Happy Mother's Day ! La multi ani !
"A mother is she who can take the place of all others but whose place no one else can take.” (O mamă e acea persoană care poate lua locul oricui, dar nu poate fi inlocuită cu nimeni) Cardinal Mermillod
In această parte de lume, in a doua duminică din luna mai, anul acesta la 14 Mai, se sărbătoreste Mother Day / Ziua Mamei. O serbăm si noi, am serbat si 8 Martie; de altfel, Ziua Mamei ar trebui să o sărbătorim in fiecare zi.
Deloc intâmplător, pentru că femeia, frumusetea si misterul ei, curajul, puterea si gingăsia-i - si, în special, ipostaza ei maternă - apar ca o recunoastere a esentei vietii pe care o poartă , a germenului perpetuării si continuitătii sădit în ea, a fortei telurice, rodnice cu care este asociată din îndepărtate vremuri mitice si din care îsi trage seva renasterea naturii, inflorirea.
Fără îndoială, nici o sărbătoare profană nu este atât de nobilă ca aceasta, în care gândurile si sentimentele noastre se deschid fără echivoc spre "cele mai iubite dintre pământence". Mamele, bunicile trebuie să primească din parte-ne micile semne ale afectiunii, respectului si recunostintei.
În aceste zile, în ochii nostri strălucesc lacrimi de bucurie, fie că venim înspre sărbătorite cu puritatea si sinceritatea copiilor pentru care mama e încă întreaga lume, fie că o facem cu întelegerea pe care ne-o dă întâlnirea noastră proprie cu încercările vietii.
Si parcă, uitându-ne înapoi, ne dăm tot mai bine seama că ele, sotiile si mamele, sunt zămislite din netărmurită răbdare, din dragoste fără limite si fără conditii, dintr-un ocean de lacrimi si o constelatie de zâmbete, din nesecată sperantă si credintă, din blândete mângâietoare si întelegere, dintr-un sir nesfârsit de renuntări, dintr-o vale însorită de asteptare.
Si ne dăm seama, o dată în plus, cât de bine ne-a fost si ne e în preajma lor, cum ne-au modelat darurile lor, cum suntem ceea ce suntem datorită lor. Ce multumire le-am putea aduce mamelor pentru veghea lor de o viată ? Cum ar fi trebuit să devenim noi ca să le stim fericite ? Pentru că noi, împlinirea noastră, fericirea noastră sunt deplina lor fericire, iar promisiunea de a fi în fiecare zi mai buni, de a duce mai departe în noi frumusetea lor e cadoul cel mai de pret pe care-l pot primi.
Cu gândul la femeia-mamă, să aducem in fiecare zi , in inimi si in suflete o nouă lumină care să ne călăuzească pasii, trăirile către frumoase aduceri aminte, ori spre o oază de fericire către care toti visăm.
Iar noi să oferim dragelor noastre, mame, bunici si străbunici, flori de multumire si recunostintă, flori de dragoste, flori de pretuire. Iar celor care numai sunt printre noi un pios de aducerea aminte . o lacrimă si o lumanare.
|
Puiu Popescu 5/11/2017 |
Contact: |
|
|