La portile disperarii de Florica Batu-Ichim,
Exista carti disperate. Pe acelea nu imi place sa le citesc. De obicei au un fel de bolboroseala interna, care face litera sa se zvarcoleasca in nelibertatea ei.
Cartea La portile disperarii - inceputul sperantei trece cu mult dincolo de disperare si te adanceste in marea minune a iubirii.
Dar peste vremi,
Cand toate'om fi sub luturi
Si teii
Vor cadea pe noi, desculti (..)
zice Florica Batu-Ichim, depasind disperarea si abandonandu-se credintei si grijii divine.
Florica (asa o numesc cei care au citit cartea si o iubesc) este femeia din femei, care scrie unduindu-si emotiile ca pe un rau tandru. Nu stiu daca exista asa ceva, dar imaginati-va ca literele curg ca o apa care te curata de frici. Asta este cartea Floricai Batu-Ichim.
Trairile unei femeimameiubite care se imbolnaveste crunt si totusi ramane aici pe pamant pentru a isi vedea fiul crescut si aranjat nu pot fi povestite decat daca dau citate din toata cartea. Toate fricle si disperarea prin care trec cei apropiati, toata durerea omului care te iubeste si nu poate decat sa se roage pentru tine si sa ...te iubeasca.. nu sunt descrise in cuvinte mari si sleite de sens, ci simplu si adevarat. Copiii care isi viseaza mama murind, asocierea cu copacii taiati si cu pasarile omorate de pisici.
Si toata cartea se aude bataia inimii barbatului iubit. De parca aceasta carte ar fi fost scrisa sub acest ritm tuc-tuc-tuc.
Apoi toata frica si toate vorbele pe care le aruncam noi, cei care habar nu avem ce este aceasta boala: ai slabit, va fi bine, ti-a cazut parul. Toate trairile unei femei care aude ce inganam noi pentru a ne consola tot pe noi - scrise cu durere si fara drama.
Nu o sa gasiti in carte mila de sine. Doar asa: cand ma uitam la mana mi se facea mila de mine. Dar adevarul e ca nu ma durea (pg. 122).
Cartea asta, spuneam, este o minune. O citesti si simti mana moale, de mama, a Floricai, care te mangaie, chiar daca este ea insasi durere.
O recomand tuturor. Celor care au acasa pe cineva bolnav, celor care au reusit sa iasa din boala, celor care pur si simplu merg pe strada si cred ca sunt nemuritori. Adica noua, tuturor.
Sunt onorata ca pot scrie despre carte. Si ca, peste ani, ii simt privirea blanda. Si ca parintele Dumitru Ichim, Mitrut al ei, ma binecuvanteaza uneori.
Cititi. Plangeti. Radeti. Fiti vii asa cum e aceasta carte
Chisinău, Moldova
|
Angela Stafii 5/14/2017 |
Contact: |
|
|
