Dileme : Primăvara în plimbare
"După ce a spus “adio” / Lui April, fugarului,
I-a deschis lui Mai cu brio / Usa calendarului."
Iată-ne în mai! 1 mai, Ziua Internaţională a Muncii, o sărbătoare în toată lumea. Dar nu la noi. Noi am primit "sarcina" să sărbătorim această zi "prin muncă". "10 mai ne-o fi de-a-pururi/ Sfânta zi că ea ne-a dat,/Domn puternic ţării noastre/ Libertate şi Regat!" Se cânta în toate şcolile şi la radio, neîncetat. La 17 mai se sărbătoreşte în România "Ziua Familiei". O noutate de care eu sunt mândru.
Este ca o euforie. Ne desfătăm la soarele lui mai, se încropesc legăminte de căsătorie, facem planuri pentru primăvara şi vara care o urmează. Veşmintele groase sunt din nou la locul lor, în valize, în lăzi sau în poduri. Mânecile scurte, ca şi fustiţele, apar pretutindeni şi ne bucurăm că zilele acestea de desfătare de acum pe care;le merităm, le-am câştigat suferind iarna, cu pedepsele şi capriciile ei.
Şi uite aşa cum vă mai spuse-i, în urmă cu ani şi ani, într-o bună zi de mai, m-am aflat cu treburile într-un orăşel numit Arthur, în jurisdicţia lui Wellington North, Ontario, în autostrada 6. Nu cu mai mulţi decât 2000-2.400 locuitori, orăşelul acesta este un colţ de rai. Este un loc unde poţi admira, mânca bine şi nu e departe de Toronto. Am cumpărat un ziar şi m-am aşezat pe o bancă într-un mic parc îngrijit aşa cum se cuvine.
De la prăvălia cu hamburgeri de peste drum ne învăluia un miros ademenitor şi m-a făcut să zâmbesc. Acum? După ce am mâncat pizza? Un om între două vârste a ieşit de la prăvălie. Avea pe el un şorţ de bucătar, mergea parcă ostenit şi s-a aşezat lângă mine pe bancă. A scos dintr-un buzunăraş un telefon mobil şi va închipuiţi surpriza mea când l-am auzit vorbind româneşte, un accent moldovenesc, plăcut. Nu m-am mişcat din loc, am tăcut până ce omul şi-a interogat, pare-se, nevasta despre treburile zilei şi, grăbit, m-a întrebat în engleză, nu prea strălucită, dacă am un creion la îndemână. Vroia să-şi noteze ceva pe lista de mâncare a localului.
-Sigur că am, i-am spus pe româneşte şi i-am înmânat pixul din haina mea. A tresărit, uimit, a scăpat telefonul în poala şorţului şi nu şi-a mai notat nimic.
-Vorbiţi româneşte, mi-a spus cu zîmbetul de la un colţ la celalt al gurii.
-Acolo m-am născut, i-am spus.
Şi vorbirăm de toate. De familie, copii, de balurile de sâmbătă seara în Arthur şi de programele ce sărbătoresc aici 150 de ani de la înfiintarea Canadei. Am pornit să cutreier orăşelul acesta în lungul şi în latul lui şi mi-am amintit că, la vestea că voi veni aici, am întrebat câţiva colegi despre Arthur. Unii au scuturat din umeri, alţii m-au pus să repet numele. Am să-i îndemn să vină aici şi nu vor regreta.
Dilema mea a început când nu m-am hotărât cum să mă întorc acasă. La sud ajungeam tot prin Guelph, dar am pornit spre Orangeville şi am admirat frumuseţile împrejurimilor, apoi spre Bradford. Pe amicul meu din Arthur nu l-am uitat. Şi nici el pe mine. Mai are încă pixul meu. Da, ce mi-a mai rămas să spun?
"Tineri, în grădini, pe lacuri, / Gustă mierea buzelor.../
Numai eu mă tin de fleacuri / Si fac curte...muzelor!"
|
Harry Beer 5/14/2017 |
Contact: |
|
|
