Mai 2017
|
Oprea Popa 5/24/2017 |
Contact: |
|
|
