Fragment dintr-o carte in lucru : Tablao - contact cu viata în formă brută
Tablao e genul de spectacol flamenco la care spaniolii preferă să rămână pe cât posibil între ei. Numele showului la care am asistat recent este Encuentro, semnificând întâlnire, un dialog între doi dansatori, unul tânăr si unul consacrat, cu vechime.
Pe un podium sunt dispuse sase scaune goale. Fără grabă îsi fac intrarea doi chitaristi, un percutionist, un suflător si doi insi fără scop aparent, care mai târziu se vor dovedi foarte utili, acompaniind solistii din surdină si bătând sacadat din palme.
Toti poartă costum cu sacou clasic, cămasă albă si cravată neagră. Părul îl au lăsat destul de lung, dar îngrijit, dat cu briantină si prins în coadă la spate. Unul are chelie, altul barbă, doi au un început de burtică. Hm...
Scena si podiumul se-mbracă într-o lumină de-un rosu aprins, care permite conturarea umbrelor pe fundal. Unul dintre instrumentisti declamă ceva, mai bine zis murmură-n barbă un fel de îndemn nu foarte inteligibil. Tonul e suficient pentru a sugera ce vrea să spună: un fel de „hai băieti, să-i dăm drumul!”.
Dinspre scena complet goală se-nfiripă sunete simple, curate, acordurile unei chitare solitare. Inspirăm, expirăm, respirăm. Dumnezeu ne acordă o pauză. S-o luăm.
Primul solist intră în scenă . Păseste normal, ca un pieton oarecare. Se opreste în mijlocul scenei si ne priveste. Nu o face nici ostentativ, nici penetrant, nu încearcă să creeze niciun fel de tensiune teatrală. Fractiunea de secundă în care se-ntrevede scurt tumultul din sufletul său se stinge subit, ca o falie care se-nchide ermetic, făcându-ne să ne-ndoim de propria premonitie ciudată. Poate că doar ni s-a părut. Poate că ne-am imaginat că acolo, în ochii lui întorsi spre înăuntru s-ar fi aprins scurt o flacără. Ne considerăm privilegiati că ne tolerează în apropierea zbuciumului său.
Cu miscări gratioase actorul-dansator se roteste lent, întorcându-ne spatele. Strigă apoi ceva pe ton răstit. Instrumentistii îi răspund si-ncep să ciupească din corzi, în tonuri nu foarte armonioase. Tălpile dansatorului încep să freamăte imperceptibil, ritmul cu care călcâiele lui lovesc podeaua devine din ce în ce mai accelerat, sonorul mai clar.
Rând pe rând, instrumentele îsi fac intrarea, luându-se unul după altul, înfiripând un dialog din ce în ce mai ordonat. Nota de disarmonie lasă loc alinierii cumva echitabile. Fiecare are drept la replică. Artistii flamenco sunt cocosi tantosi; vestitii majos flamencos îsi acordă unul altuia dreptul la replică, dar nu renuntă usor la „textul” lor. Nu se dau bătuti nici morti, întrerupându-se mereu, gata la orice oră să mai pună un brat de vreascuri pe foc.
Solourile spun multe despre starea interpretului. Unul e impetuos, altul nehotărât, al treilea romantic, al patrulea mecanic. Nu întotdeauna rezultatul e plăcut. Ca-n viată, poate că unora le place exact ceea ce celorlalti le displace. E ca o ceartă în care se suprapun păreri contradictorii. Ascultăm ecouri de palme lovite în contratimp.
Nu e nevoie de cuvinte; e clar pentru toată lumea că atunci când palmele bat concomitent avem armonie iar atunci când se succed, pedepsindu-se parcă, fără să-si lase una alteia nici timpul necesar unei trageri de suflet, e cazul să ne păzim de furia lor, căci bătaia se resimte aproape fizic, în inimă.
*
Dansatorul nu mai are demult nici sacou, nici cravată. Îmbrăcat în cămasa lui imaculată desenează pe podea, din picioare, volute elaborate. Tălpile si călcâiele lui mângâie solul, depănând parcă o poveste plină de durere si de revoltă. Cu toate acestea, nu se clatină si nu cade, întins permanent ca un arcus sub tensiune, sustinut de undeva din cer de o fortă nevăzută, care nu-l lasă să cadă la pământ. Întreaga sa zbatere nu e nimic altceva decât un imn ridicat nevoii de înalt, vointei de a supravietui.
Broboane de sudoare îsi fac aparitia pe fruntea lui iar strigătele scandate de cei din acompaniament, care aplaudă ca un metronom implacabil, coordonati, la unison, conectati parcă la ritmurile universului, nu fac decât să-i prelungească transa până în pragul iminentei prăbusiri. Si totusi, căderea nu survine.
Ca un cântec care se stinge într-un scrâncet lin, melodia se încetineste treptat si îsi atinge nemiscarea într-o liniste finală, mormântală, definitivă. Publicul înmărmurit nu stie dacă s-ar cuveni să tacă, zdrobit de durere, sau să aplaude frenetic, impresionat până peste poate.
În mijlocul chinuitoarei suspendări, în care nimeni nu are nici măcar curajul de a respira, intră-n scenă al doilea dansator. Cu alură de dandy, vesel si inocent, obraznic la extrema celaltă, superficial-seren, solistul mai vârstnic tulbură transa răzvrătirii junelui nestăvilit si linisteste spiritele prin aparitia sa echilibrată. În doar doi timpi si trei miscări sugerează din pointe câteva bătăi egale. Tânărul transpirat, aproape epuizat, se opreste din iuresul agitat si ciuleste urechea. Începe „povestea” celuilalt.
Nu stim dacă e vis sau aievea, dar simpla sperantă că poate doar-doar mai există o sansă ca-ntreaga zbatere să nu fi fost doar o ardere în zadar ne dă un nou avânt. Dintr-o dată respirăm încredere într-un viitor mai bun. Printre lacrimi si zâmbete, interpretii îsi iau din nou instrumentele în brate si transpun aceeasi temă a deznădejdii într-un registru melodic mai înalt, mai optimist, pozitiv.
Apar apoi fetele, în rochii cu volane ample, în culori aprinse, cu pasi de serpoaice, unduindu-se ca însăsi muzica materializată în material fluid. Gratie la superlativ!
Solistul tânăr si cel vârstnic îsi dau replica pe tablaou-ul scenei, învătând unul de la altul si completându-se reciproc. Imposibil să-i mai separi acum unul de altul! Impetuozitatea tineretii se împleteste cu farmecul autosuficient al vârstei adulte, conturând un tablou rotund si unitar: o viată împlinită.
Ca o revelatie, intuitia unei vieti, neirosite în vane căutări după recompense desarte, transpare din întregul mărăcinis: congruenta. Să fii congruent cu tine însuti, independent de opinia majoritară, indiferent la capriciile celorlalti. Fericit!
Căci, în fond, despre fericire e vorba în tot ce ne miscă. În căutarea fericirii e fiecare dintre noi si până si prezenta noastră într-o sală de spectacole ca aceasta, înconjurati de „străini”, de-al căror verdict ne era teamă până adineaori, tot un fel de căutare de fericire este.
Titlul de artist îl merită acela care e capabil să ne despoaie de toate acele straturi de inhibitie indusă din exterior, care ne-mpiedică să ne descoperim setea nestăvilită de viată, linia melodică adesea imposibil de interceptat în mijlocul concertului de disarmonii venite să ne distragă atentia.
Dacă reusim să percepem cacofonia din jurul nostru ca pe un tot anume inventat pentru a ne deschide orizontul, putem fi fericiti nu în ciuda, ci gratie haosului. Aceasta este arta!
Mai e nevoie să descriu finalul? Ei bine da! Chiar dacă pare că nu mai este nimic de spus, după ce explicatia a fost enuntată, mai rămâne, totusi, de atins apogeul.
În cazul nostru, de spectatori favorizati de soartă, dezlegarea vine sub forma superbului gest al solistului, care iese în întâmpinarea publicului, performând direct în fata scenei pasii culminanti. Departe de orice urmă de exhibitionism, cu cămasa lipită de trup, teluric, dacă nu chiar supraomenesc, balerinul dansează ultima linie, transpus în lumea lui, ca un ghem de viată materializat într-un mănunchi de energie curgătoare, ce tremură, traversată de un fulger fluid.
Aplaudăm entuziasmati si mă trezesc aclamând, bâtând din picioare si strigând la unison cu multimea: Guapo! (oachesule).
„ˇQué maravilla, qué pasada!” (Ce miracol, ce extaz!), auzim în jurul nostru reactiile publicului.
„Nu mi-am închipuit că mă va răscoli asa de tare”, îmi mărturiseste mai târziu prietena cu care am venit la spectacol. De-atunci ne zâmbim cu alt înteles, ori de câte ori ne revedem.
O astfel de experientă împărtăsită e ca un jurământ de fidelitate dat în secret, fără teama de a fi impudic, dar si fără nevoia de a se exprima explicit în cuvinte. Un liant miraculos, capabil să sudeze sufletele. Si să le vindece!
Benissa , mai 2017
|
Gabriela Călutiu Sonnenberg 5/21/2017 |
Contact: |
|
|
